„De la 16 ani mi-am dorit să fiu șeful statului, impulsionat fiind de faptul că Bârladul a dat doi șefi de stat, directori de Teatru Național, un întreg leadership politic și cultural. De asta am și intrat în politică, impulsionat fiind să schimb lucrurile în bine, având experința culturală din spate și cu planuri de viitor. Planuri pe care, în momentul de față, le-am amânat ca să zic așa.”, explică Sorin Ciobanu.

                    Sorin Ciobanu spune cu mândrie că e moldovean autentic, format în spiritul valorilor bârlădene, „un moldovean adevărat, care a vărsat la București toată iubirea pentru Moldova”. Iubește Bârladul pentru că e orașul natal, iar Iașul îi e oraș de suflet pentru tot ceea ce reprezintă. Își amintește că Iașul a fost primul mare oraș pe care l-a vizitat când era mic și nu-i venea să creadă că există în mod real fiecare poveste pe care i-au împărtășit-o părinții sau profesorii. La 11 ani, Sorin scria primul său articol de presă. Era un reportaj despre cerșetorii din Bârlad. „Cred că am devenit cel mai tânăr jurnalist prin acest articol!”, mărturisește Sorin, privind în urmă, la copilul care, mai apoi, la 12 ani, deja reușea să-i convingă pe cei care administrau orașul să schimbe în totalitate fața parcului „Victor Ion Popa”, care arăta deplorabil. Au urmat emisiuni prezentate împreună cu sora sa și proiecte mai mici sau mai mari.

„Mi-am format leadershipul cultural și politic în Bârlad, orașul care a dat țării doi șefi de stat, pe A.I.Cuza și, din nefericire, pe Gh. Gheorghiu Dej, orașul în care s-a născut Tonitza, orașul în care s-a petrecut celebra piesă „Take, Ianke și Cadâr” și orașul în care s-a născut și regizorul piesei, Victor Ion Popa, mai târziu director al Teatrului din București. Bârladul rămâne orașul care a dat culturii românești mulți oameni de valoare și chiar pe prima femeie rector a unei Universițăți de Medicină din România.”

                 Îi știam implicarea politică pentru că am fost colegi în cadrul unui program de formare al celor de la Fundația Konrad Adenauer. Sunt ani de atunci… numai că, de curând, Sorin Ciobanu era prezentat în câteva articole de presă drept tânărul bârlădean care a reușit să inaugureze în Spania un monument dedicat lui Mihai Eminescu, chiar de Ziua Culturii în România. Numai că aceasta nu-i prima ispravă a lui Sorin. Tot de numele lui se leagă și inaugurarea Aleii Personalităților Bârlădene din Cimitirul Bellu, un demers făcut în nume propriu și tot cu resursele sale. A fost modul prin care Sorin a dorit să aducă un omagiu tuturor celor care au făcut cunoscut numele Bârladului, personalități care i-au format caracterul și l-au făcut să-și dorească să își aducă aportul la transformarea în bine a unei societăți care i-a oferit educație, șansă, viziune. Ba mai mult, Sorin îmi spune că a înaintat Academiei de Studii Economice din București și autorităților bucureștene propunerea ca o stradă din lateralul ASE-ului să poarte numele lui Anton Davidoglu, „primul rector al ASE-ului, licențiat în matematică cu 10, la Sorbona, tot bârlădean la origini”. E absovent al Facultății de Științe Politice, are un master în Comunicare Politică și în curând va finaliza și masterul în Dezvoltare Urbană și Regională.

„Dacă aș fi primarul Iașului, aș transforma Iașul, cu ghilimelele de rigoare, în Paris sau Veneția, în orașul îndrăgostiților din România. Nu cred că este un oraș mai bun ca Iașul care să devină atracție de 14 februarie sau 24 februarie, în România. Toți scriitorii romantici, clădirile, atmosfera din Iași, studențimea, toate… și pe mine mă miră de ce nu se întâmplă lucrurile înt-o anumită direcție!”, afirmă Sorin Ciobanu, cu maximă convingere.

               Implicarea politică de care spuneam a venit încă de pe la 16 ani… atunci a început să se implice la Bârlad. Apoi, când a venit la facultate la București, a continuat. „Până pe la 30 și un pic de ani”, îmi spune, atunci când și-a dat seama că „oricât mi-aș dori, nu pot să fac ceea ce îmi doresc. Am înțeles că nu pot să pun în aplicare planurile pe care le am dacă nu am un „patron” spiritual, un mentor în spate, dacă nu am foarte mulți bani ori foarte mult timp de pus la dispoziție. Și atunci…pt că lucram, nu aveam timp să mă implic în tot felul de lupte sterile. A trebuit să lucrez ca să mă întrețin, nu am putut să dau curs tuturor lucrurilor din politică. Mi-am dat seama că poate e mai bine să mă temperez pentru moment, să văd cum mă pot implica la nivel civic… iar politica, nu știu, poate când voi fi pe deplin realizat personal și financiar, poate în jurul vârstei de 50 de ani, mă voi întoarce și voi încerca să schimb lucrurile în bine, așa cum mi-aș dori.”

                         În Spania a ajuns de curând, din rațiuni pragmatice, ce țin dee familie. Soția sa este din Spania, născută acolo, toată familia ei e acolo. În România, aceasta coordona un lanț de magazine spaniol când s-au cunoscut, sau, în varianta hazlie, mai aristocratică a lui Sorin, „ne-am cunoscut la un bal caritabil, la Operă”. Nu, un prieten le-a făcut cunoștință. Au doi copii, o fetiță de doi ani și un nou-născut. A contat ajutorul pe care l-ar avea în Spania, din parte familiei ei, o familie numeroasă, în care Sorin a fost primit cu toată dragostea. E conștient că nu ar fi avut în România confortul pe care îl au acum acolo, așa că a zis că e o experiență care-i va fi utilă și mai târziu, când va reveni în țară și va putea aplica și aici tot ce va acumula.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Îmi spuneai că în România ai atins succesul profesional, care e deefiniția ta pentru succes, Sorin?

SORIN CIOBANU: Succesul e să faci ceea ce îți place, cu un nivel scăzut de energie, astfel încât să ai timp să te concentrezi pe viața personală și pe cea profesională. Totuși, pentru a atinge succesul, învățătura e cheia! La un moment dat, nu va mai merge cu cine e mama sau tata, plasa se va cerne. Nu va mai merge șmecheria și impostura, iar elitele reale își vor recăpăta locul, vor fi din nou sus, acolo unde merită să fie. Știi… eu am fost foarte frustrat în relația cu autoritățile române, am participat la toate protestele împotriva tuturor Guvernelor. În România, încă e dificil să interacționezi cu instituțiile, cu mentalitățile unor generații crescute în lipsuri, care au fost nvoie să se descurce.

Și cu toate astea iubești România, ai planuri mari să o promovezi frumos în Spania și să te întorci cândva acasă…

SORIN CIOBANU: Cred că România este țara tuturor posibilităților și cred că România va recupera extrem de puternic, ajutată și de conflictul de lângă noi, din nefericire, dar și cu ajutorul generațiilor care se întorc. Eu cred că generația noastră, a tinerilor cu vârsta între 20 și 40 de ani, e asemenea generației de la 1848. Ne-am educat în străinătate și încercăm să dăm României cam din tot ce am acumulat noi ca informații în afară, astfel încât să reușim să facem o comunitate mai bună.

Spuneai că ai acumulat frustrare în privința interacțiunii cu autoritățile de la noi. Comparativ, căci ai avut și proiectul cu Aleea Personalităților Bârlădene din Cimitirul Bellu, cum a fost primită initiațiva ta recentă din Spania, de autoritățile de acolo?

SORIN CIOBANU: Mi-a fost mai ușor în Spania decât în România. Făcând Aleea Personalităților Bârlădene, am observat că mormintele sunt lăsate în paragină. Pe mormântul lui Davidoglu au crescut trei copaci și mă bucur că au crescut trei copaci pentru că probabil nu va tăia nimeni copacii și mormântul va rămâne de-a pururi acolo. Dar sunt în paragină. Eu am făcut demersurile către UNITER, ASE, Teatrul Național din București, am trimis mailuri, nu am primit niciun răspuns.

În Spania, spaniolii sunt un popor extrem de deschis. Sunt extrem de amabili, asta e caracteristica lor principală. Au primit foarte multe comunități externe de-a lungul timpului. Românii sunt comunitatea cea mai mare din Spania. Aici unde sunt eu, reprezintă 4-5% din populație. Ei sunt extrem de dornici să cunoască cultura noastră. Eu am fost și am vorbit cu primărița și mi-a zis că „ah, dar banca o putem face noi, cu oamenii de la primărie!”. Ei au fost extrem de deschiși, vor să cunoască și altă latură a noastră. Evident că nu știau cine e Eminescu, le-am prezentat un citat care poate fi tradus foarte bine- „Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul!”… Deși Eminescu e universal, în spaniolă, oricât de mult ar încerca să-l traducă, nu e aceeași emoție ca atunci când îl citești în limba română. Am găsit o frază foarte potrivită, care să fie înțeleasă și de spanioli. În momentul de față încerc să fac alte proiecte. Îmi doresc să promovez mărțisorul și să pun simbolul mărțișorului pe clădirea primăriei. Eu, ca persoană, cu sau fără politică, sunt de dreapta. Aici, spaniolii sunt de stânga. Dar putem vedea că stânga e mereu mult mai deschisă la noutăți. Dreapta e mai conservatoare. Ei, ca popor, sunt foarte deschiși. Am proiecte pe care vreau să le implementez la nivel de comunitate, la nivel de Madrid.

Dar în România, în Bârlad mai ales, ai avut inițiative, ai vrut să faci lucruri și ți s-a spus nu?

SORIN CIOBANU: Tot am mai trimis proiecte, dar nu am primit răspuns. E probabil dificil. În Bârlad, activitatea culturală este foarte intensă. Partea mai puțin bună e că nu tot timpul se știe despre asta și nu se află nici la Iași, darămite în alte zone. Cred că autoritățile locale nu au interesul de a promova cultura doar în interiorul comunității. Că da, acolo se întâmplă multe… Dar autoritățile duc lipsă de un PR extern, nu înțeleg nevoia de a avea un PR cultural, care să îi facă pe investitori să vină și să investească financiar, ca să dezvolte comunitățile.

De ce crezi că se întâmplă asta? Mai ales că remarcai o oarecare stângăcie în a-și promova „marfa” inclusiv în cazul Iașului, orașul tău dee suflet…

SORIN CIOBANU: Cred că, în primul rând, e vorba de lipsă de viziune, de capacitate de a te înconjura de oameni care să aibă viziune. Cât despre cazul Iașului, în concret, cred că e și teama de a fi în vizor… tu vrei să faci niște lucruri, dar nu vrei să vină cineva să te întrebe de ce. În cazul Iașului și/ sau al altor orașe mari, acolo unde există politicieni controvesați, nu se dorește atenție. Orașele mai mici, cum e Bârlad, nu e viziune și e și un fel de „strategia omului mai sărac”, adică sunt alte nevoi mai importante. Acum, primarul din Bârlad a întors orașul pe dos, dar în sens bun. A luat cele mai multe investiții din toată istoria. Se uită la nevoi. Sunt asociații, primăria le poate sprijini. Dar cred că asta e viziunea, să se concentreze pe lucrul necesar, pe nevoi. Poate mai târziu, când vor fi toate lucrurile puse la punct, e va crea un band, se va face un pic de PR și în exterior.

În ziua în care ți-am spus că vreau să facem acest material, mi-ai zis că aveai o întâlnire la ambasada României de la Madrid. Cum a fost primită inițiativa ta de autoritățile române de acolo? Cumva e și un ajutor pe care îl oferi benevol, contribui la promovarea pozitivă a României în comunitatea spaniolă.

SORIN CIOBANU: Ambasada a fost foarte receptivă, ambasadorul este foarte deschis acestor tipuri de evenimente culturale. Nu a putut participa, din păcate, pentru că era în România. A venit, în schimb, un ministru plenipotențiar, Valeriu Radulian, care a fost extrem de amabil. Acesta a venit chiar și în comunitatea ortodoxă din localitate, la biserică, unde recitat o poezie de-a lui Eminescu, „Rugăciune către Maica Domnului”, și pe urmă a venit cu noi la inaugurarea monumentului. Acum, ambasada este foarte deschisă, nu știu cum a fost în trecut, dar acum susține astfel de evenimente. Inclusiv Departamentul Românilor de Pretutindeni este deschis să ofere granturi pentru promovarea valorilor române. E o diferență de mentalitate, atât a instituțiilor române din afară, cât și a societății spaniole.

Dar românii?

SORIN CIOBANU: Am făcut o postare pe un grup de români, erau încântați. Doar un mesaj a fost așa mai malițios. Mi-a zis o doamnă că acesta nu e monument. Am invitat-o să facă ea ceva mai mult, că eu atât am putut. A zis că e chiar o idee bună să facă și ea. Mă bucur că i-am impulsionat și pe alții. Sper că entuziasmul doamnei nu va rămane doar la nivel de vorbe.

Ce urmează? Vei continua în această direcție, activitatea din cadrul ONG-ului „Nuestras Costumbres” va fi principală?

SORIN CIOBANU: Da, am mai multe proiecte, dar activitatea aceasta desfășurată în cadrul ONG-ului nu va fi principală. La jumătatea lunii februarie urmează să încep să lucrez, e un job oarecum similar domeniului în care am lucrat și în România. ONG-ul e un hobby, vreau cumva să le insuflu și copiilor mei spiritul românesc… dar, așa cum spuneam, sper să reușesc cu acțiunea de Mărțișor și, apoi, în aprilie, chiar de Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, vreu să inaugurez prima secție de limbă și literatură română de la Colegiul „Rafael Alberti” de aici. Rafael Alberti e cel care l-a și tradus pe Eminescu. Vom dezvălui o placă pe care sunt scrise versurile poeziei „Orizonturi Românești”. Această secție îi va ajuta și pe copiii românilor stabiliți aici să își amintească de România.

Ai spus că activitatea aceasta e ca să poată copiii să preia ceva din spiritul românesc… în ce limbă se vorbește în casă la voi și ce altceva ți-ai dori să preia copiii de la tine?

SORIN CIOBANU: În primul rând, mi-aș dori să preia limba. Se vorbește în spaniolă, dar eu le vorbesc în română. Apoi, credința ortodoxă și capacitatea de a lupta pentru propriile idealuri și valori, să reușească și ei să lase un plus la tot ceea ce ne-au lăsat alții. Acum, că sunt în postura de a fi în altă țară și având copii, îmi dau seama că nu e ușor să îi înveți pe copii limba ta, când e vorba de o familie mixtă. Situația mi-a amintit de Regele Mihai și fiicele sale.

Dar tu, Sorin, ce ai preluat de la părinții tăi?

SORIN CIOBANU: Spiritul l-am preluat de la mama, mama nu a acceptat niciodată să i se spună că e alb, deși era negru. Ne-a educat să ne susținem punctul de vedere. Când am intrat la școala, mama a renunțat la serviciu și s-a ocupat de noi. Am fost crescut în acest spirit al familiei, al respectului, a „ceea ce ție nu îți place altuia nu-i face”, a nu accepta lucrurile care nu sunt de acceptat. Eu sunt sigur că am trăit cam tot ce au trăit cei de vârsta mea, în familiile specifice anilor ’90 , din România.

 

„Am făcut și eu un exercițiu și apoi i-am înțeles efectul, iar rezultatul e tocmai ce le-aș transmite ca mesaj tinerilor dezamăgiți. Experimentul a fost acesta: am pus apă în două sticle și le-am etichetat. Pe una am scris iubire și pe alta am scris ură. După câtva timp, apa pe care am scris „iubire”, la care m-am uitat cu drag, a rămas limpede, clară. Apa pe care am scris „ură” s-a înverzit, s-a făcut urâtă. Oamenii trebuie să știe că noi suntem într-o istorie competitivă. Noi nu suntem în afara istoriei. Nu suntem nici mai buni, nici mai slabi decât ceilalți. Noi suntem în contextul istoric, ce trăim noi, au trăit și alții. Toate statele au disporă, cetățeni plecați să muncască în alte state, nu doar România. Trăim aceeași istorie.
La ce am văzut eu în Spania, pot spune că nivelul de educație medie e fix ca la noi. Unde câștigă alte state față de noi? La faptul că elitele lor sunt la zeci de ani distanță față de noi. Dar nu la elite la nivel de olimpiadă, ci de la mediu în sus. La noi, comunismul a distrus elitele, la ei s-au păstrat. Dacă vrem să schimbăm România, nu middle class-ul, nu nivelul de jos, ci nivelul elitelor e foarte important. Noi avem elite? Uite la noi… plagiate. Ei se cred elitele. Ți-e și rușine. Astea sunt elitele? Ce vreau să spun e că nu suntem în afara istorie, suntem în același context cu toată lumea. Succesul României e să investeasă în cercetare, în educație și cercetare. În acest moment, la nivelul mediu, salariile din România sunt ca în Spania. Într-adevăr, în Spania o duc mai bine decât cei de la noi cei de la nivelul de jos. Dar la medium –high class nu e nicio diferență. Dacă noi vrem să devenim mai buni, trebuie să ne dăm seama că putem face asta doar prin educație și cercetare!”