Psihologul Cliff Arnell, în 2005, anunța că a găsit formula care stabilește care e cea mai tristă zi
Singurul lucru cert din viața noastră e finalul, chiar dacă unii n-acceptă că acest final vine când vrea Dumnezeu,
8 Martie. An de an. Parcă totul se pune pe pauză. Parcă totul
În Europa, state precum Germania sau Marea Britanie au deja programe prin care decontează ședințele de terapie, iar
„Uite, mă grăbesc să ajung la psiholog!”, e răspunsul pe care-l dau unor prieteni cu care m-am întâlnit pur întâplător.
”Ambiţioasă”, ”Nu ştiu de unde mi se trage, dar lupt până în pânzele albe pentru ceea ce îmi doresc. Dacă