Nu știu câți dintre noi ne-am spus sincer ce-avem pe suflet. Acum sau dintotdeauna. Totuși, „dacă mâine nu ar mai fi, câte regrete ai lua cu tine?”, cam așa suna un articol de pe blogul vechi (prin 2017 scris și pe care-l redau mai jos). De-aș putea da timpul înapoi, mi-ar plăcea să retrăiesc unele întâmplări cu mintea și atitudinea de acum. Am învățat în toți acești ani un lucru fantastic: să exprim din tot sufletul orice gând, fără să mă gândesc la ce ar urma. E dovadă de asumare, o asumare pe care de-abia când o ai cu
Oricât de mult am iubi ceea ce facem, avem nevoie de pauze. Pentru asta sunt concediile, zilele libere și… pauzele. Chiar dacă s-ar putea aplica în aproape orice gând sau activitate, când spun că-i bine să-ți iei o pauză, referindu-mă la mine, mă gândesc la www.insociety.ro . A fost o pauză lungă. Mult prea lungă, ar spune unii, însă… îi rog p acei „unii” să facă ei cum știu mai bine și să ne scutească pe noi, restul, de sfaturi nesolicitate. Nu-i aroganță, ci e rezultatul acelui „je m’en fische” la care am lucrat mult. O fi nesimțire, habar
Orice început e dificil, mai ales atunci când ai adunat gânduri și tot felul de scrieri pe care și-ai spus că le vei publica, poate, cândva… uite că s-ar putea să ai ocazia! Scriitoarea Alexandra Gheorghe, după ce a anunțat că a preluat coordonarea departamentului „Beletristică” din cadrul editurii Neverland, le cere scriitorilor cu sau fără experiență să aibă curaj și să îi scrie pe editura@neverland.ro sau pe contact@alexandra-gheorghe.ro, să îi povestească un pic despre ei și să atașeze și o parte din manuscrisul pe care îl au. „Editura Neverland face parte dintr-un lanț editorial. Cel mai important pentru un
„Ecografiile găsite în mașină sunt de acum 5 ani, de la prima sarcină. Nu am fost și nu sunt însărcinată! Divorțul s-a produs pe cale amiabilă, procesul de divorț nu a fost închis din cauza avocatei. Vreau să lămuresc aceste chestiuni pe care le-am citit și care nu-mi fac deloc bine, mă termină psihic toate aceste supoziții. Încerc să îmi revin, am grijă să fiu bine. Momentan nu sunt deloc ok, nu pot vorbi cu nimeni, nu mai citesc nimic, vreau să fiu bine! Le mulțumesc din suflet celor care mi-au fost alături în aceste zile, sunt suportul meu într-o
„Aș plânge și aș râde în același timp, pentru că privindu-mi trecutul și trăind prezentul, realizez goliciunea celor treizeci și doi de ani. Paradoxal, de multe ori m-am prezis. În glumă sau în serios, de multe ori am scris, am schițat povești care mai apoi s-au adeverit. Am iubit în secret sau doar subconștientul meu a făcut-o, ceva ce mereu mi-am dorit să am. De ce aș râde și aș plânge în același timp? De mine, la naiba! Pentru că îmi realizez toate nebuniile sorții, greșelile și dorințele. Pentru că știu să iert, deși niciodată nu uit, pentru că
Nici nu mai știu dacă era vineri sau sâmbătă, însă în urmă cu vreo trei săptămâni, pe la ora prânzului aud: „hai, intră, hai, hai!”. Inițial am crezut că e o glumă te-a lui taică-miu, care ne amăgea că a cules de pe străzi un câine. Negru, mic, blând, extrem de jucăuș, cu ochii în lacrimi aproape, mai-mai că te implora să-l bagi în seamă. Cam așa mi-l amintesc în prima zi. Cuminte și fără vlagă să scoată vreun lătrat, ca și cum ar vrea să ne spună povestea sa… Are o poveste, iar poveste am aflat-o oarecum după ce
Pe la începutul lunii iunie primeam o invitație de a participa la un eveniment la care nu mi-aș fi închipuit vreodată că voi merge decât dacă e vorba de vreo pomenire a vreunui membru al familiei. Totuși, nu era o pomenire oarecare, ci a fost vorba și despre dezgolirea unui monument istoric proaspăt restaurat de avocata Gianina Poroșnicu (interviul realizat cu ea îl găsiți aici). Ne place sau nu, mormintele celor care au influențat într-un fel anume cultura românească, indiferent de ramură, se încadrează în clasa monumentelor istorice. În plus, un ieșean și-a asumat această investiție. Nici n-are
Bunicii… ce amintiri frumoase într-un singur cuvânt! O inițiativă interesantă și extrem de utilă a Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași a fost lansată în aceste zile. Pe scurt, este vorba despre Clubul Bunicilor Salvatori, locul unde bunicii învață cum să acorde primul ajutor, noi activități de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și activ și alte activități de promovare a sănătății umane. Poate noi, generațiile mai vechi, zâmbim la gândul că părinții și-ar putea face griji că ai lor copii n-ar fi în siguranță în preajma bunicilor. Însă nu despre acest lucru e vorba, e vorba despre
Campania „IMPACT Stop Bullying România” a ajuns deja la a treia ediție, anunță organizatorul Asociația ROR, și la fel ca în edițiile precedente, își propune să tragă un semnal de alarmă în privința comportomanetului de hărțuire pe care unii copii și adolescenți îl adoptă în relația cu alți copii. Sentimentul de „hăituire” nu creează monștri, ci îi face pe cei sensibili și vulnerabili (adică victimele bullying-ului) să se închidă și mai mult într-un propriu univers din care, ca adult, va fi extrem de dificil să scape. Bullying-ul lasă urme în comportamentul nostru, acest lucru e adevărat, însă aici,
De mică obișnuia să „mâzgâlească” sau cel puțin așa-i povestește mama sa. „Mereu trebuia să am creionul în mână”, spune Oana Onofrei, designerul de interior pentru care să transforme în povești orice locuință sau birou nu e deloc o întâmplare, ci mai degrabă cursul firesc al unui parcurs care a început la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași și a continuat cu secția de Design de Interior din cadrul universității „George Enescu” și Facultatea de Arhitectură. Propria cameră de adolescentă i-a fost prima schiță și primul proiect realizat. Nu i-a fost deloc greu să-și pună-n practică