N-ai cum să nu-ți aduci aminte celebra scenă din „Basic Instinct” la care adolescenții priveau cu mâna la ochi, în timp ce imaginația bărbaților era pe bune înfirbântată. Anii au trecut, dar Sharon Stone pare să fi găsit rețeta care face ca timpul să stea în loc, astfel încât ea să rămână la fel de irezistibilă. Și pentru a dovedi tuturor asta, a lăsat inhibițiile deoparte (dacă le-a avut vreodată) și s-a dezbrăcat pentru cel mai recent număr al revistei Vogue din Portugalia. Spune că nu a recurs la operații estetice, ci doar la injecții care o ajută să mențină elasticitatea tenului. Topless, actrița trage un semnal de alarmă pentru cei care încearcă oarecum să o pună pe liber din cauza vârstei. Potrivit adevarul.ro, Sharon Stone mărturisește în interviul din paginile revistei că „întotdeauna au existat persoane care au încercat să mă reducă la tăcere dintr-un motiv sau altul. Mi s-a spus că nu sunt suficient de frumoasă, că nu sunt suficient de talentată. Iar acum, pentru că nu sunt suficient de tânără. Aşa că da, mă lupt cu îmbătrânirea pentru că sunt pedepsită că am 60 de ani”.
Interviul, pe larg, îl găsiți aici: https://www.vogue.pt/sharon-stone-entrevista
Ce a ieșit, ca artă fotografică, e wow… dar și „materialul clientului” e ofertant…