Beautiful in Your Skin Month e despre cum să te simți bine propria piele și mi-a amintit dialogul pe care l-am avut cu un medic estetician în urmă cu ceva timp: „El: Și, Alexandra, ce intervenții estetice ai? Eu: Niciuna. El: De ce? (uimit, aproape șocat) Eu: Pentru că îmi place de mine!?! El: Asta-i foarte bine.” Am râs în momentul în care m-a întrebat. Dar m-am gândit, pe de altă parte, că ajungi să ridici semne de întrebare dacă nu ți-ai pus vreun acid sau nu ți-ai făcut nicio intervenție chirurgicală estetică. N-am nimic împotriva celor care apelează la
Documentarul despre David Beckham, care e pe Netflix, nu e doar despre fotbal. Nu mi-e străin fotbalul. Când eram în liceu, și-acum îmi amintesc cât de disperată eram să urmăresc meciurile din campionat. Aveam inclusiv echipă înscrisă în Divizia Fantastică, o competiție pentru suporteri, organizată de Gazeta Sporturilor. Așa că nu m-am uitat la film știind că Beckham e fotbalist și atât și că e însurat cu Victoria, Posh Spice din Spice Girls, fenomenul muzical de la sfârșitul anilor 90. Tatăl său și-a dorit ca David să ajungă fotbalist Beckham a fost crescut cu gândul că va ajunge fotbalist. Asta
Aș fi putut să-ți vorbesc despre motivele pentru care ar trebui să-ți iei un câine, numai că e mai bine să știi că n-ar trebui să-ți iei un câine dacă nu ești pregătit. Mulți vor da ochii peste cap și vor spune că-i doar un câine, nu-i mai filosofie… numai că nu-i chiar așa. Cred că aveam vreo 12 ani când în casă și-a făcut loc primul câine. Îl chema Bello. Era un metis, negru, mic și tare drăgălaș. Apoi, ceva mai târziu a fost Puk. Și de câțiva ani îl avem pe Argo, ajuns la noi dintr-o întâmplare: s-a
În ziua în care am împlinit 36 de ani, am știut că singurul lucru pe care vreau să-l fac în acea zi e să merg la Mitropolie, să stau în liniște preț de câteva minute, să stau de vorbă cu Dumnezeu. Nu spun asta ca o fală sau pentru a vă îndruma spre Dumnezeu. Nici pe departe. Fiecare are libera alegere. Iar alegerile oamenilor nu trebuie condamnate, ci doar acceptate. Cât timp aceste alegeri fac bine oamenilor, să ne bucurăm pentru ei, să-i înțelegem, să-i respectăm. Am mai vorbit despre Dumnezeu. Consider de ceva timp că am o legătură specială
Am avut o întâlnire atât de neobișnuită cu un pisoi (chiar pisoiul din fotografia articolului), încât la final mi-am zis că îi voi dedica o poveste care se va numi „Pisoiul care nu și-a spus niciodată numele”. Nu știu de ce, dar mi-a rămas câtva timp în minte liniștea cu care l-am primit în jurul meu. Eu, cea căreia îi e teamă de pisici. Și cam așa a ieșit… nu știu, mă gândesc să fie doar un început. S-o șlefuiesc un pic, să-i mai adaug ceva acțiune și poate ieși o povestioară simpatică, numai bună de publicat, pentru copii. Cine
Întâmplarea face că mi-a ieșit în cale o căprioară. O fi fost un soi de mesaje de la animale… A fost prima dată când am văzut o căprioară în mediul ei natural, atât de aproape. Se întâmpla la Vatra Dornei, în timp ce urcam spre vârful Runc. M-a privit câteva clipe și-apoi ne-am privit reciproc. Am fost fascinată de imaginea ei pură, de felul în care stătea nemișcată și se uita la mine, încât târziu m-am gândit să scot telefonul. Și atunci a și fugit… Nu m-am gândit niciodată la semnele pe care animalele ni le pot transmite. Nu cred
„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.”, spune Narine Abgarian, autoarea romanului „Din cer au căzut trei mere”. „(…) și uite ce voiam să spun/ cel mai tare doare că orașele mor exact în ziua în care le părăsim- pentru un timp sau pentru totdeauna, ele se închid cu toate zăvoarele, se umplu de praf și cenușă, se transformă într-o iluzie, într-o nălucire/ dăm fuga înapoi- fiice și fii rătăcitori- sărind și țopăind, cu inima gonind nebunește/ acolo unde nu mai e nimeni de mult/
Am revenit în Vatra Dornei după vreo 17 ani. Mi s-a părut ponosită. O stațiune montană cu un potențial fantastic, dar cumva rămasă ancorată în timpuri de odinioară. Are multe clădiri cu un aspect arhitectural deosebit, însă par schimonosite de lipsa oricărui simț estetic. Doar clădirea primăriei și Cazinoul ies din tipar printr-un alb imaculat și o notă de nou. În rest, dacă stai și analizezi la rece, n-ai cum să nu te întrebi „de ce?”. Vatra Dornei e o stațiune în care vii să te odihnești. E plăcută, liniștită și, din câte mi-a zis mie un localnic, se pare
Vi s-a întâmplat vreodată să treacă o bună perioadă de timp în care să nu puneți mâna pe nicio carte, adică să n-aveți chef și poftă de citit? Mie, da. Și nu de puține ori. Nu sunt eu cea mai mare cititoare din univers și la urma urmei nu contează cât citești, că doar nu-i vreo competiție, însă cititul face bine. E o stare. E cunoaștere. E informație. E evadare din cotidian și permisiunea de a cotrobăi prin diferite lumi, de mână cu personaje captivante. Am perioade în care citesc fără întrerupere, dar și perioade în care am lângă mine
Cartea care îți povestește despre călătoria către propriul sine prin doi eroi: un bărbat și un motan
Thomas Leoncini este membru laic al Sinodului mondial al tinerilor. Numirea a făcut-o Papa Francisc, în 2018, an în care au scris împreună „Dio è Giovane”. Autorul a reușit prin „Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el” să deschisă o ușă. Ușa spre propriul sine, adică partea din noi de care fugim aproape fără să ne dăm seama. Peripețiile într-o lume imaginară ale lui Christian, eroul principal al romanului, nu fac altceva decât să răscolească cititorul. Acesta din urmă îi devine însoțitor pe tot parcursul călătoriei. Toate personajele întâlnite pe drum sunt lecții pentru