Afterhills 2017, tinerețe fără vârstă

Afterhills 2017, tinerețe fără vârstă

5 decembrie 2016. Iași. Prima știre apărută pe cea mai mare rețea de socializare suna cam așa: „Clujenii au Untold, ieșenii vor avea Afterhills. Festival major de muzică și artă”. Prima reacție a fost „I-auzi!”, apoi, involuntar, prin prisma pregătirii mele, am început să mă întreb de ce „muzică” și „artă”? Muzica însăși este o mare artă! Sigur aș fi rezonat cu Festival major de muzică și alte arte. În timp ce analizam formularea strict semantic, etimologic, dar mai ales logic (asemenea unui inginer de mecanică fină care știe cu precizie ce înseamnă un întreg), m-am trezit în mijlocul unui sentiment complex în care își faceau simțite prezența curiozitatea, mirarea, bucuria, speranța, încrederea. Cu alte cuvinte, mintea mea a refuzat ideea de a mă lăsa pradă judecății și a înlocuit-o cu tot ceea ce ar trebui să aibă omul mai frumos în el și anume capacitatea de a se bucura!

Timp de aproape șapte luni am urmărit veștile legate de festivalul care avea să pună Iașiul pe harta marilor evenimente ale Europei! Nerăbdarea creștea. Oamenii vorbeau peste tot. Copiii și tinerii se lăudau că merg la „Untold de Miroslava”! Tiruri încărcate cu echipamente își făceau drum aproape de Miroslava. Pentru ca Afterhills să existe.

23-25 iunie 2017. Iași.

Am ajuns în miercurea acelei săptămâni să îmi iau ecusonul și să asist la Conferința de Presă organizată în unul dintre corturile amenajate după dealuri. Mai întâi, m-a copleșit scena principală. Uriașă! Până vineri s-au montat sute de metri de scenă și schelă, zeci, poate sute de boxe, mii de metri de cabluri, zeci de moving-headuri, ecrane cu leduri, garduri de protecție etc. Când vreodată a mai văzut populația acestui oraș asemenea montare? Oamenii lucrau de zor la ultimele detalii, cărând cu grijă figuri geometrice din polistiren alb, un fel de piramide de dimensiuni gigantice sau mai mici, ancorându-le apoi de schele deasupra scenei, una în prelungirea alteia, creând o imagine vie de o imensitate copleșitoare.

Vineri la prânz am ajuns la festival. Cu teamă. Auzisem că vremea va fi împotriva a tot ceea ce s-ar putea desfășura în aer liber. Cineva mi-a spus să mă întorc din drum pentru că se apropie o furtună mare și este foarte posibil ca programul să fie întrerupt. Și așa a fost. Am plecat spre casă cu gândul că ar fi păcat ca după atâta muncă, implicare, stres, bani cheltuiți, oameni invitați, echipamente montate, totul să fie în zadar. Gândul acesta s-a transformat în coșmar adevărat pentru că ploaia lovea deja cu putere parbrizul mașinii mele, apa nu contenea să se adune pe străzi, copacii deveneau tot mai neputincioși în calea vântului, reclamele dansau bezmetice într-un ritm al zădărniciei… iar mai târziu, la știri, apăreau imagini cu dezastrul rămas în urmă… Am plâns.

Sâmbătă a fost de ca și cum toți cei implicați după dealuri (de la muncitori la organizatori, muzicieni profesioniști sau amatori, artiști plastici, fotografi, public etc.) ar fi făcut o rugăciune comună și ar fi adus liniștea pe cer. Soare! Bucurie.

Am încercat să iau pulsul nu doar prin obiectivul aparatului de filmat, ci pur și simplu observând vibrația unui loc în care mii de oameni de toate vârstele radiau. După dealuri a fost o stare de spirit. Părinți cu copii mici, unii chiar în landou, cu căști antifoane, adolescenți, tineri, persoane trecute de prima sau a doua tinerețe erau acolo! Peste tot, pe cele 20 de hectare de spațiu de libertate, un câmp plin de artă… Îngeri cu aripi, Spirala fericirii, oameni frumoși!

Duminică a fost la fel de frumos, cu aceeași vibrație comună a mii de suflete venite să se simtă bine. Suntem mulți cei care ne-am dus la festival cu gândul extrovertirii, al alungării prejudecăților, al bucuriei de a fi pur și simplu acolo. Iar una ca mine, la cei aproape 44 de ani, chiar s-a simțit ca la 18 ani!

Un articol despre Afterhills ar putea să fie, de fapt, o carte. O carte în care binele învinge, personajele bune le doboară pe cele rele datorită curajului, bunătății, o carte în care oamenii frumoși rămân fericiți până la adânci bătrâneți.

În încheiere, o imagine care vorbește despre capacitatea de a te reconstrui, despre forța interioară a omului de a renaște precum Pasărea Phoenix: bucăți din decorul doborât de furtuna năprasnică și-au găsit locul într-un angrenaj vizual sugestiv și inspirat pus în scenă de artiștii ieșeni promovați la Afterhills 2017.

Detalii despre conținutul și atmosfera festivalului găsiți pe larg în nr.1 tipărit al revistei InSociety.