Avea doar patru ani când a început să joace tenis. A fost cumva un caz atipic, îmi spune Sorana Cîrstea, întrucât a fost visul părinților ei ca ea să ajungă jucătoare de tenis profesionistă. De aceea, nici n-a fost vreodată discuția de a face tenis doar așa, să vadă dacă îi place sau nu, ci a fost doar despre performanță.

Azi, după 31 de ani petrecuți pe terenul de tenis, Sorana Cîrstea a anunțat că se retrage. Nu știe încă la ce turneu o va face dintr-un simplu motiv- „retragerea fiecărui sportiv e o alegere personală, vine când simți. Eu vreau să las libere aceste sentimente”, îmi explică la un moment dat Sorana Cîrstea.

Disciplină. Acesta e titlul pe care l-ar avea cartea care i-ar spune povestea. Pentru că numai prin disciplină a reușit să ajungă unde a ajuns. Prin disciplină și sacrificii. Și chiar dacă pare dur, a meritat. Iar dacă ar fi să o ia de la zero, ar face la fel, cu disciplină și cu zâmbetul pe buze, bucurându-se de această călătorie…

„Nu am avut o copilărie normală, însă toate acele sacrificii au meritat. Dacă ar fi să o iau din nou de la capăt, aș face același lucru, dar poate mult mai bine!”

Am întâlnit-o pe Sorana Cîrstea la Iași. A venit în premieră la UniCredit Iași Open, direct de la Wimbledon, acolo unde a fost la un pas să ajungă în semifinale, în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Anna Kalinskaya. Cele două uimeau pe toată lumea la Open-ul de la Madrid din acest an, când câștigau turneul. Uimeau și cucereau, cele două fiind un zâmbet tot timpul.

În conferința de presă de la tragerea la sorți pentru UniCredit Iași Open 2025, Sorana a spus că ajunge la Iași abia acum pentru că așa s-a potrivit. Mereu se pregătea pentru turneele din America și nu-i tocmai simplu să treci de la o suprafață la alta. Pe final de carieră, Sorana bifează ambele turnee WTA250 din România- Transylvania Open (februarie) și UniCredit Iași Open.

Sorana, spune-mi te rog, cum a fost să ridici trofeul la Madrid, un rezultat la care nu s-ar fi gândit nimeni?

SORANA CÎRSTEA: E un pic diferit pentru că aceste rezultate sunt la dublu. Toată lumea știe că eu m-am concentrat să joc la simplu. Am jucat la dublu de fiecare dată când am avut nevoie pentru simplu. Motivul e că m-am menajat pentru simplu, care a fost prioritar. La Madrid a fost pur și simplu întâmplător. La fel ne-am înscris să jucăm un meci înainte de simplu, să vedem condițiile și pur și simplu s-a legat o chimie de care nu ne așteptam. Ne-am trezit cu acel trofeu la care nu ne-am fi așteptat.

Cât de diferit e, pentru tine, jocul de dublu față de cel de dublu?

SORANA CÎRSTEA: Fiind jucătoare la simplu, la dublu joc mult mai degajat, mai dezinvolt, cu zâmbetul pe buze, nu simt aceeași presiune. Știu că și la simplu ar trebui să joc cu aceeași degajare ca la dublu, pentru că și rezultatele ar fi mai bune, dar abordarea e un pic diferită… sunt ani de zile în spate de schimbat ca atitudine și nu e ușor.

Era cât pe ce să ne surprindeți și la Wimbledon, ați fost la un pas de semifinale…

SORANA CÎRSTEA: Din nou, la Wimbledon a fost un parcurs neașteptat. Așa e, am fost foarte aproape de semifinală. Am jucat cu o echipă pe care o bătusem la Madrid (Jelena Ostapenko-Hsieh Su-wei) și care, din câte am văzut, a ajuns în finală. Deci, aveam șanse destul de mari. Din nou, ce mă bucură e că am reușit să leg o prietenie cu Anna. O prietenie și o echipă. Pur și simplu ne simțim bine și suntem mai degajate la dublu. Amândouă suntem jucătoare de simplu, așa că dublul e ca o relaxare pentru noi.

Acum, că privești în urmă, te-ai gândit vreodată că vei ajunge atât de departe?

SORANA CÎRSTEA: Nu m-am gândit niciodată să joc până la această vârstă, nu m-am gândit că voi avea o carieră atât de longevivă. Sunt tare mulțumită, iar asta se datorează faptului că am fost foarte profesionistă, am fost foarte disciplinată, am făcut lucrurile corect tot timpul.

Când a fost acel moment în care și-ai dat seama că tenisul nu e doar o distracție, ci devine job, carieră, performanță?

SORANA CÎRSTEA: La mine a fost diferit, pot spune că sunt un caz atipic. S-a pus problema de performanță din primul moment. La 5 ani mă antrenam zilnic și a fost visul părinților mei ca eu să ajung jucătoare profesionistă de tenis. Și tot ce au făcut a fost să mă ghideze către acest lucru. Pot să spun că așteptările au fost mult mai mari decât realizările. La mine s-a pus problema de sport de performanță din prima clipă și atât eu, cât și părinții mei am sacrificat tot ca eu să fiu astăzi aici. Le sunt extrem de recunoscătoare. Nu am avut o copilărie normală, însă toate acele sacrificii au meritat. Dacă ar fi să o iau din nou de la capăt, aș face același lucru, dar poate mult mai bine.

Că tot ai amintit că nu ai avut o copilărie normal, ce le-ai spune copiilor care se gândesc poate să renunțe?

SORANA CÎRSTEA: Dacă ar fi să dau un sfat copiilor, acela ar fi să muncească și să se dedice 100%. Dacă ești dedicat 99%, nu va ieși. Deci, disciplină, disciplină, disciplină, dar mereu cu zâmbetul pe buze.

Spui de acel zâmbet, dar îți mai vine să ai zâmbetul pe buze în momentele grele?

SORANA CÎRSTEA: Tenisul nu este un sport ușor, e un sport greu. Este un sport individual, un sport foarte singur, un sport greu din punct de vedere mental pentru că zece luni pe an trebuie să fii la un nivel maxim și este destul de greu ca zece luni pe an să fii mental la cel mai înalt nivel. Normal că am trecut prin momente în care îți dorești să renunți, mai ales când ești accidentat. Acestea sunt cele mai grele. Dar din nou, treci peste doar dacă dai totul și ești disciplinat. În cazul meu, de fiecare dată, acestea au fost momente scurte, știam că va trebui să lupt. Spun că trebuie să ai și un zâmbet pe buze pentru că totul trece repede în viață. Parcă ieri aveam 18 ani și abia intram în circuit și acum sunt pe final de carieră.

Te-am văzut cu lacrimi în ochi când Simona a anunțat că e ultimul său meci. Jucai după ea. Ai spus că ai fost afectată, e pregătit un sportiv pentru momentul în care spune adio sportului care i-a fost totul?

SORANA CÎRSTEA: Cred că retragerea fiecărui sportiv este foarte personală. Am vorbit cu mulți sportivi. Toți își dau seama când e momentul. Nu știu dacă Simona era 100% că acolo se va retrage, probabil asa a simțit. Momentul m-a afectat. Am simțit că se retrage o parte din mine odată cu ea pentru că sunt ani de zile de când am urcat împreună. Și mereu simt același lucru când se retrage un coleg. Și la Nadal am simțit un mic gol în suflet. Nu e ușor, e tot ce știi de-o viață. Am început tenisul la 4 ani și tot ce am făcut în viata asta, am făcut pentru tenis. E ca și cum ai ieși la pensie.

Tu ai făcut anunțul că e ultimul an, cel mai probabil…

SORANA CÎRSTEA: Din nou, este personal. Eu nu mi-am dorit, nu știu exact… îmi doresc să las un pic libere aceste sentimente. Nu știu la ce turneu mă voi retrage, voi face cum voi simți. Un sportiv simte când nu mai poate, când nu mai e acolo din diferite motive. Tot ce știu e că sunt pe final, nu știu când va fi acest moment, dar e aproape.

Dacă ai fi un titlu de carte, care ar fi acela?

SORANA CÎRSTEA: Am să spun disciplină. Disciplina m-a ghidat în cei 31 de ani de carieră. Dacă a fost un lucru care m-a ghidat în fiecare zi, a fost disciplina. Și sacrificiul. Dar, din nou, toate astea au meritat.

sursa foto: Petean Călin Florin