„Sufletul din spatele Capryce sau doamna care face flori din hârtie”, Stela Florea e omul care face magie din hârtia floristică. I-a plăcut dintotdeauna lucrul manual, numai că nu s-a gândit niciodată că va face o afacere din ceva care a început întâmplător. A fost mai mult o provocare…
După un faliment care i-a dat viața peste cap și în urma căruia a fost nevoită să elibereze în maxim 24 de ore apartamentul în care locuia împreună cu familia, Stela nu-și mai vedea rostul. I-a luat ceva timp până să își găsească acel gram de echilibru de care avea nevoie pentru a înțelege că lumea nu s-a sfârșit. S-a agățat de șansele primite atunci, cu toate că nu-i cădea deloc bine să știe că e nevoită să promoveze produse de life care. Nu pentru că n-ar fi crezut în ele, ci pentru că știa prin câte sacrificii a trecut ca să ajungă să se considere antreprenor și deodată, totul devenise efemer.
„Poți să îmi iei tot ce am, dar îmi rămâne ceva ce nu-mi poți lua. Nu-mi poți lua ceea ce am în cap. Așa că sunt convinsă că oricât de jos aș fi, găsesc capacitatea și mijloacele de a găsi luminița și de a continua drumul, indiferent de cât de mult timp e nevoie pentru asta!”, mărturisește Stela Florea.
Avea un magazin cu cadouri cu dichis în momentul în care cineva a întrebat-o dacă poate realiza un buchet de flori din hârtie, în care să pună și câteva bomboane. N-a zis da din prima, ci „dă-mi puțin timp de gândire”. Atunci, în 2010, nu se găseau materialele atât de ușor, nu existau tutoriale pe YouTube. Singura inspirație erau fotografiile care îți arătau cam cum ar trebui să arate și îți detaliau ce ai de făcut, care sunt pașii. Totuși, a acceptat provocarea. În 24 de ore, deja terminase prima comandă. Și-a dat seama că ar putea face asta și cam așa a început totul…
„Falimentul m-a făcut să mă simt mică și neputincioasă. Salvarea mea au fost câteva MLM-uri în care am intrat, dar în care nu m-am regăsit. M-am dus cu multă frică printre acei oameni, gândindu-mă cine sunt eu, un om care a falimentat, de îmi permit să merg și să povestesc despre mine. Numai că am găsit altceva acolo, printre acei oameni. Ei vedeau în mine ceea ce eu nu puteam să văd. Am fost încurajată în mod real. Eu nu vedeam decât rușine. Dar acei oameni chiar credeau în mine și asta a contribuit foarte mult la renașterea mea, deși poate e un cuvânt mult prea mare. Dar mi-au fost de mare folos, mi-au dat încredere toate aceste încurajări!”
Are la activ 22 de ani de antreprenoriat, cu toate că acum își spune soloprenor. Ani în care a trecut prin de la extaz la agonie. Ani în care nu i-a fost ușor. Ani în care a învățat. A văzut cum oameni în care avea încredere au lucrat-o pe la spate. Și a mai văzut cum mulți apropiați aproape că au desființat-o după ce au văzut că a falimentat. Stela Florea spune că poate n-au făcut-o cu intenție, ci poate doar pentru că atât puteau ei la acel moment. N-a cerut niciodată opinia lor, dar a primit-o… dintre toți cei care i-au spus vrute și nevrute, numai o singură persoană a avut curaj să-i transmită, când a văzut-o că prinde aripi din nou, că nu credea că Stela va fi capabilă să reconstruiască ceva iarăși.
„Veneam din învățământ când am acceptat să administrez afacerea respectivă. Nu știam mai nimic. Dar am acceptat. N-am fost atentă și m-a costat. Dar nu-mi pare rău de nimic. Dacă nu s-ar fi întâmplat, nu aș fi fost Stela de astăzi!”
Povestim în atelierul său. Oriunde arunci privirea, vezi decoruri care mai de care mai ochioase. Nu-ți dai seama cât de spectaculoase pot fi florile din hârtie decât în momentul în care le vezi. Am avut ocazia de a particpa la un atelier de-al Stelei, unde am învățat să fac maci din hârtie. A fost un proces migălos, dar cu un rezultat care mi-a umplut inima de bucurie. Acesta-i farmecul acestor ateliere de creație… nu doar că te deconectezi și relaxezi, ci-ți dai seama că nimeni nu are două mâini stângi dacă are parte de puțină îndrumare și are răbdare.
„Un atelier de realizare a florilor din hârtie îți explorează răbdarea. De fapt, ajungi să deprinzi răbdarea când faci o floare din hârtie. Recomand atelierul ca pe un exercițiu de deconectare”, explică Stela Florea.
Vorbește cu mult zvâc despre pasiunea pe care o avea latentă în sufletul ei, dar pe care a activat-o de-abia prin 2018. Era anul în care fiica sa împlinea 18 ani. Știa că-i plac margaretele. N-avea de unde să ia margarete atunci, că nu era sezonul lor, așa că i-a creat ea un decor din margarete din hârtie, de dimensiuni mari.
Acele flori imense au atras atenția, iar oamenii au început să întrebe dacă nu face și pe comandă. N-avea nimic de pierdut. Și chiar a fost o perioadă bună. Numai că a venit pandemia și din nou i s-a dat peste cap totul. Investise în materiale cu care nu mai avea ce să facă. Aproape că le-a mototolit și aruncat în cutii. S-a reorientat spre decorurile mici din flori din hârtie. A făcut cursuri peste cursuri și ușor- ușor s-a adaptate, din mers, din nou.
„Când cineva îmi solicită un decor, începem cu o discuție. Vreau să știu care sunt florile preferate, dacă și-ar dori o culoare anume. Încerc să aflu viziunea ca eu să creionez schița cât mai aproape de dorința clientului. Decorurile cu flori din hârtie îți dau șansa de a avea mereu în preajmă floarea preferată. Dacă ție îți plac florile de câmp, de exemplu, cât timp te bucuri de ele? Nu le găsești mereu. Un decor cu flori din hârtie e etern! Plus că totul poate fi reinterpretat. Am avut o comandă de o floarea-soarelui cu mijloc albastru și a ieșit minunat!”, îmi explică Stela Florea.
Că tot a pomenit de floarea-soarelui, e floarea ei preferată. Nu pentru că ar face-o ușor, ci pentru că exprimă ceva aparte. E cam singura de pe piață care o creează și acum vrea să o facă și din spumă, nu doar din hârtie. Toate aceste decoruri sunt atemporale. Surprind ochiul. Și sunt extrem de ușor de întreținut. N-ai nevoie decât de un uscător de păr cu ajutorul căruia îndepărtezi praful. Și, în funcție de cât de intensă e culoarea florii, e bine să nu o ții în soare pentru că se decolorează.
„Am multe proiecte începute și nefinalizate, petale puse bine în cutii… încă nu le-a venit momentul. Toate florile mele au tușă personală, așa e și firesc…”
Ne întoarcem cu dialogul la vremea în care Stela Florea era învățătoare… chiar și cu toate dificultățile prin care a trecut, spune că nu regretă nicio clipă că a plecat din învățământ. Nu a ales ea să se facă învățătoare, ci mama ei. Nu poate uita o inspecție pe care a avut-o. Inspector era o doamnă profesoară din Iași, cu pretenții ușor absurde. Clasa Stelei era una cu mulți copii care chiar făceau sacrificii să vină la școală. N-a contat. Doamna voia ca acei copii să fie la fel ca elevii pe care ea îi avea în Iași. Experiența asta i-a lăsat un gust amar. Simțea că nu se potrivește… n-a renunțat din prima la catedră, numai că nu putea închide ochii la multe așa că s-a concentrat pe antreprenoriat.
„Eu n-am ales pentru mine, a ales mama. Eu am vrut să fac croitorie- design. Mama mi-a zis că am făcut eu un desen, când eram mică, în care am scris acolo că vreau să fiu învățătoare. Eram un copil de 7 ani, ce știam? Dar mama a ținut minte. Și așa că atunci când a trebuit să dau la liceu, alegerea a fost liceul Pedagogic. Veneam de peste Prut, am simțit din plin ce înseamnă vorbele aiurea și răutatea. Hai că poate la Botoșani, unde am fost prima dată, nu era chiar așa. Dar în Iași, la Pedagogic, aproape că m-am simțit ca un om de categoria a doua. Trebuia să fac totul perfect pentru a nu auzi vorbe. Se râdea foarte mult de noi, cei de peste Prut. În clasa a IX-a, țin minte și acum că plângeam o dată la două zile!”, își amintește Stela Florea.
Când o vezi zâmbind, nu te-ai gândi că în spate se ascunde o poveste cu multe suișuri și coborâșuri. Avem în față mirajul a ceea ce se vede, însă puțini se gândesc la momentele de „ nu mai pot” prin care mulți antreprenori trec, indiferent de dimensiunea afacerii. Și Stela s-a gândit să renunțe de mai multe ori. Numai că mereu a apărut ceva care au făcut-o să-și schimbe opțiunea, să mai încerce.
Toate aceste decoruri florale din hârtie sunt un refugiu pentru ea. Iar în momentul în care a murit sora ei, i-au fost colac de salvare. S-a afundat în creație. Muncea până noaptea târziu. Avea un singur gând… să uite drama. Nu a uitat-o nici acum, întrucât îmi mărturisește că moartea surorii sale nu e încă o rană vindecată și probabil că așa va rămâne multă vreme…
„Da, moartea surorii mele a fost momentul trezirii mele. Am început să fac ordine în viața mea, în programul meu. Am început să îmi dau voie să fac ceva pentru mine. Am avut o perioadă în care munceam de la 6 până la 2-3 noaptea. Nu am știut să gestionez ce am primit. Am avut perioade în care efectiv nu mă opream. Mi-am dat seama că nu e ok, că și ea a muncit foarte mult. Și după ce am pierdut-o pe ea, am avut noutăți pe bandă rulantă. Trebuia să găsesc ceva care să îmi umple sufletul… dar nu e nici acum vindecat. Nu știu dacă am să reușesc vreodată. Am simțit-o ca pe un copil al meu, chiar dacă era diferență de 10 ani. Până am venit la liceu aici, am fost nedespărțite!”, povestește Stela Florea.
În finalul dialogului nostru, o întreb pe Stela dacă tipul acesta de afacere cu flori din hârtie e unul pe care să-l poată începe cineva care nu dispune de un buget mare. Că noi suntem tentați să ne uităm doar la afacerile care cer multe resurse. Ce anume îi trebuie cuiva ca să înceapă o afacere în acest domeniu și care e suma necesară?
„E o întrebare foarte grea pentru că nu știu dacă există o sumă minimă cu care să pornești o afacere cu flori din hârtie. Eu zic că unui tânăr care e la început de drum, care nu are atâtea în spate, nu-i trebuie o sumă mare. Eu cunosc o față din Iași care a început recent. Nu a început un business propriu zis, dar se gândește… urmează să aibă nunta și s-a gândit să-și facă singură decorurile. Nu trebuie investiție foarte mare. Zic eu că îi sunt suficienți până în 2000 de euro… Doar că am un amendament. El trebuie gestioneze acești bani foarte bine!
Că tot mă întrebai de lecțiile învățate în urma falimentului, uite una: nu încurca buzunarul firmei cu buzunarul propriu. Că mie de acolo mi s-a tras! În rest, pe lângă partea asta de bani, îi mai trebuie răbdare și perseverență. Succesul vine peste noapte, după 15-20 de ani de muncă. Așa pare. E vorba de multă muncă în spate!”
