***Articol scris de Anamaria Diaconu, colaborator insociety.ro Anamaria este terapeut holistic, cu o experiență în domeniu de peste 8 ani, timp în care a ghidat zeci de persoane pentru a-și regăsi calea spre sine. Prin metoda Recall Healing cu care lucrează în prezent, Anamaria te poate ajuta și pe tine să îți construiești o radiografie personalizată completă prin care să îți înțelegi corpul atunci când acesta îți trimite diferite semnale. Trebuie doar să iei legătura cu ea: injoyhealingbyanamaria@gmail.com *** Întreg Universul este în mișcare chiar în acest moment, cu tot ceea ce însumează el. Prin urmare, transformarea este în
Nici acum nu realizează că titlul de Omul Anului 2023 i-a revenit lui, în Gala pe care TVR a organizat-o chiar în noaptea de Revelion. Îi e greu să creadă. „Aș spune că omul anului e și bătrânica simplă de la sat”, mărturisește Vlad Plăcintă, cu o modestie cum rar ți-e dat să vezi. Nu i se pare nimic extraordinar în ceea ce face. Spune doar că el își face treaba, atâta tot. Nu e Dumnezeu, dar îl are pe Dumnezeu aliat fără doar și poate. Asociația „Salvează o inimă”, în 12 ani, s-a tranformat în „salvează sute de inimi”.
***Acesta este un articol realizat în baza unui parteneriat cu BeSpoke Events*** Fiecare dintre noi este o poveste. Numai că nu oricine are curaj să se dezvăluie în fața tuturor. Să se arate vulnerabil. Să își arate emoțiile și trăirile. Să își arate fricile. Și să își spună lecțiile. Pornind de la întrebarea „Tu te iubești pe tine?”, 33 de femei au acceptat provocarea pe care Cătălina Aciobăniței le-a făcut-o anul trecut. Au tras aer în piept și și-au așternut povestea în cel mai profund, unic și onest mod cu puțință. Așa cum a simțit fiecare… Cătălina mi-a povestit despre
„De-abia acum ai ajuns la Roma?”, am fost întrebată. Da. Abia acum. Cu toate că mi-am dorit să vizitez Roma de când eram copil și dirigintele, care era prof de istorie, ne vorbea cu atâta emoție despre Roma. Să ajungi la Roma înseamnă să ajungi în făgașul de unde a pornit civilizația. Roma e istorie pură. Pășești pe orice piatră și te gândești de când o fi acolo. Vezi vestigii la tot pasul și n-ai cum să nu te întrebi cum de reușeau oamenii de atunci să facă toate minunățiile la care noi ne uităm cu uimire. Italia toată e
Am aflat de curând de bunicuța care, la 84 de ani, mixează la petreceri. DJ VIKA din Polonia. Era un reportaj pe TVR parcă, dacă nu mă înșel. Doar că… pe HBO Max este și un documentar despre ea. Se numește VIKA!, apărut în 2023. Filmul care prezintă pe DJ VIKA durează puțin peste o oră. Dacă nu mai aveți bunici, s-ar putea să lăcrimați la câteva momente în care obrazul brăzdat e în prim plan. Eu am pățit-o. M-am gândit la mamaia. Sau chiar la mama și la tata, că tata face acuș 80 de ani. Dar și la
Vatican, 22 iunie 1983. O zi toridă de vară, cu o umiditate excesivă. Emanuela Orlandi pleacă la ora de muzică de la care nu se va mai întoarce niciodată acasă. Avea 15 ani, era elevă de liceu. La 41 de ani distanță, nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu singurul cetățean al Vaticanului care a fost răpit vreodată. Ipoteze sunt, informații au ieșit la suprafață, însă insuficiente pentru a pune capăt acestui caz celebru de răpire. Sau există, însă sunt bine păzite în Vatican, probabil singurul loc în care se știe adevărul. „Emanuela este în ceruri!”, este mesajul Papei, care
O dată la patru ani primim o zi în dar. Numai că… facem fix aceleași treburi obișnuite și nu știm să ne bucurăm de acest prilej de a avea o zi în plus pentru… noi. Pentru mulți, 29 februarie a fost banal. Sau ca oricare altă zi. N-am făcut nimic special. 29 februarie ar putea fi motiv de sărbătoare. Mai ceva ca o zi dintr-aia comercială în care toți aleargă după cadouri și lucruri pe care oricum le-ar putea face oricând. Numai că 29 februarie chiar e special. Se-ntâmplă o dată la patru ani. Și treaba asta face ca o
Aproape c-am reinterpretat și mărțișorul. Nu, dacă pui un șnur alb și roșu la orice obiect, nu, nu se transformă în mărțișor. E doar un simplu cadou pe care îl oferi chipurile de Mărțișor… Când eram mici, se-ntâmpla de multe ori să creăm noi mărțișoare. Era un gest plin de afecțiune pentru cei cărora le ofeream. Era semn că ne-am gândit la ei, că ne-am dat din timpul nostru pentru a crea ceva. Nici nu conta cât talent avea fiecare. Nu erai pus sub ochii critici ai nimănui. Conta gestul. Gestul că îți pasă. Am văzut tot felul de produse
Dubioși sunt peste tot în lume și da, oriunde te simți în nesiguranță. Roma, octombrie, anul trecut. Probabil dacă n-am fi găsit o soluție, aș fi rămas cu un gust tare amar și n-aș mai revenit într-un oraș atât de vibrant, fascinant și ofertant precum Roma. Cazare rezervată pe booking, scria hotel 3 stele, o cameră curată. Cam pe kitsch, dar în afară, hotelurile nu-s cu atâtea pretenții ca la noi. Am stat în Franța la 4 stele și în România n-ar fi avut nici 3. Dar în fine. Ajungem la Roma. Eu, sor-mea și o prietenă de-a ei. Veneam
În zbor, acolo sus, deasupra orașului care pare atât de mic, totu-i altfel. E liniște. E senzația aceea de „I am the king of the world”, vorba lui di Caprio, în Titanic. E libertate. E autocontrol. E responsabilitate. Simți toate astea chiar și-atunci când ești în dreapta, darămite să fii tu pilotul… Când eram mică, nici nu visam s-ajung să zbor. Vedeam avioane pe cer, dar erau puține. În copilăria noastră, altele erau aspirațiile: medic, învățător, artist. Nu știam nimic despre avioane și nici nu ni se vorbea despre avioane. Erau acei ani în care la noi nici nu cred