Povestea „dulciurilor virtuale”, provocarea cu care Ștefana Mercori ne ademenește tocmai din Spania și la care nu s-ar fi gândit niciodată

Povestea „dulciurilor virtuale”, provocarea cu care Ștefana Mercori ne ademenește tocmai din Spania și la care nu s-ar fi gândit niciodată

Dacă mi-ar fi spus cineva în urmă cu vreo șapte-opt ani că Ștefana va duce dulcele la nivel de artă, i-aș fi spus că sigur face o confuzie. Însă cum viața dovedește întotdeauna cât de neprevăzută poate fi, iată că azi, Ștefana a ales șorțul în locul robei pe care ne-am fi așteptat să o poarte, fiind absolventă a facultății de Drept din cadrul universității „A.I.Cuza” din Iași. Și la cum arată toate nebuniile pe care ni le prezintă pe al său canal de Youtube- https://www.youtube.com/c/StefanaMercori, Instagram: https://www.instagram.com/stefanamercori, ne place că și-a urmat nu nepărat visul, cât mai degrabă o pasiune pe care, spune ea, a avut-o dintotdeauna pentru că a fost o împătimită a dulciurilor. Totuși, de-abia după ce s-a mutat în Spania împreună cu soțul, unde, de dorul casei a început să gătească tot felul de rețete românești, s-a gândit că ar putea învăța cu adevărat ce înseamnă patiseria, un domeniu în care își poate manifesta în voia nebunia și creativitatea ce o definesc. Provocarea adevărată a venit la numai trei luni de când îl născuse pe Marc, băiețelul ei și al lui Vlad, soțul Ștefanei, când a decis să urmeze cursurile școlii Le Cordon Bleu.

„Odată cu mutarea din România am tot căutat gustul dulcelui de acasă și începusem să experimentez diverse rețete, la vremea respectivă mai mult sau mai puțin reușite. Mă gândeam încă de pe atunci cum ar fi să am o cofetărie sau să mișc lucrurile într-o direcție ceva mai profi, dar cred că ceea ce m-a determinat să studiez și să înțeleg ce e în spatele unor ‹‹simple dulciuri›› a fost gândul că nu există scurtături. De-a lungul timpului am încercat să mă țin departe de ideea de ‹‹lasă că merge și așa››. Nu puteam avea pretenția unor rezultate decente, dacă efortul meu era mediocru.”

            Cursantă fiind la una dinte școlile cu pretenții în domeniul patiseriei franceze, Ștefana, așa ambițioasă și cu planuri mari cum se știe, și-a dat seama că e nevoie și de studiu individual, chiar înainte de a deveni „elev”. Nu știm dacă nu cumva i-a fost teamă să nu se împiedice de propria lipsă de încredere în sine pe care o are uneori, însă Ștefana ne-a mărturisit că atunci, la Le Cordon Bleu, a fost o perioadă intensă, dar și extrem de obositoare sau solicitantă mai degrabă, definită prin experiențe memorabile, încât povestește ușor amuzată despre cum, deși Marc încă era dependent de ea în ceea ce privea alimentația, împreună cu Vlad au găsit o soluție astfel încât să se putem descurca și să nu i se simtă lipsa. Practic, când nu era la școală, stătea acasă cu Marc, iar Vlad era la lucru, ceea ce însemna că putea învăța sau exersa pentru examene doar seara/noaptea. A fost frumos, spune Ștefana, dar nu-i este dor, totuși, de acele vremuri.

            Uitându-se în urmă, Ștefana spune că deși nu s-a regăsit pe deplin în rigurozitatea domeniului juridic în care s-a pregătit după finalizarea liceului, dac-ar fi să existe mașina timpului, ar urma același drum. Bine, poate ar și-ar dori să își dea seama mai devreme de ceea ce o împlinește cu adevărat, însă este recunoscătoare pentru fiecare etapă a vieții sale din care a deprins ceva învățăminte, chiar dacă direcția, în final, a fost una neașteptată. Vlad, soțul ei, i-a fost primul degustător, dar și cel mai „înfocat” susținător în alegerile ei. Clătitele au fost primul desert preparat. Avea 17 ani și, după cum își amintește, le-a cam ars. Sunt, în continuare, dulcele preferat, alături de papanași, pe care nu i-ar da la schimbi nici măcar pe cel mai cel croissant sau Paris-Brest.

„Ca lucrurile să vină spre tine, trebuie să și faci ceva în direcția asta. Chiar dacă într-un final realizezi că ai făcut o alegere nepotrivită, măcar știi pe ce drum să nu mergi și tot e un câștig. Always, always struggle. And don’t settle.”

Alexandra Gugiuman, revista InSociety: Ce-ar trebui să știm despre dulciuri?

Ștefana Mercori: Că cele de calitate nu îngrașă. Sau, mai bine zis, nu ceea ce se află în compoziția lor. Dacă vorbim de cât mănânci, e altceva. În ultimii ani, tendințele s-au schimbat foarte mult. Se folosesc cât mai puțini îndulcitori, de orice fel, lăsând cale liberă gustului natural al fructelor. E ușor să dai vina pe dulciuri știind că au zahăr, cel mai cunoscut „inamic” al siluetei, când, de fapt, de cele mai multe ori e vorba de o combinație de factori care influențează starea de bine fizică sau mentală.

Ai vreun preparat cu care nu dai greș niciodată?

Ștefana Mercori: Nu știu cât e de sănătoasă gândirea asta, dar orice desert care nu iese perfect e un mic eșec. Fără a fi vreo dramă. Cu timpul, am învățat să mă bucur și de eșecuri. Și nu e vreun ideal de neatins. Știu că orice desert poate fi perfect, cel puțin tehnic vorbind. Dar asta vine, ca în orice meserie, după ani și ani de practică. Prin urmare, cred că răspunsul e nu.

Am vorbit despre perioada Le Cordon Bleu, dar cum a venit ideea canalului de Youtube?

Ștefana Mercori: În mare parte, patiseria e chimie și matematică, oricât de ciudat ar suna, neînsemnând totuși că nu poate fi o formă de relaxare, de entertainment. Și-atunci încerc să simplific unele rețete, care pot părea destul de complicate și tehnice, astfel încât, urmând câteva indicații, să poată fi făcute și acasă. Pe de altă parte, poate avea și un scop informativ/educativ. Din păcate, vitrinele cu deserturi încă ne păcălesc și avem tendința de a consuma ce ni se dă, indiferent dacă un tort are o cremă tăiată, de exemplu. Pe principiul, „gustul e același, ce importanță are dacă e tăiată?”. Pai are, că nu doar alimentele expirate ne dăunează- în cazul de față prin indigestii neplăcute-, ci și cele prost făcute.

„Patiseria e super fun, dar dacă vrei să-ți și iasă, nu merge să pui ingrediente ‹‹din ochi››. Sunt, totuși, câteva reguli care ar trebui urmate și pot să vin în ajutor cu asta, fără a fi prea didactică.Nu știu dacă în cazul patiseriei poate fi vorba de talent. I-aș zice mai degrabă inspirație și creativitate. Dar acestea își fac loc după ani și ani de practică, atunci când stăpânești atât de bine ceea ce faci, încât inspirația și creativitatea fac diferența. Pentru că executanți putem fi cu toții, dar să fii un vizionar… e altă poveste. De aceea, Cedric Grolet e Cedric Grolet. E unul dintre cei mai renumiți patiseri world wide. Și are 34 de ani. Asta a-propos de ceea ce vorbeam anterior, despre șansa de a-ți da seama mai devreme în ce direcție să o apuci.”

În videourile tale vedem în câteva minute ceea ce faci în câteva ore. Mai exact, până la forma finală pe care o faci publică pe canalele pe care ești prezentă, ce înseamnă munca din spate?

Ștefana Mercori: Îmi încep săptămâna prin a-i trimite editorului cu care lucrez tot ce am filmat cu o săptămână în urmă, cu toate indicațiile necesare. Îmi organizez postările pe săptămâna în curs, fiind prezentă pe Youtube, Instagram si TikTok, și termin prin a-mi planifica rețetele pe care o să le filmez în restul zilelor. Astfel, munca de birou poate dura și două zile. În timpul rămas, încerc să filmez trei rețete pe săptămână. Aș vrea mai mult, dar timpul de „cofetărit” e ceva mai lung decât cel de „bucătărit”, asta pentru că de cele mai multe ori trebuie lăsate diverse compoziții la frigider/congelator minimum 12h. Filmatul se poate întinde, astfel, și pe 3-4 zile. Surprinzător sau nu, ce e super time consuming, e să fac pozele de la final. Tot decorul, set-up-ul, reglarea luminii, poate dura și o oră, o oră și ceva. De altfel, și modul în care gândesc un desert pleacă de la coadă la cap, îmi imaginez cum aș vrea să arate și cum poate fi pus în valoare, pentru că, să fim cinstiți, nu orice prăjitură e spectaculoasă vizual vorbind, iar pe social media… aspectul e primul care te îndeamnă să dai click. În același timp, încerc să folosesc fructe de sezon și la îndemâna oricui.

L-ai implicat pe cel mic în activitatea ta?

Ștefana Mercori: E un mare gurmand și mi-ar fi cam greu. M-ar lăsa fără ingrediente sau fără decor. Totuși, este un filmuleț în care apare și el. N-am avut încotro și a trebuit să termin o filmare într-o sâmbătă și l-am luat cu mine. Aveam de filmat ultima parte cu tăiatul tortului. Și pentru că îmi era aproape imposibil să îi explic de ce în acel moment nu poate gusta, l-am inclus în tot scenariul și la rețeta respectivă apar pe final niște mâini mici și grăsuțe încercând să ajungă la o felie de tort. 

Ați avut curaj și ați lăsat totul în Iași și-ați ales o viață nouă, în Spania, Madrid, mai exact. A fost o decizie rațională, necesară din câte știu de la Vlad…

Ștefana Mercori: Vorbeam cu o prietenă de curând și îmi zicea că am fost foarte curajoși să plecăm din țară. I-am răspuns că nu a fost curaj, poate doar îndrăzneală. Curajoși sunt cei care își lasă familiile în România, plecând fără să știe când sau dacă o să se mai întoarcă, dacă o sa facă față cu banii, dacă o să poată economisi și cine știe câte și mai câte alte griji. Să pleci, la 24 de ani, cu un om în care ai foarte mare încredere, cu o situație care îți permite să nu-ți faci prea multe griji pentru ziua de maine, fără să fi lăsat vreo mare carieră în urmă, e poate doar o nebunie sau un entuziasm dus la extrem… dar eu nu-l pot numi curaj. Dimpotrivă, poate ar fi fost curajos să nu fi plecat.

Cât de diferiți suntem față de spanioli? Evident, raportat la ceea ce faci.

Ștefana Mercori: Mi se pare că spaniolii, per ansamblu, sunt destul de easy-going. Lucru care poate fi tradus atât printr-o toleranță și o relaxare de cele mai multe ori binevenite, uneori însă, și printr-o indulgență prea binevoitoare față de aspecte care poate ar necesita mai multă rigoare și strictețe, tocmai pentru a putea fi îmbunătățite. Prin urmare, din ce am observat până acum, parcă totuși, românii, cel puțin în ultimii ani, sunt mai atenți la ce deserturi consumă și se informează mai mult pentru a fi în cunoștință de cauză.

Care ar fi visul pe care l-ai dori realitate?

Ștefana Mercori: Îmi doresc să devină un business în adevăratul sens al cuvântului toată povestea cu online-ul. Încerc, totuși, să îmi fac treaba cât de bine pot, iar rezultatele vor apărea mai devreme sau mai târziu. E ca un ultramaraton, nu mă gândesc să ajung la final ca să nu fiu copleșită. One foot in front of the other… online-ul îmi ocupă destul de mult timp. Și îmi dă o libertate la care nu sunt dispusă să renunț, plus că oamenii sunt mai deschiși și mai receptivi. Sigur, downside-ul ar putea fi că e un feedback virtual la urma urmei și nu ajung să împart din ce fac cu cei care mă urmăresc… E un dezavantaj pe care sunt dispusă să-l accept momentan.

„Ca să vin în întâmpinarea curiozităților de tip “băi, chiar voiam să te întreb.. ce faci cu toate torturile și prăjiturile astea?”, producția ajunge ori acasă la soț și copil, ori la vecini, daaaaar, de cele mai multe ori, șpagă la grădiniță; ca să nu fie Marc primul copil din lume exmatriculat de la grădiniță pentru că împinge alți copii, ca un pui de viking.”, mărturisește cu umor, într-o postare pe pagina ei de Facebook, Ștefana Mercori.

***Pe Ștefana o puteți urmări aici:

https://www.youtube.com/channel/UC2syKKG5C1SW2mlV9o5Z-yA/videos