Jurnalul unui CEO este unul dintre cele mai bune și urmărite podcast-uri din lume (The Diary of a CEO). Steven Bartlett nu doar că este un antreprenor de succes, investitor în peste 40 de companii, e cel care a reușit să aducă în fața publicului o serie de invitați cu care să abordeze orice fel de temă într-un mod relaxat, fără temeri și din care chiar ai ce învăța. A pus într-o carte cele 33 de legi ale succesului în viață și în business. Nu sunt simple speculații, sunt capitole atent documentate. Consideră existența fundamentată pe patru piloni: sinele, povestea, filozofia și echipa, acestea fiind și capitolele din Jurnalul unui CEO.

Adevărata prosperitate este reprezentată de ceea ce știi și ceea ce poți face. Tehnica Feynman

Suntem definiți de ceea ce știm, ceea ce putem face, de cei pe care îi cunoaștem, ce avem și ce se crede despre noi (reputația). Într-o traducere și mai simplă, tot ceea ce suntem înseamnă cunoștințe, abilități, rețeaua, resursele și reputația. Dacă sari una dintre „găleți”, cum le spune Steven Bartlett în Jurnalul unui CEO, n-ai cum să ajungi la măiestrie, adică „nu poți să torni nimic din niște găleți goale”. Nimeni nu îți poate lua ceea ce știi și ceea ce poți să faci, indidferent de context. Niciodată nu suntem suficienți, mereu e loc de noi depinderi.

„Cei care strâng aur sunt bogați pentru o clipă. Cei care strâng cunoștințe și competențe sunt bogați o viață întreagă. Adevărata prosperitate este reprezentată de ceea ce știi și ceea ce poți face.”

În Jurnalul unui CEO apare ideea de a împărtăși mereu o idee în public. Asta te va ajuta să-ți îmbunătățești orice abilitate. Când vei fi capabil să explici o idee foarte pe scurt astfel încât să fie înțeleasă și de un copil, abia atunci poți spune că ai înțeles esența.

Și aici ne este dată ca exemplu tehnica lui Richard Feynman, care se bazează pe câțiva pași simpli: învață, explică unui copil, împărtășește și revizuiești, adică ține cont de feedback și îmbunătățește. Abia în momentul în care reușești să transmiți totul cu claritate, de-abia apoi poți spune că ești maestru. Până atunci, oricine poate memora niște informații.

Evită orice idee spusă în dezacord și ai să vezi cum creierul interlocutorului rămâne conectat la punctul tău de vedere

Captezi atenția când interlocutorul simte că există un laitmotiv sau o convingere comună. Oricât de mult ai crede că punctul tău de vedere e diferit, dacă vrei să fii ascultat, găsește un numitor comun. Aici intervine arta cuvintelor, pe care Steven Bartlett le vede ca pe niște bariere, ci ca punți ale conexiunii.

Încrederea în propriile convingeri nu înseamnă în mod automat și realitatea tuturor. E nevoie de încredere și dovezi. Și oricât de diferite ne sunt convingerile, dacă arăți care e lucrul pozitiv pe care gândirea ta le poate aduce, s-ar putea să fii surprins de efect. Apelează și la întrebări. Sunt studii care arată că o întrebare duce mai degrabă la acțiune decât o simplă afirmație. Începe întrebarea cu „vei” și ai să vezi că gradul de responsabilitate crește. Acest „vei” urmat de un verb e mai puternic decât „ai putea” și un verb.

Asta vine la pachet și cu o ieșire din zona de confort și o abordare analitică. Și așa intervine flexibilitatea. S-ar putea să ne dăm seama că greșim. E în regulă, nu trebuie să ne fie teamă să recunoaștem. Doar că această acceptare apare după o autoreflecție amănunțită. Nu de alta, dar s-ar putea să ne dăm seama că două idei care par diferite pot fi ambele adevărate. Și-atunci, ce faci? Accepți. Cu cât ești mai flexibil și arăți că ești capabil să înțelegi lucrurile și să le iei ca atre, cu atât îți cresc șansele de nu rămâne în urmă, de a evolua.

„A nu-ți asuma niciun risc va fi riscul tău cel mai mare. Trebuie să riști să greșești pentru a reuși. Trebuie să riști să ți se frângă inima pentru a iubi. Trebuie să riști să fii criticat pentru a fi aplaudat. Trebuie să riști lucrurile obișnuite pentru a obține lucruri extraordinare. Dacă trăiești evitând riscurile, riști să ratezi viața.”

„Sănătatea este temelia vieții tale!”. Cât de importantă este povestea personală în drumul spre succes

Povestea e a noastră, e unică. Ai nevoie de o stimă de sine puternică pentru a fi rezilient, optimist și mai aproape de atingerea obiectivelor. Provocarea apare în rândul celor care nu au o concepție tocmai bună despre sine. Important nu este ceea ce faci atunci când te vede cineva, ci mai ales ce faci când nu te vede nimeni.

Iar pentru a exemplifica și mai bine treaba asta în cartea Jurnalul unui CEO, Steven Bartlett apelează la un exemplu din sport: ești în sala de sport, ești la ultima serie de ridicat greutăți. Ai executat nouă dintre ele, ți-a mai rămas una. Ce faci?

„Normalitatea este ignorată. Absurdul vinde. Oamenii sunt extrem de tentați să împărtășească lucruri absurde care ridicularizează, demontează și sfidează status-quo-ul.”

Noi trebuie mai întâi să ne dovedim nouă înșine că putem depăși provocările. Acțiunile pe care le întreprindem nu sunt altceva decât dovezi. Tot ce credem despre noi, de la gânduri la sentimente, toate generează acțiuni. Pentru a merge mai departe, pentru a ne dovedi nouă că suntem o personalitate solidă, avem nevoie de dovezi. Deci, de acțiuni publice sau nu, căci toate vin cu lecții și învățăminte. Și caută mereu noi acțiuni. Poți face asta cu ușurință dacă îți găsești și un mod de a te recompensa. Obiceiurile noastre ne definesc. Sunt prezentul, dar mai ales viitorul. Ai grijă de tine. Nu e un moft, este cel mai bun dar pe care ți-l poți face. Dacă nu găsești timp pentru sănătatea ta, nu-i nimic, îți vei găsi timp pentru boală.

„Nu există formă mai mare de recunoștință decât să ai grijă de tine. Sănătatea ta este temelia vieții tale.”

Nimănui nu-i pasă de tine: cât de importante sunt primele cinci secunde atunci când îți spui povestea

În Jurnalul unui CEO, Steven Bartlett dedică un întreg capitol poveștilor de marketing și cum poți genera vânzări. Ideea de la care pleacă, aceea de a-i face pe oameni să simtă ceva, indiferent că e pozitiv sau nu, are largă aplicabilitate. Fiecare exemplu pe care îl dă în carte e parte din realitate. Nu inventează nimic, e pur și simplu dovadă. Mesajul transmis, atunci când vrei să vinzi ceva, depinde de context, de produs, de alți factori. Tocmai de aceea trebuie adaptat, schimbat în funcție de realitatea în care te afli.

Steven explică de ce nu începe niciodată o prezentare prin a spune câteva lucruri despre sine. Începe cu o poveste. Astfel, are garanția celor cinci secunde în care auditoriul decide dacă merită sau nu să-l asculte.

Succesul stă în faptul că orice povestitor, orice om aflat în fața unei mulțimi nu contează. Cu alte cuvinte, nimănui nu-i pasă de tine. Dacă nu crezi asta, deja ai picat într-o capcană, iar povestea ta nu va fi deloc pe placul celor care ar trebui să te urmărească. Devine anostă, logică și lungă. Irelevantă, cu alte cuvinte. Totul capătă o altă întorsătură de-abia în momentul în care chiar înțelegi că nimănui nu-i pasă de tine, mai ales în contextul în care capacitatea medie de atenție a scăzut de la 12 secunde la numai 8 secunde!

„Dacă vrei ca povestea să fie auzită, trebuie să concepi aceste prime cinci secunde în mod agresiv, pătimaș și provocator pentru a fi extrem de convingătoare, enervant de magnetică sau de captivantă din punct de vedere emoțional. Renunță la prezentarea caldă, la amabilități și la imaginile muzicale, treci imediat la cea mai convingătoare promisiune, idee sau provocare posibilă.”

Eșecul e cel mai mare câștig. De ce nu e bine să ai un plan B

Paradoxal, în Jurnalul unui CEO, Steven Bartlett spune că „trebuie să eșuezi mai mult decât concurența”. Care e raționamentul? Atunci când eșuezi, acumulezi noi date care îți vor arăta de ce echipa nu funcționează, ce anume trebuie schimbat. Nu există eșec, există doar moduri în care ceva nu funcționează.

Dacă îți pui ouăle într-o singură plasă, concentrarea va fi maximă. Dacă ai un plan B, atunci acesta îți va distrage atenția. Existența unui singur plan înseamnă creativitate, hotărâre și angajament mai mare. Planul de rezervă e ca o plasă de siguranță. Numai că acea siguranță închipuită nu e decât o amăgire și incapacitatea de a merge până în pânzele albe cu o idee.

Teama ne face struți. Cum simțim pericolul, cum dăm înapoi. Tindem să nu ne asumăm responsabiltatea și eventualul eșec. Ne gândim la durere, dar durerea poate fi evitată în momentul în care ne oprim și gândim rațional totul. Tergiversarea nu duce la nimic constructiv, din contră, nu face altceva decât să mai capete ceva timp pentru a înfrunta adevărul, realitatea. Așa că… atunci când simți că trebuie să iei o decizie, aplică metoda propusă de Steven: oprește-te și acceptă că ceva nu funcționează; analizează-te; spune adevărul despre tine și caută adevărul.

„Dacă vrei să ai succes pe termen lung în afaceri, în relații și în viață, trebuie să înveți să accepți cât mai repede adevărurile incomode. Atunci când refuzi să accepți un adevăr incomod, alegi să accepți un viitor incomod.”

Cum poți să faci din presiune un aliat

„O viață fără presiune este o viață fără scop”, spune Steven Bartlett. Presiunea e ceva ce vine din exterior, pe când stresul este o e reacție psihologică internă. Deci, chestiuni diferite, dar care își pun amprenta în mod serios asupra noastră. Nu ai cum să scapi de presiune, dar trebuie să înveți cum să ai o viețuire bună cu ea, în avantajul tău. Și poți începe să faci asta prin a te gândi la presiune ca la un privilegiu. Cum faci asta?
• în primul rând, observă presiunea. Conștientizează ce se petrece. Nu o evita, abordeaz-o direct, exprim-o.
• apoi, împărtășește cu prietenii sau cu o comunitate ceea ce ți se petrece; povestește despre stresul prin care treci. Astfel, creezi reziliență.
• încadrează presiunea. Ține cont că aceasta apare atunci când ne pasă, când stârnește o emoție în noi.
• folosește presiunea. Când folosești stresul cum trebuie, are loc evoluția.

„Trăim într-o criză a confortului. Ne sufocăm încet cu confortul până murim, evitând lucrurile grele care sunt benefice pentru sănătatea noastră. Îmbătrânirea reprezintă goana noastră agresivă după confort.”

Pariul cu timpul și ecuația disciplinei

Nimeni nu știe cât timp mai are. Speră, dar nu știe. În Jurnalul unui CEO, Steven Bartlett spune un adevăr care cam strânge în spate: dacă e să ne uităm la datele oficiale cu privire la speranța de viață, dacă ai în jur de 35 de ani, mai ai cam tot pe-atât de trăit.

Uite o conștientizare care ar trebui să ne facă să ne gândim de două ori înainte de a lua o decizie care implică timpul nostru, indiferent că e vorba despre viață personală sau profesională.

„Putem prioritiza ceea ce contează cu adevărat, putem renunța la ceea ce nu contează și putem favoriza sentimentul calm de urgență care ne ajută să ne concentrăm asupra unei vieți mai depline, mai autentice și în conformitate cu cele mai importante valori ale vieții noastre”, explică Steven în Jurnalul unui CEO.

În momentul în care conștientizarea este cu adevărat înțeleasă, totul capătă claritate și sens. Începem să avem un obiectiv și un motiv pentru care facem lucrurile. Începem să facem alegeri și să fim noi cei care decidem ce facem cu timpul nostru și cui acordăm aceste minute prețioase din viață care ne-au mai rămas.

Nu e aroganță, e respect față de sine. E angajamentul tău față de tine. Nimeni în afară de tine nu știe ce ți se potrivește cel mai bine și ce te face să ai o stare bună.

Așa că nu știu dacă mai e loc de compromisuri din moment ce ai înțeles toate astea… iar toată această disciplină și perseverență, că despre asta e vorba, înseamnă un control asupra a tot ce înseamnă propria viață.

„Nu trebuie să fim mai deștepți decât ceilalți. Trebuie să fim mai disciplinați decât ceilalți.” (Warren Buffett)

Zece pași prin care construiești o cultură în companie, cum se vede progresul în cadrul echipelor și teoria unui măr stricat

Când e pus într-un coș cu mere bune, mărul stricat nu devine mai bun, ci le strică și pe celelalte. Un exemplu plastic, dar care se aplică prefect în orice echipă. Și aici intervine calitatea de a ști când să concediezi pe cineva la timp ca să protejezi echipa. Orice întârziere nu face altceva decât să prelungești agonia. În orice domeniu, clarviziunea și convingerea de a lua decizii radicale înseamnă că ai curaj să gândești așa cum trebuie.

„Un măr stricat poate strica toate merele din butoi, dar este important să ne amintim că butoiul poate fi curățat. Este important să iei măsuri și să elimini persoanele toxice pentru a menține o cultură pozitivă.” (Oprah Winfrey)

Progresul se bazează pe victorii mici. Indiferent că e succes individual sau de echip. Sunt cinci moduri prin care poți genera progres în cadrul unor echipe:
• creează un sens;
• stabilește obiective clare și realizabile;
• asigură autonomia, adică dă șansa membrilor echipei să acționeze liber;
• elimină fricțiunile;
• apoi mediatizează progresele, evidențiază reușita și laudă-i pe cei care au realizat treaba asta.

„Cel mai satisfăcător sentiment din lume, din punct de vedere profesional, este sentimentul de progres.”

În toate aceste aspecte, importantă este cultura companiei. Nu e o noțiune abstractă, ci e esența a ceea ce reușești să implementezi ca valori, principii, comportamente. Și poți să faci asta în 10 pași:
1. definește valorile fundamentale ale companiei, astfel încât să existe o bază solidă;

2. cultura pe care ți-o dorești trebuie integrată în toate aspectele companiei, de la procesul de angajare la procedurile din toate departamentele;

3. prmovează un mediu de lucru pozitiv prin stabilirea unor standarde și comportamente de la membrii echipei;

4. stabilește un scop care e dincolo de cel al companiei, astfel încât ideea de echipă să fie și mai puternică printr-un obiectiv comun;

5. foloșește povești, mituri, simboluri pentru a consolida cultura companiei în mentalul colectiv;

6. creează o identitate de grup și transmite echipei sentimentul de mândrie generat de apartanență;

7. sărbătorește realizările;

8. încurajează prieteniile din cadrul echipei și comunicarea;

9. permite angajaților să fie ei, să nu fie inhibați atunci când trebuie să își exprime opinia;

10. subliniază fără teamă calitățile angajaților și contribuția lor la succesul companiei.