Societatea de astăzi este, din punctul meu de vedere, o luptă împotriva timpului. Nu mai avem când să ne gandim la noi. Trăim, practic, o revoluție pornită în numele omului, însă, paradoxal, acesta este exclus din ea.

Fiind convinsă în eul meu veșnic optimist, dificultatea de a mă gândi și de a-mi însuși câteva modele culturale care își au izvorul de inspirație în personalitatea mea, a dispărut subit când am gândit mai mult cu inima. Pentru că da, rădăcina personalității mele pornește din piept, din partea stângă și cele trei personalități au știut cum să ajungă acolo. Promit să am grijă să rămână acolo pentru totdeauna.

Sursa foto: www.closerweekly.com

Breakfast at Tiffany’s. Cu siguranță, nu mai are nevoie de vreo prezentare textuală, în primul rând pentru că nu există suficiente cuvinte când vine vorba de calitatea filmelor și a actorilor de altădată. În al doilea rând, involuntar, la citirea acestui nume de film, ni se asociază în minte o adevărată emblemă a feminității. Da, este vorba despre Audrey Hepburn, cea mai frumoasă femeie din ultimii 50 de ani, după cum înseși statisticile o spun.

Există mai multe tipuri de frumusețe. Desigur, privim dincolo de aparențe și ne îndreptăm către cea interioară, care are mari reflexii în exterior, vorbind de la sine despre personalitatea pe care o deții. Ei bine, Audrey a fost o femeie cu adevărat frumoasă. O dovadă clară și nemuritor vie, că ceea ce înseamnă în adevăratul sens al cuvântului a fi femeie este demult apus.

Actrița Audrey Hepburn, născută, într-adevăr, într-un mediu artistocrat, și-a exersat primele talente feminine prin balet, ca mai apoi să ajungă una dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood. Și nu, nu a trebuit să poarte nici vreo rochie transparentă pe covorul roșu de la Cannes, nici să devină soția unui nume celebru sau alte chestiuni de acest gen.

Primul impact pe care l-a avut asupra mea, prin documentare aprofundată despre aceasta, a fost prin feminitatea ei absolută. Cu o talie subțire, un trup firav, dar niște ochi mari, curajoși, prin independența spiritului și manierele desăvârșite, decența hainelor, a trupului, a atitudinii, Audrey Hepburn a devenit primul meu model. Personalitatea mea știa că va avea de învățat mult prea multe, o viață întreagă, de la Audrey. Femeia din mine avea nevoie de ea.

Actrița m-a impresionat și influențat iremediabil, prin modul în care își purta, mereu elegant, rochia Givenchy, vândută, ulterior cu peste 462.000 £, cel mai mare preț pentru o rochie dintr-un film. Acest fapt reliefează bunul-gust, statura morală și comportamentală pe care orice femeie, prin natura sexului ei, ar trebui să o aibă.

Un exemplu de bună purtare, de o frumusețe covârșitoare, Audrey Hepburn a devenit, astfel, prima muză a personalității mele.

Sursa foto: www.cuvantul-ortodox.ro 

Nicolae Steinhardt m-a învățat, prima dată, că este absolut insuficient să ai mâini, ochi, în sfârșit, să deții un corp pentru a te numi astfel, adică om. Cartea sa, Jurnalul fericirii, a fost un adevărat periplu, cel mai frumos, poate, prin care am trecut.

Autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, doctor în drept constituțional, publicist și scriitor român, de origine evreiască, a fost un model de simplitate, credință, omenie. Cartea sa, unică în literatura română, nu ar trebui să lipsească din rafturile și sufletele nimănui. La mine e așezată pe primul raft al sufletului.

Nicolae Steinhardt, numit, mai târziu, fratele Nicolae, m-a lăsat să mă confrunt cu cel mai mare paradox al vieții mele- libertatea. Până la el, credeam că sunt liberă, că pot lua decizii independent de voința părinților sau a altor persoane din viața mea. Credeam că mi se încalcă libertatea dacă nu sunt ascultată. Ei bine, fratele Nicolae și-a găsit libertatea abia în închisoare. Paradoxal, dar adevărat.

Și-a găsit libertatea prin credință. Prin convertirea la religia ortodoxă în închisoarea din Jilava. Pe lângă calitatea informației la nivel științific, academic, regăsită în cartea sa, Steinhardt propune o viziune morală, spirituală incredibilă. Un om care și-a găsit scopul, menirea, dragostea, liniștea, fericirea și libertatea fiind închis.

”Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”, este prima idee care îmi invadează ființa când îmi amintesc de Jurnalul fericirii. O consider cea mai mare dovadă de decență și iubire. De recunoaștere a propriei neputințe. De curaj.

De la Steinhardt am învățat cum să nu fiu un om mecanic, cum să cred mai mult în Dumnezeu, deci să cred în mine, pentru că El este în ființa mea. Am înțeles sensul prieteniei: ”Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod”. Și-atunci am știut că nu sunt unde vreau să fiu, nici măcar lângă cine merită să fiu.

Trebuie să recunosc, a fost o carte care mi-a schimbat viața. A fost un om de la care am învățat prin opera sa mai mult decat aș fi putut citi în orice manual despre viață. Dar stai, viața nu vine cu vreo instrucțiune, de aceea, am mai învățat să nu mă las trăită, ci să trăiesc.

sursa foto: adevarul.ro

Ei bine, cea de-a treia persoană ce a contribuit esențial la formarea personalității mele a fost Andreea Esca. Dacă ne-am plimbat prin timp, prin timpul ce a luat oameni nemuritori, acum vorbim despre contemporaneitate.

Mulți ar spune că este extrem de ușor să stai în fața prompter-ului și să citești niște știri. Totul e frumos, viață roz, mai ales pentru o femeie, când ești machiată de profesioniși, ai un renume și nici prea mult efort nu depui. Ei bine, total eronat. Din punctul meu de vedere, Andreea Esca este rezultatul unor ani întregi de muncă și ambiție. Ea m-a influențat, în primul rând, să îmi doresc enorm să-mi cunosc limba cu toate atributele ei. Corecte. Apoi, am învățat de la ea că nu te oprești când ți se închide o ușă pentru că automat ți se deschide alta. Că o femeie nu reprezintă nimic dacă nu e deșteaptă și independentă. Dacă nu își fructifică talentul și nu are un contract cu perserverența, ambitiția și puterea de a o lua de la capăt.

Longevitatea ei in televiune (21 ani) reliefează puterea ei de muncă, iar faptul că înainte de se disfruta cu darurile televiziunii a făcut muncă de teren în cele mai cumplite condiții, ani întregi, demonstrează că este o învingătoare. Fluența vorbirii impresionează, categoric.

În final, acestea sunt doar câteva fragmente care au adus mutații personalității mele. Nu sunt singurele și, cu timpul, voi mai adăuga plusuri tabelului meu de valori. Printre ele se numără Tournier, Vonnegut, Hesse, Vian, Galeano, Borges, Hitchens, Ernesto Sabato, Cartazar, Zola, Gide, Genet, Eco, Kafka, Barroso, Mishima, Ezra Pound, Baudelaire, Rimbaud, Stravinski, Chopin, Picasso, Nikolai Tesla și lisa poate continua. Însă pe aceștia vă lăsăm să ii descoperiți singuri, într-o după-amiază de toamnă nostalgică.

Concluzionând, aceste trei personalități au dat personalitate eului meu. Veșnice sunt și ele, modelele mele, iar optimistă sunt eu, pentru totdeauna.

 

sursa foto reprezentativă: pinterest.com

Author