În casa unui fost boier, a vornicului Burchi- Zmeu mai exact, pe o străduță istorică a Iașului, ușor la dos chiar, ieșenii și turiștii deopotrivă sunt invitați să descopere Iașul de odinioară, prin Muzeul Municipal „Regina Maria”, un muzeu al orașului, o idee mai veche ce a fost lăsată undeva la dospit de prin perioada interbelică. Înainte de a deveni muzeu, casa, care este și monument istoric, a adăpostit mai mult centre pentru diferite activități, mi-a spus una dintre doamnele care m-au însoțit pe parcursul vizitei. De pe site-ul oficial al muzeului – www.muzeulmunicipalreginamariaiasi.ro am aflat că inclusiv Arhivele Statului au avut sediul în această clădire, pe la final de secol XIX, iar mai apoi, în anul 1919, Olga Sturdza a achiziționat imobilul și l-a dăruit Societății orfanilor de război.
De cum am intrat în prima încăpere, impresia a fost că văd un om care creionează ceva. Era un simplu manechin. Tocmai asta m-a mirat, că totul părea real. Intri și observi o machetă și fotografii cu străzi, poți analiza în detaliu ce a fost, cum a arătat orașul, cât de coerent era din punct dee vedere arhitectural. Universul în care pășești de la bun început e fain. Arată traiul simplu, activitățile curente ale Iașului de odinioară. Observi cizmăria, tăbăcheria, magazinul cu produse alimentare. Vezi „localnici” și îndeletniciri. Treci practic prin ulița veche pentru a ajunge mai apoi în alte încăpri în care sunt redate porturi și tradiții dintre cele mai diverse, tocmai pentru a suprinde maniera cosmopolită a Iașului, un veritabil centru al artizanilor și negustorilor de pretutindeni.
„Sala expozițională evocă o parte din acest univers economic de la mijlocul secolului al XIX-lea, specific lumii urbane de la granița dintre Est și Vest (…) informațiile referitoare la circulația și schimbul monetar sunt sintetizate prin prezența unui zaraf, intermediar necesar pe piața unui comerț dezvoltat, reprezenttiv pentru un oraș- capitală situat la intersecția celor mai importante drumuri comerciale din Moldova.”, explică legenda.
Observăm porturile diferitelor etnii care și-au făcut Iașul „acasă”. În beciul casei mi-a plăcut mult. Modul în care a fost păstrat aproape neatins farmecul acestor hrube care adăpostesc obiecte descoperite în Iași, prin săpăturile făcute. Locul mi-a adus aminte de Casa Pogor, dar putea foarte bine să mă trimită cu gândul și la Bolta Rece ori la pasajul de la Hala Centrală, amenajat tot cu păstrarea vestigiilor subterane descoperite. Sigur, mai e și sala în care putem observa picturile domnitorilor. În dreptul fiecăruia există o tabletă cu date despre aceștia, foarte pe scurt.
Muzeul dorește să redea, într-o încăpere, și atmosfera de spital de pe un teatru de război. Vedem pacienți, asistente, obiecte sanitare. Interesant este să vă uitați la detaliile costumațiilor. Lângă, e sala militară, acolo unde, din nou, interesant este să observăm costumațiile. Unele dintre obiectele Muzeului sunt autentice, donate de colecționari sau achiziționate.
Donat e și biroul din Biroul Reginei, pe care stă mărturie o filă din Jurnalul Reginei Maria- „Iașul. Numele acesta are un sunet deosebit în urechile noastre! Mai ales în clipa când primejdii noi și nemaiauzite ne privesc în față. Când trebuia să fugim din București, Iașul a fost orașul unde alergam cu toții, odată el însușio mândră Cetate de Scaun, care fusese jertfită gloriei alteia și care deodată avu să adăpostească pe aceea care o ignoraseră atâția ani.” Biroul era locul de întâlnire cu cei implicați în război. Aici se discutau strategii și situațiile erau întoarse pe toate părțile. Globul din încăpere și biroul sunt obiectele care chiar au aparținut Reginei, au fost donate Muzeului.
În salonul alăturat te simți ca și cum ai fi invitat la un dineu. Se spune că în acele vremuri, conversațiile erau extrem de importante în lumea bună și era aproape obligatoriu să știi cum să faci față unor discuții despre geografie, istorie, filosofie sau chiar cancanuri. S-a încercat redarea aproape la milimetru a ceea ce semnifica un salon de rendez-vous de pe atunci, din care n-avea cum să lipsească mobila recondiționată din secolul al XIX-lea, unde „se convorbea, se danţa, se făcea muzică, se jucau cărţi, se înnodau intrigi de dragoste şi se uneltea împotriva cârmuirii”, după cum remarca Nicolae Iorga.
Am aflat că Tuflli chiar a fost o cofetărie de pe vremuri, chiar pe Lăpușneanu. Nu știam, sincer… se pare că ar fi fost chiar prima cofetărie din Iașul de acum peste 100 de ani. Mi s-a comunicat această informație spre finalul vizitei, când eram în acea încăpere în care erau redate activitățile pe care le făceau ieșenii odinioară- mergeau la o cofetărie, la restaurant, aveau serate.
Întreg periplul din Muzeul Municipal „Regina Maria” arată o bucățică din Iași. Mi-ar fi plăcut să fie mai dinamic, mai ales că e unul dintre cele mai noi muzee din Iași, iar modul în care astăzi poți scoate în evidență ceea ce ai moștenit e atât de inedit, încât vizita la muzeu devine o încântare reală, nu doar o simplă vizualizare a unor obiecte expuse și cam atât. Ori poate am eu în minte ceea ce am văzut la Casa Muzeelor și la Muzeul Pogor (am scris aici) și tocmai de asta e inevitabilă paralela… Muzeul Muncipal e un mediu plăcut, un loc în care există un salon în care poți organiza ateliere sau evenimente diverse. Când am vizitat eu, de exemplu, era un atelier de muzică. A fost un fundal care a completat muzica din surdină pe care o auzi când treci prin diferite încăperi.
Să vizitezi Muzeul Municipal costă doar 8 lei și poți face asta în timpul săptămânii, de miercuri până duminică inclusiv. Luni și marți este închis. Ce nu mi-a plăcut? Că am intrat în vorbă cu supraveghetorii. Credeam că sunt muzeografi și am vrut să aflu mai multe. Mi s-a răspus sincer că ei doar supraveghează, că de aceea există acele legende la intrarea în fiecare sală… totuși, pentru niște persoane care lucrează într-un mediu cultural, a fost un răspuns care nu m-a mulțumit, recunosc. Poate a fost doar o întâmplare, nu știu, căci la un alt etaj, așa cum am precizat, am fost întâmpinată de o doamnă tare drăguță, care chiar mi-a povestit mai multe lucruri. Dacă citește cineva de la Muzeu, e doar o observație, poate îmbunătățiți acest aspect. În schimb, amabil personalul, cu zâmbetul pe buze, ceea ce e de bun augur.
Un comentariu