În vremuri în care toată lumea aleargă pentru a avea cât mai mulți bani, mă-ntreb deseori ce înseamnă pentru unii
Natura e atât de generoasă cu noi, încât n-ar trebui să existe niciun fel de dubiu când vine vorba despre
Când m-am întors de la evenimentul despre menopauză organizat de Antibiotice, am întrebat-o pe mama dacă a trăit stările despre
Mereu am crezut în interacțiunea directă dintre oameni, în networking, chit că trăim în era online-ului care ne face să
Natura e terapie pură. Dai nas în nas cu lecțiile muntelui din prima clipă în care gândul te duce la
Când am primit invitația la etapa națională de tir sportiv proba PPC (Pistol Precision Competition), recunosc că am acceptat din
Zi-mi care-ți este băutura preferată și-ți spun ce comportament psihologic ai. Cam așa s-ar putea traduce postarea de pe Instagram
Ideea de a face un festival al vinului în Bacău n-a apărut peste noapte. Corneliu Pricope, omul din spatele Festivalului
Am mai povestit despre atmosfera de la BeSpoke Events, cât de diferite sunt aceste evenimente. Într-o lume în care părem
Când am văzut că Antibiotice Iași invită pe oricine să vină și să afle mai multe despre fabrică, nici n-am













