Ilinca Popescu se prezintă freelancer și artist fotograf în devenire. La numai 18 ani pe care îi are, posedă trăsături pe care nu le întâlnești adesea la persoanele de vârsta ei, fiind foarte determinată, perseverentă, matură și mai ales o persoană foarte profundă, cu idei și principii foarte bine conturate. O caracterizează stilul fotografic agresiv, modern și sensibil, reușind aproape instantaneu să-mi capteze atenția. Suntem colege de liceu, Ilinca fiind elevă a Colegiului „Mihai Eminescu” și și-a trecut deja în portofoliu câteva expoziții. Cu fotografia a început să cocheteze în urmă cu 6 ani, atunci când persoanele din jurul ei și-au manifestat intenția de a vrea și mai mult de la ea, după ce au observat că în spatele aparatului foto este un om cu potențial în această direcție a fotografiei. Pentru mine, Ilinca e o persoană care a reușit să mă inspire și să mă facă să văd fotografia, dar și viața, dintr-o altă perspectivă. Nu o sperie ceva anume, se definește ca fiind o persoană determinată, care a trecut aproape brusc la maturitate și recunoaște faptul că a depășit îndeajuns de multe traume în copilărie. E ceea ce o face să creadă că își poate manipula frica în alte forme, spre exemplu, prin furie sau stres.
Iustina Talpalaru: Îmi spuneai că ai început fotografia de când erai un copil. Ce parere au avut părinții când ai pornit pe acest drum?
Ilinca Popescu, fotograf: Nu au avut niciun fel de părere și chiar dacă ar fi avut, nu m-ar fi interesat, pentru că absolut nimic nu stă în calea dorinței mele de a mă împlini pe plan profesional. La început nu au fost în totalitate de-acord, având în vedere că eram un copil de nici 13 ani, dar cu timpul au văzut cât de multe eforturi am depus și cât de serioasă sunt în ceea ce fac, motiv pentru care acum presupun că se mândresc.
Cum s-ar descrie Ilinca Popescu sau ce anume îi place să facă?Îmi place foarte mult să lucrez, să am tot timpul ceva de făcut și să mă dezvolt pe mine ca ființă creativă în raport cu lumea înconjurătoare. Îmi place să mă documentez în diferite domenii sociale pentru că sunt conștientă de faptul că asta este una dintre cele mai bune metode, cea autodidactă mă refer, de a mă îmbunătăți și disciplina. Îmi place să călătoresc, de cele mai multe ori singură sau pur și simplu să mă plimb, iar obiceiul acesta mă ajută să pun în perspectivă și să reflectez asupra problemelor de zi cu zi. Și nu în ultimul rând, îmi place muzica. Muzica ocupă un loc excepțional aș putea spune chiar în viața mea
Ce iti amintești din copilărie?
Îmi amintesc faptul că mă uitam săptămânal pe TLC cu tatăl meu la emisiunea „LA Ink”, care o avea ca „star”, să o portretizez așa, pe Kat Von D, tatuatoare, cântăreață, business woman, autoare, cea care este până în prezent una dintre inspirațiile mele pentru că mă regăsesc ușor în ea, din simplul motiv că în comparație cu frații și surorile sale, care voiau job-uri așa-zise „normale”, ea zicea că vrea să devină „artistă” și a muncit extraordinar de mult până în prezent pentru a realiza ceea ce și-a propus prin geniul ei creativ.
Din perspectiva ta, ce face o fotografie să fie bună? Are anumite caracteristici?
Din punctul meu stilistic cel puțin, ca fotograf, compoziția este cea mai importantă. Trebuie să ai în vedere și lumina, cromatica, modelul, dar și ceea ce vrei să exprimi prin fotografie pentru c, pe lângă tehnică, fotografia este și o artă, iar arta trebuie să te facă să simți ceva. Cred că asta face diferența între o poză și o fotografie- faptul că o fotografie trebuie să te facă să simți ceva.
Cum diferențiezi o poză clișeică de una care, din punctul tău de vedere, nu ar putea fi considerată clișeică ?
Cred că asta mă diferențiază pe mine de foarte mulți fotografi. Eu nu am mai întâlnit niciun fotograf care să aibă stilul meu, dintre fotografii cunoscuți mă refer. Există inspirație oriunde, evident, dar ne diferențiem Eu merg pe principiul reinventării. Totul a fost făcut până acum, dar rolul tău, în calitate de artist, este să reinventezi și să schimbi perspectiva. Am ajuns la concluzia că modul în care fotografiez eu este modul în care aș vrea să fiu fotografiată.
Preferi să abordezi stilul de fotografie tip portret sau peisaj?
Sunt abordări foarte diferite, iar stilul meu fotografic se diferențiază prin faptul că eu empatizez foarte mult cu subiectul. De exemplu, dacă fac portrete, vreau ca persoana respectivă să se simtă bine, să se simtă în largul său, vreau să se simtă frumoasă, vreau să aibă încredere în ceea ce fac și vreau să fie o experiență faină și subiectului să-i placă ceea ce a ieșit. Consider că trebuie să cunoști anumite chestiuni când faci un portret și anumite detalii când faci un peisaj, căci în cazul peisajului poți vedea anumite lucruri instantaneu. În caz contrar, trebuie să te deplasezi, să vezi mai multe locații, trebuie să știi cum cade lumina– în funcție de anotimp și oră. Practic, îți ia foarte mult timp, iar mie nu îmi place să pierd timpul.
Atunci când fotografiezi un individ dorești să redai un anumit sentiment sau este totul superficial, de suprafață?
Da, doresc să existe o conexiune, vreau ca persoana să se simtă confortabil și vreau să știe că în mime poate găsi mai mult decât un fotograf, că poate găsi un prieten…
Ai modele în fotografie sau ai vreun fotograf cu al cărui stil te identifici?
Sincer, nu, nu cred. Cea mai importantă influență am fost eu, adică eu sunt propriul model fotografic. Desigur, am avut mai mulți fotografi pe care i-am studiat, dar nu cred că mă pot identifica cu stilul unui anumit fotograf. Încerc într-un fel să fac o fotografie mai creativă pe cât posibil sau mai modernă, să spunem.
Cumva ajungem înapoi la ideea că fotografia e o artă, iar arta e subiectivă…
Da, am avut fotografi al căror stil l-am studiat, însă nu pot spune că am încercat să reproduc aceeași tehnică.
Cum ți-ai descrie stilul fotografic în trei cuvinte?
Aș spune, în primul rând, agresiv– foarte „în fața ta”– sensibil și modern.
Care sunt aspectele cele mai importante de considerat într-o poză tip portret?
Unghiurile și lumina, dar și ideea de conceptualizare. Trebuie să știi cum să lucrezi cu modelul tău, adică trebuie să îl ghidezi. Dar cred că perspectiva, unghiurile și lumina sunt cele mai importante. Locul nu contează, eu, de exemplu, duc modelele în cele mai urâte locuri posibile, astfel încât să le scot pe ele în evidență– pentru că vreau să arăt faptul că nu contează locul pe care îl ai și că poți face totul din nimic. De obicei, nu îmbrac sau machiez modelele într-un anumit fel, dar le spun să-și aducă haine de schimb, astfel încât să le scoată în evidență pe ele. În orice caz, le duc în locuri în care nu ți-ai putea imagina că ar putea ieși ceva wow…
Ce obiective ai pentru viitor? Ce ai vrea să realizezi și ce job ți-ar plăcea să ai?
Eu am încercat să lucrez în mai multe domenii din necesitate, dar nu mă văd făcând altceva decât fotografie. Și nu neapărat pentru că nu mă pricep la altceva, dar cred că aș putea lucra și în alte domenii. Și cred că m-aș descurca, însă nu mă văd făcând altceva și cred că am ajuns în punctul în care chiar cred că asta vreau să fac. Nu am plecat niciodată de la premisa că prin fotografie voi face bani, nu era în mintea mea acest lucru, dar în momentul în care am realizat că este posibil și că lumea vrea mai mult, mi-am spus „ok , asta vreau să fac!”. Fotografia este un subiect care îmi acaparează viața. Muncesc continuu. De altfel, îmi place să muncesc, nu-mi place să mă plictisesc.
Am observat, privind fotografiile tale, că există o energie transmisă pozele făcute în timpul unui concert…
Îmi place să lucrez foarte aproape de subiectul meu, nu îmi place să lucrez cu zoom-uri. Foarte mulți au preferința asta, însă mie îmi place să simt energia și să știu ce face trupa. Dacă trupa mă face să simt un anumit lucru, eu trebuie să surprind acel lucru. În momentul în care îmi pun camera la ochi, nu mai aud și nu mai simt nimic. Sunt atentă la ceea ce se întâmplă, trebuie să fiu atentă la ceea ce se întâmplă din cauza imprevizibilității artistului. De obicei, nu știu niciodată la ce să mă aștept. Dacă, de exemplu, trupa este mai statică, atunci eu trebuie să schimb perspectivele pentru a pune în valoare ceea ce doresc, însă dacă trupa este mai dinamică trebuie să fiu foarte agilă, promptă.
De unde ai determinarea de a continua să evoluezi?
Eu mă determin singură, eu îmi propun să evoluez, eu vreau să dau ceea ce e mai bun din mine. Ceea ce mă determină sunt și reacțiile celorlalți, a subiectului pe care îl fotografiez. Pentru mine înseamnă foarte mult reacția celorlalți, mai ales când fac ședințe cu persoane care doresc fotografii pentru stilul meu, pentru ceea ce sunt eu.
Pasiunea ta și popularitatea dobândită în urma a ceea ce faci ți-au afectat în vreun mod relațiile cu celelalte persoane?
Nu cred. Eu vreau să fiu cunoscută mai întâi pentru munca mea, vreau ca munca mea să-i intrige pe ceilalți și să-i intrige să mă cunoască.
Care este lucrul pe care ți l-ai fi dorit să îl fi știut înainte să te fi apucat serios de fotografie?
Aș fi vrut să știu că exista foarte multe frustrări, pe care le poți depăși de altfel, că e mult mai serioasă munca aceasta.
Am ajuns la concluzia că asemenea oricărui job serios, nu poți pleca niciodată de la premisa că va fi ușor… așa este?
Dacă e ușor înseamnă că nu faci ceva în regulă, că nu depui suficient efort, iar dacă nu depui suficient efort, te vei plafona. Nu acesta este țelul meu… încerc să mă reinventez cu fiecare eveniment pe care îl fac și încerc să îmi schimb perspectiva de cele mai multe ori.
sursa foto: arhiva personală a Ilincăi Popescu
