”Succesul e frumos, e magic, e ceva ce poate fi greu descris în cuvinte… e ca o beție frumoasă, te face fericit. Te simți special. E ceva deosebit, ca încărcare emoțională, să te simți apreciat și admirat. E ceva ce oamenii își doresc să trăiască. Se întâlnesc cu așa trăiri în copilărie, când au serbare și sunt admirați de părinți și aplaudați. E un noroc extraordinar pentru un individ să aibă șansa să trăiască așa emoții și atunci când e adult.”
Pentru Gabriel Bîrjovanu, aplauzele sunt o obișnuință și, de fiecare dată, le primește cu recunoștință. Viața l-a înzestrat cu talent și harul de a bucura inimi, principalul motiv pentru care e convins că menirea oricărui individ e să se facă util. Se consideră un tip echilibrat, modest, bine intenționat, pasional, inteligent , cald , timid, educat , cu bun simț, pragmatic și puțin orgolios. Un om care, intuitiv și-a dat seama de timpuriu care este secretul vieții. Nu-i nicio rețetă complicată, dimpotrivă. Să te faci util și să te bucuri de viață sunt ingredientele-minune cu care prim- tenorul român de la Opera Națională din Oslo, Gabriel Bîrjovanu, își condimentează existența.
”Să te bucuri de viață e specialitatea mea. Am călătorit, am iubit, m-am dăruit, am primit, mi-am bucurat sufletul. Mi-am bucurat simțurile. Privirea mi-am bucurat-o vizitând locuri exotice, pline de istorie și tradiție. Gustul mi l-am bucurat savurând bunătăți culinare din diferite locuri. Mâncarea românească rămâne favorită. Este așa o mâncare că-ți impresionează cel puțin 3 dintre simțuri: mirosul , privirea și gustul. Mă bucur de viață mergând la petreceri, la teatru, la operă, la club, ies în natură , fac mișcare, merg la pescuit, merg cu barca, admir frumusețea fiordurilor. Mă bucur de viață iubind. Iubesc viața!”, spune Gabriel Bîrjovanu.
A plecat din România din pragmatism. Pentru prima dată, dorul de ”acasă” nu-l mai apasă, așa cum se întâmpla cu ani în urmă. Comunică zilnic cu cei dragi și știe că totul e în regulă, aceasta fiind o mulțumire interioară care îl liniștește. Principalul motiv pentru care a ales Norvegia a fost faptul că și-a dorit să lucreze într-un mediu profesionist, cu dirijori și regizori care să-l ajute să formeze. O carte câștigătoare pe care a pariat, din câte se pare. Prim-tenorul califică publicul norvegian, spre deosebire de noi, românii, ca fiind mai educat și mai snob din două motive. În primul rând, au avut norocul să asculte dintotdeauna un repertoriu mai variat. Apoi, vorbim de un snobism în sens pozitiv, căci norvegienii „înghit” orice. Plătesc bilet mai scump sau aplaudă din politețe un artist de o notorietate mai mare, dar care nu are, poate, cea mai bună prestație. ”Am fost un norocos sau poate am intuit să mă întind cât mi-e plapuma. Personal, n-am întâmpinat niciun fel de rasism artistic”, răspunde sincer atunci când e întrebat dacă nu a simțit cumva că a fost primit cu rețineri în Norvegia.
”Mi-am dorit mult, pe când eram student, să cânt cu dirijorul Zubin Mehta și am reușit! Mi-am dorit mult să cânt cu dirijorul Riccardo Muti. N-am reușit încă, dar am avut șansa să-l văd dirijând la 3 metri de mine, la Stockholm, în mai 2016. A fost una dintre experiențele artistice speciale din viața mea. Pentru că eu întotdeauna o să rămân ( și ) un spectator. Ador să merg la teatru, la operă. Îmi cumpăr bilet și intru la spectacole. Face parte din bucuria de a trăi, din pasiunile mele.”
De la ultima noastră discuție, Gabriel Bîrjovanu, pe lângă repetiții și concerte, a călătorit în Thailanda, Istanbul, a simțit cum e să trăiești visul american în Florida (Miami și Orlando) și se pregătește de Mallorca. S-a apucat de sport și a devenit președinte. De asociație de locatari, pentru început, spune el amuzat. Îi e dor de scena ieșeană și, de ar fi să revină, i-ar plăcea să reintre în rolul lui Eisenstein din Liliacul, opera lui Johann Strauss. Spre deosebire de ultima interpretare din urmă cu 10 ani, spune că ar avea o abordare mai matură scenic și vocal.
De impresionat, cu greu poate fi impresionat, căci nimic din ce-i omenesc nu îi e străin. Ce ar schimba prim-tenorul dacă ar avea puterea să dea timpul înapoi?
”Regret că am făcut armata, de exemplu. A fost o pierdere de timp. Regret că nu am ales să dau șpagă și să scap de încorporare. Mai regret că nu am facut un CD de muzică lautărească și de petrecere și romanțe românești, cu un taraf ieșean de tradiție, cu piese ca „Zaraza”,”Ciobănaș cu trei sute de oi ” sau ” Să-mi cânți cobzar ” și” Țărăncuță, țărăncuță”. Dar încă mai am timp…”
Insociety.ro: Cum se simt emoțiile acolo, pe scenă, și ce este în sufletul unui artist la final, atunci când vede o sală în picioare, aplaudându-l și privindu-l cu admirație, mulțumindu-i, practic, pentru călătoria nu spre centrul Pământului, ci către vis, către acel tărâm în care nu există altceva decât frumosul, în toate formele?
Gabriel Bîrjovanu: După părerea mea, un profesionist trebuie să facă distincție clară între scenă și viață. Te implici acolo, pe scenă, dai ce ai și apoi ieși repede din personaj ca să nu înnebunești, la propriu, în viața reală. Opera e un întreg evantai de sentimente umane și trăiri emoționale. Dacă te lași afectat sau pătruns prea tare în afara partiturii, o iei razna ca individ.
Insociety.ro: Interesantă abordare…
Gabriel Bîrjovanu: Pe scenă, e doar o meserie. Lumea zice că transmit emoție, stări. Îmi dau interesul. O fi talent, dar mai mult e vorba de mecanism tehnic și experiență. Sunt foarte sincer! Imi dau interesul să fiu cât mai natural, să nu exagerez.
Insociety.ro: Îți vin în minte întâmplări pe care, poate, ai vrea să le uiți sau care te fac să zâmbești doar amintindu-ți-le? 
Gabriel Bîrjovanu: Îmi amintesc cu nostalgie și emoție de perioada ieșeană, în care, cu stângăcie uneori, încercam să progresez sau să-mi demonstrez utilitatea. Îmi amintesc cu recunoștință de profesorul meu de canto din Conservator, Tiberiu Popovici. Îi datorez enorm. Mi-a educat gusturile și mi-a implementat respectul pentru meserie. Nu am amintiri negative. Gândesc pozitiv și, dacă au fost eșecuri, am învățat din ele și le-am trecut subconștient în derizoriu, cu gândul că, în cazul în care le evit, nu-mi vor afecta evoluția.
Insociety.ro: E ceva ce nu ai face niciodată?
Gabriel Bîrjovanu: Never say never e unui dintre principiile după care mă ghidez. Ca orice om, am regrete. Investiții aiurea, cumpărături proaste, alegeri idioate. Astfel le văd acum, căci la momentul în care s-au întâmplat, foarte probabil, erau potrivite. Nimic nu e veșnic. Am învățat din greșeli și sper că nu le voi repeta. Voi experimenta greșeli noi! (râde) Îmi asum totul și reușesc să mă definesc ca individ.
Cu toate că Iașul a ratat titlul de ”Capitală culturală europeană”, prim-tenorul consideră că avem un oraș pregătit să susțină un proiect de o asemenea anvergură. Se raportează la varietatea și calitatea evenimentelor cultural-artistice la care ieșenii au acces. Din păcate, multe dintre acestea nu sunt suficient de bine promovate, motiv pentru care e percepția generală că nu se întâmplă nimic. E dezamăgit, în schimb, că regretele vin tardiv, de-abia în momentul în care nu se mai pot schimba decizii.
”Dacă ne imaginăm oferta culturală ca pe un tort, fiecare gen ar avea o felie mai mică sau mai mare. Opera e o felie, teatrul e o felie, expoziția de pictură e o felie, rockul e o felie, hip-hopul alta și așa mai departe. Orice eveniment cultural care umple sala generează profit. Emoțional, în primul rând. Fiecare formă de interpretare artistică are felia lui de public. Cu cât o facem mai atractivă, cu atât avem public mai mulțumit și mai numeros.”
*sursa foto: galerie personală Gabriel Bîrjovanu
