În perioada 16-18 noiembrie, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Centrul de studii și cercetări interculturale organizează un eveniment de mare însemnătate pentru învățământul vocațional românesc și internațional: Conferința Internațională Creativitate și inovație prin artă și educație, din perspectivă inter/culturală.
Coordonatorul evenimentului, prof.univ.dr. Eugenia Maria Pașca (director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic): „Conferința științifică Creativitate și inovație prin artă și educație, din perspectivă inter/culturală, aflată la cea de-a X a ediție, creează un spațiu de dialog între cadre didactice din învățământul preuniversitar, universitar și cercetători din domeniile artelor și educației din țară și din străinătate. Avem participări din România (Iași, București, Arad, Bârlad, Roman), Republica Moldova (Chișinău, Bălți), Nigeria, Italia, Polonia și China. Scopul conferinței este acela de a disemina experiențe de cercetare, rezultatele științifice privind rolul artelor în educație, în comunicare, mediere socială și culturală. Studiile vor fi publicate în revista științifică și în volumul conferinței, după procedura de peer review”.
Deschiderea oficială va avea loc la ora 10.00 în Studioul de Muzică „Anton Diaconu”, corp D, str. Costache Negruzzi, nr. 7-9, prin alocuțiunea doamnei lect.univ.dr. Oana Sandu, prorector Cercetare/Activitate artistică la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”.
Programul conferinței este foarte generos, oferind o diversitate de momente celor care aleg să participe la eveniment:
  • Comunicări științifice
  • Recital instrumental cameral cu Trio A Piacere (lect. dr. Călin Fărcăşel – flaut, studenta Irina Laura Suceveanu – flaut, lect. dr. Andrei Enoiu – pian) având în program lucrări scrise de Anton Bernhard Fürstenau: 1. Deux Rondolettos op.124 / 2. Rondo Brillant in Re Major, op.102
  • Lansarea volumului Aspecte contemporane privind învăţământul artistic în contextul valorificării potenţialului creativ al elevilor, Chişinău, Republica Moldova, Iaşi, România, coordonatori Angela Tabaran şi Eugenia Maria Paşca (conferinţă 2016, ediţia a II-a)
  • Dublă lansare de carte Studii de muzicologie și Studii de Filosofia educației, autor Ion Gagim (doctor habilitat în pedagogie, cercetător, profesor universitar,  filosof, autor de manuale și monografii de filosofie, psihologie și educație muzicală, rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova)
  • Spectacolul Joc de pisici la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”,  Sala Studio „Teofil Vâlcu”
  • Concert simfonic Filarmonica „Moldova” Iași la Casa de cultură a studenţilor, Integrala concertelor și simfoniilor de Ludwig van Beethoven
  • Vizitarea unor obiective cultural-turistice (Expoziția de flori din Grădina Botanică din Iaşi, Muzeul de Artă, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Expoziţia profesorilor în Casa Balş – Rectorat UNAGE Iaşi).

Author