Voi începe cu o conversație sinceră, avută cu  o elevă de liceu  venită ca model la școala mea de machiaj. Voi păstra anonimatul, dar răspunsurile ei au fost fundamentul articolului.

De ce îți dorești să te machiezi la școală ?

Pentru că e super. Multe se machiază în baie, la școală. Vreau să fiu mai drăguță și am un băiat în clasă de care îmi place.

 Părinții tăi ce spun, sunt de acord ?

Așa și așa, tata m-a certat la un moment dat și mi-a spus să arunc o parte din farduri, că mă ocup prea mult de astea și că, pe deasupra, cheltui banii. Am plâns și nu  le-am aruncat, le-am ascuns  într-un loc al meu și apoi mă fardam la școală, ca și celelate fete.

Cum crezi că te ajută machiajul ?

Mă ajută să am încredere în mine, să fiu mai frumoasă și mi se pare că nu exagerez, nu aplic atât de multe produse. Doar  fond de ten pentru că am tot felul de chestii pe față,  rimel și, recunosc, o mai iau razna cu rujurile, dar cam atât. Câteodată, când nu folosesc produse pentru machiaj, se trezește câte o colegă sau un coleg care mă întreabă dacă sunt bine, că par bolnavă.

Cu notele cum ești ?

Nu sunt prima din clasă, dar nici ultima.  Îmi doresc să dau la Facultatea de Medicină. Sper să reușesc.”

 

Well,  școala este locul în care ar fi minunat să ne punem în valoare mai mult cunoștințele și mai puțin  aspectul fizic. În aceeași măsură sunt convinsă că cel mai important este să ai încredere în tine și în frumusețea de care te bucuri la vârsta adolescenței,  iar ca  must have– păstrează-ți  look-ul tineresc !

De multe ori aud în jurul meu părinți care le spun copiilor,  și pe bună dreptate: ,,ce n-aș da să arăt ca tine copilul meu, dar să am mintea de-acum!”

Este destul de complicat pentru unii  părinți să recomande sau să susțină în totalitate  rețeta copilului lor  în  privința modei și a machiajului la școală,  însă, în  lumea în care trăim există atât de multe tentații  pentru tineri, încât chiar e de înțeles să dorească și să aplice ce văd.

Așadar, susțin că  frumusețea și machiajul se poartă și la școală. Important este în ce mod.

Și cum să nu fie așa?  Într-o lume în care se pune atât de mult accent pe imagine, fetele tinere doresc să arate bine și la școală. De multe ori, această dorință a fetelor este condamnată de profesori  și tot de atâtea ori  neînțeleasă de cei mari, de părinți.

Eu însămi am o fiică care a absolvit liceul, iar în cadrul școlii mele de machiaj, la cursurile pe care le susțin, întâlnesc  foarte des eleve de liceu și studente care se oferă   model la cursuri sau care intenționează să învețe să se machieze de la vârste foarte fragede. Le cunosc părerile, dorințele și off-urile în materie de imagine .

Mai mult de atât, am avut inițiativa de a susține workshop-uri  beauty  în licee, unde am avut un real succes. M-am bucurat de deschiderea și susținerea profesorilor. Toată lumea a fost încântată: în primul rând, elevele,  pentru că a fost timp petrecut  din plin pe placul lor și au aflat multe secrete despre machiaj, iar profesorii  pentru că au contribuit la educarea tinerilor și în această direcție.

Sigur că există plusuri și minusuri, sigur că  există voci pro și contra machiajului la școală,  dar atâta timp cât totul se învață, se aplică cu măsură și bun gust, povestea aceasta poate fi lămurită, educată.

Tinerele fete se pot machia fără să exagereze cu nimic și să arate cum doresc.

Așadar : 

  • atunci când îți faci un machiaj pentru școală trebuie să te gândești că nu te pregătești pentru o seară la club. Machiajul pentru școală ar trebui să ascundă eventualele imperfecțiuni. Genele false pot fi păstrate, iar dacă mă gândesc la rujuri colorate, blush foarte accentuat sau farduri foarte stridente, sclipici,  acestea nu au ce căuta într-un asemenea machiaj!
  • începe machiajul cu o demachiere, aplici o cremă BB  care este mult mai ușoară și cu o putere de acoperire mai mică. Crema aceasta îți face tenul catifelat, îl matifiază, hidratează, corectează  fără să încarce tenul. Dacă dorești să achiziționezi un fond de ten este bine să întrebi de un fond de ten cu acoperire mică, medie. Nu are sens să îți încarci inutil tenul. Apoi puțină pudră,  pentru că pudra fixează machiajul și îi dă rezistență și matifiere;
  • pune puțin blush într-o culoare caldă, naturală;
  • rimel maro sau negru dacă chiar ai gene mici și rare și un gloss.

Iată cât este de simplu. 🙂

Și încă ceva… dacă vrei să folosești farduri pentru pleoape,  alegerea cea mai bună ar fi nuanțele de maro, cât mai naturale.

Așadar,  recomandarea mea pentru machiajul fetelor la școală este unul simplu și natural, iar dacă vorbim de weekend la club: exersați, fetelor,  tot ce vă trece prin cap! Iar dacă doriți să faceți alegerile corecte  pentru machiajul cu care mergeți la școală sau cel de seară, stabilim întâlniri, discutăm, schimbăm impresii.

Succes în noul an școlar!

 

 

 

Author