Cătălin Botezatu. Un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare, un designer îndrăgit de pasionații de fashion pentru care anonimatul nu e nici pe departe cartea pe care ar dori să mizeze atunci când vorbim despre un eveniment.

Cătălin Botezatu. Un suflet care a lăsat o fereastră deschisă pentru cei ce vor să-l asculte chiar și atunci când suferința i-a acaparat existența. Și, după cum el însuși mărturisește, un om profund. Un om care suferă pentru lucruri minore care pot părea altora nesemnificative şi pe care îl afectează un film lacrimogen sau neputința oamenilor. Timpul pare să-l fi ocolit pe Cătălin Botezatu, designerul care parcă întinerește. S-a adaptat vremurilor, îl cunosc generații și pare că a acceptat de multă vreme prețul celebrității. Fiind un om deschis, cam știm totul despre el, însă întrebat fiind dacă e ceva ce, totuși, nu știm, n-a ezitat și mi-a confirmat cuvintele cu care ne-am început dialogul. O confesiune, aș îndrăzni să o numesc, având în vedere că nu m-am mulțumit să discutăm doar despre stil și, implicit, fashion, ci și despre profunzime, despre acel Cătălin pe care-l știe doar el, atunci când nu-i nimeni în preajmă…

 

„Cătălin Botezatu este tot om, clădit tot din carne și oase. Și el plânge, și el râde, și el suferă, și el e nefericit. Nu știti pentru că preferați, cel mai adesea, să-l urcați pe un piedestal și, cu ghilimelele de rigoare, să nu vă intereseze că e la fel de om ca și voi. De multe ori aș vrea să trec dincolo de sticlă ca să vă transmit stările mele, să vedeți că sunt la fel de uman ca și voi. Nu sunt deloc infatuat, îngâmfat, ci sunt un om profund. Sufăr pentru lucruri minore care pot părea altora nesemnificative, mă afectează un film lacrimogen sau să văd neputința oamenilor.”

Poate prea puțini știu că de mai bine de zece ani, Cătălin desfășoară acțiuni de caritate, „la vedere” fiind doar acele acțiuni în care sponsorii și-au dorit expunere sau când a considerat că vizibilitatea propriilor fapte poate fi un exemplu pentru cei care au puterea să ajute, dar nu vor. Vorbește deschis despre orice, nu fuge de întrebări incomode, dar nici de răspunsuri directe, care ar putea deranja. Așa e el, iar felul direct de a fi îl face unic. Cătălin Botezatu e un subiect vandabil, poate de aceea și apetitul nestăvilit al mass-mediei naționale de a surprinde detalii cât mai picante despre el. Nu-l supără, cel puțin nu acum, căci la începutul carierei, s-a lăsat afectat de neadevărurile din presă, însă și-a dat seama că atâta timp cât părinții n-au dat curs zvonurilor și știrilor negative, el nu avea de ce să se consume. Totuși, „întotdeauna am știut să ofer presei și oamenilor un pic de cancan împletit într-un mod armonios cu profesionalism”, completează Cătălin Botezatu. Știe cât de greu e drumul unui designer, mai ales la început, atunci când nimeni nu te ajută, cu atât mai puțin statul. E rațiunea de la care a plecat atunci când, împreună cu Clara Rotescu, a fondat Federația Designerilor Români. Astfel, tinerii designeri, brandurile din România, persoanele care au afaceri mici și mijlocii sunt ajutate să atingă un echilibru, să ajungă la târgurile internaționale și să aibă oportunitatea de a vinde pe piețe internaționale. Fără o susținere de acest fel, să te menții e o adevărată aventură, mai ales atunci când e nevoie să te adaptezi în permanență noilor trenduri pentru că moda e extrem de schimbătoare.

„Dacă nu ții pasul cu tendințele, azi eşti sus, dar mâine riști să fii jos. Partea financiară este foarte importantă, de asemenea. În zadar ai talent, dacă nu ai cum să investești. Oamenii care activează în domeniul modei, care au magazine, care trăiesc din modă, trebuie să facă mereu eforturi finaciare. Tinerii designeri nu realizează acest lucru, ei văd moda ca pe un simplu show și nu își dau seama că mai departe trebuie să devină un business. Practic, după ce ai lansat pe piață 10-15 modele, acestea trebuie reproduse și distribuite la nivelul țării. Să sperăm, însă, că în curând se vor găsi soluții pentru aceste aspecte.”

 

Ne-am întâlnit la evenimentul de deschidere al magazinului Viggo din Palas Mall, concept-store-ul care vorbește despre rafinamentul masculin, al cărui imagine este Cătălin Botezatu. Pentru el, Viggo se remarcă prin faptul că aduce sub același acoperiș, atât o gamă variată Ready-to-Wear, cât și serviciul de costume la comandă.

„Provocarea constă în a aduce mereu acel factor «extra», diferențiator. Astfel, ne identificăm cu piese clasice, de bază în garderoba fiecărui domn, însă venim și cu un twist pe partea de țesături, texturi și culori aparte. Viggo pune la dispoziție produse executate în cea mai bună fabrică de costume din Europa, la care au acces doar brandurile importante, folosind țesături de la cei mai renumitți producatori internaționali. Rezultă un raport calitate-preț excelent pentru clientul final, bazat pe relațiile solide pe care Viggo le-a construit în timp cu furnizorii atent selecționați. Pentru pasionații de stil și calitate în vestimentația clasică masculină, costumul se transformă într-o uniformă, dar și într-un stil de viață. Vrem să încurajăm cât mai mulți bărbați din România să aleagă costumul potrivit pentru zilele obișnuite la birou, pentru întâlnirile de afaceri, pentru cununie, pentru botez, pentru serile distinse precum o gală, un festival, o premieră sau o cină specială.”

 

 

Vorbim despre modă într-o piață în care a fi „pestriț” pare că le iese unora tot mai mult, din păcate. Unde greșesc românii, femei și bărbați, în crearea propriului stil?

Cătălin Botezatu: Așa este, România devine din ce în ce mai pestriță din cauza faptului că oamenii nu au atitudinea corectă, nu pentru că nu și-ar putea crea propriul stil. Atitudinea cu care înveți să te îmbraci și să porți o haină e cea mai importantă. Strada e pestriță pentru că românii acced către fake-uri, către piețe din Middle East. Fără intenția de a jigni pe cineva, piețele din Turcia și China duc adesea stilul în derizoriu și determină românii să adopte kitsch-uri și fake-uri.

Și totuși… plecând de la cele menționate anterior, au românii stil?

Cătălin Botezatu: Lăsăm la o parte persoanele publice care, cu sau fără ajutorul unui stilist, trebuie să aibă o imagine exemplară. În rândul maselor, putem spune că aproape 20-30% dintre ceilalți oameni au stil. Mă refer la cei care vor să aibă acces la informație pentru că, până la urmă, trăim în secolul XXI și oricine poate să se informeze asupra trendurilor, asupra a ce este la modă. Atâta doar că sunt puține aceste persoane care doresc să se îmbrace cu stil.

Ceea ce înseamnă că din punct de vedere stilistic, ca societate, în ce direcție ne îndreptăm?

Cătălin Botezatu: Într-o direcție bună. Din ce în ce mai multe companii și brand-uri merg la târguri internaționale și își lasă amprenta într-un mod pozitiv. Acest fapt înseamnă că din ce în ce mai mulți buyeri cumpără brand-urile românești. Ne regăsim astfel pe piețele internaționale, ceea ce înseamnă că am reușit. Personal, am făcut sute de prezentări la nivel internațional, la marile săptămâni ale modei. S-a întâmplat ca persoanele care m-au invitat să nu-mi poată pronunța bine numele, dar a fost o mândrie extraordinară când spuneau „wow, ce prezentare frumoasă a avut românul acesta!”. Desigur, acest lucru a cântărit mult pentru mine și înseamnă că românii au lăsat o impresie placută pe unde au pășit.

Care ar fi elementele de care avem nevoie pentru a fi bine îmbrăcați?

Cătălin Botezatu: Dacă facem strict referire la femei, acestora nu trebuie să le lipsească niciodată din garderobă rochia neagră tip Jackie Onassis. Este vorba de rochia simplă ce te salvează din orice impas vestimentar și pe care o poți purta întreaga zi. Dimineața se combină cu un pantof normal și un blazer pentru a merge la birou. După prânz către amiază se asociază cu un pantof cu toc mai înalt pentru a deveni mai elegantă. Seara poate fi accesorizată cu un pantof stiletto și niște perle într-o ținută care va fi cu siguranță remarcată. De asemenea, o femeie are nevoie de un pantalon tip pană, de un deux-pièces, iar pentru serile speciale de un smoking similar cu cel introdus de Yves Saint Laurent acum mulți ani, modelul simplu ce conferă clasă și eleganță. În plus, deși ecologiștii ne vor dezaproba, iarna, unei doamne sau domnișoare, îi sunt necesare accesorii din blană precum cape, gulere sau veste. Începând de la simpla cămașă albă, must-have-urile din garderoba masculină ar trebui să acopere ocaziile mai mult sau mai puțin formale. O ținută office se construiește ușor în jurul unui costum bleumarin sau gri pe care-l putem purta alături de versatilii pantofi maron. Smoching-ul domină alegerile vestimentare în materie de ceremonii, iar ocaziile festive cer totodată accesorii de bună calitate, precum cele realizate din mătase Made In Italy.

Fără a mă gândi la o competiție, cine se îmbracă mai bine: femeile sau bărbații?

Cătălin Botezatu: Este foarte surprinzător, dar în ultima perioadă, bărbații sunt cei care sunt mult mai atenți legat de ceea ce îmbracă. Ei par că se îngrijesc mai mult decât femeile, iar locațiile tip Barber Shop sunt din ce în ce mai numeroase, semn că există cerere. Bărbații vor să fie cool și invadează magazinele atunci când sunt reduceri, dar și atunci când nu sunt. De exemplu, când se lansează noile colecții, bărbații sunt primii care vor să poarte ceea ce e în vogă. Femeia, în schimb, se îmbracă și cu ce mai are în șifonier, își mai cumpără un accesoriu pe care îl asociază unei ținute mai vechi ș.a.m.d. În opinia mea, bărbații se îmbracă mai bine.

Bărbații zici… atunci, cum ai defini clientul care îți îmbracă ținutele create?

Cătălin Botezatu: Bărbatul care îmbracă ținutele Viggo by Cătălin Botezatu, cu siguranță pune accent pe calitatea construcției produselor, pe țesături, texturi și detalii. Este gentlemanul modern care vrea să adopte un stil vestimentar curat, personal, adaptat diferitelor evenimente. Pentru acesta, investiția în haine de calitate reprezintă o investiție de lungă durată.

Când spui Iași, la ce te duce gândul?

Cătălin Botezatu: Multe amintiri mă leagă de Iași, acest oraș de suflet. Aș menționa superbul festival de modă organizat de Irina Schrotter, dar și multitudinea de prezentări de modă organizate în Palas Mall, în fața a mii de persoane.

Și pentru că ai vorbit de acel festival de tradiție pe care ni-l amintim cu nostalgie, ce-i lipsește azi Iașului pentru a avea din nou un veritabil Fashion Week, așa cum se întâmpla în urmă cu mai bine de 10 ani?

Cătălin Botezatu: Da, orașului Iași îi lipsește un Fashion Week. Cum trebuie lucrat? Ca în trecut, când nu existau atât de multe bugete. Dacă edilii orașului își doresc acest lucru, atunci se va întampla. Trebuie tras un semnal de alarmă în sensul pozitiv al cuvântului și se vor găsi oameni de bine care vor dori să organizeze un festival de modă. Ori de cate ori cobor treptele din Palas Mall, îmi imaginez un show cu un podium grandios ce pleacă de la Palatul Culturii și ajunge în partea de jos a parcului, unde se află acele minunate fântâni. Cred că rezultatul ar fi un catwalk wow, cu adevărat fastuos. Am aruncat manușa și promit că dacă voi fi contactat, voi spune prezent și, indiferent de sacrificii, voi oferi voluntar ajutor pentru acest festival!

Dacă n-ar fi fost să alegi să fii designer, ce drum ți-ar fi plăcut să urmezi?

Cătălin Botezatu: Dacă nu eram designer, categoric aș fi fost un avocat la fel de celebru sau un actor celebru, dar prost plătit.

Nu te-ai gândit că acele momente mai puțin fericite pe care nu le-ai ascuns îi vor face pe unii să folosească această vulnerabilitate ca pe o armă împotriva ta?

Cătălin Botezatu: Nu sunt un ipocrit, nu am putut să-mi ascund momentele mai puțin fericite din viața mea, chiar dacă mi-am asumat acest lucru în fața publicului. Eu spun lucrurilor pe nume, nu sunt un diplomat. Dacă sufăr, sufăr. Dacă plâng, plâng. Dacă sunt fericit, sunt fericit. Nu pot să joc un teatru ieftin ca majoritatea persoanelor publice din România. Știu cupluri care afișează cele mai frumoase relații, dar au dormitoare separate. Nu consider că dau dovadă de vulnerabilitate, ci de sinceritate. La urma urmei, așa sunt eu. Cum îmi place să spun: cine mă iubește, mă cumpără, cine nu mă iubește, mă vinde. Întotdeauna am fost acel cal pur-sânge de cursă lungă, care nu a alergat pentru a câștiga o cursă, ci pentru a-și întreține forma, este tot ceea ce vreau.

De numele tău s-au folosit mulți în timp. Practic, s-au folosit de munca ta. Cum de le-ai permis?

Cătălin Botezatu: S-au folosit multe persoane de munca mea, de imaginea mea. Dacă le-am fost de ajutor, de ce nu? Dacă am fost o rampă de lansare, nu-mi pare rău. Regret poate doar în cazul persoanelor care s-au dovedit în timp a fi de o calitate îndoielnică. Totuși, cine sunt eu să îi judec? Eu mi-am făcut datoria și i-am lăsat să se folosească fără a spune nimănui că nu permit asta. Sunt un om bun care-și dă cămaşa de pe el, care ajută dacă poate, cu anumite limite, desigur.

Ce te inspiră pentru colecțiile tale?

Cătălin Botezatu: Mă pot inspira din orice: un pesiaj, o stare de-a mea, o călătorie, un film, o melodie. Mereu adaptez surselor de inspirație trend-ul actual de la nivel internațional și mă joc cu ideile respective. Ori de câte ori am creat o colecție, am făcut-o pe marginea unei povești. Nu am pregătit un simplu catwalk, mi-a plăcut să abordez o poveste cu temă.

Care îți este cea mai frumoasă amintire?

Cătălin Botezatu: Cele mai frumoase amintiri sunt legate tot de modă. Desigur, dacă stau să mă întorc mult în timp, cele mai frumoase amintiri vin din copilărie, cred că e valabil pentru majoritatea oamenilor. Pe măsură ce ne maturizăm, amintirile capătă altă conotație, devin importante cele legate de femeile iubite sau de satisfacțiile profesionale.

Ai regrete sau îți pare rău că ai făcut ceva anume?

Cătălin Botezatu: Nu cred că există om care să spună că nu are regrete, fără a fi ipocrit. Cu toții avem regrete mai mari sau mai mici, dar încercăm să le reparăm. Regula nu se aplică și în cazul meu. De câte ori spun că nu o să repet greșeala, mai ales în dragoste, la următoarea relație procedez la fel. Cea mai mare greșeala pe care o comit când iubesc este că spun „te iubesc” din prima. Bărbați, nu faceți acest lucru niciodată! Nu faceți declarații de dragoste din prima pentru că femeile vor profita de sentimentele afișate. Până la urmă, trebuie, însă, să ne asumăm fiecare greșeală.

Dacă e să închizi ochii și să visezi, la ce anume îți fuge gândul?

Cătălin Botezatu: Categoric, tot la fashion, pentru că, așa cum îmi place să spun mereu, moda este amanta perfectă care niciodată nu m-a înșelat și care mi-a oferit cele mai mari satisfacții. Pe lângă afacerile pe care le dezvolt, moda este cel mai frumos lucru pe care îl fac cu plăcere și dăruire si pe care îl voi face până la sfârșit. Gândul mă poartă, desigur, către prezentări grandioase, către săptămâni ale modei în care să se spună „wow, creatorul acela din România, ce colecție tare a avut!”.

 

„Pentru un designer este foarte greu să se mențină în topul preferințelor. De aceea, atât în țară, cât și afară, există mulți designeri meteorici care apar și dispar foarte repede pentru că nu știu ce înseamnă munca de designer, munca de creație. Toată lumea crede că e foarte ușor să faci fashion, pare că lumina reflectoarelor e strălucitoare din toate punctele de vedere și că îți aduce un plus de imagine. Puțini își dau seama că pentru 15 minute cât durează o defilare se muncește șase luni sau un an. În plus, un creator și o casă de modă nu pregătesc o colecție doar de amorul artei, ci pentru ca apoi, consumatorii să se regăsească în aceasta. În concluzie, e vorba de muncă multă, dar și de asigurarea unui suport financiar, altfel degeaba ai talent.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Author