“Să-ți maschezi cearcănele incorect este ca și cum ai mătura mizeria și ai depozita-o sub preș.”

Am auzit această remarcă la un seminar internațional de beauty  la care am participat și mi-a plăcut foarte mult .

Umbrele care ne fac multora diminețile de coșmar se numesc : cearcăne.

Roșiatice, mov sau cu tentă pronunțată de gri cearcănele au cauze foarte variate.

Fie că este vorba de o boală cronică sau de o afecțiune care se menține  timp îndelungat , fie ca avem un lifestyle neadecvat ce presupune nopți nedormite, ne- am dori să “ ștergem” cearcănele și să apară un chip luminos, proaspăt și sănătos  fără să facem prea multe eforturi.

Pot,  de asemenea, să amintesc de fumat, deshidratare și timpul petrecut mult timp în fața monitorului ca factori care contribuie  la apariția cearcănelor, dar cui ii pasă ? Vrem să fim perfecte indiferent de preocupări sau vârstă.

Indiferent de circumstanțe, se pot găsi soluții  atât  în cabinetul medicului dermatolog  sau al chirurgului plastician, cât și prin apelarea la remedii naturiste.

Ca prim pas important și, poate, cel mai eficient  care contribuie la înlăturarea cearcănelor amintesc hidratarea si  ‘’nesuferita ‘’cantitate de  cel puțin 1-2 litri de apă /zi  pe care eu, personal, nu pot să o beau și pe care, desigur, o recomand tuturor.

Ca remedii naturiste apelează la felii de cartofi  aplicate pe pleoape timp de 10-15 minute, după care poți spăla zona cu apă călduță. Amidonul din cartofi iluminează zona ochilor.

Alternează comprese reci și calde cu infuzie de flori de tei .Vei începe cu compresele calde și apoi cu cele reci.

Pentru a da o doză de prospețime ochilor poți zdrobi câteva frunze de mentă și aplică sucul obținut în jurul ochilor cu o dischetă demachiantă.

Pentru ochii umflați  cu pungi sub ele poți folosi felii de castravete care se așează sub ochi , plicuri de ceai cu cafeina  sau să hidratezi  zona cearcanelor cu produse pe bază de aloe, ulei de jojoba sau argan

Ia  în calcul  și  orele de somn care, de multe ori, reprezintă cel mai subestimat truc pentru sănătatea și frumusețea pielii.

Consumă produse care conțin  vitamina K , efectul său este cel de fortificare a pereților vaselor de sânge .

Dacă cearcanele tale sunt în fază incipientă poți folosi soluții cosmetice  oferite de seruri, crème, geluri care activează microcirculația sangvină și limfatică , previn sau chiar tratează apariția pungilor de sub ochi.

Există însă și crème  care au putere de depigmentare sau au proprietăți de iluminare sau  apeleză la cremele antiageing .

 

Dacă pielea este hidratată, orice produs de machiaj arată foarte bine după aplicarea pe piele.

Aplică o cremă hidratantă în zona ochilor, bea ceaiul, cafeaua  și  așteaptă câteva minute până când crema va fi absorbită de piele .

Unii dermatologi recomandă creme de albire pentru zona din jurul ochilor, pe bază de hydroquinone sau acid Kojic , dar cele mai eficiente metode sunt tratamentele cu laser sau IPL .

Dacă cearcănele nu sunt adânci sau colorate, aplică fondul de ten.  Verifică dacă zona din jurul ochilor s-a acoperit suficient. Dacă nu, adaugă deasupra fondului de ten un anticearcăn  mai deschis cu jumatate de ton sau un ton decât fondul de ten .

Acordă o atenție sporită diferențelor de plan în contextul feței . Acestea se pot crea prin neuniformizarea corectă a anticearcanului cu fondul de ten.

Dacă cearcanele sunt în plus și colorate  poți folosi un corector colorat verde ( estompează zonele roșiatice, coșuri, cuperoză); violet (estompează zonele cu tentă gri); portocaliu (estompează zonele albăstrui ,vene, hematoame); galben (estompează zonele cu tentă maronie).

E posibil să ți se pară complicată  alegerea  corectoarelor colorate dar dacă nu poți lua singură decizia și dorești să apelezi la un astfel de produs caută un make up artist sau cere sfatul consilierilor de beauty din magazinele de specialitate.

Trebuie aleasă o consistență și o culoare perfectă de anticearcan , o pudră care să nu încarce și să nu dea senzația de cercuri mai deschise la culoare în jurul ochilor.

Aud déjà voci : «Cu cearcăne sau fără ele, importantă este atitudinea și ultima poșetă cumpărătă, ultimul proiect reușit ,ultima vacanță în Maldive. Poate chiar nu e cazul să le acordăm atâta interes ».

Și poate eu, de data asta, vă înțeleg. Doar de data asta !

 

Author