Ideea de a face un festival al vinului în Bacău n-a apărut peste noapte. Corneliu Pricope, omul din spatele Festivalului Vin la Insulă (22-24 august 2025), își amintește anul 2011. Atunci a fost prima încercare de a vedea dacă vinul poate fi și ingredientul care creează contextul unui mediu de afaceri dispus să iasă și dincolo de tradiționalul birou pentru discuții, negocieri, contracte.
„Atunci nu era aceeași efervescență „creatoare” privind degustările de vinuri. Eram în stadiu de început inclusiv în orașele mai mari ale țării, darămite în Bacău, unde aveam atmosfera unui oraș provincial. Era animat economic, dar pe zona asta, nu. Ușor-ușor, s-a dezvoltat fenomenul. Între timp, au început și degustările în restaurante. Au apărut crame care asigurau vinul la anumite evenimente. Noi am încercat să ducem totul într-o altă direcție. Nu am vrut să ne rezumăm la o simplă degustare de 20 de crame, am vrut să fie un exercițiu de comunicare între crame, între crame și domeniile conexe. Să fie și un eveniment de afaceri, nu doar unul de gastronomie și petrecere a timpului liber. Am făcut și conferințe la un moment dat, foarte apreciate. Dar parcă nu era suficient!”, explică Corneliu Pricope.
Așa a început totul. În cerc restrâns. Și într-un oraș care n-are nici pe departe vreo tradiție în industria vinului. Sau are, spune Cornel care a găsit astfel de date prin publicații mai vechi. Deci, nu vorbim de istoria recentă și nici despre valorificarea potențialului viticol. În jur, altele sunt județele cunoscute pentru vin: Vrancea și Iași. Și-atunci… de ce un festival al vinului în Bacău? Sigur că răspunsul cel mai la îndemână ar putea fi „de ce nu?”, numai că varianta detaliată vorbește despre atmosfera electrizantă, oamenii care vin să se bucure de vin, muzică și alte activități, posibilitatea producătorilor de a interacționa în timp real cu clienții sau cu potențialii clienți ori furnizori.
„Bacăul nu era pe harta vinului, dar noi am avut inspirația de a face un eveniment cu acest specific!”
Din 2011 și până acum au trecut ceva ani. Cu o pauză în pandemie și-apoi o alta care a durat ceva vreme. O pauză care poate i-a făcut pe unii să se gândească inclusiv la faptul că atât a fost să fie, doar câteva ediții… numai că în 2024, ideea era relansată. O altă dimensiune, o altă locație, o altă perspectivă. Una care să îi atragă pe cei din Bacău și de prin împrejurimi să își dea timp pentru o stare de bine, să petreacă. Practic, salonul de vinuri s-a transformat într-un adevărat festival al vinului, gastronomiei și turismului. Un festival al celor dornici de cunoaștere, conectare, distracție și afaceri.

„Era momentul ca noi să facem acel eveniment care era nișat și restrâns într-o zonă mai mare urbană decât Bacău sau să transformăm evenimentul într-un festival. Asta pentru că, dacă tot am avut o perioadă de inițiere a oamenilor din oraș pe domeniul de vinuri… Am ales zona de agrement pentru că o cunoaște toată lumea.”, povestește Corneliu Pricope.
Transformarea în festival, în Vin la Insulă, a persmis accesul mai multor persoane. Implicit, și la un feedback mai bun. Intenția n-a fost nici pe departe una de natură financiară, ci organizatorii spun că s-au dus într-acolo încât să schimbe mentalități. Au venit cu priceperea și experiența și i-au lăsat pe expozanți și vizitatori să învețe unii de la alții, să se afirme, să facă schimburi fix așa cum se făceau odinioară, când bariera locației nu era așa un hop, iar trocul, dacă-i putem spune astfel, era ceva firesc și la mare căutare.
Festivalul Vin la Insulă pune sub aceeași umbrelă un vibe pe care îl ții minte, astfel încât fiecare să plece cu o amintire. Nu doar pentru cei care locuiesc în Bacău, ci chiar pentru cei din întreaga regiune a Moldovei. La urma urmei, până la Bacău, de oriunde ai veni din zona Moldovei, n-ai de parcurs o distanță așa mare. Vii, petreci și pleci. De altfel, organizatorii se gândesc cum ar putea să-i atragă și pe alții din regiune la festivalul Vin la Insulă. Poate nu acum, dar la edițiile viitoare, cu siguranță. Rămâne de văzut dacă le va ieși.
„Eu aș vedea festivalul Vin la Insulă ca pe un vin roșu. Până la urmă, vinul roșu e regele vinurilor, oricât de multe contradicții ar exista pe tema asta. L-aș asemăna cu un vin într-o notă fresh, de prospețime, de buchet floral atractiv, plăcut, pe care îl bei cu cei mai buni colaboratori, mănânci o mâncare cu gusturi rafinate și te gândești la spiritul tău.”, concluzionează Cornel Pricope , în finalul discuției noastre.
Festivalul Vin la Insulă propune muzică de calitate, programe pentru copii, degustări de vin și mâncăruri. La momentul discuției, deja își confirmaseră prezența cel puțin 40 de crame, inclusiv de peste Prut sau crame mai mici, ale căror vinuri nu le-ai degustat niciodată. Singura investiție pe care trebuie să o facă un participant e să achiziționeze un pahar la intrare. În rest, s-aducă voie bună.