Mi-o amintesc din anii în care-mi căutam direcții artistice. Cu mult talent, de un bun simț care arăta o educație specifică generațiilor de odinioară, mereu pregătită să facă ore în șir de pregătire pentru ca piesa să sune ca la carte. Deținătoare a trofeului Mamaia pe care-l obținea în urmă cu fix zece ani, Daniela Cojocaru are o doză de modestie pe care și-a cultivat-o, probabil, de mică și în timp. Spune că drumul în viață nu i-a fost nici pe departe așa cum și l-a imaginat, mai ales că ea și-a dorit un singur lucru: să cânte.
Citind un articol mai vechi dintr-o revistă, un manager HR de la o companie multinațională spunea că prima întrebare la care recruții trebuie să răspundă are legătură cu un fapt cât se poate de simplu, dar pe atât de complicat, aș spune… eu ce aș răspunde, oare, la întrebarea „pentru ce te-ai trezit azi?”? De când am citit articolul încerc să am un răspuns, chiar dacă nu sunt sigură pe ceea ce aș răspunde din prima, fiind într-o astfel de situație. Și nu pentru că viața trece așa simplu pe lângă mine, ci pentru că fiecare zi e
Îi remarci farmecul. Feminină prin fiecare mișcare, Alexandrina e acel tip de femeie care te face să o admiri de la distanță, subtil, fără a-i ști povestea. Când ne-am cunoscut, avea un aer parizian, degajat, nimic din obișnuința unui oraș tăcut sub impactul pandemiei. Îmi amintesc și acum simplitatea unui ansamblu care emană rafinament: cu balerini, blugi skinny, o bluză care avea atașat un element masiv, o fundă, ochelari de soare mari. De-abia făceam cunoștință, nu știam mai nimic una despre cealaltă și, totuși, peste două ceasuri au trecut pe nerăsuflate… Alexandrina Alboaie, omul „curios” din spatele
„Marea nu iartă!”, e începutul unui dialog de vreo două ore cu Ionuț Rusu, managerul Stargate Crewing Agency, una dintre cele mai cunoscute agenții din domeniu, de la noi din țară. Cu un marinar în familie (cumnat-miu, absolvent al Liceului de Marină), îmi dau seama că n-am discutat niciodată despre provocările unei meserii care nu relevă prea multe lucruri, mai ales dacă nu suntem născuți la malul mării. Totul e diferit față de ceea ce vedem în filme, deși Ionuț Rusu îmi confirmă că pirații sunt cât se poate de reali și că, în unele porturi din estul
Pianul celebrului anticar Grumăzescu „se aude”, din luna iulie, pe str. Elena Doamna, nr.39A, la adresa pe care se află situată una dintre cele mai cunoscute case restaurate în regim privat, Casa Iosef Zoller (povestea casei o puteți citi aici: https://insociety.ro/discover/casa-iosef-zoller-bijuteria-arhitecturala-renascuta-din-ruinele-iasului-contemporan/). Vechi de peste 100 de ani, pianul a stat pe scena Casei de Cultură „Ion Creangă” din Tg. Neamț, de unde a fost transportat la Iași, după ce avocata Gianina Vera Poroșnicu, noul proprietar, a stat și a povestit cu soția dlui Grumăzescu și a reușit să o convingă că trebuie să readucă pianul la Iași. Aceasta nu
N-aș fi pus aceste rânduri sau #gânduricarenuintereseazăpenimeni (cum le denumesc pe Fb-ul meu) într-un articol, dacă n-ar fi fost atât de bine primit ca reacții, pe propriul profil de Fb, acolo unde și-au găsit locul foarte puține persoane pe care nu le cunosc (și care așa va rămâne, căci pe www.insociety.ro e activitatea pe care trebuie să o cunoască lumea)… așa că las și aici crezul meu, într-o societatea care pare tot mai mult pe traseul greșit. Nu e musai să fii de acord cu mine, nu asta e ideea, dar poate unii rezonează… Așadar, CONTEXTUL: o reclamă a celor
„Nu trebuie să știm nimic despre viață, trebuie doar să o trăim. Liniștea nu se arată, se simte. Iar dragostea… ah, dragostea este de fapt viață. Cred că abia atunci simți că trăiești, când lași prostia, emoția și durerea ei să te cotropească.”, mărturisește Alexandra Gheorghe, tânara scriitoare care a reușit să-i cucerească pe oameni cu scrierile în care vorbește despre viață și trăiri pe care e imposibil ca fiecare să nu le fi experimentat. Alexandra Gheorghe vindecă suflete. Paradoxal, când era mică, își dorea să fie medic, însă profesional, direcția i-a fost cu totul alta. În