Era în clasa a IV-a în momentul în care a fost copleșită de emoția pe care i-a dat-o aprecierea primită
Poreclit Michiduță în copilărie, Marius Manole și-a luat în serios rolul de drăcușor simpatic și era mereu pus pe
Pe Cezar Grumăzescu mi-l amintesc din timpul liceului. Avea așa un aer rebel cum poate orice suflet de artist îl
Adolescenții din mediul rural pot deprinde tainele televiziunii și filmului în tabăra de la Aroneanu
Copiii și adolescenții din mediul rural au ocazia de a merge pe urmele vedetelor pe care le apreciază, învățând abc-ul
Nu de puține ori ni s-a întâmplat să ne dăm seama că visele pot deveni realitate dacă pentru a lor
Daniel Busuioc este directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. A terminat o facultate tehnică, dar împlinirea profesională
Femeia cu părul-frate cu soarele, ochii pătrunzători, pasională, altruistă, credincioasă… Ina. Ina Paladi. Ea este cea despre care poți scrie