„În afacerea mea, formula care mi-a adus succesul e una personală. Formula e că îmi iubesc clienții și ei simt asta! Eu pun suflet în ceea ce fac și așa aduc rezultate. Eu nu am făcut reducere niciodată. Nici fidelizare nu am făcut. Fideli sunt cei care se simt bine cu tine.”, spune Violeta Mercea.
ContentsAlexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Povesteai că te-ai văzut de una singură într-o afacere despre care nu știai nimic, din cauza problemelor asociatului tău… ce ți-ai zis în acel moment?Ai luat vreodată în calcul să renunți la afacere?Ai avut cui să te confesezi cu privire la toate aceste frământări? Poate cu tatăl tău, mi-ai spus că el avea o vulcanizare, era și el antreprenor…Dacă azi ai avea aceeași vârstă de atunci, te-ai mai încumeta să te aventurezi într-o astfel de experiență?Hai să fim și mai exacte… ce ar face Violeta astăzi, proaspăt dată afară, dacă ar avea 27 de ani?De unde acest caracter de învingător?Ai fost crescută de tatăl tău cu multe restricții, într-un mod autoritar. Te-ai ambiționat să-i demonstrezi că poți fi pe picioarele tale, n-ai apelat a el nici măcar atunci când îți era extrem de greu. Practic, erați certați. Unde era mama ta în tot acest timp?Când a fost momentul în care i-ai spus tatălui că ai o afacere și cum a reacționat, mai ales că el nu te-a încurajat deloc în direcția aceasta, ci dimpotrivă, mereu ți-a spus că nu merge nimic, că important este să faci o facultate și să te angajezi?Când ai început, de fapt, să te consideri antreprenor și când ai început să faci bani, să simți că în mod real lucrurile merg în direcția care trebuie?Ai avut momente de blocaj? Ce ai făcut atunci?Ce i-ai spune unui tânăr student sau proaspăt absolvent?Ce-i trebuie cuiva care azi vrea să-și deschidă o spălătorie de covoare?Deci, oamenii ar trebui să achiziționeze eBook-ul…Peste 3000 de clienți mulțumiți, ce înseamnă asta pentru tine?Îți mai amintești care a fost senzația din momentul în care ai făcut primii bani?
Violeta Mercea e povestea antreprenorului care poate oricând să scrie o carte despre aventura pe care a însemnat-o decizia de a se apuca de o afacere într-un domeniu despre care nu știa aproape nimic, într-o perioadă în care nu știa încotro s-o apuce. Când i s-a propus să preia o spălătorie auto, Violeta știa că e cu un pas să plece de la banca la care lucra. Nu pentru că așa a vrut, ci pentru că a fost nevoită. Sucursala urma să se închidă.
Violeta era nevoită să caute soluții… supărată și lipsită de orice perspectivă rapidă, se tot gândea ce să facă. Atunci, prietenul ei de la acea vreme i-a spus că are un amic care vrea să vândă o spălătorie auto. N-avea toți banii. Din câte numărase ea, avea numai vreo 5000 de euro, bani din care o parte erau dați de mătușa ei ca să-și ia o mașină, iar o parte erau mai mult bani împrumutați. În situația dată, tot prietenul ei a venit cu propunerea de a se asocia cu un alt amic de-al lui. Violeta Mercea avea 27 ani, nu știa nimic despre mașini și, culmea, nici despre viitorul asociat, dar a acceptat. Așa a început aventura antreprenorială, frământările și nevoia de a fi mereu omul cu soluțiile la el, indiferent de împrejurări… și n-a fost deloc ușor. Acum, când se uită în urmă, zâmbește și chiar o amuză naivitatea pe care a avut-o în anumite momente.
„Mereu am fost o fire curioasă și mi-a plăcut să fac tot felul de cursuri ca să mă descopăr. Îmi amintesc cum un profesor, la un exercițiu, ne-a întrebat dacă noi putem să rupem un creion folosind degetul arătător. M-am blocat. Eu m-am gândit că nu pot face asta nici cu toată mână, darămite cu un deget. Ne-a explicat că noi ne limităm cu propria noastră minte și, de fapt, dacă trecem dincolo de bariera asta, noi putem să rupem creionul. Atunci am înțeles că nimic nu îmi stă în cale în afară de mine și că dacă eu îmi stau în cale, atunci tot eu mă pot da deoparte!”
A învățat să fie antreprenor din propriile greșeli și neatenții, dar toate astea au făcut-o să fie omul de astăzi, omul care să-și dorească să-i învețe și pe alții cum să facă bani în plus sau cum să își creeze și consolideze propriile afaceri.
Primul său eBook, un manual despre cum să câștigi bani din curățarea articolelor tapițate, este modalitatea prin care Violeta Mercea vrea să-i ajute pe oamenii care și-au dat seama că vor ceva mai mult de la ei, dar nu știu cum și încotro s-o apuce. Aici intervine ea.
Violeta Mercea oferă ideea de afaceri fără riscuri. E o idee care, pentru ea, nu mai are niciun fel de secrete. Și, cel mai important, a fost dispusă să împărtășească cu oricine tot ce-nseamnă să pornești o afacere pentru care n-ai nevoie decât de 700-1000 euro, implicare, determinare, timp și putere de muncă.
Violeta Mercea a început cu o spălătorie auto, dar performanța și calitatea de adevărat om de afaceri și le-a dobândit de-abia când s-a reprofilat și s-a apucat de spălat covoare și să curețe tapițerii. A fost prima din Arad care a implementat o idee la care alții poate doar visau. Și-a asumat riscul. De fapt, riscul i-a fost ca o carte câștigătoare de fiecare dată. Nu s-a lăsat când nimic nu îi ieșea, nici când a fost la pământ, nici măcar atunci când a fost aproape la pământ. A tras din dinți, a muncit și nu s-a dat bătută.
„Când a venit șefa noastră să ne spună că se închide banca, era cu cu vreo cinci zile înainte de ziua mea. Am început să mă gândesc foarte serios ce fac acum. Am început să-mi fac calcule. N-am făcut business-uri în viața mea, dar mai făceam câte un ban… așa că am început să-mi fac calcule, să văd care e suma de bani de care dispun, să văd de unde mai fac rost de bani… aveam o rată la apartament de plătit, trebuia să văd cum îi împart ca să-mi ajungă pentru toate. Atunci, odată cu disponibilizarea, am primit trei salarii compensatorii, aveam un card de credit și încă 10 000 lei primiți de la mătușa mea, cadou ca să-mi iau o mașină pentru că eu făceam naveta la Timișoara, la un curs de formare. În total, vreo 5000 de euro pe vremea aia. Era anul 2011.”, își amintește Violeta Mercea.
Când șefa a anunțat-o că banca se închide, Violeta Mercea își amintește că era tare necăjită și debusolată. Avea nevoie de un nou job sau să facă ceva care să-i acopere cel puțin cheltuielile pe care le avea. A început să caute pe internet idei de afaceri cu bani puțini, da mai toate ideile faine, care i-ar fi plăcut, depășeau suma de bani de care ea putea dispune la momentul de față. Așa că… atunci când prietenul ei i-a spus de spălătoria de mașini și de posibilitatea de a se asocia, aproape că a acceptat pe loc. Nu știa despre ce e vorba. Își amintește că doar i-a întrebat pe toți dacă știu cum funcționează.
„Mi-am zis că toată viața mea mi-am dorit să am afacerea mea, mă duc cu tot riscul înainte! Dacă nu riscam, n-am fi știut cum e. M-am gândit că e o oportunitate care a venit înspre mine. M-am asociat fără să am habar ce înseamnă o asociere. Eu m-am dus amical. A fost ca o joacă, era o lipsă de experiență. Aveam să-mi dau seama mult mai târziu de toate aceste greșeli pe care le-am făcut din naivitate și sincertate. În 2012, ianuarie, am deschis. Nu erau clienți, era iarnă, preluasem și doi angajați, aveam și rata, chiria și tot. Câștigam cam 800 lei de asociat, mai puțin decât lua un angajat. Am zis că e bine pentru început, deși aș fi vrut să am măcar 1800 lei, cât câștigam la bancă. Mergeam zilnic acolo, lucram de luni până sâmbătă.”
Violeta și-a dat seama că s-a aruncat cu capul înainte aproape. Nu știa ce să facă. S-a gândit că trebuie să stea pe lângă băieți ca să învețe să spele mașini. Și-a luat agenda, le-a urmărit mișcările, nota absolut tot. Ba mai mult, s-a dus la cel mai vechi angajat și i-a cerut să-i explice fiecare procedeu pas cu pas. Atunci, când a văzut cât de bine pregătit îi este angajatul și ea nu, imediat s-a gândit ce poate să facă pentru ca ea să devină mai bună dcât acest angajat vechi pe care-l avea, căci ea avea afacerea, ea trebuia să știe cel mai bine ce se întâmplă.
Așa a început să pună accent pe calitate, să îmbunătățească serviciile pe care le oferea și să le diversifice. Nu i-a fost deloc ușor, mai ales că a rămas singură în afacere la nici două luni de când a preluat spălătoria. Asociatul său fusese condamnat și închis. Alte gânduri, alte probleme. Cumva, Violeta luase asupra ei și responsabilitatea de a avea grijă de soția acestuia și de copil, nu doar de afacere.
Ideea de a spăla covoare a venit pe fondul nevoii de a se dezvolta și de a obține venituri și în perioadele în care oamenii nu-și mai spală mașinile la fel de des, cum ar fi iarna, de exemplu. În plus, și-a dat seama imediat că un covor se spală într-un timp mai scurt și e mai convenabil financiar. Numai că acum avea altă întrebare- de ce nu mai spală lumea covoare de prin august-septembrie?
A înțeles după ce a dat un anunț în ziar în sezonul rece. Au sunat doi potențiați clienți, numai că timpul estimat pentru a fi gata comanda li s-a părut prea mare. Era vorba de șapte zile de la preluarea comenzii până la livrarea covorului gata spălat. Așa a înțeles esența, de fapt: oamenii ar fi spălat covoare și iarna dacă timpul de uscare ar fi redus. Și s-a pus pe căutat soluții. Faptul că a primit acel telefon i-a fost suficient. A văzut potențial, iar pentru Violeta, să știe că există chiar și un minim de interes, era suficient pentru a merge mai departe cu ideea.
„Am înțeles care era problema. Timpul de uscare. Și-am început să mă documentez ce pot face, să aflu care sunt utilajele de care am nevoie, astfel încât covoarele să se usuce mai repede. Am găsit un furnizor la Cluj, numai că nu-mi permiteam financiar. În plus, deja nu mai voiam să amestec activitățile. Voiam un punct de lucru separat, numai pentru spălătoria de covoare. Era și chestie de etichetă, de profesionalism, iar eu întotdeauna am urmărit să ofer servicii de calitate. Am găsit centrifuga care m-ar fi ajutat să usuc covoarele cu 90% mai bine decât o făceam la acel moment, numai că n-aveam bani. Între timp, asociatul meu fusese eliberat. I-am povestit despre cum am putea fi mai eficienți și mai performanți cu o astfel de centrifugă. A împrumutat el bani de la un prieten din America și am achiziționat-o. Deși am spus că vom returna împrumutul în trei luni, am reușit să facem asta într-un timp și mai scurt. Și așa am început să anunțăm că preluăm, spălăm și livrăm înapoi covoarele în 48 de ore.”, povestește Violeta.
Acela a fost momentul în care Vio și-a dat seama că are șansa să pună pe picioare o afacere profitabilă. A înțeles că e nevoie să investească și alți bani dacă își dorea cu adevărat să fie performanți. De aceea, atunci când a aflat că există un dezumificator care ar usca 100% covoarele, a riscat din nou. Din banii de la nuntă, Violeta a achiziționat aparatul-minune. Astfel, a ajuns să livreme covoarele în 24 de ore. Comenzile au crescut fantastic, a fost cu adevărat un boom. Doar că odată cu dezvoltarea au început să apară și primele disensiuni…
Violeta și soțul i-au făcut o propunere asociatului. Au dorit să cumpere partea lui, însă acesta a refuzat. Pur și simplu n-a vrut să le-o vândă lor. „M-am supărat, nu mi s-a părut firesc să vrei să vinzi oricui din piața rece, dar nu mie!”, își amintește Violeta. A fost deranjată, nu i s-a părut corect. Între timp, între cei doi asociați a început un mic „război”. S-a ajuns inclusiv la tribunal. Abia atunci a învățat Violeta cum ar fi trebuit să gândească un parteneriat în care erau implicați doi asociați. A renunțat la tot ce însemna spălătoria auto și a luat-o de la zero, cu spălătoria de covoare. A luat utilajele pe care le cumpărase și câțiva clienți. Era un început nou. Era doar ea și asta îi conferea o oarecare liniște. Se întâmpla în anul 2016.
Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Povesteai că te-ai văzut de una singură într-o afacere despre care nu știai nimic, din cauza problemelor asociatului tău… ce ți-ai zis în acel moment?
VIOLETA MERCEA: Dacă aș fi știut, nu m-aș fi implicat într-un business. Nu neapărat de frică, ci pentru că nu eram pregătită să fac totul de una singură. Chiar dacă nu-l știam, am zis hai, era o oportunitate. Nu știam atunci că asociații trebuie să se completeze la nivel de ablități, să împărtășească valori comune. Eu am rămas fără loc de muncă și știam că trebuie să fac ceva. Totul s-a întâmplat repede, nici n-am avut timp să mă gândesc foarte mult. Când l-au închis, știam că am responsabilități și trebuie să merg mai departe.
Nu știam atunci că între SRL și prietenie trebuie să existe o linie clară de separare a celor două noțiuni. Am angajat-o pe soția lui ca să-i țină locul. Între timp, eu am revenit în bancă pentru că nu-mi ajungeau banii. Veneam după serviciu la spălătorie, nu am renunțat nicio clipă din a fi conectată cu afacerea. Numai că soția asociatului a considerat că ea e mai implicată, că îmi ține locul. I-am dat bani în plus, numai că am vorbit cu persoane care cunoșteau prea bine legea și mi-au sus că, de fapt, eu eram cea care ar fi trebuit să ia mai mulți bani din firmă pentru că am grijă și de părțile sociale pe care el le avea… soția era doar angajată.
Nu mi-a prins deloc bine, m-am consumat pe interior, dar am lăsat de la mine. La un moment dat, când am observat că nu mai profit, deși lucrurile mergeau bine și facturile erau la fel, am început să am suspiciuni, mi-am pus semne de întrebare. Am simțit că ea nu mai e corectă față de mine. Așa că am renunțat la jobul de la bancă și m-am dedicat în totalitate spălătoriei.
Ai luat vreodată în calcul să renunți la afacere?
VIOLETA MERCEA: Niciodată! Când asociatul meu s-a întors și i-am povestit, în naivitatea mea am crezut că mă va înțelege și va fi de partea mea. Doar că evident că a ales să dea crezare familiei, adică soției. Eram disperată, nu știam ce să fac, nu mai eram confortabil. Știu că am vorbit cu proprietara spațiului și i-am explicat în linii mari despre problemele pe care le am. Ea mi-a zis să aștept, că oricum contractul urma să expire în vreo patru luni. A zis că nu îl mai prelungește cu noi, ca asociați, și-apoi mi-l poate da mie. Nu am putut să fac asta. Nu aș fi fost bine cu mine știind că am făcut așa ceva. Nu am acceptat. Am mers așa înainte până nu s-a mai putut.
Ai avut cui să te confesezi cu privire la toate aceste frământări? Poate cu tatăl tău, mi-ai spus că el avea o vulcanizare, era și el antreprenor…
VIOLETA MERCEA: Imediat după Revoluție, tata și-a deschis o vulcanizare. Ai mei au divorțat, eu am rămas în grija tatălui. Totuși, n-am stat prea mult pe lângă el, să învăț ce înseamnă să ai chiar și o afacere micuță. Ah, ba da. Îmi amintesc că mă mai punea să șin registrele de casă. Dar nu și-a dorit să am același drum… voia să fac o facultate, să mă angajez, nu voia să trec prin frământările unui antreprenor. Dacă îi spuneam că vreau o afacere, mă demotiva. Așa că am ținut totul pentru mine. I-am spus de-abia în clipa în care totul funcționa. N-am spus nimănui planurile mele atunci când am rămas fără loc de muncă.
Dacă azi ai avea aceeași vârstă de atunci, te-ai mai încumeta să te aventurezi într-o astfel de experiență?
VIOLETA MERCEA: Cu mindsetul de acum, nimic nu mi-ar sta în cale! Dar așa, să mă transpun, mi-e greu…
Hai să fim și mai exacte… ce ar face Violeta astăzi, proaspăt dată afară, dacă ar avea 27 de ani?
VIOLETA MERCEA: Nu știu. Eu am acționat sub impuls. Și acum fac la fel. Nu stau să întorc pe toate planurile o idee pentru că timpul trece. Risc, îmi asum riscul eșecului, deși îl accept doar în situația în care sunt convinsă că am făcut tot ce aș fi putut face pentru a merge. Eu n-am stat nici atunci să analizez domenii, să văd ce mi-ar plăcea să fac. Am valorificat o oportunitate. Atunci aveam 5000 de euro. Mi-am zis că am două variante. Fie îi cheltui pe toți deodată, fie pe rând. Dar de dus tot se duc. Numai că… s-ar putea să și câștig. Am mers la risc. Nu exista cale de întoarcere. În mintea mea nici nu am luat în calcul că aș putea să pierd.
De unde acest caracter de învingător?
VIOLETA MERCEA: Determinarea vine pe fond emoțional. Așa a fost în cazul meu. Când ai mei au divorțat, aveam opt ani. Am fost nevoită să învăț să mă descurc. Voiam să arăt că eu pot. Tatăl meu a fost autoritar. Mi-am spus că voi crește mare și voi face fix cum vreau eu. La 19 ani am plecat de acasă singură, în Arad. Nu mă mai simțeam bine într-un mediu cu multe restricții. Mi-a fost foarte greu, deși nu i-am spus niciodată asta. Mereu ziceam că îmi e bine, deși îți dai seama că nu-mi ajungeau banii. Studiam Economia. Nu voiam să par slabă. Apoi, la facultate, am optat pentru Finanțe-Bănci. Lucram ca să mă pot întreține. Dacă tata ar fi știut toate astea, m-ar fi chemat acasă, unde aveam de toate. Când mi-am depus CV-ul la bancă, nici n-am zis că mă vor accepta. Am depus acel CV la noroc. Mi se părea wow, mai ales că eu încă eram la ID. Aveam minim pe economie, dar eram fericită că lucram în domeniul în care mă pregăteam și mai ales, îmi plăcea că puteam să interacționez cu oamenii.
„Îmi plăcea să lucrez în bancă, dar nu îmi plăcea că eram privată de libertate, trebuia să vin la un program, să ascult de un șef. Practic, retrăiam cu job toate atitudinile și restricțiile care îmi erau familiare de la tata. Acum, nu tata era cel care punea interdicții, era șeful. Eram condiționată. Trăiam în aceleași limitări. Tot procesul a început atunci când am început să înțeleg. Eu îmi doream un job la care să vin când vreau, să vin cu ideile mele, să pot să greșesc și să învăț. Nu trebuia să mai depind de careva. Simțeam independența, știam că de mine depind. Și era și dorința de a dovedi că pot, voiam să dovedesc. Tata mă demotiva mereu, am fost nevoită să supraviețuiesc emoțional. Când m-am rupt de asociatul meu, am pierdut bani, am luat-o de la zero cumva, dar tot nu m-am lăsat bătută. Atunci mi-am văzut valoarea. Mereu, de exemplu, la bancă mi se spunea să învăț aia că o să mă promoveze. Și nu mă promovau. Am ajuns să cred că nu sunt bună. Eu eram foarte bună în ceea ce făceam, am învățat și eu când am devenit antreprenor că atunci când ai un om bun pe un post, nu-ți vine să îl muți. Acesta a fost contextul în care m-am format.”
Ai fost crescută de tatăl tău cu multe restricții, într-un mod autoritar. Te-ai ambiționat să-i demonstrezi că poți fi pe picioarele tale, n-ai apelat a el nici măcar atunci când îți era extrem de greu. Practic, erați certați. Unde era mama ta în tot acest timp?
VIOLETA MERCEA: Cu mama țineam legătura așa cum puteam, nu am rupt contactul cu ea. Ba chiar atunci când îmi era greu, ea m-a ajutat. Dar n-am avut o relație strânsă, să-i povestesc orice. De fapt, cred că generația mea știe cam despre ce vorbesc… atunci nu îți permiteai să vorbești orice și oricum cu părinții, nu era deschiderea de acum. Au căutat-o atunci când mă pregăteam de facultate, eram în Arad și nu-mi vorbeam cu tata.
Mă durea că el nu se interesa de mine, deși am aflat mai târziu că o făcea prin diferite persoane. Mama mi-a plătit chiria. Bani de buzunar nu aveam. Am avut ambiția de a nu-i spune tatălui mei cât îmi era de greu. Îmi amintesc că am dat anunț într-un ziar și m-am dus să fac curat la o brutărie. Primeam o pâine, atât. Atunci am stat și m-am gândit „dar în așa hal am ajuns, să lucrez pentru o pâine?”.
În mine se dădea o lupă și era multă tristețe. Primeam și niște bănuți, dar acea pâine m-a urmărit mult timp. Mă durea relația cu tata, tata avea o situație bună. Dar orgoliul meu a fost mai mare până într-o zi în care am pus mâna pe telefon și l-am sunat. A început să plângă. La fel și eu.
Când a fost momentul în care i-ai spus tatălui că ai o afacere și cum a reacționat, mai ales că el nu te-a încurajat deloc în direcția aceasta, ci dimpotrivă, mereu ți-a spus că nu merge nimic, că important este să faci o facultate și să te angajezi?
VIOLETA MERCEA: I-am spus în momentul în care am simțit că afacerea merge, dar i-am explicat că nu i-am zis nimic până atunci doar pentru că mereu mi-a explicat că nimic nu merge. Nu a zis „bravo!” sau să se arate entuziasmat, nu e un om care să se exteriorizeze la modul acesta. Mai mult spunea altora că fata lui face asta și asta. Tot un fel de „bravo” e, dar e unul indirect, e o mândrie manifestată diferit.
Când ai început, de fapt, să te consideri antreprenor și când ai început să faci bani, să simți că în mod real lucrurile merg în direcția care trebuie?
VIOLETA MERCEA: În anu 2016, când am luat-o de la zero, de una singură. Atunci am simțit cu adevărat că am libertatea de a face lucrurile așa cum consider eu. Am avut libertatea deplină de a mă manifesta. Clienții mi-au fost mereu ca niște prieteni. Din bancă am învățat să fiu comunicativă și mi-a prins bine. Atunci, în 2016, pentru prima dată am simțit că dacă greșesc, nu sunt nevoită să mă explic nimănui. Faptul că eu nu am fost niciodată protocolară, ci mai mult am căutat dialogul cu clienții, chiar a contat.
„Nu zic mereu a fost ușor, că nu a fost. Dar mereu când dădeam peste o provocare, în loc să stau și să mă gândesc cum să o depășesc, mai degrabă mă gândeam pe cine pot să întreb să mă ajute să depășesc situația respectivă, de unde să iau o informație ca să pot să depășesc situația. Când am început business-ul, n-a fost nevoie să merg la un mentor. Adică era nevoie, dar nu aveam bani… dar când știu că un om are o experiență, întreb. De exemplus, așa a fost șefa mea de la bancă. Când aveam nevoie de un răspuns, am întrebat-o pe ea, fără să mă gândesc că va spune că eu nu știu. Era normal. Am citit, nu m-am lăsat bătută. Și am început să aplic ceea ce citeam. Niciodată nu mi-a fost rușine să cer ajutorul!”
Ai avut momente de blocaj? Ce ai făcut atunci?
VIOLETA MERCEA: Problema mea n-au fost niciodată clienții, căci am avut mereu clienți. Problema a apărut atunci când am vrut să mă dezvolt și mi-am dat seama că am nevoie de oameni. Am găsit eu ceva soluții, dar tot nu era ce trebuie… așa am ajuns la o prezentare de-a lui Lorand Soarez. Tema era fix ceea ce aveam nevoie, era despre cum să-ți construiești o echipă fantastică. Îmi amintesc și acum că eram depășită, aveam nevoie de programul lui Lorand, numai că nu aveam de unde să investesc 9000 lei în acel curs pentru antreprenori. Era prea mult pentru mine atunci. Dar am aflat că se poate cumpăra și în rate și l-am achiziționat. Plăteam 1400 lei pe lună. Am început să parcurg cursul și am realizat că multe dintre tehnici deja le aplicasem involuntar, numai că nu știam că se numesc într-un anumit fel. Dar abia după ce am parcurs acest curs al lui Lorand Soarez am înțeles ce înseamnă să fii antreprenor. Până atunci nu mă gândeam decât la bani și la libertate. Așa că am aplicat ce scria în curs și lucrurile au început să capete un contur frumos. Când aveam o problemă cu echipa, consultam cursul. Din curs am învățat cum să abordez clientul.
„Lorand Soarez fost și va rămâne mentorul meu principal, îmi place felul lui direct și popular. Îmi place că înțeleg tot ce spune acolo, e simplu și accesibil. Metodele lui chiar funcționează dacă sunt aplicate cum trebuie. Încă rămâne mentorul meu, sunt pe platforma lui, încă învăț și aplic. Și da, ai nevoie de educație antreprenorială și să te crești pe tine ca să ajungi la un anumit nivel.”
Ce i-ai spune unui tânăr student sau proaspăt absolvent?
VIOLETA MERCEA: Să țină cont de ceea ce își dorește, e foarte important. Să se descopere, să știe ce îi place și să-și dezvolte anumite abilități. După mine, nu există „eu nu știu să fac asta”. Poți învăța orice dacă într-adevăr vrei să faci ceva. I-aș mai spune să aibă grijă ce voci ascultă, să fie voci bune, care să nu îl oprească din drumul pe care a pornit. Să fie atent la ce sfaturi primește pentru că de cele mai multe ori vorbele sunt proiecțiile celorlalți, deci să nu se lase influențat. Tata mereu zicea că nimic nu merge, era credința sa, nu a mea. Ah, și să nu le fie teamă să ceară ajutor. Eu mereu am făcut asta și nu mi-a fost nici rușine, nci teamă.
Ce-i trebuie cuiva care azi vrea să-și deschidă o spălătorie de covoare?
VIOLETA MERCEA: Bani și determinare.
Și cu activitatea de curățare a obiectelor tapițate cum e?
VIOLETA MERCEA: E altceva, aici chiar n-ai nevoie de bani. Îți trebuie o sumă de până într-o mie de euro, unde am inclus și ceva bani pentru marketing. E o afacere pe care o poate face oricine își dorește să capete o oarecare independență financiară. Se câștigă bani și e o activitate pe care o poți face de unu singur, fără angajați. Dacă vrei să o gândești ca pe un business de la început, atunci costurile sunt mai mari. Dar ce vreau eu să transmit prin eBook-ul la care am lucrat e că există o idee de afaceri cu bani puțini, la care trebuie doar să vrei!
Deci, oamenii ar trebui să achiziționeze eBook-ul…
VIOLETA MERCEA: Categoric! De asta l-am și realizat. Vreau să le aprind acel beculeț care să le spună „uau, sta pot să fac și eu!”. Vreau să împărtășesc din experiența mea. Am ajuns la o maturitate antreprenorială la care simt că îi pot învăța pe alții să facă aceste business-uri pe care și eu le am. Doar că îmi doresc ca ei să aibă un drum mult mai lin decât am avut eu. Aici intervine tot ceea ce am învățat eu în toți acești ani. Astfel, îi scutesc de multă energie și bani risipiți.
Peste 3000 de clienți mulțumiți, ce înseamnă asta pentru tine?
VIOLETA MERCEA: Dacă mă educam, aș fi atins aceste cifre mult mai repede. Am început un business fără niciun fel de experiențe. A fost procesul mai lung, m-am lovit cu capul și am mers mai departe. Nu sunt rezultatele unui model standard, nu am aplicat niciodată 100% tot ce am citit, am adaptat. Nu știu să povestesc cum am ajuns, dar am ajuns. Nu am o formulă, dar am ajuns. Am luat o metodă de acolo, am adaptat-o la clienții mei, la felul meu de a fi. Eu sunt orientată spre client. Îmi place să creez o relație amicală cu clienții mei. Formula mea personală e că îmi iubesc clienții și ei simt asta. Am făcut lucrurile calitativ și asta se vede. Sun personal fiecare client, nu mă dau perfectă, folosesc mult formulele de politeție, am grijă de ei. Asta e formula mea. Sunt sociabilă, prezint în detaliu fiecare serviciu în parte. Eu pun suflet în ceea ce fac și așa aduc rezultate. Eu nu am făcut reducere niciodată. Nici fidelizare nu am făcut. Clienții fideli sunt cei care se simt bine cu tine.
Îți mai amintești care a fost senzația din momentul în care ai făcut primii bani?
VIOLETA MERCEA: Mereu am fost o fire activă, care a căutat să facă un ban în plus plentru că nu îmi ajungeau banii. Am vândut haine, mereu găseam ce să fac. Dacă e să vorbim de primii bani făcuți de la primul client de la spălătoria de covoare, nici nu-mi mai amintesc. Nici nu mă gândeam la bani, eu mă gândeam că există interes. Și preocuparea mea era cum să îi fac pe oameni să vorbească despre mine. Mă gândeam la bani într-un mod indirect, dar a contat mai mult să văd interes și deschidere.
Preocuparea mea nu era să iau banii oamenilor, ci să-i fac ca ei să simtă că merit acei bani. Era o satisfacție interioară. Mereu m-a preocupat să devin bună în ceea ce fac și apoi, oamenii să fie mulțumiți. Faptul că ideea mea a funcționat m-a făcut să-mi spun „vezi, vezi că ce ai crezut tu se îndeplinește?”. Nu mă legam neapărat de bani, ci vedeam potențialul. La început eram atât de perfecționistă, încât frecam acele covoare de numai-numai. În mintea mea îmi spuneam că dacă iese super, atunci omul va fi fericit. Știam că banii vor veni după rezultatele mele!
S-a schimbat avatarul clientului în toți acești șase ani?
VIOLETA MERCEA: Clienții au impresia că deja știu. Citesc ei tot felul de chestii și se simt experți. Înainte, clientul venea la noi, ne lăsa covorul și gata. Pretențiile clienților au crescut odată cu educația eronată pe care și-o fac snguri, citind tot felul de informații de marketing de la concurență. Își creează o realitate care nu e așa. Nu tehnologia face performanța! Trebuie să verifici dacă mașina și-a făcut treaba. Mașina te ajută în rulaj, dar calitatea nu stă în robot, ci în omul care verifică ceea ce face robotul. Niciodată nu m-am folosit de tot felul de tehnici. Eu sunt transparentă, îi las pe oameni să se uite. Și la covoare e ca la haine, dacă există o pată, se întâmplă uneori să iasă, alteori nu.
