Gazda de La Conac, doamna Gabriela Bălteanu, mă poftește în inima casei de pe strada Nicolae Gane din Iași… cu ochi limpezi și senini, începe să-mi vorbească cu sufletul despre acest loc de poveste pe care și l-a imaginat cu mulți ani în urmă. Pe-atunci, era doar un vis. Acel „ce-ar fi dacă…?” atât de cunoscut de mulți dintre noi.
„Eu cred cu tărie că asta e dovada că Dumnezeu există. Că El mi-a văzut gândurile mele, potențialul meu și ceea ce vreau să fac și a zis: <Mai ai și asta de făcut cât timp ești pe Pământ!>. Practic, din ce am citit și din credința și formația mea, viața pe Pământ este deșertăciune. Eu nu voi lua nimic cu mine. Nimeni nu va lua. Dar eu cred că Dumnezeu așa a zis. Așa s-a întâmplat să fie. E mâna lui Dumnezeu aici. Dacă Dumnezeu m-a pus în fața acestui fapt, știe El de ce. El este sprijin în tot ceea ce am făcut. Așa le-a aranjat Dumnezeu.”, îmi mărturisește doamna Gabriela Bălteanu, gazda de La Conac.
Zăbovim ceva vreme până ne apucăm să povestim. Mă uit în jur și totul mi se pare din alte vremuri. Ștergare, ulcele, motive și decoruri tradiționale. Totul mă trimite cu gândul în alte timpuri. Vremuri apuse, dar care încă mai reușesc să transmită emoție și nostalgie. Nu neapărat pentru ceea ce se întâmpla atunci, că nimic n-a fost roz mai ales pentru omul simplu, ci mai degrabă prin atenția la detalii care era odinioară.
La Conac nu vii să mănânci pe fugă. La Conac, timpul capătă altă dimensiune. Timpul are timp, cum s-ar zice. Îți tragi sufletul. Te deconectezi. Și te bucuri de bucate alese. Regăsești tihna. Muzica nu răsună, ci se-aude domol. Totul e într-o sinergie autentică. Bucatele dichisite cu multă migală, realizate după rețete vechi, îți arată că gustul bun al mâncării încă există. De cum poftești pe poarta Conacului, ceva se întâmplă…
„Până să stabilim meniul, am luat cărți de specialitate, am citit ce mâncau boierii. Cărți de Ionel Teodoreanu, de Kogălniceanu. Ne-am uitat în albume, în almanahuri vechi, am căutat să vedem ce rețete se făceau. Mai este de lucru, dar am studiat ce mâncau nobilii și oamenii simpli. Rol major a avut soțul meu pentru că este un om foarte citit și se documentează permanent. Pe considerentul acesta am îmbrăcat gustul de acasă și al copilăriei cu ce știam noi și am creionat meniul. În același timp, am încercat să vedem și ce preparate nu se mănâncă în altă parte. Asta a fost ideea- să facem gustul tradițional cu ceea ce nu se mănâncă peste tot.”, povestește Gabriela Bălteanu.
Doamna Gabriela îl menționează des pe soțul ei. El e sprijinul fără de care n-ar fi putut fi aici. E omul care i-a zis „Hai să îți îndeplinești visul!”. Au cumpărat afacerea la cheie, însă au deschis porțile Conacului de-abia în clipa în care s-au asigurat că totul e așa cum își doresc ei, că totul reprezintă viziunea lor.
Niciunul dintre ei n-avea experiență în domeniul HoReCa, dar s-au adaptat treptat. Și încă o mai fac. Nu regretă că s-au încumetat la așa ceva, oricât de grele li s-ar părea unele zile. „Dacă Dumnezeu a vrut așa, înseamnă că tot El îmi va arăta soluțiile. Oamenii ajută prin oameni. Are grijă El să trimită oamenii potriviți la nevoie!”, e convinsă doamna Gabriela, gazda pe care o găsim mereu La Conac.
Doamna Gabriela se plimbă printre mese, vorbește cu oaspeții, se asigură că totul e așa cum ar fi dacă toți acești oameni i-ar păși pragul propriei case. De altfel, La Conac chiar e casa ei, iar părinții au învățat-o tainele ospitalității încă de când era un copil.
Vorbind despre „mămica” sa, doamnei Gabriela i se luminează chipul. Multe obiecte expuse au fost confecționate de mama ei, un om harnic, priceput în toate și talentat din calea-afară, care le-a insuflat dragostea pentru tradiție celor trei fete. Gătea cu gust dumnezeiesc, har care cumva s-a transmis… Dacă n-ar fi fost La Conac, cel mai probabil, toate aceste obiecte ar fi rămas undeva prin dulapuri. Astfel, „văzându-le aici, îmi mai alin dorul de ea!”, mărturisește doamna Gabriela.
„Eu și soțul meu suntem într-o etapă a vieții în care nu mai vedem o afacere ca pe ceva care să te împlinească material. La Conac e un loc făcut din pasiune, la vârsta maturității. Cei care ne trec pragul trebuie să știe că tot ce e aici sunt gusturi moștenite. Am crezut în potențialul locului. Ne-am dat seama pe parcurs că e de 4-5 ori mai greu decât ne-am fi imaginat. Însă nu-mi pare rău nicio clipă că am decis să pornim pe acest drum. Aș face la fel, dar poate aș arăta ceva mai multă precauție înainte.”
Provocări apar la tot pasul. Zi de zi. Încă mai sunt preparate la care gustul nu e chiar acela pe care și-l imaginează doamna Gabriela că trebuie să fie, cu toate că rețetele sunt îndelung testate. E greu să lucrezi cu oamenii. Să găsești oamenii care să împărtășească același vis și crez cu tine. Dar nu imposibil. Mai e de lucru, dar La Conac și-a redeschis porțile în formula actuală de doar câteva luni. Mâncarea gustoasă atrage. Farmecul conacului atrage. Oamenii sunt receptivi la tradiție și rădăcini.
„Cei care ne-au călcat pragul au fost și sunt impresionați. Eu văd că oamenii sunt doritori de frumos, de tradiție. Cei care vin din afară apreciază ce am făcut noi. Și eu chiar cred că acest loc tradițional-boieresc e un lucru benefic. Și că va fi un loc de top. E nevoie de timp, de răbdare, de formare a echipei… fiecare să simtă că face parte din povestea asta și că fiecare are un rol esențial pentru ca acest loc să ofere produse de calitate, în condiții stricte de siguranță alimentară!”, încheie doamna Gabriela Bălteanu.
