Campania „Impact stop bullying/ cyberbullying România”, derulată de Asociația ROR, a prezentat bilanțul acțiunilor de informare, prevenție și consiliere: nu mai puțin de 18000 de elevi, 2000 de cadre didactice, 500 de părinți și 150 de studenți.

Bullying-ul nu este un conflict spontan

Fiecare dintre cei prezenți la conferința de presă au povestit din propria experiență cum a fost primită campania. Copiii sunt foarte receptivi la astfel de acțiuni și înțeleg că nu este în regulă să faci bullying, dar câți dintre agresori se potolesc după o astfel de activitate?

Bullying-ul nu are caracter spontan, ci repetititv. E făcut cu intenție. Agresorul vede în victimă un personaj vulnerabil și deseori neputincios, așa că își concentrează vorbele urâte asupra acestuia.

„Copiii trebuie să înțeleagă că nu pot fi pe placul tuturor. Nu trebuie să iei personal tot ce ți se spune. Tu trebuie să știi cine ești, ce poți să faci și să nu te lași afectat. Și să spui când ești deranjat. Împărtășește cu oricine aceste situații, mai ales cu părinții. Tocmai de aceea încercăm să includem în această campanie cât mai mulți părinți. Ei sunt responsabili cu educația. Dacă ei înțeleg că nu este în regulă un astfel de comportament, atunci suntem pe drumul cel bun!”, a spus în deschiderea conferinței Ramona Nechifor, reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, biroul de Analiză și Prevenție a Criminalității.

Copiii au o doză mare de sensibilitate

Educația se face în primul rând în familie. Școala suplimentează ceea ce copilul primește acasă. Totuși, așa cum bine a punctat unul dintre directorii de școală prezenți la conferință, rolul școlii este să te facă înveți, nu să te facă fericit. Sigur că nu sunt separate cele două concepte, dar nu vii la școală pentru că acolo e fercirea, ci vii ca să îți dezvolți cunoștințe și abilități care, în cele din urmă, cu timpul, te vor ajuta să ajungi și fericit. „Școala este un spațiu al învățării!”, a declarat acesta.

Părinții au devenit mult prea protectori. Ceea ce îi face pe copii mult prea sensibili. Glumele chiar și de prost gust pe care noi le făceam între noi când eram mici, astăzi pot fi cu ușurință interpretate drept bullying pentru mulți. Noi nu se supăram repede, noi știam cum să gustăm sau nu o glumă, o vorbă spusă pe un ton diferit sau nu tocmai cu cele mai frumoase cuvinte.

„În tot acest timp, am văzut mii de copii care au acceptat imediat să transmită mesajul STOP BULLYING. Informarea cu privire la acest fenomen dăunător e primul pas spre vindecare. Elevii trebuie să înțeleagă că nu trebuie să tacă, trebuie să-și facă vocea auzită în fața acestui fenomen. Bucuria e că am reușit să ajungem și la nivelul studenților și continuăm să ducem mesajul nostu cât mai departe și printre cât mai mulți tineri.”, a spus Oana Rotaru, președinte Asociația ROR.

Nimeni nu spune că a fost agresor

Când vine vorba despre bullying, n-am prea auzit pe nimeni să spună „da, am fost agresor”. Când eram noi mici, mereu a existat un grup al „smecherașilor”. Erau șicane între copii. Dar nu șicane dintr-alea de te făceau să te închizi cu totul în interiorul tău și să te izolezi de ceilalți copii. Nici nu știu dacă erau șicane făcute cu vreo rea intenție, ci mai degrabă pentru a arăta cât de dezinvolți sunt ei în comparație cu alții.

Ne raportăm la bullying la copii. Însă și ca adulți poți să fii agresor și victimă a bullying-ului. Iar în acest caz nu mai merge să spui că „e copil, nu înșelege”, întrucât vorbim despre cazul unor persoane mature, care știu prea bine greutatea unor vorbe. Ca femeie, ești supusă bullying-ului și mai mult. Pentru că, din păcate, societatea te cataloghează în fel și chip doar pentru că… ești femeie.

Motivele din spatele acestor comportamente sunt diverse. Doar că nu interesează ce îl face pe agresor să acționeze mizerabil, ci cum facem victimele să nu cadă pradă acestor jigniri, cum să-și mențină încrederea în sine, cum să riposteze elegant, cum să nu fie afectate. Pentru că bullying-ul asta face, lasă urme la nivel psihic și social.

Sportivii învață cum să facă față acestui fenomen de la cele mai mici vârste

Am făcut baschet de performanță de la 11 ani până la 18 ani. Am înțeles de mic copil că indiferent de cât zgomot e în jurul tău, trebuie să-mi văd de drum. Las aici un articol mai vechi, în care explic toate astea.

La conferința dedicată bullying-ului am mers împreună cu câteva dintre jucătoarele echipei de baschet CS Politehnica Iași, echipă care s-a alăturat în acest an campaniei IMPACT STOP BULLYING/ CYBERBULLING ROMÂNIA.

Sunt sporturi în care ești menajat de bullying pe teren. De exemplu, tenisul. Doar că nu ești menajat de tăvălugul de reacții din afara arenei.

Îmi vine în minte documentarul despre fotbalistul Davd Backham. După ce a ratat un penalty la unul dintre cele mai importante campionate de fotbal, s-a declanșat „războiul” dintre suporterii englezi și el. Omul era la propriu scuipat pe stradă. I se dorea moartea. Era văzut drept inamic. Ce a făcut el în tot acest timp? Cu greu, și-a văzut de treabă. A avut alături familia, echipa, prietenii. Și cum a revenit? La cel mai înalt nivel, purtând banderola de căpitan al naționalei engleze. Deodată, englezii l-au ridicat în slăvi din nou. Cum se explică acest fenomen?

Sportul este un excelent profesor. Unui sportiv îi este mai ușor să treacă cu vederea peste orice fel de derapaje din partea celor din jur la adresa sa. Știe cum să gestioneze un conflict. Și, cel mai important, știe cum să-și vadă de treabă cu capul sus. Asta pentru că sportul este o lecție de viață care-ți va fi de folos în orice moment.