O așezare umană, datând din jurul anilor 4300- 4200 î.e.n., aparținând culturii Cucuteni, pare a fi cea mai recentă descoperire
Vorbim despre artă în felurite moduri, însă arta frumosului relevă atât de multe, încât n-am fi pe deplin corecți să
Cătălin Botezatu. Un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare, un designer îndrăgit de pasionații de fashion pentru
La vârsta la care mulți tineri încă rătăcesc în căutările drumului potrivit pe care să-l urmeze, Radu Țibulcă nu
„Hangariada înseamnă evadarea de care ai nevoie în fiecare primăvară. Înseamnă trei zile de fuziune între artă, zbor, muzică și
Frumoasă, modestă, admirabilă. Am întâlnit-o cu mulți ani în urmă și am îndrăgit-o din prima. Iar astăzi, de câte ori
Potrivit unui comunicat de presă transmis, Alberto Rega, designer internațional, originar din Mexic, îşi va lansa în premieră mondială cea
Potrivit unui comunicat de presă trimis, „ediția AFTERHILLS 2019 se va desfășura pe parcursul a două weekenduri, la sfârșitul lunii
An memorabil pentru Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Iași, la 55 de ani de la înfiinţare. Peste jumătate de secol
Istoria voluntariatului a debutat cu secolul al XIX-lea, când s-au înființat primele organizații pentru a propaga bunăstare. Conceptul de „voluntariat”















