Ani la rând am considerat că sunt meteo-funcțională, că starea meteo mă influențează într-o zi. Mai exact, dacă vedeam nori sau, și mai rău, ploaie, n-aveam niciun chef de nimic. Nu exista un motiv anume, însă eram dependentă de soare. Iar scuza că sunt născută în august nu cred că era prea justificată.

Ce s-a schimbat între timp

Totuși, surprinzător, e ceva timp de când a început să îmi placă primăvara și toamna (la iarnă chiar încă mai fac eforturi să avem o relație de prietenie, dar mai mult de o relație de acceptare nu cred că va fi vreodată).

Iubesc vara în continuare, însă mă obosește rău soarele puternic.

Iubesc vara, dar vremea înnorată nu mă mai deranjează. Dimpotrivă,  aceste schimbări de temperatură încep să-mi placă. Iar ca mine mai sunt și alții. Sau poate se numește maturizare, cine știe…

Și, totuși, fără a fi vreun specialist, ci doar un om care observă aceste schimbări în propriul comportament, tind să cred că a te gândi că  propria stare de bine e fundamentată de „cum e vremea de afară” nu e decât o scuză sau o teamă de a te accepta, de a fi bine cu tine însuți fără a conta prea mult factorii externi. În definitiv, trebuie să învățăm să dansăm în ploaie dacă vrem să ne bucurăm de farmecul vieții sub toate formele. Just an opinion…

https://www.youtube.com/watch?v=D1ZYhVpdXbQ

Ce spun specialiștii

Specialiștii pun pe seama unor afecțiuni această dependență de starea meteo, tradusă printr-o sensibilitate fizică și psihică, mai des întâlnită la femei decât la bărbați.

Totul este în deplin acord cu starea de sănătate a individului, principala cauză care influențează această sensibilitate care generează insomnii sau stăr de somnolență permanentă, senzația de epuizare, depresie, anxietate, irascibilitate, amețeli, ș.a.

Medicii spun că în cazul în care ne știm cu anumite afecțiuni, bine ar fi să încercăm să facem acele mici acțiuni de prevenție pentru a nu ne simți rău în momentul în care simțim că starea vremii nu e tocmai la nivelul la care ne face să ne simțim extraordinar. Câteva activități precum plimbatul în natură, evitarea TV-ului sau a dispozitivelor media, petrecerea unui timp cât mai redus în fața calculatorului, cel puțin 30 de minute de sport pe zi sau alimentația cât mai sănătoasă  ne pot scăpa de stresul temperaturilor mai puțin pe placul nostru.

Există și un termen care vorbește despre toate aceste stări de spirit influențate de starea meteo- meteoropatia, iar Goethe spunea că „tocmai minţile geniale sunt cele mai des afectate de efectele nocive ale aerului”, așa că nu-i chiar de speriat, nu?

Acum ador să merg prin ploaie, fără umbrelă, să simt fiecare strop

Porțiunea aceasta e o erată la tot ceea ce scriam în urmă cu 5 ani. Între timp, nu mai am deloc scuza cu starea meteo. Îmi place orice fel de vreme. Inclusiv acea iarnă de care spuneam la început. În ianuarie, când era un ger de crăpau pietrele scriam că am mers pe jos câțiva kilometri buni, doar să simt zăpada cum scârțâie sub talpa bocancului. Dar aveți aici articolul.

Iar de curând, când ploaia m-a prins la câteva sute de meri bune de mașină, pur și simplu m-am bucurat. Am stat și am simțit Ploaia. I-am ascultat sunetul. Și am scris… am scris asta, chiar pe pagina mea de Facebook:

♥ În vremuri în care n-aș fi avut parte de o așa liniște interioară ca acum, ploaia m-ar fi posomorât. Sunetul ploii nu mi s-ar mai fi părut ca o simfonie… M-a prins ploaia la terasă, la Crevețeria Casa Pogor. Mașina era parcată aproape de liceul Eminescu. Pe-acolo o las mereu când e vreme bună, c-așa fac și o plimbare. Era soare.

Și fusese o zi în care eu m-am scos în oraș pe mine. M-am dus la Casa Dosoftei, apoi am revenit la Muzeul Nicolae Gane pentru două chestii- să pătrund în încăperile depozitului, printre cărți vechi, din hârtie manuală, cu o istorie de secole și să mai stau preț de câteva minute în fața tabloului preferat de acolo- „Obiceiuri de Anul Nou” al lui Ioan Gânju.

M-am oprit la Crevețerie. Sigur, pentru preferatul meu fritto misto.

Și a început să plouă… era o ploaie măruntă, de vară. Deloc rece. Aproape ca o invitație la dans. Cu tunete și ceva spectacol de lumini naturale- cu fulgere.

Când am pornit agale spre mașină, picăturile s-au înțesit iarăși. Doar că eu mergeam la fel de agale. Eram în ploaie. Voiam să dansez în ploaie. Aproape că voiam să rămân nemișcată, în mijlocul străzii, să mă las scăldată în ploaie. Ploaia, acest dar care sperie doar sufletele obosite… Și cum ar zice preferatul meu, Bacovia- „în sfârșit, s-a făcut frumos afară!”.

Iubesc soarele, dar ploaia are ceva aparte. Mi-am dat seama târziu, e drept. De-abia când am fost bine. Ploaia nu e deloc melancolie. E bucurie pură. Măh, să știți că viața-i faină în simplitatea ei!♥

sursa foto: playtech.ro