Dulcile Magnolii s-ar putea să ți se pară un serial extrem de plictisitor la un moment dat. Și eu am dus cu greu la bun sfârșit niște episoade. Doar că dincolo de firul epic care e oarecum tip telenovelă, privește ansamblul. Orășelul Serenity. Un loc mic, în care oamenii se cunosc și se ajută la nevoie. Povești. Și mai ales prietenie, lecții de viață și cam tot ce era cândva oriunde, până să vină peste noi tăvălugul unei vieți trăite în viteză.

Dulcile Magnolii are patru sezoane despre prietenie, viață și puterea unei comunități unite

Dacă la început e multă intrigă, cu despărțiri, noi începuturi și certuri care mai de care mai din nimicuri, cu cât înaintăm în firul epic, apar la iveală noi și noi surprize, secrete știute doar de cei care le-au trăit și tot așa. Divorțuri, grijile pentru o nouă iubire, nevoia de a închide o afacere, curajul de a deschide alta și multă prietenie.

În definitiv, Dulcile Magnolii e un serial despre prietenia dintre cele trei personaje principale: Maddie, Helen și Dana Sue. O prietenie care reușește să treacă bariera timpului. Oricât de ocupate ar fi, cele trei prietene găsesc mereu timp pentru o seară a lor, în care beau Margarita și-și povestesc frământările. Ba mai mult, în sezonul patru, de exemplu, la un moment dat, când soțul uneia are nevoie de ajutor și nu știe cum să îl ceară, soția îi și spune că ea le are pe fete, dar el, el cu cine vorbește?

N-am să intru în detalii, poate nici n-aș fi scris despre Dulcile Magnolii dacă nu m-ar fi dus gândul la faptul că mi-ar plăcea să viețuiesc într-un orășel ca Serenity. Așa poticnit parcă în timp, în care toată lumea e dispusă să dea o mână de ajutor la nevoie. Cum a fost, de exemplu, episodul în care o furtună a devastat o parte din oraș. S-ar putea să ți se pară că ar fi plictisitor, anost, că nu ai ce să faci, dar și comunitățile mici pot fi vibrante cât timp oamenii înțeleg să coopereze și să facă lucruri împreună.

Dulcile Magnolii e și despre cauze pentru care trebuie să militezi, despre cum poți îndrepta lucrurile și despre tot felul de evenimente care adună comunitatea

Multe schimbări s-au petrecut în Dulcile Magnolii pentru că oamenii au știut cum să-și ceară drepturile și să lupte pentru idealurile lor. Fie că a fost vorba despre a cere socoteală administrației publice, fie pentru a salva de la închidere biblioteca localității, toate sunt exemple care arată că atunci când ai un ideal și vezi că lucrurile nu sunt tocmai în regulă, trebuie să iei atitudine. Așa a fost și când orașul era aproape în faliment și au fost nevoiți să caute soluții.

Iar un alt aspect tare mișto subliniat în Dulcile Magnolii sunt evenimentele din comunitate. Nu contează că e un târg sau deschiderea unui restaurant, lumea se adună. E parte din ceea ce se petrece acolo.

Personajele principale sunt ca o familie, îți oferă umărul pe care să plângi la nevoie și te încurajează să mergi mai departe

Dramă, povești de dragoste, happy-end. Ca în orice telenovelă, nu? Eh, în Dulcile Magnolii, drama e prin primele sezone. Și se rezumă la divorțuri, iubiri pierdute, minciuni, violență, accidentări care taie orice speranță de a mai deveni sportiv de performanță etc. Cam ăsta-i registrul. Dar toate aduc și speranța, șansa la o nouă viață, curajul de a iubi din nou, tăria de a-ți găsi un alt drum și mai ales de a merge mai departe.

„Putere, iubire, acasă”, sunt cuvintele care aproape încheie sezonul patru din Dulcile Magnolii. Și mi-a mai plăcut ceva- gândul „nu voi renunța la visul meu pentru visul tău”, chiar și-atunci când spui asta omului pe care îl iubești. În plus, o moarte subită subliniază ceea ce ar trebui să înțelegem toți: ziua de mâine nu este garantată nimănui. Așa că ar trebui să-l îmbrățișăm cu tărie pe „acum” și să nu mai așteptăm ca lucrurile să se întâmple, ci să luăm atitudine. Momentul potrivit s-ar putea să nu vină niciodată…

Oamenii din Serenity, dincolo de problemele curente, au putea de a trăi cu optimism și într-un zen enervant de mișto. Și ne-o arată cu fiecare episod.