Atunci când începi un mic business de la zero ești adesea descurajat de faptul că imediat sau cândva, în viitorul apropiat din planul tău, ai putea concura pe același segment cu companii mai mari și cu mai multe resurse.
Dacă stai de vorbă cu specialiști în HR, mulți îți vor spune, pe bună dreptate, că succesul pe termen lung stă mai degrabă în construirea unei echipe care să execute planurile tale și mai puțin în raportarea constantă și obsesivă la competitori.
Indiferent că vorbim de România sau orice altă țară din lume (poate cu excepția celor aflate în praful default-ului), resursa umană specializată și bine pregătită este constant prea puțină. Oferta scăzută, pe fondul cererii în continuă creștere, generează inevitabil concurență pe piața muncii, deci sunt șanse semnificative ca un start-up aflat abia în fașă să fie nevoit să se „bată” cu „multinaționalele” sau „marii rechini” din industria lui pe două paliere: clienți și posibili viitori angajați.
Fie că vorbim de programatori, designeri, specialiști în pielărie, instalatori sau bucătari, să faci rabat de la calitate pentru că nu ți-o permiți e un compromis riscant. Un om, mai ales când echipa e restrânsă, poate face diferența între un business sănătos și unul care e la o lună distanță de faliment. Tabloul nu e încurajator. Ai nevoie de oameni capabili, dar nu îi poți plăti cât poate și-ar dori. Să mergi pe mâna altora mai puțin pregătiți e o soluție care îți surâde din lipsa de alternative, dar realizezi totodată că nu poate fi aceasta rețeta succesului pe termen lung. Colac peste pupăză, fiind un start-up, nici nu ești foarte atractiv pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă stabil.
În ultimii ani, am făcut îndeajuns de multe interviuri încât să îmi dau seama că în materie de HR, asta e dilema existențială a unui start-up. Să găsești soluția salvatoare (și apoi să o scalezi) e dificil întrucât ai nevoie de timp pentru a ți se confirma că acum 12 sau 18 luni ai făcut una sau mai multe alegeri corecte.
Ce poți tu oferi și nu pot alții e mereu la îndemână și totuși constant pierdut din vedere: persoana ta și modul în care îl tratezi pe fiecare om în parte. Sună pompos, poate ireal, și nu va funcționa pentru toți, dar nici nu ai nevoie să funcționeze pentru oricine; va fi exact ceea ce oamenii perfecți pentru business-ul tău vor să audă.
Nu sunt numeroase locuri de muncă unde angajații sunt tratați ca parte existențială a mecanismului unei afaceri pentru că antreprenorii se pierd în priorități: produs, profit, clienți, furnizori, etc. Mulți oameni au venit spre noi de la firme incomparabil mai mari și care dau mai bine la CV. Plecau pentru că nu își găseau locul în acel angrenaj imens unde de multe ori vocea lor nu doar că nu era băgată în seamă, dar nu era nici măcar auzită.
Există o sumedenie de oameni excepționali pentru care e mai important să ia parte la ceva mai mic din mijlocul câmpului de luptă, decât să care apa și să curețe armele unor șefi cu birouri pe colț, dar care în aparență au o misiune mai mare. Unii nici nu își dau seama cât de determinant poate fi rolul lor într-un angrenaj în fază incipientă până când nu li se dă încrederea să arate cine sunt. Iar când ai posibilitatea să arăți cine ești, să cânți cântecul care zăcea uitat în interiorul tău, banii aproape că nu mai contează.
Simt nevoia să răspund la întrebarea: au fost și situații în care oamenii au plecat spre corporații? Evident, dar trag speranța că niciunul nu ne-a părăsit pentru că a fost privit ca fiind nesemnificativ. E absurd să credem că în anul 2019 majoritatea angajaților stau la același loc de muncă mai mult de 3-5 ani, dar dacă reușești să coagulezi oameni alături de care să progresezi și să îți poți demonstra valoarea, chiar și pentru timpul ăla limitat, merită să o faci. Într-un final, la capătul oricărui business, la nivelul cel mai intim posibil, nu rămâi decât cu gustul plăcut al camaraderiei și satisfacția lucrurilor construite împreună.
*sursa foto: wall-street.ro