Radu Țibulcă, one-man show la radio și în online: „Mass media conferă credibilitatea pe care online-ul nu o va conferi niciodată!”

Radu Țibulcă, one-man show la radio și în online: „Mass media conferă credibilitatea pe care online-ul nu o va conferi niciodată!”

         La vârsta la care mulți tineri încă rătăcesc în căutările drumului potrivit pe care să-l urmeze, Radu Țibulcă nu e nici pe departe comediantul cu „capul în nori” din sketch-urile cu care ne-a obișnuit, ci, dimpotrivă, e un tânăr cât se poate de responsabil, cu o gândire suficient de matură pentru a-și asuma în întregime deciziile de până acum, chiar dacă acestea n-au fost pe placul familiei căreia oricum îi este extrem de recunoscător pentru ceea ce este el astăzi. E urmărit de peste 200 000 de oameni pe Instagram și a bifat deja milioane de vizualizări pe Youtube. Pasionat de actorie încă din vremea adolescenței, în liceu făcând parte din trupa de teatru, Radu și-a urmat visul și, deși începutul i-a fost timid, perseverența l-a făcut să-și dea seama că asta trebuie să facă după ce a renunțat încă din prima zi de cursuri la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, specializarea Informatică economică, din cadrul universității „A.I.Cuza” din Iași. „Din acea zi m-am apucat să fac primul filmuleț pe care l-am urcat pe Facebook, un filmuleț în care îl imitam pe Regele Mihai, Dumnezeu să-l odihnească!”, își amintește Radu Țibulcă. Au trecut trei ani de atunci, timp în care Radu a tot evoluat. Dacă reacțiile ar fi fost preponderent negative, probabil n-ar fi continuat, însă aprecierile i-au dat curaj și l-au făcut să fie din ce în ce mai activ. A mizat pe umor și i-a reușit, fiind repede remarcat de BROMania, grup prin intermediul căruia a cunoscut-o și pe Cristina ICH, de care îl leagă o strânsă și frumoasă prietenie pe viață, după cum mi-a spus chiar el. Recunoaște că a fost contactat de personajele pe care le imita în video-urile sale, astfel ajungând să se împrietenească cu Dorian Popa, de exemplu, cel care i-a cerut respectivele secvențe pentru a le promova la rându-i. Așa a ajuns la București, la radio PRO FM, unde l-a cunoscut pe actualul coleg de matinal, Sebastian Coțofană, omul care i-a propus să facă împreună emisiunea Dimineața blană.

„La început, nu mi-a fost teamă de reacții. De ce să îmi fie? Mi-a fost teamă, în schimb, ca lucrurile pe care le fac să nu aibă impactul dorit. Mai pe scurt, mi-a fost teamă de eșec, dar nu de reacții. Reacțiile negative sunt dovada succesului, de cele mai multe ori. Nu e așa doar când reacțiile negative sunt mult peste cele pozitive.”

 

Radu a ajuns în trupa de teatru a Colegiului „Mihai Eminescu” „dintr-o greșeală”, mărturisește. Îşi dorea să fie actor de mic, însă faptul că era puternic influențat de familie, profesori și prieteni, odată cu examenul de capacitate, după ce a luat 10 la matematică, s-a gândit că poate fi un foarte bun informatician. N-a intrat la Colegiul „Costache Negruzzi” din cauza notelor mici din anii de gimnaziu, însă a fost admis la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profil matematică-informatică. A primit un telefon de la fosta profesoară de franceză din gimnaziu, de la Mira Cucinschi, cea care i-a propus să facă parte din trupa de teatru a liceului, însă, deși îi răspunsese afirmativ, urma să îi spună cu nu dorește pentru că, răsfățat fiind la acea vreme, nu mai plecase nicăieri fără părinți. „Ai mei m-au lucrat pe la spate atunci și m-au obligat să mă duc la primul festival care urma să aibă loc într-o lună. Când am ajuns la respectivul festival, lucrurile s-au schimbat: am văzut alți copii străini, am văzut ce făceau, ce deschidere îmi poate aduce această oportunitate, am văzut copii mai mari, actori profesioniști care erau invitați la astfel de festivaluri. Îi vedeam pe scenă și mă imaginam pe mine acolo și așa mi s-a stârnit interesul pentru actorie!”. Nu se consideră norocos, ci foarte norocos, atât pentru faptul că a fost înzestrat cu talent, cât și pentru faptul că s-a născut sănătos, în primul rând, într-o familie care l-a ajutat și sprijinit așa cum a putut. La ce nu ar putea renunța niciodată? „Sunt dependent de spray-ul de nas de zece ani, nu pot respira fără!”, îmi spune, confesându-mi că sportul e unul dintre obiceiurile la care n-ar putea renunța, mai ales după ce, prin vara lui 2012, extrem de slab fiind (n.r. 48 de kg), era pe pietonalul Ștefan cel Mare cu o fată mai mare cu vreo trei ani, pe care o curta fără niciun rezultat de aproape un an. Fata, frumoasă și cu o siluetă pe măsură, a atras atenția unor „cocliți”, cum îi numește Radu amintindu-și acel episod, care au urlat la propriu „Băi, ce bună e asta! Ce-i cu pămpălăul ăsta de lângă ea? Uăi, schilodule!”. A ajuns acasă și a plâns, a dat și pumni în pereți, iar după ce s-a uitat la niște filmulețe în care a văzut cum s-au antrenat actorii din Batman, a început să meargă la sală, sportul devenind ca un microb pentru el.

Ne-am dat întâlnire în Cafeneaua veche, de pe strada Lăpușneanu, locul de care e foarte atașat pentru că „aici a crescut”. Am povestit multe, inclusiv despre incidentul despre care presa locală a scris, prevalându-se, de fapt, de calitatea pe care tatăl său o are și de faptul că deranjase pe cine nu trebuia, poate, la momentul respectiv. N-a fost deranjat de acele articole, ba chiar spune, amuzat, că i-au adus mai multă notorietate și că fetele au început să-l caute insistent, crezând că el chiar e bogat, însă din momentul în care a început să umble și mai mult prin țară, a înțeles cât rău fac astfel de articole la nivel de percepție și evoluție ca societate. A simțit și el o oarecare răutate a locului, inexplicabilă însă, mai ales în cazul tinerilor care vor să facă ceva pentru oraș, dar sunt faultați ba de instituțiile orașului, ba de diferite grupuri, ba chiar de simpli oameni care efectiv nu suportă ideea ca altul să se dezvolte, dar nu își pun întrebarea cum ar putea și ei să facă ceva să se dezvolte. „Putem aduce la noi ceea ce e bun la alții și cred că asta se va întâmpla până la urmă. Nu putem avea o viață mai bună într-o societate bolnavă, dar trebuie să semeni pentru a putea culege, trebuie să faci ceva pentru o schimbare, nu doar să aștepți. Important e să vorbești despre lucrurile bune, iar dacă generația tânără va face acest lucru, orașul va crește fără doar și poate”, completează Radu.

„Deși sunt mândru că sunt ieșean, vorbesc despre Iași, despre istoria locului, n-am cum să nu observ un decalaj enorm între Iași și restul țării, mai ales față de ceea ce se întâmplă în Vest, de exemplu. Este o diferență imensă cauzată de mentalitate, în primul rând, însă, se vede că partea de Ardeal e altceva, de la mentalitate la business. Aici, în Moldova, chiar cred că cei mai mari dușmani suntem noi, nu cei din alte orașe. Noi le-am creat motive să râdă de noi, e suficient să deschizi televizorul și să te uiți la știrile care vin din Moldova și nici nu facem ceva să schimbăm acest lucru. Iar una peste alta, noi ne dăm la «gioale», cum s-ar spune, aici, unii altora.”

 

Radu Țibulcă recunoaște că atunci când a început să facă sketch-uri a căutat atenție, iar cei care neagă acest aspect sunt ipocriți, la fel cum sunt și cei care spun că nu au făcut-o pentru bani. Începutul a fost rudimentar, cu o simplă tabletă, fiind consumator de astfel de conținut. Totuși, cu cât începi să vezi că oamenii încep să te urmărească și audiența crește, cu atât responsabilitatea pe conținutul livrat devine mai mare. În Iași, puțini sunt cei care s-au aventurat pe acest drum al vlogging-ului, iar și mai puțini pot fi încadrați, poate, în categoria influenceri. În momentul în care a înțeles că e mai bine să dezvolte colaborări, n-a ezitat. Așa a început, în 2017, să facă lucruri împreună cu băieții de la Trei chestii, după participarea acestora la emisiunea iUmor. Drept dovadă, milioanele de vizualizări sunt mărturia unei decizii înțelepte.

Ai mizat pe umor. Generăm cu ușurință, ca nație, situații ironice. Avem un simț al umorului mai dezvoltat decât alții?

Radu Țibulcă: Nu știu dacă simțul umorului al nostru este mai dezvoltat decât al altora, culturile sunt diferite. În mod firesc, și umorul este diferit. De exemplu, pe mine nu mă amuză glumele franceze, deși nu am probleme cu înțelegerea limbii. Pur și simplu nu am reușit să cunosc toată cultura pentru a înțelege pe deplin, dar da, ne pricepem la multe lucruri.

Îmi povesteai că ai tăi ți-au ghidat alegerile. Ce ți-au zis când le-ai spus că vrei să mergi pe acest trend actual, mai ales că ai ales să renunți să mergi la facultate, încă din prima zi?

Radu Țibulcă: Părinții mei sunt niște părinți minunați, oamenii care m-au ajutat cu tot ceea ce au putut ei și cărora le mulțumesc pentru tot. Datorită lor sunt ceea ce sunt astăzi. Facem parte din generații diferite, au pierdut contactul cu noutățile și înțeleg mai greu cum evoluează lucrurile. Cred că m-au și subestimat, deși îmi voiau binele și atunci. În mintea lor și-au descris un anumit traseu pe care trebuie să îl urmez și nu s-au simțit confortabil când au văzut că eu vreau un cu totul alt drum. Actoria și tot ceea ce pornește din actorie, în România, e asociată cu sărăcia pentru că prea puțini oameni reușesc în acest domeniu. E ca la medicină, probabil, mulți înscriși, puține locuri. Chiar și cu amploarea internetului, puțini ajung să reușească. De-abia acum mi-am dat seama că nu cifrele contează, ci rezultatul. Revenind, părinții și-au dorit un trai bun pentru mine și nu credeau că se poate astfel. Apoi, eu i-am și dezamăgit de foarte multe ori și își imaginau că voi renunța chiar dacă m-ar fi lăsat să dau și la Actorie. Ceea ce s-a și întâmplat… am dat la Actorie, la Iași, unde am intrat primul, dar eu voiam București. Am dat și la București, am intrat printre primii și acolo, după care, după două săptămâni de mers la cursuri mi-am dat seama că nu vreau să fac actoria clasică, nu îmi doresc să fiu actor de scenă sau film românesc sau străin pentru că pare un vis interzis pentru un actor român. Singurul care a reușit a fost Marcel Iureș și dacă a reușit doar el, care ar fi fost șansele ca următorul să fiu eu? Și- atunci am renunțat și acolo, mai mergeam din când în când, dar am fost exmatriculat din cauza absențelor. Era cam anul trecut, pe vremea aceasta (n.r. octombrie).

În ce sens spui că i-ai dezamăgit de multe ori pe ai tăi?

Radu Țibulcă: N-am făcut lucruri grave, i-am dezamăgit mai mult în chestiuni de școală, de facultate. Totuși, îmi permit să spun despre mine că n-am fost vreun prostălan care a stat și a „stuchit” semințe în fața blocului, ci m-a preocupat viitorul meu, doar că am văzut lucrurile din altă direcție. Altele n-am făcut, n-am avut probleme cu drogurile sau mai știu eu ce. Am avut foarte multă libertate de la o vârstă fragedă. Din clasa a noua nu am mai stat cu ei, am stat cu bunica mea, în Piața Unirii, dar a fost ca și cum aș fi stat singur. Am putut să fac tot ceea ce am vrut eu: să chiulesc, să merg în baruri, să vin la 7 dimineața acasă încă de pe la 15 ani și, făcând toate lucrurile astea de mic, mi-am dat seama că nu mă pasionează. Am avut raționamentele mele, ale unui om absolut normal în astfel de situații: am văzut că dacă beau prea mult, mi-e rău, dacă nu dorm nopțile, sunt obosit. De exemplu, dacă acum 2-3 ani nu prețuiam somnul, alegând să petrec, de-abia acum îmi dau seama ce important e somnul când adorm la 2 noaptea și la 5.30 îmi sună ceasul să mă duc la emisiune. Dar făcând toate despre care am spus anterior la vârste fragede, nu mi se mai par astăzi wow, nu mai am teribilismul pe care alții îl dezvoltă mai târziu, poate.

Ți-a făcut bine toată această libertate deplină de care te-ai bucurat?

Radu Țibulcă: Da, sigur, pentru că omul nu învață decât din propriile greșeli. Acea vorbă cu „omul deștept învață din greșelile altuia, iar prostul nici măcar dintr-ale lui” se aplică și nu prea. N-am fost omul care să învețe din greșelile altora, ci cred că a fost vorba despre o teamă indusă. Spre exemplu, studiez atent artiști care au căzut deodată, și-au terminat cariera subit și analizez întocmai pentru a nu păți la fel, dar cred că tot pe parcurs îmi voi da seama ce trebuie și ce nu trebuie să fac. Da, libertatea acordată copilului tău e foarte importantă. M-a responsabilizat. E firesc ca părinții să fie preocupați, mama și acum e, mă sună de mai multe ori când sunt la volan, de exemplu. Dar o protecție exagerată duce la un drum mult mai rău decât dacă îl lași liber. Am prieteni care până de curând au fost ținuți din scurt, n-au fost lăsați să se distreze și acum, deodată fiind puși în situația de a avea libertate, de a veni la ce oră vor ei, viața lor a devenit un „dolce far niente”, iar acest lucru e mai grav… Cunosc fete care au „scăpat” de părinți în alt oraș, au decăzut mult – droguri, alcool, alte lucruri, au început să aibă tot felul de întâlniri cu bărbați – și evident că viața lor a devenit un haos pentru că e greu să te mai recuperezi după un anumit timp. E la fel ca în cazul unui copac– dacă un copac crește strâmb, e greu să îl mai îndrepți.

Și totuși… mulți te-au catalogat ca fiind băiatul lui tata. N-ai vrut cumva să arăți că nu e așa?

Radu Țibulcă: Cine îl cunoaște pe tata știe că tata trăiește modest, are o mașină de 12 ani, stă într-un apartament cu două camere, achiziționat anul trecut. Puterea lui e mică, n-ar fi putut să alinieze lucrurile într-o anumită direcție. Pe mine nu mă interesează să demonstrez nimic în direcția aceasta, dar la un moment dat, mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre tata pentru că a fost dintotdeauna modelul meu. M-a inspirat, mi-a insuflat principii și valori morale care mă fac să fiu, zic eu, demn și asta contează cel mai mult.

Spuneai că nu ți-a fost teamă de reacții posibil negative, ci de eșec. Care ar fi raționamentul pentru care oamenii aleg să fie malițioși, ca să nu spun răi?

Radu Țibulcă: Din frustrare, invidie și chiar lipsă de ocupație. Ai nevoie de timp să urmărești postări, să gândești reacții. E greu să vezi că altcineva progresează, să apreciezi, să promovezi și să susții lucrurile pozitive. Apetența omului pentru scandal e întâlnită peste tot în lume.

 

„Am învățat în timp să mă focusez pe ceea ce contează. Nu mă mai uit la antipatii. Dacă o fac, o fac să văd dacă nu cumva are dreptate acel hater. Pentru că el chiar îți vede defectele la care poți lucra. Dar nu m-am gândit niciodată să renunț din cauza lor!”

 

Când au venit primii bani din ceea ce faci?

Radu Țibulcă: Încă de pe la începuturi, dar sume mici. Dar bani în adevăratul sens al cuvântului am făcut de când am început să lucrez la radio.

În condițiile în care rețelele de socializare îți dau posibilitatea de a te exprima și de a te face cunoscut, care mai e rolul mass mediei?

Radu Țibulcă: Rețelele de socializare sunt un instrument. Pe mine mă ajută să fiu vizibil, oamenii mă urmăresc ca să râdă. Mass media conferă credibilitatea pe care online-ul nu o va conferi niciodată. Mass media continuă și va continua să fie puternică, chiar dacă vine spre online, văzut ca un mijloc de promovare prin care informația ajunge la consumator. Conținutul îl face tot mass media, canalul prin care emite e diferit. Niciodată un vlogger nu va avea forța pe care o instituție media o are pentru a face conținut.

Ce contează cel mai mult în succesul unui clip?

Radu Țibulcă: Nu cred că există o rețetă. Eu pot doar intui, dar nu pot fi sigur. Nu există rețeta viralului. Am făcut clipuri care mi-au plăcut și nu au prins, și altele în care nu am crezut și au devenit virale. Oamenii trebuie să se regăsească în acel clip. Important e să îl ții pe om până la final, să îl distribuie. Trebuie să îl atragi pe vizitator, dar în mare parte, greu mi-e să cred că poate ști cineva o rețetă anume. Dacă ar fi așa, totul ar fi viral!

De la idee la publicare, cam care e timpul de creație?

Radu Țibulcă: Sunt lucruri la care muncesc ore întregi, nu dorm nopți și altele care durează câteva minute dacă îmi sună mie un cuvânt într-un fel anume.

Pare un domeniu în care e multă armonie, există concurență între voi?

Radu Țibulcă: Evident că există, ca în oricare alt domeniu. Iar aici, fiind public totul, când alții văd că te ridici, încearcă să te lovească. O manieră a propriilor limite, din punctul meu de vedere. Există oameni care te ajută să te ridici pentru că înțeleg să dea înapoi ceva dacă Universul le-a dăruit, iar eu am întâlnit mulți oameni de acest fel pentru că au fost oameni care au crezut în mine. Cristina ICH e unul dintre aceștia, dar am mai spus asta deja.

Te-ai gândit să dai o definiție succesului?

Radu Țibulcă: Succesul e momentul în care faci ceea ce ți-ai propus. Toți visăm, dar important e să transformi visul într-o proiecție, să muncești pentru ca el să devină realitate. Atunci se atinge succesul.

„Ajungi să sacrifici multe pentu a-ţi trăi visul! Pentru a dobândi succesul, ori sacrifici foarte mult ceea ce îți place, timpul, fericiri de moment, ori te bucuri de toate astea și nu ți le poți permite niciodată. Nici în concediu nu pot să spun că stau fără să fac nimic. Cheia succesului e atunci când renunți la somn, cafele, distracții pentru ceea ce ai tu de făcut. Iar legat de muncă, până și emisiunea ajunge să fie o muncă pentru că o faci și pentru că trebuie să o faci, nu doar pentru că îți place. Așa e în aceste meserii vocaționale. Noi vedem doar vârful, dar munca adevărată nu se vede.”

 

Spuneai că te sperie posibilitatea eșecului. Ce alte frici mai ai?

Radu Țibulcă: Mi-e teamă de singurătate, nu suport să stau singur, mi-e tare greu, mereu trebuie să fiu înconjurat de oameni. Mă gândesc să nu mă plafonez, să nu-mi pierd din motivație, să devin prea relaxat. Și, evident, frica de moarte. Sunt ipohondru, acum sunt răcit (n.r. octombrie), toți prietenii mă întreabă dacă sunt ok.

Te relaxezi visând…

Radu Țibulcă: Îmi imaginez viața pe care vreau să o trăiesc și culmea, acele lucruri ajung să se îndeplinească. Visez să cunosc anumiți oameni și se întâmplă să mă caute ei. De obicei, femeile. La asta mă gândesc cel mai des pentru că am de recuperat niște carențe în această parte. Am foarte multe dorințe cocălărești, nu mi-e jenă să o spun. Și visez foarte multe lucruri legate de carieră. De exemplu, dacă sunt în mașină, îmi imaginez că sunt în mașina pe care mi-o doresc. Sau prima dată când am văzut-o într-un video pe Cristina și mi-am zis că aș vrea să o cunosc, să lucrez cu ea. S-a întâmplat la două luni distanță de la acel moment. Eram la mare cu ai mei, îmi amintesc.

Dacă ar fi să nu mai faci ceva ce ai făcut, care ar fi  acel lucru?

Radu Țibulcă: Nu prea regret nimic, sincer să fiu. Cam toate lucrurile pe care le-am făcut au condus la ceea ce sunt eu astăzi. Omul e suma experiențelor și informațiilor dobândite. Niciodată nu poți să spui că le știi pe toate, mereu mai e ceva de adăugat, de făcut. E și vorba de asumare.

Ce nu știe lumea despre tine?

Radu Țibulcă: Multe lucruri, e o întrebare grea. Vorbesc prin somn, mă ridic din pat prin somn. Bănuiesc că trebuia să zic ceva funny…

Vorbeai despre cât e de important să dai înapoi, ca semn de recunoștință. Ce i-ai spune unui tânăr care ți-ar cere ajutorul sau sfatul?

Radu Țibulcă: Mi se întâmplă des să-mi scrie mulți, dar analizez dorința lor cel mai mult. Nu cred că am ajuns în punctul în care să dau sfaturi. Nu-mi place ideea de ucenic, dar am un prieten pe care-l mai ajut și despre care veți auzi. Mai apare în sketch-urile noastre de la Trei chestii. Are 14 ani, e prieten de familie și îl ajut în sensul de a-l ajuta să apară, să se facă cunoscut.

Cui i-ai mulțumi astăzi?

Radu Țibulcă: Contrar aparențelor și a ceea ce postez eu, sunt un om foarte credincios și respect orice opinie pe acest subiect. Ascult, iau act, dar cred în religia mea! Deci, îi mulțumesc lui Dumnezeu, Universului, părinților, profesorului de istorie, domnul Sorin Sitea, omul care mi-a fost un model, pe care îl respect și pe care l-am iubit foarte mult. Uitându-mă la el, mă imaginam cum mi-aș dori să fiu în viitor: să mă îmbrac elegant, să am bărbăția pe care o afișa, forma fizică foarte bună pe care o avea la vârsta lui. A fost un exemplu și un model! Și n-aș putea să-mi uit prietenii și persoanelor publice care m-au ajutat: Cristina Ich, Sebastian Coțofană, Dorian Popa, băieților de la Trei chestii.

„Principalul meu scop este să transmit o stare de bine oamenilor, iar dacă reușesc să le aduc un zâmbet pe chip, eu sunt fericit. Evident, îmi doresc să ajut, să fac și alte lucruri pe care le pot face având notorietate.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.