Verona e unul dintre orașele iubirii. Tragica poveste de dragoste dintre Romeo și Julieta aici s-a scris cu lacrimi, emoție și neîmpliniri. Am povestit despre Casa di Giulietta aici, cu prilejul altei vizite în Verona, un loc care, pentru mine, e acasă de peste zece ani, căci aici locuiește o parte din familia mea. Numai că deși am făcut numeroase vizite în acest oraș boem și cu o energie aparte, cred că de-abia acum am fost pregătită să-l observ cu ochi de turist, cu pofta unui om care vrea să-i cunoască fiecare părticică…

CASA DI GIULIETTA

               Dacă vreți să vă bucurați în tihnă de Casa di Giulietta cel puțin, recomandarea mea e să fiți deja acolo când se deschide. Așa veți zăbovi cât vă va pofti inima în curtea interioară care, de regulă, e un adevărat furnicar. În interiorul casei (aici vedeți și mai multe fotografii) puteți sta cât vreți, acum nu mai sunt aceleași reguli ca-n pandemie. Cât despre pereții scrijeliți cu nume și prenume, inimi și tot felul de speranțe într-ale iubirii, aceștia au fost văruiți. Tronează pe ei o lege care interzice să-i mai mâzgâlești, dar treaba asta s-a făcut în pandemie. Oricum, vei mai observa urme, mai ales la colțul magazinului unde-ți poți broda numele sau orice vrei tu pe țesături.

PIAZZA ERBE

                    După ce-ai ieșit din Casa di Giulietta, mergi în Piazza Erbe. Aici ai terase și tarabe, iar dacă te strecori prin culoarele clădirilor, ajungi în Piazza Dante sau Pizza dei Signori, locul unde, în preajma sărbătorilor se organizează Târgul de Crăciun, dispus cumva în trei piațete în care ajungi prin mici labirinturi sau culoare, nu știu cum să le zic. Târgul de Crăciun pare îngust tocmai pentru că e ușor fragmentat, dar te ademenește prin mirosuri. Tot felul de bunătăți sărate sau dulci îți fac cu ochiul, așa că ai face bine să nu vii flămând. Am văzut cam puține căsuțe cu suveniruri, dar aici vii mai degrabă pentru atmosfera de sărbătoare. E forfotă și ziua, dar mai ales seara. Lumea se simte bine și-i degajată. Turiști cât cuprinde. Ah, și n-ai cum să nu observi și nici să pleci fără o poză la bradul Bauli, împodobit la fel în fiecare an.

CATEDRALA SFÂNTA ANASTASIA

                   Și cum stai în Piazza Erbe, dacă te strecori pe lângă emblematicul Leu al Sfântului Mark (simbolistica o puteți afla de aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Lion_of_Saint_Mark ), ajungi la o catedrală absolut superbă, o bijuterie arhitecturală care datează de la finalul secolului al XIII-lea, Biserica Sfânta Anastasia. Construită în stil gotic, catedrala impresionează din dimensiune, stil și mai ales prin picturile autentice ale căror urme încă se mai observă pe pereți, foarte bine conservate de altfel.

Catedrala e aproape ca un muzeu, nu te mai saturi să admiri măiestria sculpturilor și a tot ceea ce au reușit oamenii să creeze cu secole în urmă. De altfel, Italia e unul dintre statele care și-a construit întreaga strategie turistică în jurul moștenirii culturale pe care strămoșii i-au lăsat-o. A valorificat fiecare pietricică descoperită și a știut cum să scrie povești care să vândă. Câteva dintre numele care și-au pus amprenta asupra a ceea ce putem admira în Catedrala Sfânta Anastacia sunt Antonio Badile II, Nicolo Giolfino, Domenico Farinati, Alessandro Turchi și alții.

Pe toți îi puteți descoperi în pliantul pe care-l primiți atunci când plătiți biletul de intrare. Ca să fie mai ușor de reperat, sculpturile și picturile Ssnt chiar numerotate în pliant, astfel încât nu trebuie decât să urmăriți legenda obiectelor care formează un decor spectaculos. Din întregul complex de biserici reprezentative, despre care aflăm în detaliu pe www.chieseverona.it , mai fac parte Biserica San Zeno, Biserica San Fermo și The Cathedral Complex. Pe acestea mi le-am propus pentru o vizită viitoare. Ca un pont, vedeți că pe site-ul de mai sus aveți și tururi vituale, video și în imagini, deci vă puteți delecta și de la distanță cu aceste minunății.

                     Recunosc, îmi place tare mult să rătăcesc pe străduțele înguste pe care mai toate orașele din Italia le oferă cu atâta generozitate… clădirile despărțite una de alta de câțiva metri, ușile ample și sculptate-n lemn sau fier de la intrarea în bloc, ferestrele la care vezi flori ori tot felul de decoruri, totul, dar absolut totul vorbește despre o adevărată cultură. Să fi făcut la dreapta, nu mai știu, dar am ajuns pe malul râului Adige.

TEATRO ROMANO

                   Din locul în care m-am oprit să văd încotro o apuc, mi-a făcut cu ochiul un castel. Era peste drum. Văzusem indicatorul și pe lângă Catedrală. M-am întors. Eu, cu orientarea în spațiu sunt cam ca nuca în perete, de aceea, mereu merg pe principiul că drumul cel mai sigur e cel pe care-l cunoști. Am găsit străduța care duce spre unul dintre podurile care traversează râul Adige. Pe malul celălalt, un alt indicator îmi arăta direcția înspre Teatro Romano. De fapt, Teatro Romano e un mic amfiteatru pe care-l găsim în incinta Muzeului Arheologic din Verona (https://museoarcheologico.comune.verona.it/nqcontent.cfm?a_id=42704 ). În ziua în care eu am vizitat Muzeul era ceva forfotă. Ori se pregăteau de vreun eveniment, ori fusese unul. Ideea e că acel mic amfiteatru e tot moștenire, rocile alea sunt absolut incredibile și vechi de cine știe câte mii de ani… Muzeul e modern amenajat, adăpostește tot felul de pietre ori fragmente din sculpuri din diferite ere.

                       Toată vizita e ca o incursiune în perioade și perioade și are rolul de a sublinia încă o dată ceea ce deseori se întâmplă să uităm, că oamenii au fost creatori din nimic din cele mai vechi timpuri, când nu exista nici tehnologie, nici unelte performante. Atunci, totul era o luptă pentru supraviețuire, fiecare știa prea bine care-i rolul său în societate. Nu știu dacă strămoșii s-au gândit vreo clipă la tezaurul imens pe care-l vor lăsa drept moștenire pentru generații și generații. Cu atât mai puțin, nu cred că s-au gândit vreo clipă că în viitor, vremurile lor prezente ne vor stârni atât de multe întrebări și ne vor face să căutăm răspunsuri cât mai aproape de adevăr, referitoare la „cum au putut?”. Pentru eforturi și pentru toate aceste minunății, sunt de-a dreptul recunoscătoare că am posibilitatea să le observ de aproape, să trăiesc istoria pe viu.

CASTEL SAN PIETRO

          Pe aceeași colină cu Muzeul, numai că mai sus, ajungi la Castel San Pietro (https://www.visitverona.it/en/poi/castle-san-pietro ), de unde poți admira Verona de sus, o splendidă panoramă. Ajungi la Castel fie luând telecabina (plătești 3 euro dus-întors), fie pe jos. Am optat pentru telecabină pentru că, la prima răscruce de străduțe, n-am știut pe unde s-o apuc. Sus, dacă vrei să zăbovești și mai mult, este inclusiv o cafenea. În rest, poți sta pur și simplu în bătaia soarelui și să admiri de la înălțime împrejurimile Veronei.

Panorama e oricum superbă și scoate fotograful din tine chiar și fără să vrea… Castelul are o poziționare strategică. Fortăreața a fost construită la finalul secolului al XIV-lea. A rezistat mai multor atacuri de-a lungul vremii, iar azi se află în proprietatea orașului și nu se poate vizita în interior. Mi-au plăcut acele lăcățele bine închise, ca simbol al dragostei eterne… și-aici, și la Casa di Giulietta, m-am întrebat oare câte dintre aceste iubiri pecetluite pe pereți sau cu lăcățele au dăinuit pentru totdeauna, așa cum sigur și-au jurat îndrăgostiții care le-au lăsat drept mărturie.

MUZEUL CASTELVECCHIO

                    După ce ai vizitat Castelul San Pietro, te invit să te plimbi agale de-a lungul râului Adige, până ajungi la Castelvecchio. Alocă-ți vreo două ore pentru a vizita Muzeul (https://museodicastelvecchio.comune.verona.it/nqcontent.cfm?a_id=42545 ) din incinta Castelului. E o călătorie în lumea frumosului, care iarăși te trece de la o perioadă la alta și-ți dovedește măiestria civilizației italiene. Asta-n cazul în care mai avea careva dubii că epicentrul artei, în lumea asta, în Italia se află…

                     Am adulmecat de-a dreptul câteva picturi fabuloase. Nu-s cunoscătoare, însă n-ai cum să nu remarci tehnica impecabilă, folosită din cele mai vechi timpuri. Muzeul e static. Totul e static. Și nu m-aș fi așteptat să-mi vorbească vreo piatră anume, însă inclusiv angajații Muzeului sunt statici. Văzându-i pe scaunele lor, mi-am zis chiar că mi se pare cumplit să stai câte opt ore în care să nu faci nimic. Față de alte muzee care au trecut printr-o transformare modernă și au devenit vibrante, adică s-au găsit tot felul de metode prin care s-a dat viață istoriei, Muzeul Castelvecchio mi s-a părut ca un tur de forță dintr-o încăpere într-alta. Unul plăcut de altfel, și iarăși cu multă uimire. Nu mă înțelegeți greșit, muzeul e amenajat modern, are cu ce să te cucerească, iar cadrele foto pe care le poți face ieșind pe un culoar de-a lungul fortăreței sunt artistic, cu sau fără ochi de fotograf…

PIAZZA BRA

                     Acum, că ai ajuns și la Castelvecchio, te poți îndrepta spre Piazza Bra… intenția n-a fost s-o las la final, mai ales că intrarea în zona centrală a Veronei se face prin Porta Nuova din Piazza Bra. Numai că aici chiar ai suficiente locuri pentru a-ți trage sufletul: restaurante, terase, un parc mic și, de ce nu, inclusiv în incinta Arenei.

                  Am vizitat Arena din Verona acum cinci ani cred și mi s-a părut spectaculoasă. Bine, mi-a pus imaginația la lucru și m-a făcut să mă gândesc la luptele cu gladiatori, dar și la cât de bine e conservată această construcție. Dar nu mă mai miră… Italia este extrem de bine conservată, are un patrimoniu de invidiat și va fi și de acum înainte o moștenire cu care se vor mândri sute de generații. Amfiteatrul din Piazza Bra datează de la finalul domniei lui Augustus, de la jumătatea secolului I î.H.. Arena din Verona găzduiește spectacole de operă, dar și alte tipuri de concerte. Din păcate, n-m reușit să particip la niciunul dintre spectacole, dar treaba asta e pe listă, pentru anul viitor. Am înțeles că acustica e fantastică. Nu mai zic de atmosferă…

VIA MAZZINI

                       Via Mazzini este artera comercială, străduța care te conduce și spre Casa di Giulietta, locul de unde am început să povestesc. La un momentat dat, pe partea stângă este un mic lăcaș de cult. Era slujbă. Am citit câteva date despre biserică, se găsesc la intrare. M-am uitat de jur-împrejur cât să-mi clătesc ochii și deloc ostentativ, am spus o rugăciune, am mulțumit Domnului și am ieșit. Mi-au plăcut „chiliile” sau nu știu cum se numește locul unde te poți spovedi. Fiecare „chilie” avea trecut pe ușă numele preotului și orele la care ține spovedania. Nu știu, sincer, dacă așa e la orice biserică catolică.

              Verona, la pas, e chiar uimitoare. A fost primul an în care am privit-o altfel, așa cum spuneam… dacă vrei, poți achiziționa un #VeronaCard (www.veronacard.it ), adică un card care îți oferă tot felul de reduceri la principalele obiective turistice, parcări, mijloace de transport în comun etc. Am aflat despre acest card când am vizitat Castelvecchio, am luat de acolo un pliant care-ți arată cam tot ce e de vizitat în Verona. Ai inclusiv o hartă turistică cu toate traseele care te conduc spre fiecare obiectiv în parte.

LACUL GARDA

                   Dar dincolo de zona centrală, Verona e ofertantă și prin localitățile de pe lângă. Am scris despre Castel d’Azzano aici, dar vreau doar să menționez că la doar câteva zeci de kilometri de centru ajungi pe lacul Garda, cel mai mare lac din Italia. Aici, ai stațiune după stațiune, e un loc de poveste fără doar și poate, universul relaxării în armonie deplină cu natura. Priveliștea-i de vis, mai ales dacă ai ocazia să prinzi un apus. O simplă plimbare la pas pe alei îți subliniază perfecțiunea peisagistică pe care o înțeleg în totalitate dacă te uiți la copaci.

GARDALAND

                       Și tot mai pe lângă Verona e și Gardaland, un parc de distracții cu toate nebuniile. Am fost în urmă cu mulți ani, recunosc că acum nu aș mai avea curaj să mă dau în unele chestii de pe acolo. Bine, acum nu-mi explic nici curajul de atunci, dar l-am bifat.

PARCUL NATURA VIVA

                     Și tot pe lângă Verona, dar poate despre asta voi povesti într-un alt articol, ai Parcul Natura Viva, o grădină zoo imensă, dispusă pe 42 de hectare de pădure, care găzduiește mii de specii de animale și păsări. Îți trebuie peste jumătate de zi pentru Natura Viva. Oricum, e impresionant să vezi cât de bine întreținut e locul și cât de mult spațiu au animalele… în funcție de specie, s-a creat un mediu aproape de realitate. Parcul Natura Viva oferă o zonă de safari, pe care vizitatorii o parcurg cu mașină. Cu puțin noroc, vezi girafa de-aproape. Mie mi-a zâmbit o antilopă la propriu. Dacă nu mi-ar fi fost teamă, aș fi chemat-o la mașină. Și m-a speriat pe bune o hienă. Se plimba de colo-colo, că-ți dădea impresia că direct spre mașina ta se-ndreaptă. A fost a doua mea vizită la Parcul Natura Viva. Dacă alegeți să veniți vara, s-aveți cu voi multă apă. Zona pe care o veți parcurge la pas are câteva hectare, deci…

                      În concluzie, dacă n-ați ajuns încă în Verona, treceți-l pe lista de city-break-uri. Eu zic că ai nevoie de mai mult de trei zile dacă vrei s-ajungi și prin împrejurimi, dar doar pentru zona centrală, sunt suficiente și două zile. În calcul am luat inclusiv vizitarea în interior a obiectivelor, nu doar să le admirați pe din afară.