În anii în care România visa frumos la drumul european pe care urma să îl parcurgă mai târziu, actualul consul onorific al Consulatului Onorific la Winchester (statutul consulului onorific este reglementat de Convenția de la Viena din 1963), ieșeanul Călin Humă, lăsa pe tărâm românesc o carieră în plină ascensiune, familia și tot ceea ce reușise să construiască prin muncă aici, luând calea Regatului Unit al Marii Britanii.

Alegerea, spune domnia sa, cu toate că îmi spune de la început că se simte mult mai confortabil dacă ne tutuim și lăsăm deoparte formulele de politețe standard, nu a fost întâmplătoare. Pe atunci era reprezentantul Comitatului Hampshire din UK și coordona o serie de proiecte sub directa îndrumare a Comitatului, proiecte de anvergură generală, precum colaborarea cu județele României în privința „devoluției puterii de la nivel central la cel regional”, democratizarea instituțională sau mai concentrate pe domenii distincte, precum transportul public, privatizările etc.

Ajuns acolo, departe de casă, și-a dat seama că avea mai multe lacune în privința cunoștințelor de limbă, istorie sau politică britanică, adică exact în domeniile fără de care n-ar fi putut răzbate în domeniul în care urma să activeze: dezvoltarea relațiilor comerciale între România și Marea Britanie. Astfel, a devenit student la Științe Politice, la Universitatea din Southampton, postură din care a avut șansa de a-i asista pe mai mulți membri ai Parlamentului Britanic, atât în Palatul Parlamentului din Londra, cât și în districtele lor regionale. În calitate de consilier parlamentar s-a ocupat de comunicarea cu votanții, distribuirea informațiilor legate de activitatea parlamentară către electori și, nu în ultimul rând, a participat la organizarea alegerilor locale și generale. Cu alte cuvinte, a fost sprijinul parlamentarului în exercitarea atribuțiilor față de alegători.

„Nimic nu mi s-a părut imposibil! Mi-am urmat planul și am continuat să investesc în propria educație, chiar dacă nimic nu era la fel de facil ca în vremurile actuale. Momentul în care înveți să trăiești cu consecințele propriilor decizii devine eliberator și dătător de stabilitate în raport cu lumea!”

Nominalizarea în funcție a venit pe fondul activității și rezultatelor din ultimele două decenii, recunoscute atât în țară, cât și în Marea Britanie, și, după mai multe etape procedurale ce au trebuit să fie îndeplinite, Călin Humă reprezintă astăzi o comunitate extrem de generoasă numeric de aproape 100000 de români. Spre deosebire de un consul, „consulul onorific își exercită atribuțiile eminamente caritabil”, îmi spune Călin.

Vreau să aflu cum arată o zi din viața sa și îmi mărturisește că își începe ziua la 5-5.30 dimineața, cu un espresso și revista presei și o încheie la ora 22, cu telefonul, o carte și un rebus alături. În tot acest timp, își stabilește agenda de lucru, merge la antrenament, răspunde la întrebările românilor din comunitate, ține legătura cu partenerii de peste Ocean și nu numai, grădinărește și pregătește masa pentru momentul în care soția, medic fiind, revine de la serviciu.

„În esența lor, fiecare dintre aceste activități este un univers de preocupări și atenție în sine”, completează Călin Humă. Pe lângă toate acestea, consulul onorific își face timp și pentru compozițiile muzicale căci, dincolo de costumul de om de afaceri sau de consul onorific, Călin Humă împărtășește aceeași pasiune cu fiica sa, Ruxandra, pianistă și profesor de pian, muzică clasică. Nu are studii de specialitate, însă și-a cultivat aprecierea pentru acest gen muzical încă din perioada în care era elev al Liceului „Emil Racoviță” din Iași. Momentul în care a avut în față, pentru prima dată pianul, a fost momentul în care a început să compună. A pornit cu piese mici și încet-încet a avut curajul să încerce și lucrări mai ample. Inspirație și critic, deopotrivă, i-a fost fiica, și în acest punct al discuției îl menționează și pe maestrul dirijor Christofor Petrie, un veritabil ambasador al României, cu care colaborează în toate etapele.

Raportându-se la viitor, Călin Humă mărturisește că speră să ajungă să se cunoască mai bine și astfel să își îndeplinească potențialul, iar când vine vorba despre drumul de până acum, merge pe firul logic al materiei, atât la nivel stelar, cât și molecular și spune că nu există decât o călătorie, aceea din viitor. Poate e motivul pentru care îl sperie posibilitatea unei întoarceri în trecut, o teamă pusă pe seama unor paradigme ce l-ar putea scoate de sub control în situații neprevăzute.

Inaugurarea în functia de Consul Onorific, Winchester 2018

„Profesia, probabil, îmi alimentează spiritul datorită încărcăturii emoționale pe care o folosesc să transform particulele existenței mele în unde și astfel să umplu fiecare colț al sufletului, și, poate, și pe al altora. În naivitatea mea nu am avut prejudecăți, iar sinceritatea exprimării muzicale a contribuit valoric la ceea ce am vrut să exprim. Am avut succes neașteptat. Premiera Simfoniei «Carpatica», expresie a legăturii cu baștina, a avut loc la Londra, în Cadogan Hall, în decemmrie 2015, în fața unei săli pline, aceeași sală în care a performat însuși Wagner, urmată de performanțe la Basingsotke, în UK, la Bonn, în Germania, și la Craiova, în România. De atunci, am compus un concert pentru pian și orchestră, care va fi înregistrat de Orchestra Simfonică a BBC cu distinsa pianistă Alina Navaro, în noiembrie anul acesta, la Cardiff. Pe același CD va fi înregistrată și Simfonia «Carpatica» împreună cu o doină. În mai 2019 voi avea premiera la Winchester a Simfoniei a doua, «Hampshire Symphony», cu Royal Philharmonic Orchestra, piesă aproape terminată și pe care o dedic frumosului Hampshire, regiune care m-a primit cu atâta generozitate și care mi-a devenit casă.”

Cum își amintește emoțiile debutului artistic?

„Din fericire, în acea seară nu am făcut altceva decât să urc pe scenă, la sfârșitul performanței să mă aplec cu recunoștință în fața publicului generos și să îmbrățișez dirijorul. Partea întâi a programului a fost ocupată cu o reprezentație de excepție a pianistului Leslie Howard, cunoscut ca singurul pianist care a înregistrat toate lucrările lui Franz Liszt, cu «Concertul numărul 2 pentru pian și orchestră» de Sergei Rachmaninoff. La sfârșitul piesei mele, m-a luat deoparte și mi-a spus: «Complimenti Maestro». Atunci, de-abia atunci am conștientizat momentul. Cu certitudine, ce-mi rămâne într-o lume atât de nebună este refugiul pe care îl găsesc în propriile simfonii.”

Premiera Simfoniei Carpatica, Cadogan Hall, Londra 2015

Alexandra Gugiuman: „Bridge”, proiectul dumneavoastră. Sunteți ca o punte comercială între două state sau două „case”, cum ați menționat. Cum acționează, de fapt, „Bridge” și ce ar trebui să știe cei care și-ar dori să îi ajutați?

Călin Humă: „Bridge2romania” este o platformă digitală care, deocamdată, a fost orientată mai mult către întreprinzătorii britanici aflați în căutarea oportunităților de afaceri în România. Pe această platformă vei avea acces la toți potențialii client, autorități locale, Camere de comert, întreprinderi, universități etc. Folosind această facilitate, investitori importanți din Hampshire au deschis fabrici în România sau au legat colaborări strânse cu diverse instituții. Acum încercăm să orientăm această platformă înspre companiile românești interesate să investească pe piața Marii Britanii, oferindu-le sprijin important logistic în UK. Motoarele funcționării acestei platforme sunt alimentate cu cunoștințele profunde de funcționare a societății românești și a celei britanice și dublate de o rețea de birouri teritoriale aflate atât în România, cât și în Marea Britanie. Mai multe pot fi găsite pe www.bridge2romania.com.

Alexandra Gugiuman: Cum se vede Iașul de la Londra?

Călin Humă: Iașul se destăinuie ochiului curios al britanicului, ajutat și de explicațiile potrivite, cu tot ce are mai frumos, dar, mai ales, cu tot ce poate deveni! Am încredere că orașul are un potențial enorm. Am remarcat vestigiile sale mai devreme. Cred din toată inima, însă, că adevărata bogăție a orașului stă în oamenii săi! Orice investiție directă și indirectă în acest potențial uman îl va descătușa. În sfera mea de interes, pe latura cooperării economice, voi orienta anumite interese economice britanice către Iași, pe măsura puterilor mele, bineînțeles.

„Un vis frumos ar fi acela de a avea marea onoare a performanței uneia sau unora dintre lucrările mele în fața publicului ieșean. Voi risca totul, ținând cont de calitatea ieșenilor ascultătorilor de muzică clasică, dar povestea «fiului» care se întoarce acasă… este prea ispititoare, nu-i pot rezista!”

Alexandra Gugiuman: V-ați simțit afectat vreo clipă prin faptul că presa v-a menționat numele în scandalul de spionaj din 2010? N-ar fi de mirare ca unii, fără să vă cunoască, să vorbească despre dumneavostră că sunteți un personaj controversat.

Călin Humă: Deloc. Articolul respectiv a forțat o paralelă conjuncturală, eu ocupând acel birou cu zece ani în urmă. L-am invitat pe acel autor să facă cursuri de logică elementară pentru că nu era nicio legătură între mine – cel de acum zece ani – și cazul de față. Ce m-a afectat emoțional a fost reacția unor jurnaliști români care nu au reușit să facă distincția clară pentru oricine ar fi citit articolul cu atenție și să îi acorde abordarea cuvenită. Că între 1999 și 2001 lucram în Parlamentul Marii Britanii nu conta… Într-un alt mod nu am fost afectat. Instituțiile cu care lucram și lucrez în continuare știu să discearnă.

Alexandra Gugiuman: În momentul de față, cum ați descrie relațiile bilaterale România-Marea Britanie. Vor fi afectate cumva în contextul Brexit?

Călin Humă: Relațiile dintre țările mele se desfășoară pe cel puțin două planuri: unul geostrategic, legat de interesele britanice la interacțiunea regională a țărilor de-a lungul faliei Est-Vest în care România se distinge datorită responsabilităților uriașe de menținere a securității zonale și unul domestic, legat de cooperarea bilaterală. În cazul primului, cooperarea dintre cele două țări este salutară și nu poate fi afectată de un eventual BREXIT. În ceea ce privește cooperarea bilaterală, deși aceasta a cunoscut o perioadă optimistă în ultimii ani, ea rămâne de dezvoltat, atât pe vectorul relațiilor instituționale, cât și pe cel al relațiilor sectoriale și sociale mult mai ample. De exemplu, mai puțin de 1% din totalul companiilor din Marea Britanie investește în România, unul dintre motive fiind cunoștințele limitate pe care le au despre România. Practic, nu au un sprijin consistent pentru a merge mai departe cu investițiile. Dacă privim dinspre România către Marea Britanie, situația este defavorabilă României atât excedentar, cât și ca investiții directe ale firmelor românești. Cu siguranță, stăm foarte bine la capitolul export de forță de muncă. Dacă BREXITul va fi unul „hard”, cele două țări vor avea șansa să negocieze un parteneriat avantajos. Problema rămâne aceea a „masei critice” necesară ca eventualele acorduri bilaterale de țară să aibă efecte profunde.

Alexandra Gugiuman: Menționați anterior despre forța de muncă pe care țara noastră o exportă. Ce-i lipsește României pentru a oferi ceea ce Occidentul pare că oferă celor care aleg să plece din țară?

Călin Humă: României nu îi lipsește nimic. Românilor, în schimb, le lipsesc încrederea și altruismul. Am devenit, poate și îndreptățiți pe alocuri, cinici, chiar mistici, căutând mântuirea acolo unde nu există. Libertatea vine cu asumarea responsabilității, toleranță și respect pentru ceea ce este comun. România nu trebuie judecată doar într-un anumit context istoric, precum cel actual, ci având în vedere istoria ei milenară. Astfel, viitorul poate fi cel dorit. Totul, în schimb, depinde de noi!

„Le-aș transmite tinerilor încurajări și le-aș deschide fereastra către potențialul enorm pe care îl au, ținând cont de toate cunoștințele acumulate de lume, cunoștințe aflate la simpla apăsare a unui buton. I-aș încuraja să fie curioși și nu neapărat i-aș critica pentru așa-zisa lipsă de interes în comunicare. Unii comunică la nivel cantitativ, cât și calitativ cum generații trecute nu au reușit niciodată. Vă întreb din nou: pe drumul de mii de ani-lumină către stele, care va fi forma de comunicare necesară și relevantă?”

Alexandra Gugiuman: În drumul antreprenorial nu v-a fost întotdeauna simplu. Ați închis companii, ați luat-o de la capăt. Atunci, ce vi s-a părut cel mai dificil? Care ar fi sfaturile pe care le-ați da celor care, poate, sunt în situații similare?

Călin Humă: Nimic nu are sens decât dacă ai o viziune asupra acțiunilor pe care vrei să le întreprinzi, raportate la ceea ce ești. Apoi, un plan care să fie bine garnisit cu altruism și răbdare. Nu am închis vreo companie decât pentru a transpune rezultatele acesteia la un plan mai amplu care cerea o altă abordare. Am căutat întodeauna să mă disting cu ceva ca oferta. Orice ai face, fă-o dintr-un unghi inedit, crează-ți o nișă! De exemplu, în Marea Britanie, majoritatea lucrurilor întreprinse au legatură cu România. Asta este nișa mea, astfel m-am distins de masa amorfă a întreprinzătorilor.

„Mă consider ca o carte deschisă pentru toată lumea. Ceea ce nu reușesc să transmit în situații cotidiene poate fi regăsit în compozițiile mele sau în proiectele în care mă implic. Cu siguranță, felul în care abordez aceste proiecte este similar cu modul în care compun. Pentru mine nu există o distincție clară, ambele fiind rezultate creative. Desigur, nu pretind să fiu pe gustul tuturor, dar năzuiesc să nu antagonizez cu nimeni. Despre mine nu știi decât ceea ce nu vrei să știi!”

Alexandra Gugiuman: Reveniți în fiecare an acasă, la Iași… care e cea mai de preț amintire care vă leagă de orașul natal?

Călin Humă: Sunt multe amintiri care mă leagă indisolubil de Iași. În primul rând, amintirile legate ca elev la Liceul „Emil Racoviță”. Apoi, parfumul teilor, ecoul versurilor lui Eminescu reflectate de zidurile frumoaselor clădiri, plimbarea din Podu Roș pe lângă Palatul Culturii, Biserica „Trei Ierarhi”, Teatrul Național, Mitropolia, Piața Unirii, Bulevardul Lăpușneanu, Biblioteca Centrală și Dealul Copoului etc. Cea mai de preț amintire este exact ceea ce nu pot explica în cuvinte și reprezintă rădăcina cu vatra. Bineînțeles, am luxul unei nostalgii a depărtării care nu îmi descurajează stările de permanentă contemplare când este vorba de Iași. Poate prin muzică reușesc să descifrez „oleacă” această legatură intimă.

Alexandra Gugiuman: Ce nu ni se spune niciodată?

Călin Humă: În general, ceea ce nu vrem să auzim. În special, că suntem minunați. Un filosof spunea undeva, cândva, că „prin noi, oamenii, universul a căpătat conștiință de sine”. Ce poate fi mai înălțător?

Alexandra Gugiuman: Credeți că soarta v-a surâs sau totul s-ar traduce prin muncă și determinare?

Călin Humă: Cât anume din ceea ce suntem este determinat de soartă? După părerea mea, foarte puțin. Cred că ceea ce facem, ceea ce lăsăm în urma noastră, curajul cu care ne urmăm visurile și perseverența cu care ne urmăm planurile determină drumul nostru în viață. Eu rar vorbesc despre mine, eu vorbesc despre proiectele mele. Astfel, trăiesc intens, iar totul în jur are sens.

*Colțul său de Românie din grădina mea

sursa foto: arhivă personală Călin Humă

*Articolul se găsește și în paginile revistei  Insociety, ediția de toamnă.