Aflat la cea de-a doua ediţie, Festivalul de muzică şi arte Afterhills a adunat la Iaşi oameni din toate colţurile ţării şi nu numai, nerăbdători să vibreze pe ritmurile artiştilor consacraţi. 4 zile, 10 scene, peste 150 de artişti, oameni frumoşi şi multă voie bună!
Încă de la poarta festivalului, unde tinerii voluntari ne-au întâmpinat cu zâmbetul pe buze, atmosfera şi spiritul liber au pătruns în inimile noastre prin ritmurile muzicii techno. Jocul de lumini, hamacele, rulotele cu mâncare, balonul cu aer cald, baloţii de fân şi alte atracţii au creat o atmosferă călduroasă de la prima până la ultima zi.
Foto: Tudor Bogdan Bolnavu
Ajunsă în mijlocul oamenilor, foarte aproape de scenă, am realizat că în sfârşit e vară şi că locul în care mă aflam va deveni o amintire de neuitat. Zilele ce au urmat au fost precum file dintr-o poveste şi parte din povestea vieţii mele. Mereu mi-am dorit să existe o astfel de manifestare în Iaşi, căci noi, tinerii, suntem mereu dornici de distracţie, de a încerca astfel de experienţe şi mai ales de a ne bucura de tot ce e mai frumos, prin muzică.
Dacă anul trecut era o oarecare reţinere din partea comunităţii, acum Afterhills devine cu adevărat festivalul la care orice e posibil şi la care oricine este binevenit, indiferent de vârstă.
Foto: arhivă personală
Din fericire, prin implicarea mai multor artişti, oraşul nostru deţine Recordul mondial pentru CEL MAI MARE DREAMCATCHER din lume. Pentru cei care nu au ajuns în acest an la festival, Dreamcatcher a însemnat o construcţie colosală cu un diametru de nouă metri, fabulos de frumoasă, pe care o puteai vedea de la kilometri distanţă, fiind realizată de o echipă de profesori, ingineri, studenţi, voluntari, artişti vizuali ieşeni ce a fost realizată din răchită, sfoară de iută şi mărgele tradiţionale realizate din lut, aşa cum am aflat de la realizatorii obiectului decorativ gigant.
Mi-am pus brăţara festivalului şi am dat start la cea mai tare experienţă a verii. Deşi în primele două zile nu am stat foarte mult, emoţia m-a copleşit. Pe lângă scena principală, care a fost punct de atracţie central la propriu şi la figurat, scenele Silent Disco şi Techno au fost preferatele mele. Deşi reticentă la început în privinţa Silent Disco, pentru că nu mai auzisem niciodată de acest concept, acum pot spune că a fost o experienţă foarte interesantă şi misterioasă în acelaşi timp pentru că locul era sub forma unui balon, lumina era de culoarea apusului aprins, iar toţi cei prezenţi purtam căşti la care puteam alege muzică mixată de diferiţi DJ, prin simpla atingere a unui buton. Atmosfera era şi puţin comică deoarece fiecare avea propria audiţie fără a ne auzi unii pe alţii, dar privindu-ne dansând fiecare „în legea lui”!
Foto: arhivă personală
Foto: Tudor Bogdan Bolnavu
A treia şi a patra zi le apreciez ca fiind dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea. Ziua a III a a fost incendiară, iar ceea ce nu pot descrie în cuvinte este căldura pe care am simţit-o între atâtea inimi care băteau la unison, pe ritmurile celor mai apreciaţi DJ ai momentului. Cuprinşi de muzică la miez de noapte, mii de flashuri ale telefoanelor dansau frenetic împreună cu Paul van Dyk, Hurts sau Ben Nicky. Captivată de toată atmosfera, pot spune că nu ştiu când a trecut timpul, dar răsăritul soarelui mi-a amintit că tocmai petrecusem cea mai tare noapte cu muzică alături de prietenii mei.
Sursă foto: facebook Afterhills
După această experienţă incredibilă şi un răsărit superb, singurul lucru care mă întrista era gândul că urma să fie ultima zi. Aşa că mi-am promis că, deşi urma ultima noapte, să fie cea mai faină dintre toate. Şi aşa a fost! Capul de afiş, Tom Odell, a antrenat mulţimea printr-un spectacol de excepţie cu vocea, pianul şi energia care îl caracterizează. La ora 00.30, Andrew Rayel ne-a ridicat în sus în adevăratul sens al cuvântului, pe mixurile hiturilor atât de cunoscute. Maurice West, Double Pleasure şi Rngad au fost cei trei artişti care au alungat oboseala, durerea de picioare, făcându-ne să strigăm de bucurie, să ridicăm mâinile parcă până la cer şi să ne simţim mai bine ca niciodată. Deşi urma ziua de luni, nu am putut renunţa la tot ce însemna Afterhills şi am ales să privesc răsăritul pentru a doua oară. La primele ore ale dimineţii am privit infinitul cerului, legănându-mă liniştită în hamac. După puţin timp mi-am luat rămas bun de la locul minunat în care îmi petrecusem ultimele zile, mergâng spre şcoală cu regretul că până anul viitor mai sunt 362 de zile de aşteptat.
Foto: Tudor Bogdan Bolnavu
Foto: arhivă personală
În încheiere transmit un sincer Mulţumesc pentru cei care au avut ideile şi forţa de a realiza cel mai frumos eveniment al libertăţii spiritului. Aştept cu nerăbdare Afterhills 2019!
