Tot ce mi-aș fi dorit să spun atunci când nu aveam pe nimeni lângă mine să mă asculte. „Aceasta este povestea mea. Nu numai despre fotbal, ci despre viață, despre cum succesul te prinde nepregătit, pentru că nimeni nu ți-a vorbit despre aceasta în tinerețe, despre cum oamenii uită că ai făcut bine pentru a-ți aduce aminte doar că ai produs rău, despre puterea de a recunoaște că ai greșit, că poate, uneori, ai pierdut totul, dar ai luat-o de la capăt, despre depresie, despre rușine, dar și despre muntele de voință de care ai nevoie pentru a urca din nou, acolo sus, unde aerul e tare, tare de tot și unde doar vulturii se avântă.” (Adrian Mutu)
Am fost fan al fotbalului, chiar dacă am făcut baschet. De fapt, iubesc orice sport și îmi place să urmăresc evoluția celor care joacă pentru România. Cartea lui Adrian Mutu mi-a fost recomandată, dacă tot îmi plac autobiografiile/ biografiile. Știam de ea, dar încă nu-i venise momentul. Până acum. E ușor de citit, în câteva ore o termini, dacă te ții de ea. Și nu pentru că ar fi scrisă nu știu cum, ci pentru că vrei să afli mai multe. Nu trebuie să fi fost fan Mutu pentru a-i recunoaște valoarea. Omul a fost un fenomen, așa cum cei de la Fiorentina l-au și numit.
Cartea începe cu episodul Chelsea, cazul „cocaina”. Mutu a recunoscut că a prizat cocaina de câteva ori. Totuși, susține și în carte că e un drog recreativ, deci nu sporește performanțele. I s-a părut nedreaptă sentința și apoi, și mai nedreapt i s-a părut să fie obligat să plătească 17 milioane de euro clubului Chelsea, la ani distanță, pe același caz.
„Revenirea din infern” a lui Adrian Mutu e despre cum o speranță a fotbalului internațional, un talent incontestabil, reușește să treacă peste o suspendare și toate etichetele primite și e nevoit să o ia de la capăt. Mutu recunoaște că Londra l-a furat. Era singur într-unul dintre cele mai mari orașe din lume, abia divorțat, n-avea prieteni decât de conjunctură… cumva, trăia o depresie fără să își dea seama. Psihologul de la clinica la care s-a întrebat pentru reabilitare i-a rămas confident ani la rând, până când nu i-a mai răspuns la telefon. Așa a aflat că a murit. Cel care l-a ajutat să se ridice moral nu mai era…
„Creierul nostru este precum o mobilă”, îi spunea acesta. „Pe ea se așează praful, dacă nu-l ștergi, dacă nu lucrezi cu mintea, ești pierdut! Adri, nu lăsa să se pună murdăria!”. Sunt cuvintele pe care Peter i le spunea lui Mutu. Cât sens au…
Așa a înțeles Adi Mutu că, „dacă ai o problemă, nu trebuie să te închizi în tine, poți cere ajutor și există oameni care-și dau toată silința să te scoată din acea stare. Începusem să mă deschid, eu, care până atunci nu-mi aduceam aminte să fi făcut asta!”. I-a zis tot: că a prizat, ca era singur, trist și fără prieteni, asta deși era un jucător dorit de cele mai tari cluburi din lume. „Adri, depresia vine noaptea, nu vede să citească pe ușă cine ești!”, i-a zis Peter, și că „trebuie să înfrunte orice ispită!”.
Povestea curge… a crescut într-o familie unită. Tatăl n-a crezut că va fi fotbalist mare nici când toți îi spuneau asta. Voia ca Adi să facă școală, să aibă un viitor. E de înțeles, omul făcea pregătire la matematică cu mulți elevi. De fapt, tatăl său l-a lăsat să meargă mai serios la fotbal după ce Adi a fost de acord să facă meditații cu tatăl lui. A fost o înțelegere că o garanție pentru seniorul Mutu că Adi va avea mai multe oportunități.
Adrian Mutu a renăscut în Italia. Venea după suspendare, italienii au crezut în el. În toți anii a dat totul pe teren și asta nu poate contesta nimeni. O arată statisticile, o spun cei mai mari jucători. La Fiorentina a fost idolatrizat. Acolo s-a simțit cel mai bine. Acolo a putut să arate pe deplin care îi era valoarea.
Interesant este faptul că tot scandalul cu cocaina a venit, după cum spune în carte, după ce i-a zis lui Mourinho că n-are de gând să refuze convocarea la echipa națională, că va merge la meci. Nu concepea să refuze tricolorul, orice ar fi: „chiar nimeni nu poate înțelege că am vrut să joc pentru e hipa națională, că asta mi-am dorit dintotdeauna, că încă de când aveam 16-17 ani îmi plăcea să port treningul acela galben, chiar dacă era din fâș, și să ascult imnul? Ești ipocrit dacă spui că vrei să te califici, că vrei să lupți pentru a ajunge la un turneu final de campionat mondial cu România? Ce ar fi trebuit să fac? Să spun „Nu” fără motiv, deși nu jucam la echipa de club, iar naționala era singura oportunitate de meci oficial, chiar dacă unul singur pe lună?”.
Foarte pe scurt se povestește despre căsniciile avute, asta-n cazul în care v-așteptați la tot felul de dezvăluiri. Nu, Adrian Mutu recunoaște că s-a îndrăgostit la prima vedere de Alexandra Dinu, dar că erau prea tineri și n-a mers. Din cele scrise îți dai seama că i-a părut foarte rău că i-au crescut copiii fără tată… asta pentru că el ar fi vrut o familie unită, ca familia în care el a crescut. Povestește pe scurt și de Consuelo și cele două fiice pe care le vede mai mult online. Și despre Sandra, cea cu care e căsătorit în prezent și cu care are un băiat, despre care spune că „dacă ar fi știut că se va îndrăgosti de ea, ar fi căutat-o mai mult și ar fi găsit-o mai devreme”.
În carte apar multe nume de fotbaliști, adevărate legende. Orice s-ar spune, Adrian Mutu a fost unul dintre fotbaliștii care a ridicat în picioare stadioane întregi. Sigur, mulți strâmbă din nas poate când văd că a scos această carte. Sigur, probabil că ei, în domeniile lor, au depășit nivelul la care a performat Mutu în carieră… dar nah, de pe margine e mereu simplu să comentezi. Așadar, dacă vreți să aflați povestea spusă de el, redată într-un stil cursiv și simplu de citit, intrigant pe alocuri, în colaborare cu Cătălin Oprișan, cartea lui Mutu e o sugestie. S-ar putea să vă placă sau nu.
.
Eu am cumpărat cartea de pe Bookzone.ro, în caz că v-a stârnit interesul. O găsiți aici.
sursa foto: prosport.ro
