„Oricine își poate dori să facă ceva. Puțini reușesc să se țină, să nu renunțe, să persevereze continuu”, ne sfătuiește
Daca în anii trecuți Iașul era extrem de sărac în festivaluri sau evenimente similare, 2017 este anul care abundă de
Un evenimenit de tradiție pentru arta și cultura din România este programat pentru data de 20 mai. Obișnuiți să treacă
„Succesul e frumos, e magic, e ceva ce poate fi greu descris în cuvinte… e ca o beție frumoasă, te
”Cărți și oameni în jurul lumii” este tema aleasă pentru a marca cei 25 de ani de tradiție Librex. Organizatorii
Peste 100 de pugiliști din 14 țări vor boxa pentru ”Centura de aur” la Iași, în perioada 10- 13 mai.
”Garajul cu Amintiri” nu-i decât pasiune vie, dibăcie și nostalgie pentru vremuri pe care, cum chiar gazda ne spune, ”dacă
Ediția din 2017 a Serilor Filmului Românesc (SFR) începe pe 10 mai. Programul complet al filmelor poate fi consultat pe
I-a cucerit pe români prin simplitate și bunătate, principii pe care le-a moștenit de la ai lui. Dincolo de imaginea
Organizatorii celui mai important eveniment al verii în Iași au făcut publice noi nume ale artiștilor care vor urca pe















