„Acesta e sportul în care m-am simțit împlinit!”, e răspunsul pe care mi-l oferă campionul mondial la tir sportiv PPC (Pistol Precision Competition), Sebastian Guțiu, chiar de la începutul interviului. Nu-i de mirare, privind rezultatele. Avocat de succes, Sebastian Guțiu îți amintește că a ales avocatura într-un moment în care toată lumea știa că va da la Medicină. Era anul 1993 atunci când i-a spus mamei că în iulie 1994 va da la Drept. Decizia asta a fost ca „o gălușcă greu de înghițit pentru mama sa”, dar reacția ei l-a urmărit toată viața- „Dai la Drept? Bine! Dar faci de performanță!”. Căci da, Sebastian Guțiu crede în performanța oricărui lucru pe care alegi să îl faci. Sfat pe care îl are inclusiv pentru copiii săi, trei adolescenți de 15 și 16 ani, două fete și un băiat.

„Indiferent ce faci, trebuie să faci de performanță. Asta mi-a zis mama într-a XII-a, când am anunțat-o că, în pofida a ceea ce spusesem dintr-a IV-a, respectiv că voi da la Medicină, n-am mai dat la Medicină. I-am zis, prin octombrie 1993- „mamă, eu în iulie 1994 dau la Drept!”. A fost o gălușcă vizibil greu de înghițit. Mi-a zis doar atât: „dai la Drept? Bine. Dar faci de performanță!”!”, îmi povestește Sebastian Guțiu ușor amuzat, când rememorează și-și dă seama că mama sa e și acum la fel de fermă în orice i-ar spune.

Avocatura l-a împlinit din prima clipă. A făcut Dreptul la Timișoara și apoi a mai făcut o dată Dreptul și în Austria. N-a rămas acolo, deși ar fi putut. Și-a dorit să fie „un pește mare într-un acvariu mic” și nu un „pește mic într-un acvariu mare”. Așa descrie Sebastian Guțiu alegerea de a reveni în țară și de a se muta la București. El nu cunoaște calea scurtă de niciun fel. A muncit din greu pentru tot ce a reușit până acum. Atât în profesie, cât și ca sportiv de performanță de tir sportiv PPC. Nu știe altă rețetă, cu toate că e conștient că mereu au fost unii care au ales să fenteze. Poate le-a ieșit pe moment, dar la drum lung, nu va fi niciodată opțiunea pe deplin câștigătoare.

„Dacă vrei să te diferențiezi, bineînțeles că trebuie să pui accent pe performanță. Dacă nu, faci parte din marea masă, unde stabilesc alții de unde răsare soarele. Dar dacă vrei să ai ceva de zis…”

Pasiunea pentru arme a moștenit-o de la tatăl său. Polițist fiind, își amintește cum îl lua la birou în unele duminici. N-avea ce să facă, așa că se juca cu pistolul tatălui, un Carpați, un pistol gol, fără muniție în el.

„Tata a fost un trăgător excelent. A îmbătrânit. Probabil, zic eu, o fi venind niște gene și de acolo, nu doar pasiunea pentru arme. Dar eu nu am ales tirul pentru că tata a fost un trăgător excelent. Mi-ar plăcea ca și copiii mei să aleagă tirul sportiv, dar nu pentru mine, ci pentru că le place.”, explică Sebastian Guțiu.

„Vom reuși!”, așa și-ar spune Sebastian Guțiu dacă ar fi un titlu de carte. Nu e de mirare, întrucât se definește un om care face lucrurile bine și îi place să facă lucrurile împreună cu alți oameni. În sportul care i-a adus atât de multă satisfacție până acum, tir sportiv PPC, Sebastian știe că e multă solitudine. E un sport individual, însă n-ai publicul care să-ți transmită emoția și încurajările de care ai nevoie în anumite momente. Deși, spune el, accesul publicului este permis.

„Cea mai mare presiune e cea pe care o exerciți tu asupra ta!”, e convins Sebastian Guțiu.

L-am cunoscut pe Sebastian Guțiu la etapa națională de tir sportiv PPC de la Bucecea (am povestit aici cum a fost), organizată de Bucovina Shooting Club. Cumva, etapa a fost ultimul test de dinainte de Campionatul Mondial din Germania, pentru care se pregătea o delegație de aproape 20 de sportivi.

În cele câteva zile în care am stat în preajma sportivilor de tir PPC, am putut să observ multe. De exemplu, m-a surprins ideea de camaraderie pe care am remarcat-o. Cu toate că sunt într-o competiție, se ajută tare mult între ei. Sebi mi-a explicat și de ce. Ok, în competiție, fiecare e pe cont propriu, totul e individual. Însă numai dacă se sprijină între ei vor reuși cu toții să ajungă cât mai departe. Și vârfurile, și cei care au poate mai puțină experiență.

„Pentru ca România să ajungă din urmă alte state, cred că i-ar trebui o legislație ușor mai permisivă. Dar numai pe anumite puncte, că ar fi incorect să spun că nu avem o legislație care ne permite să facem performanță. Apoi, cred că vorbim de timp. Totuși, noi am început să avem un campionat național PPC în 2020! Adică acum 5 ani! Și uită-te că acum suntem la aproape 500 de trăgători activi, care dacă stai și te uiți cu atenție, reprezintă cea mai mare comunitate activă de tir sportiv din România. Apoi, ține cont că noi nu avem juniori, nu există diferențiere bărbați- femei. La noi sunt toți puși în aceeași categorie. Este garantat comunitatea de sportivi de tir cu cea mai mare creștere. Cam de 30% pe an!”, spune Sebastian Guțiu.

E o lume diferită în acest sport de nișă. Unul exclusivist, cum l-au numit mulți dintre ei, dar captivant nu neapărat prin spectacol, ci prin modul în care îți pune la lucru îndemânarea, puterea de concentrare și capacitatea de a-ți depăși limitele. Un sport scump, mai ales că implicarea publică e destul de slabă. Sunt 25 de cluburi în România unde se practică și PPC și un număr de sportivi în creștere de la an la an. Eugen Dima e cel care s-a preocupat să existe PPC și la noi. Sebastian Guțiu, recunoaște, a urcat pe un trend deja rulat în acest sport pe care îl practici din pură pasiune.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Sebi, spune-mi, te rog, ce anume te-a făcut să optezi pentru proba PPC din tir sportiv?

SEBASTIAN GUȚIU: Progresul meu sportiv. Am început „distracția” la 35 de ani. Am încercat mai multe discipline ale tirului până la PPC, care presupune tirul cu mai multe arme. Iar mie îmi place diversitatea. Dintre care unele „exotice”, cum sunt unele revolverele, o „găselniță” tehnică a secolului al XIX-lea.
„Încă nu am ajuns la . Că sunt vreo 7-8 ani de când practic. N-am ajuns tot mai sus. Dar în proba PPC m-am simțit împlinit, am reușit să fac progrese mari. Încă mai am de lucru!”

Ce a însemnat pentru tine câștigarea primului titlu de campion mondial?

SEBASTIAN GUȚIU: Încă n-am atins maximul, dar mi-am propus să o fac. PPC-ul este o disciplină de tir în care concurezi cu cei din categoria ta. Sunt 5 categorii în PPC. Și concurezi cu cei care au rezultate asemănătoare. Primul titlu de campion mondial l-am luat între a doua și a treia categorie ca să zic așa, de performanță. Între timp am ajuns la high masters, unde mă bat cu cei mai buni. Aici, un titlu de campion mondial este următoarea etapă a carierei mele sportive, pe care mi-o doresc.

Ce ți-ai zis în acel moment, adică atunci când erai pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial?

SEBASTIAN GUȚIU: Vom rupe gura târgului!, asta mi-am zis. Și asta facem. La primul campionat european am participat doi români, eu și Eugen Dima. În 2019, m-am dus singur în Australia. Apoi a urmat pauza din pandemie. În 2022, la Europene, am fost trei români. În 2023, la Mondialele din Suedia am fost șase români, după care ni s-a făcut onoarea și am avut campionat european la Joița. Iar anul acesta, Campionatul Mondial din Germania suntem o delegație de 20 de sportivi. Trebuie să arăți oamenilor că merge, că se poate.

Te urmăream în timpul probelor și am remarcat că ai anumite mișcări. Nu știu dacă e un ritual sau nu…

SEBASTIAN GUȚIU: Da. Ai văzut că am rutina mea. Rutina este extrem de importantă pentru că dacă îmi intru în rutină, e calea bătută. Tirul nu este offroad, Formula 1. În probă, vorbim de patru poziții diferite și fiecare e cu specificul ei. Nu e nimic natural. Nu e alergat, nu e aruncat cu vreun obiect. În tir, nu e nimic natural. Astea nu sunt poziții naturale în care stai și ții arma ca să tragi. Și atunci, în prima în care te așezi în fund, și cum îți permite specificul corpului, ori tragi într-un fel, dreptul- stângul… e vorba de torsiune. Și trebuie să fii atent, te pui într-o poziție. Și când te-ai pus în poziție, nu te mai gândești la poziție, te concetrezi pe respirație în primul rând și pe ochire. Pentru că ai de tras 24 de focuri în 165 de secunde, cu tot cu schimbări de poziție, reîncărcări, posibile probleme ale armei, că se mai întâmplă să nu funcționeze cum trebuie. Mai ai elementele de lângă, inclusiv că s-ar putea să-ți vină ceva în cap, în nas. Astea toate fac parte din rețetă și nu mai trebuie să te surprindă nimic pentru că îți rupe ritmul. Trebuie ca asfaltul să fie drept. Sau dacă are găuri, să știi exact unde sunt găurile- alea sunt slăbiciunile individului. Slăbiciunile tale proprii, nu ale altcuiva. Și știu cum să ocolesc. Toată lumea are slăbiciuni. Și lucrează la ele pentru a le îmbunătăți. Mă refer aici la nivel de performanță.

Am remarcat că PPC-ul e o probă în care bărbații și femeile concurează în cadrul acelorași probe. Nu e cumva un dezavantaj?

SEBASTIAN GUȚIU: Ba da. E un dezavantaj pentru bărbați. Femeile sunt mult mai meticuloase. Sunt ordonate și știu foarte bine ce vor. E ca în viața reală, nimic altceva. Noi am construit în avocatură un business bazat pe o structură cu cel puțin 80% femei. Știu foarte bine ce vorbesc, la orice nivel.

Cât de mult contează antrenamentul în tir sportiv PPC?

SEBASTIAN GUȚIU: Antrenamentul înseamnă foarte mult pentru că e un sport bazat mult pe memorie musculară. Lucrezi cu o serie de factori, în afară de forma fizică din acele zile și de cea mentală. Să nu uităm că stăpânirea emoțiilor, a stresului este extrem de importantă. Trebuie să stăpânești lumina, condițiile atmosferice din probele de distanță la care tragem și să reduci foarte mult factorii care îți influențează performanța. O numim memorie musculară, dar în limbaj neaoș, tot ceea ce faci în poligon trebuie să fie o cale bătută, să nu surprindă nimic, nici când greșești. Pentru că greșim. Ca dovadă, acest rezultat absolut de 1000 de puncte, în acest sport care se practică de 75 de ani, a fost atins doar de trei ori! Din probabil sutele de mii de starturi de până acum, a fost atins doar de trei ori în toată istoria acestui sport. Și atunci… e clar că trebuie să te joci. Ești un fel de DJ. Te joci cu 6-7-10, fiecare depinde de parametri, de capacitatea de concentrare, trebuie să îi stăpânești pe toți. N-ai voie. Dacă ai o performanță sinusoidă (sus-jos, sus-jos), înseamnă că ceva e dezechilibrat. Trebuie să fie minimă, echilibrată, fără fluctuații.

„Arma letală e un instrument. La fel ca oricare altul. Nu folosirea ei pentru scopul pentru care a fost creată generează răul, ci folosirea ei denaturată generează situația de „nebine”. Armele pe care le avem noi sunt de tir. Stau în seif, după mult oțel și încuietori. N-au cui să facă rău în seif. Pe de altă parte, un cuțit care poate să-ți facă la fel de mult rău, stă în sertarul de bucătărie. Omul, cel care utilizează instrumentul, indiferent de natura instrumentului, el e cel care poate să facă rău.”, explică Sebastian Guțiu.

Ești un avocat de succes, cum se îmbină avocatura cu tirul sportiv?

SEBASTIAN GUȚIU: Perfect! Tirul sportiv e balsamul care înlătură 99% din stresul pe care îl generează profesia.

Spuneai că ai luat prin surprindere pe toată lumea că ai comunicat că vei da la Drept. Toată lumea se aștepta la Medicină. Cum ai schimbat totul?

SEBASTIAN GUȚIU: Avocatura nu e numai despre instanță. Este și asistență juridică, și consultanță. Avocatura se întâmplă destul de mult în afara sălii de judecată. Apoi, la un moemnt dat, în clasa a XII-a , în anul 1993-1994, în vremea aceea, mi-am dat seama că erau multe seriale despre avocatură. M-a inspirat. Și deși eram introvert, mi-am dat seama cumva că Dumnezeu a făcut să mă descurc cu cuvintele. Să am o gândire organizată. Și cum pe vremea aia se dădea examen de admitere la istorie, m-a ajutat pentru că am iubit istoria. Adună factorii. Nu mi-a ajuns o facultate de Drept, am mai studiat-o încă o dată, în Austria. Am făcut șapte ani de Drept, am tot studiat Dreptul până cred că am ajuns să îl cunosc… și iată-mă după aia, într-un context, mutat la București de la Timișoara. M-am mutat la București cu firma de avocatură la care sunt din 2001.

Ți s-a părut România mai ofertantă? De ce nu ai rămas în Austria?

SEBASTIAN GUȚIU: Am considerat că mă avantajează să fiu un pește măricel într-un acvariu nu așa de mare decât să fiu un peștișor într-un acvariu foarte mare. Inconștient. Că n-am realizat la vremea respectivă că, de fapt, despre asta e vorba.

Povesteai cum, cel mai probabil, tatăl ți-a insuflat pasiunea pentru arme. Dar de la mama ta ce ai preluat?

SEBASTIAN GUȚIU: Perseverența și constanța. Și puterea. Mama este o persoană foarte puternică. Mă aud cu părinții mei, la telefon, în fiecare zi. Ea și acum îmi spune- „Sebastian, cam asta trebuie să faci!”. (râde)

Crezi că se poate și pe drumul scurt? În sport, în business, în orice?

SEBASTIAN GUȚIU: Întotdeauna s-a putut și pe drumul ușor, dar depinde ce așteptări ai. Dacă poți să trăiești cu tine pe drumul ușor… Eu nu am știut niciodată cum să progresez altfel decât cu efort! Mi-e greu să îmbrățișez alt gen de viziuni.