Roma n-a fost construită într-o zi, așa cum nici imperiul familiei Zaharia nu a atins apogeul, decât după un sfert de secol.

Toamna se numără și se premiază…campionii, muncă devenită din ce în ce mai grea atunci când în scenă își face simțită prezența <modestia>. A adus Iașului titlul de Campion Național Debutant, după aproximativ 25 de ani de la ultima reușită în domeniul automobilistic în regiunea noastră, și cu toate acestea nu a ieșit la rampă pentru a culege laude. Sta în spatele unor ochelari cu rame groase și ascunde ireproșabil cantitatea de adrenalină dozată echilibrat în fiecare celulă din corpul său.

Energie, curaj, ambiție, încredere și un gram de nebunie. Acestea sunt ingredientele campionului nostru de astăzi. La vârsta majoratului, când mulți tineri abia așteaptă să obțină permisul de conducere, ieșeanul Dan David Zaharia strânge bani și caută sponsori pentru a participa la un Campionat Național de Raliuri, și să fie clar înțeles, vorbim despre un sport extrem de costisitor, și în plus, o astfel de competiție presupune luni întregi de provocări.

Tânăra speranță care a adus titlul de Campion Național de Raliu 2016 în Iași, după un sfert de secol de la ultima calificare a județului la o astfel de competiție, are 23 de ani și conduce pe teren accidentat o mașină cu numărul de înmatriculare IS 93 ZDD.

Când Ayrton Senna a plecat de printre noi se crease un gol imens în sufletele fanilor lui și mai ales în lumea sportului pe 4 roți. A fost momentul în care, cel puțin pentru tinerii care idolatrizau pilotul brazilian, scârțâitul roților nu mai aduna aplauze.

Triplul campion mondial a părăsit lumea aceasta la volanul unei mașini de curse, iar anul 1994 a fost un an de doliu pentru motorsport.

În același an, câteva luni mai târziu, o altă Balanță cu adrenalină apare în familia Zaharia. Acest joc de cuvinte nu e la voia întâmplării. Dacă subiectul nostru de astăzi nu ar fi fost Dan, tot am fi poposit în cadrul acestei familii cu nume “dulce”. Tatăl pilotului nostru de raliu a fost însuși Campion Național la Grupa C1, în anul în care democrația era recunoscută în România. În 1990, Mihai Zaharia aducea titlul în Iași și mulți începeau să parieze pe reușitele acestuia. Din păcate la scurt timp după gustul succesului, se retrage din automobilism, dedicându-se altor activități. Apariția singurului copil în sânul familiei a fost ca un semn, iar dorința lui Dan de a-i călca pe urme tatălui nu a fost încurajată. Ayrton Senna și tatăl său devin pentru David, cum îl striga mama lui modele și idoli. Se uită periodic la documentarul realizat după viața geniului din lumea raliului și caută sfaturi de la cel pe care Dumnezeu i l-a „zămislit”ca tată.

Dan David Zaharia a debutat în Campionatul Național de Raliuri de anul trecut în cadrul Cupei Dacia unde a bifat două locuri în clasament, respectiv Campion Național Debutant și Cupa Dacia Debutanți. Cu două trofee aduse în județul nostru și cu o ambiție specifică vârstei lui, Dan Zaharia bifează Cotnari Rally Iași de anul acesta.

Coincidențele parcă nu se mai termină în această poveste scrisă parcă de altcineva pentru speranța ieșeană.  În viața de zi cu zi, Dan este student și lucreaă la un service auto. Întâmplător sau nu, conduce pe străzile noastre o Honda…aceeași marcă de mașină cu care a câștigat titlul de Campion Mondial idolul său.

Povestea pe larg o aflăm chiar de la el, pe canalul de youtube al revistei Insociety:

https://www.youtube.com/watch?v=t7uXwMzQbBE&feature=youtu.be

Astăzi și mâine îl putem vedea la volanul Daciei Sandero pe care o conduce în cadru evenimentului care a devenit tradiție.

Ieri a debutat cel mai important eveniment automobilistic din România din anul 2017. Cotnari Rally Iași va avea loc în perioada 7-9 septembrie. 65 de echipaje s-au înscris deja la startul competiției organizate de Asociatia Sportivă XS Motorsport, în colaborare cu Primaria Municipiului Iași, Compania Cotnari si FORD, prin dealer-ul ATI Motors Iași.

COTNARI Rally Iaşi – powered by FORD este organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu) în parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primăria Municipiului Iaşi, Hotel Internaţional, Ford Iaşi – ATI Motors Holding, cu sprijinul Direcţiei Silvice Iaşi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă, Consiliul Judeţean, Prefectura Judeţului Iaşi.

COTNARI Rally Iaşi – powered by FORD este a şasea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.  Peste 400 de persoane vor veghea pentru bună desfăşurare a competiţiei. Pe lângă organizatori, oficiali ai federaţiei şi voluntari, pe probe se vor aflA reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei, Ambulanţei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe. Cotnari Rally Iaşi a fost desemnat, în ultimii trei ani, cel mai bine organizat raliu din România, în urmă calificativelor primite de la piloţi, arbitri şi oficiali.

Program Cotnari Rally Iași  

Joi, 07.09.2017
13.30 – 16.30 Verificări tehnice
15.30 – 19.00 Shakedown
20.50 – Fotografia Oficiala (pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt)
21.00 – Prezentarea oficială / Start festiv (pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt)

Vineri, 08.09.2017
10.08 – PS1 Ciocaboca  –
11.11 – PS2 Madarjac
14.04 – PS 3 Ciocaboca
15.07 – PS4 Mădârjac
17.57 – PS5 Cotnari Rally Show

Sambata, 09.09.2017
09.51 – PS6 Păun
10.34 – PS7 Dobrovăț
12.37 – PS8 Păun
13.20 – PS9 Dobrovăț
19.00 – Festivitatea de Premiere, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt

 

Foto/Video: Ideal Picture

 

 

Author