Nu știam nimic despre sindromul șocului toxic (TSS) până nu am văzut podcastul cu Lauren Wasser, „Golden Legs” cum mai e cunoscută, supraviețuitoarea TSS care luptă astăzi ca orice femeie din lume să știe câtă otravă există în tampoanele interne. Lauren Wasser avea 24 de ani când i s-au dat 1% șanse de a supraviețui TSS. Practic, ai ei au fost puși să se gândească la funeralii. Era sportivă de performanță, se visa jucătoare de baschet în WBA. Brusc, visul i-a fost spulberat de un tampon intern. Da, ați auzit bine, un tampon intern, fix de-ăla de care zeci
Când am început să povestesc despre ce cărți am mai citit, m-am gândit să nu le încadrez la categoria recomandări. Suntem atât de diferiți, încât e aproape imposibil să rezonăm în opinii și preferințe de orice fel. Totuși, scriu despre cărțile care mi-au plăcut mie, prin filtrul propriu. Fiecare dintre noi vede în mod distinct arta, indiferent de forma pe care o îmbracă. Dar dacă v-am stârnit o minimă fărâmă de curiozitate, inima mea tresaltă, mai ales că, potrivit statisticilor, suntem tot mai puțini cei care citesc, care savurează fiecare rând scris de un autor, care adulmecă mirosul de
Tiberiu Stoian a pornit pe drumul antreprenoriatului în studenție, în camera de cămin. Acolo și-a amenajat un calculator și tehnoredacta licențe. Lăsase Craiova pentru Iași. Era anul 1996. A fost o ambiție de a le arăta părinților că se poate descurca singur, departe de casă. Atunci, Iașul li se părea o chestie aproape exotică. Părinții, profesori amândoi, au încercat să-l convingă să nu plece la Iași. Fără succes. Fire mai neastâmpărată, Tiberiu își dorea altceva. Voia să exploreze, să vadă și ce e dincolo de zona de confort, mai ales că ai lui i-au cam menajat pe ambii
Documentarul „Heroin: Cape Cod” nu e deloc ușor de urmărit. Cel puțin pentru mine. E greu să privesc imaginile cu tineri pentru care seringa este cel mai bun prieten. „Ești izolat într-un univers al tău, chiar dacă în jur ai prieteni”, mărturisește una dintre dependentele de heroină. În fapt, în jurul tău nu sunt prieteni, ci persoane care te ademenesc să te droghezi și care, atunci când vrei să pui capăt acestui calvar, e foarte probabil să te pună la zid, să te elimine. „De ce s-a inventat un drog care te face fericit? Nu uiți durerea, nu
Când am primit mailul de la Digital Divas Awards, mi-am zis că nu citesc bine. Simpla nominalizare e un câștig pentru mine. Să văd numele Alexandra Gugiuman alături de oameni care au cariere solide în domeniul mass mediei de lifestyle și pe care îi prețuiesc în mod real de ani de zile, e măgulitor. Nominalizarea la Digital Divas vine pentru articolele pe care eu, Alexandra Gugiuman, le-am scris în ultimul an pe www.insociety.ro (pagina de facebook o găsiți aici). Nominalizarea îmi aduce o provocare, nu doar o responsabilitate. Și un zâmbet larg pe chip. Și o satisfacție, de ce
Povestea cu carnea de pui e veche… acum vreo șapte ani, mi-amintesc că eram la un curs, la Târgu Secuiesc. Tocmai ni se servea un piept de pui la grătar. Să fiu bine înțeleasă, până atunci, puiul era nelipsit din alimentația mea. Aproape că nu exista altă carne în afară de pui. De fapt, nu exista decât pieptul de pui. Și cum eram noi toți colegii la masă, unul dintre ei începe să povestească cum sunt injectați puii, cât de nesănătoasă e carnea de pui și tot așa. M-am făcut că n-aud. Nici n-am intrat în discuție. Mi-am văzut
Mi-e ușor să vorbesc acum despre recunoștința și puterea de a fi recunoscătoare chiar și pentru chestiuni pe care le considerăm banale, numai că n-a fost dintotdeauna așa. Suntem obișnuiți să vrem mai mult, să tragem de noi până la epuizare și exasperare, iar asta nu duce la nimic bun. Dacă ne iese, e minunat. Dar dacă nu ne iese, ne afundăm și mai mult în gânduri, tristeți și acel capăt al răbdării și puterii. Mereu i-am transmis lui Dumnezeu, la fiecare rugăciune făcută înainte de culcare, un simplu mulțumesc. Era doar rostit. Nu știu dacă și simțeam
Construit în stil neogotic, în urmă cu 150 de ani, pe la 1880, Castelul de la Miclăușeni, județul Iași, se transformă cu ușurință într-o călătorie într-o lume apusă, pentru fiecare curios care-i trece pragul. „Totul a început cu o poveste de dragoste!”, sunt primele cuvinte cu care ghidul ne introduce în atmosfera de odinioară. Povestea de dragoste face referire la George Sturdza și Maria Ghica, tinerii îndrăgostiți deveniți soț și soție, care, după ce s-au întors din călătoria de un an prin Occident, decid să construiască o reședință a lor, un loc pe care să-l numească „acasă”. Castelul este
În Vila Sonet, amplasată într-o zonă cu o încărcătură istorică remarcabilă, peste drum de Bolta Rece, Mihai Codreanu obișnuia să-și aleagă oaspeții de la cină. Chiar dacă participai la șezătorile literare pe care proprietarul casei le organiza, asta nu însemna că-ți câștigai și un loc să rămâi pe-nserat. Avea, cel mai probabil, o manieră distinctă de a le sugera invitaților că trebuie să plece… în salonul în care aveau loc astfel de întâlniri, din toată mobila veche, autentică și lucrată de cei mai iscusiți meșteri, o anume piesă atrage și mai mult privirile și curiozitatea: setul de cești de
„G. Topârceanu a rămas al Iașului pentru că e înmormântat la Eternitate. Se zice că Iașul a avut două mari înmormântări- a lui Kogălniceanu și a lui Topârceanu. O mare de oameni și de flori, de aveai impresia că primăvara și-a trimis florile să-și petreacă poetul. Și se mai zice că Iașul are două străzi- una duce la Gară și cealaltă la cimitir. Altfel spus, dacă ajungi la Iași, te îndrăgostești de oraș iremediabil, ca Topârceanu, și rămâi aici până mori, pentru totdeauna.”, sunt cuvintele ademenitoare ale muzeografului. Locuința în care poetul George Topârceanu și-a trăit ultimii ani din