În vremuri în care toată lumea aleargă pentru a avea cât mai mulți bani, mă-ntreb deseori ce înseamnă pentru unii a avea cât mai mulți bani, că treaba cu toți banii din lume sare din schemă pentru că e imposibil. Mulți pun fericirea pe seama banilor. Cât mai mulți, cu atât mai bine. Dar oare chiar în asta constă fericirea? Mai zapez și eu pe social media și văd că toți îți vând ideea de a face cât mai mulți bani. Munți de bani dacă ar fi posibil. Dar niciunul nu-ți spune că mai mulți bani nu înseamnă automat fericire.
Natura e atât de generoasă cu noi, încât n-ar trebui să existe niciun fel de dubiu când vine vorba despre beneficiile pe care un obicei banal- acela de a explora pădurea sau oricare zonă aflată departe de forfota orașului. De curând, în timp ce eram în trafic, am auzit la radio o știre care m-a făcut să zâmbesc: Suedia devine prima țară din lume în care li se recomandă medicilor să prescrie pacienților să petreacă mai mult timp în natură. Știrea poate fi văzută drept strategie de marketing pentru Suedia, dar nimeni nu împiedică niciun alt stat să preia ideea
Când m-am întors de la evenimentul despre menopauză organizat de Antibiotice, am întrebat-o pe mama dacă a trăit stările despre care vorbeau invitații de la „N-am nimic”. A confirmat. Inclusiv că a tăcut. Că n-a spus nimic. Pentru că astfel de subiecte, în urmă cu ceva ani, nu erau de vorbit. Așa cum încă mai gândesc și alții inclusiv azi… „N-am nimic” e forma prin care cele mai multe femei își ascund emoțiile, trăirile, frământările dintr-o etapă absolut naturală și de care nu scapă nimeni- menopauza. Sigur că fiecare organism în parte e diferit și stările prin care trece la
Femeile rămân vulnerabile indiferent de vârstă sau loc. Am crescut într-o cultură în care femeia mereu trebuia să se sacrifice, să facă, să nu spună nimic. Așa au fost vremurile, iar emanciparea nu s-a produs niciodată așa pur și simplu. Din contră. Mi se pare uneori că uităm sacrificiile cu care ne-am câștigat drepturile noi, femeile. Că poate îl luăm în brațe pe „mi se cuvine”. Poate ni se cuvine acum, în vremurile astea, dar odinioară… Poate tocmai de aceea „întreabă de Andrea” devine modul prin care vocea femeilor care se află în pericol se poate auzi discret, fiind ca
Mereu am crezut în interacțiunea directă dintre oameni, în networking, chit că trăim în era online-ului care ne face să credem că suntem mai aproape ca niciodată unii de ceilalți. Așa să fie? Am citit mai multe opinii de-ale unor psihologi care spuneau că am devenit tot mai temători unii față de ceilalți, nu ne simțim deloc confortabil în preajma oamenilor, iar a fi în centrul unei mulțimi, indiferent de dimensiunea acesteia, nu e deloc „ca peștele în apă” pentru multă lume. Sigur că în anul 2025, conceptul de networking este extrem de cunoscut. Adică nu mai reprezintă de multă
„Acesta e sportul în care m-am simțit împlinit!”, e răspunsul pe care mi-l oferă campionul mondial la tir sportiv PPC (Pistol Precision Competition), Sebastian Guțiu, chiar de la începutul interviului. Nu-i de mirare, privind rezultatele. Avocat de succes, Sebastian Guțiu îți amintește că a ales avocatura într-un moment în care toată lumea știa că va da la Medicină. Era anul 1993 atunci când i-a spus mamei că în iulie 1994 va da la Drept. Decizia asta a fost ca „o gălușcă greu de înghițit pentru mama sa”, dar reacția ei l-a urmărit toată viața- „Dai la Drept? Bine! Dar faci
Natura e terapie pură. Dai nas în nas cu lecțiile muntelui din prima clipă în care gândul te duce la ideea că vrei să urci pe munte. Pentru unii, treaba asta este o probă care-i face să își dea seama că de la „nu pot!” la „am reușit!” e doar o chestiune care ține de câțiva pași și ceva timp. Poate n-aș fi scris un articol despre lecțiile muntelui dacă n-aș fi reușit să ajung pe vârful Toaca din masivul Ceahlău. De vrut, am mai vrut. Numai că mereu m-am oprit la cabana Fântânele. Și de fiecare dată m-am întrebat
Am ajuns în satul Saschiz după ce am plecat din Sighișoara spre Brașov. La prima oră a dimineții, într-o zi de luni, satul părea cufundat într-o liniște care pălea… aveam în minte câteva obiective de atins după ce îmi făcusem temele înainte, însă tot n-am ajuns până la Cetatea Medievală, construită în secolul al XIV-lea. Motivul e oarecum stupid acum, când scriu: am lăsat mașina în fața primăriei și am pornit la pas. Dacă lătratul unui câine nu m-a speriat, faptul că tot urcam pe un drum care avea de ambele părți pădure, m-a făcut să mă gândesc la animale
Când am primit invitația la etapa națională de tir sportiv proba PPC (Pistol Precision Competition), recunosc că am acceptat din pură curiozitate. Nu știam mai nimic despre tir sportiv, aveam în minte doar imaginea turcului de la Jocurile Olimpice și cam atât. Numai că turcul e la altă disciplină de tir sportiv, nu la cea la care m-am dus eu în Bucovina, invitată fiind de cei de la Bucovina Shooting Club. În plus, am mai aflat ceva interesant, că prima medalie olimpică de aur a României din toate timpurile a fost în proba de tir sportiv, în 1952, la Helsinki.
Antrenor de baschet emerit, recompensat de curând de Federația Română de Baschet drept una dintre „Legendele Baschetului”, Dumitru Lecca a făcut pace de multă vreme cu istoria și mai ales cu cei care au încercat să îngroape valoarea numelui pe care îl poartă. Descendent al familiei boierești Lecca, despre care chiar Nicolae Iorga pomenește prin „Condica familiei Lecca de la Bacău”, Dumitru Lecca reușește să ne vorbească despre înaintașii săi în cartea „Cronica unei familii băcăuane, boierii Lecca” și, astfel, să lase mărturie tuturor povestea străbunilor care au contribuit inclusiv la făurirea României de azi. Prezent la Iași, la începutul