Cătălin Alexandru de la SOCIOS are proiectul Muzeul Sportului Ieșean. Nu doar că e pasionat de sport, dar e un vechi și cunoscut colecționar de articole și materiale sportive. L-am cunoscut în urmă cu vreo 7 ani, dacă nu mă însel, atunci când am scris povestea Asociației SOCIOS (aici). Abia punea bazele acestui proiect. De-atunci și până acum noi ne-am mai întâlnit și sfătuit, iar acum, când mi-a lansat invitația de a vizita Muzeul Sportului Ieșean chiar la stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași, chiar m-am bucurat. Expoziția este un proiect realizat cu ajutorul ACSM Politehnica Iași. Se poate vizita de luni până vineri, de la 14 la 17, cu excepția zilelor în care sunt meciurile oficiale ale echipei Poli Iași. Intrarea este gratuită.

Cea mai veche piesă din colecție: o medalie a Societății de Gimnastică, sport și muzică, veche de pe la 1920

Cumva, expunerea lui Cătălin Alexandru, devenit un fel de ghid în această călătorie a sportului ieșean, începe cu această medalie. Are peste 100 de ani și mi-a zis că a fost achiziționată de la un colecționar din țară care, cel mai probabil, nici nu știa cât de valoros este acest obiect. Cătălin intră în detalii, îți spune istoria acestei Societăți de Gimnastică. Îți stârnește interesul. Vrei să afli mai multe. Iar el are răspunsurile întotdeauna. Trăiește sportul ieșean cu inima, așa a făcut de când se știe, iar asta se vede.

Un carnet de membru al Politehnicii Iași, din 1947, care era chiar al unei femei

Interesantă e și povestea acestui carnet de membru care datează tocmai din 18.XI.1947. Curios sau nu, aparține unei doamne, pe numele ei Eugenia Botoșeneanu. Aceasta era dovada că ești membru al Asociației Sportive Politehnica Iași, cum se numea atunci. Recunosc, mi-a trecut prin minte întrebarea „cine o fi fost doamna și de ce și-a făcut acest carnet, ce sport o pasiona și ce însemna să fii membru în acea perioadă?”.

Am aflat că Emil Alexandrescu n-a fost doar primar al Iașului, ci și fotbalist

Știam că stadionul se numește „Emil Alexandrescu”, dar mă credeți că n-am fost interesată niciodată să aflu de ce? Rușinos sau nu, aia e, măcar acum știu… dar sincer, a fost interesant să aflu că fostul primar al Iașului, Emil Alexandrescu, a fost și fotbalist. Apare acolo în niște registre pe care numai Cătălin știe cum le-a găsit, ce eforturi a făcut și cât timp i-a luat să adune câteva mii de obiecte care zic istoria sportului ieșean.

Tabela veche de pe stadion i-a fost furată

Știam că la el ajunsese tabela veche de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, cea la care scorul se schimba… manual, cu oameni. Nu știam pățania din pandemie. Așa că tare mirată am fost să aflu că i-a fost furată atunci când l-am întrebat dacă o mai are. „Bucată cu bucată au tăiat-o și au furat-o, Alex!”, mi-a zis. Un gest pentru care chiar n-am cuvinte….

Tricouri, programe de meci, fanioane și pin-uri de tot felul și diferite mărime, din diferite perioade

Chiar dacă nu are expuse multe obiecte din lipsă de spațiu, Cătălin mi-a zis că va încerca să schimbe periodic colecția, să aducă și alte obiecte de acasă. Căci da, acasă la el e, de fapt, adevăratul Muzeu al Sportului Ieșean.

Pe pereți sunt expuse mai multe tricouri ale unor jucători de la FC Politehnica Iași, dar și de la alte sporturi

Este expusă o colecție impresionantă de pin-uri, dar eu nu puteam să trec indiferentă pe lângă tricoul echipei de baschet feminin. Numărul 11 a aparținut Soranei Gavrilescu, e semnat de mai multe jucătoare de-atunci. Nu mai știu anul, dar a fost ultima dată când Iașul a avut o echipă în Liga Națională de Baschet Feminin, divizia A, cum era pe vremuri. Au trecut mai bine de 7 ani de atunci…

Mi-a spus povestea tricoului roșu expus, care a aparținut uneia dintre cele mai cunoscute handbaliste din Iași, Lenuța Lupan (Borș) . Când l-a găsit pe internet, avea un preț exagerat de mare. Vreo 1500 lei. Cătălin îmi povestește că ar fi fost în stare să se împrumute și să-l ia. Alta a fost conjunctura prin care a intrat în posesia acestuia.

Toate aceste obiecte arată și cum a funcționat marketingul sportiv de-a lungul timpului

Ca om care are o specializare și pe markting sportiv, evident că mi-am închipuit acele timpuri. Mai ales atunci când Cătălin îmi prezenta obiecte care datează de mai bine de 50 de ani. E clar că fiecare obiect transmitea ideea de apartenență. Să ai un fanion, un pin sau pur și simplu un carnet de mebru arăta că ești parte din fenomen, că ești parte din familie.

Nevoia de a avea Muzeul Sportului Ieșean chiar într-un spațiu al lui. N-am fi singurii din țară…

Noi am avut sport în Iași. Avem și-acum, chit că ne zbatem în ligi inferioare mai ales la sporturile de echipă. Și chiar cred că istoria sportului ieșean merită un spațiu mult mai amplu, amenajat corespunzător, care să atragă ieșenii să afle mai multe… inițiativa lui Cătălin Alexandru este una privată. Întreaga colecție îi aparține. Poate până se găsește un spațiu doar pentru asta, n-ar fi rău ca istoria sportului ieșean să se plimbe și-n alte locuri. În Iași avem câteva muzee dedicate exclusiv Iașului, cum e Muzeul Regina Maria, de exemplu. Sportul a făcut parte din viața socială a târgoveților ieșeni dintotdeauna…