Am ales să scriu astăzi despre una dintre cele mai frumoase voci ale momentului, o tânără mamă, profesoară, compozitoare, textieră, prietenă: Andra Botez. De numele ei se leagă Voice of Grace, nume de grup ce îmi aminteşte de Amazing Grace, melodia creştină din gospelul tradiţional al cărui text scris în 1779 de poetul englez John Newton (fost negustor de sclavi) vorbeşte despre întoarcerea la credinţă. Voice of Grace este şi numele studioului unde tinerii artişti îşi dau întâlnire pe undele sonore. Şi nu e deloc întâmplător! Andra scrie, cântă şi trăieşte şi din muzica creştină.
Şi-a început cariera muzicală încă de pe vremea copilăriei, dar abia la maturitate a devenit cu adevărat interesată să valorifice în mod responsabil potenţialul vocal cu care este înzestrată. După primele cursuri de canto „s-a îndrăgostit de muzică”, „vinovată”(n.r.) de asta fiind îndrăgita soprană Mihaela Grăjdeanu, solistă a Operei Naţionale Române din Iaşi.
Participările la festivaluri, emisiuni, turnee, concursuri aveau să îi aducă Andrei recunoaşterea la nivel naţional şi internaţional în evenimente precum Festivalul „Mihaela Runceanu”, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul „Aici Semenic”, Festivalul Muzicii Franceze din Iaşi, Festivalul „Quo-Quadis” de la Arad, Festivalul „Om Bolnav” din Petrila-Petroşani, Concursul „Fii star cu ImpreStar”, prin trofee şi premii pentru Cea mai bună compoziţie, Premiul pentru originalitate, Premiul pentru cea mai bună voce feminină, Premiul pentru cel mai bun debut, Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2004 (Aproape de cer) şi altele, dar şi invitaţia de a cânta în Norvegia muzică elisabetană scrisă de John Dowland.
Albumul Sublim, lansat în 2004, pe vremea când Andra încă era la mama fată (Andra Hangiuc) îi va aduce bucuria supremă prin mărturisirea recunoştinţei faţă de Creatorul nostru, Dumnezeu.
Întâlnirea cu cel care avea să îi devină soţ (chitaristul Bogdan Botez) o va împlini pe toate planurile. Artistic, prin lărgirea ariei stilistice interpretative, de la muzică religioasă la pop-rock, jazz, soul, R&B, pop, dar mai ales ca femeie! Andra este mama unei fetiţe superbe, Flavia, muză de inspiraţie pentru părinţii ei, dar şi pentru toţi cei ce o întâlnesc.
Ascultând-o pe Andra Botez nu ţi-ai imagina-o studentă altundeva decât la muzică. Şi totuşi, vocea aceasta care ne încântă de fiecare dată când o ascultăm aparţine unei licenţiate a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Filosofie (Sociologie), dar şi a Universităţii Naţionale de Arte George Enescu din Iaşi, Facultatea de Interpretare, specializarea Canto, aceasta din urmă fiind o alegere făcută la vârsta maturităţii din „dorinta de a-mi justifica talentul muzical şi pedagogic”, după ce a absolvit Şcoala Populară de Artă, la clasa profesorului Titel Popovici.
Cântă în deschirea unor concerte cu formaţii precum Cargo, Urma şi Kumm şi cu muzicieni ca Berti Barbera, Maria Răducanu şi alţii.
Andra abordează un repetoriu complex în care se regăsesc lucrări compuse de Chick Corea sau interpretate de Ella Fitzgerald, Sarah Vaughan (dar şi alţi compozitori sau cântăreţi de renume mondial) şi cântă alături de muzicieni apreciaţi precum Tudor Amarandei (pian), Edi Târâş (chitară bas), Bodgan Botez (chitară, tobe). Vocea Andrei oscilează între liric, ludic şi angelic. Asculţi captivat de omogenitatea glasului în toate registrele, maniera personală de tratare a materiei sonore, spiritul vesel şi comunicativ prezent şi pe scenă.
Aşteptăm lansarea unui nou album, despre care ştim că este în lucru, conţine compoziţii proprii fiind „inspirată atât de activitatea intensă pe care o am cu elevii mei, dar şi de viaţa de mămică!”