Răzvan Săndulescu este fondator al Kensington Communications, una dintre cele mai importante firme de consultanță politică din România. Fost jurnalist, trainer de comunicare politică, Răzvan Săndulescu are la activ 22 de ani de consultanță politică. În perioada 2000-2002 a fost consilier al președintelui PNL, Valeriu Stoica, iar între 2002-2004 a coordonat departamentul de PR al PNL. Membru în staff-ul de campanie al candidatului la Președinție, Traian Băsescu, la alegerile din 2004. Are la activ zeci de campanii electorale interne și internaționale. În ultima campanie pentru Primăria Bucureștiului, Kensington Communication a condus campania lui Nicușor Dan.

                    Despre sine, Răzvan Săndulescu spune că e „un perfecționist, binecuvântat cu o soție și doi copii minunați, așa cum sunt toți copiii”. Când era mic, îi plăcea matematica. Spune că l-a ajutat să gândească logic și abstract. În plus, era extrem de competitiv și a vrut să fie mereu cel mai bun în ceea ce face. Răzvan visa să se facă inginer. N-a fost să fie. „Nu m-am făcut inginer, mai am de lucrat la visul ăsta!”, îmi spune. Numai că… după atâția ani de jurnalism și consultanță politică, îi e și lui greu să creadă în vreo altă reconversie profesională și să-și împlinească visul din copilărie. A ales jurnalismul din plăcerea de a scrie.

Asta e varianta scurtă, căci în realitate, alegerea de a face presă scrisă are o poveste care începe din primele zile de după Revoluție, când avea 13 ani. Atunci, Răzvan se trezea în fiecare dimineață la ora 5 și se ducea să stea la coadă la ziare. Motivul era că „doar la acea oră aveai siguranța că vei prinde prima ediție a fiecărei publicații”. Se întorcea acasă fericit, cu un vraf de gazete pe care le citea din scoarță în scoarță până la caseta redacțională. La 16 ani bifa primul articol într-un ziar național, Ziarul Tineretului Liber. Ziarul avea o pagină dedicată adolescenților, „Dictatura adolescenților”, și era realizată de liceeni, grupați într-o redacție de sine stătătoare.

„Eram niște mici rockstaruri, aveam inclusiv turnee prin țară, pe la licee din diferite orașe. Mulți dintre cei care erau în redacția de adolescenți au avut și au cariere formidabile în domeniile lor, fie că au devenit cunoscuți regizori, scriitori sau experți în parenting. Să nu vă imaginați că ceea ce făceam erau chestii de adolescenți. Ne purtam și, uneori, chiar scriam ca niște ziariști adevărați, făceam interviuri, participam la evenimente. După ce s-a terminat cu Tineretul Liber, am crezut că pot face pe cont propriu un proiect similar, să coordonez eu o mică redacție. Cei cărora le dezvăluiam ambițiile mele spuneau că sunt nebun, firește. Cine ar fi dat unui elev de clasa a XI-a, o pagină de ziar pe mână? Cumva am reușit să conving, cu diverse strategii și idei, nu un redactor-șef, ci trei. De ziare naționale. Mai întâi, la Meridian, care era publicația quality a vremii. Ghinionul a făcut ca ziarul să dea faliment la doar două săptămâni de când venisem. Am apucat să public, totuși, două pagini. Nu m-am descurajat și am luat-o de la zero. Mi-am mutat cuibul la ziarul Azi, iar la câteva luni distanță am plecat la Ziua, care se pregătea să vadă lumina primului număr, în 1994. Ulterior, spre finalul anilor ’90, m-am specializat în jurnalism politic.”, își amintește Răzvan Săndulescu, precizând că „presa scrisă a fost dragoste la prima citire. Țin minte și acum mirosul hârtiei de ziar tipărit. Pentru mine acesta a fost mirosul libertății. La 13 ani eram la fel de informat ca un ziarist veteran!”

                   Când a decis să plece din presă și să se dezvolte în domeniul consultanței politice, Răzvan Săndulescu și-a fundamentat alegerea pe faptul că nu mai simțea nevoia de a mai scrie despre ceea ce se întâmplă. Voia să contribuie la ceea ce urma să se întâmple. Așa că a acceptat propunerea lui Valeriu Stoica de a lucra împreună. N-a făcut-o imediat, a stat și a cântărit bine dacă e momentul să plece și dacă într-adevăr poate să se dezvolte în direcția pe care și-o urma.

La câteva luni de la discuția inițială, răspunsul a fot dat mai degrabă sub formă de glumă- „Nu știam cum să pun problema, tocmai pentru că trecuse ceva vreme. Până la urmă, m-am gândit să-i spun sub formă de glumă că, după o analiză mai de durată, m-am decis să accept propunerea lui. A râs și, pornind de aici, am ajuns să conduc celula de criză a PNL în alegerile parlamentare din 2000 și să consiliez unul dintre cei mai inteligenți oameni politici ai României de după 1990”. Probabil că adaptarea la noua profesie s-ar fi făcut mult mai greu, oricât de mult i-ar plăcea lui Răzvan schimbările și provocările. Tranziția s-a făcut ușor pentru că jurnalismul politic, un domeniu pe care îl stăpânea de la firul ierbii, l-a ajutat enorm.

„Am deja 22 de ani de când fac consultanță politică și nu m-am plictisit! Am avut de la început gânduri mari. Voiam să fac diferența între ce se facea atunci în comunicarea politică și ce credeam eu că ar trebui să se întâmple. Veneam cu multă energie și dorința de a împrospăta comunicarea politică din România. Pe atunci nu existau mulți jurnaliști care să facă pasul spre consultanță politică. Imediat ce am ajuns la PNL, am propus ceva complet inedit: ca zece locuri de pe listele pentru alegerile legislative să fie acordate prin concurs tinerilor de până în 30 de ani, dinăuntrul și din afara partidului. Concursul a fost jurizat de oameni obișnuiți, iar intervievatori au fost personalități culturale, profesori universitari. Un fel de program „PNL are talente”. Prin această inițiativă, o serie de tineri cu potențial s-au regăsit pe liste, iar faptul că a fost un succes este dovedit și de cariera ulterioară a acestora în ambasade, publicistică politică, viața universitară sau politică. Cu cei zece și cu următorii 30 am fondat prima școala de leadership politic, în cadrul PNL. A contat mult faptul că lucram cu Valeriu Stoica, un om cu care aveam o compatibilitate foarte bună. Asta a ușurat procesul. Nu am regretat niciun moment alegerea făcută. Este o meserie analitică și în același timp creativă, cu multă adrenalină și satisfacții, care se potrivește foarte bine cu personalitatea mea!”

                   Răzvan Săndulescu a ales să fie omul din umbră. Nici nu și-a dorit vreodată să iasă din umbră. În fiecare zi trăiește prezentul și are o întreagă listă cu persoane dragi cărora le mulțumește pentru tot- „soției mele, Simona, pentru că mă suportă. Surorii mele, Mihaela, care e mai mare cu 7 ani decât mine și care a fost ca o a doua mamă. Profesoarei de italiană, Amelia Varoagea, că a fost alături de mine când conducerea primului meu liceu voia să mă exmatriculeze pentru că refuzam să mă tund. Profesoarei de filosofie din Spiru Haret, Codruta Missbach, care mi-a fost un partener esențial de discuții profunde și care a decedat recent. Ziaristului Dan Mircea Cipariu, care a făcut pagina de adolescenți din Tineretul Liber. Sunt mulți cei cărora le port recunoștință pentru încredere și pentru că au apărut în viața mea la momentul oportun, cum este și asociatul meu, Cătălin”.

Cu Cătălin Dumitru, partenerul de business, are o puternică prietenie și chiar o legătură de rudenie, fiind nașul unuia dintre copii. Prin Cătălin a cunoscut-o și pe Simona Gherghe, soția sa. Fabulos e faptul că Simona și Cătălin au descoperit mult mai târziu că sunt și verișori. Până atunci, nici nu se cunoșteau. Lui Răzvan și Simonei le-a făcut cunoștință prietena de la acea vreme a lui Cătălin. Mai în glumă, mai în serios, spune că a simțit că Simona e femeia împreună cu care vrea să construiască o frrumoasă poveste de când a văzut-o prima dată la televizor.

El a făcut primul pas și a inițiat dialogul, apoi totul a venit foarte natural. La nici o lună de când au avut prima întâlnire, s-au mutat împreună. Au o căsnicie discretă și pentru că „avem două culoare diferite”, spune Răzvan, care adaugă că au reușit acest lucru și pentru că se completează perfect unul cu celălalt- „ea are o carieră de succes în lumina reflectoarelor. Eu am un profil lipsit de expunere publică. Ne completăm. Altfel, amândoi suntem oameni discreți, cu prieteni vechi și cu o viața socială obișnuită, preferăm locurile liniștite. Ca să glumesc, ne ajunge efervescența și puterea fonică a copiilor, nu mai avem nevoie de cluburi”.

Rolul de tată îi pare cea mai grea și frumoasă meserie, care l-a învățat să aibă mai multă răbdare și să fie mai atent la lucrurile care contează cu adevărat. Râde când îmi spune că rolul de tată l-a ajutat să-și îmbunătățească și calitățile de negociator pentru că nimeni nu te forțează mai mult în această direcție decât propriii copii.

„Simona și cu mine vrem să fim mereu alături de copiii noștri și să-i susținem cu tot ce putem, să-i îndrumăm să fie multumiți cu ei înșiși, să-și accepte calitățile și defectele, să aibă valori și principii la care să se raporteze mereu când caută răspunsuri, când au de luat decizii, când întâmpină dificultăți și situații complicate!”

                    Revenind la business, Răzvan Săndulescu și Cătălin Dumitru demontează cât se poate de bine mitul conform căruia sunt șanse mici de succes acolo unde-s mai mulți asociați. Ei au reușit să funcționeze ideal. Sunt diferiți, dar asta a funcționat de minune pentru că se completează reciproc.

A fost și este foarte important că împărtășesc aceeași viziune despre etica profesională. Risc există, precizează Răzvan, acolo unde vorbim de un business de la trei asociați în sus. Sunt șanse mai mari să apară neînțelegeri, dar „dacă există o potrivire de valori și viziune și chiar o zonă de complementaritate a punctelor forte personale, un business nu doar că se poate conduce foarte bine de către două persoane, ci chiar poate avea mai mult succes.”

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro : Ce-și spune Răzvan Săndulescu atunci când se uită în oglindă?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Că am mai puțin păr decât în tinerețe.

Care e amintirea preferată care-ți vine în minte?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Golurile pe care le inscriam în școala generală în calitate de căpitan al echipei clasei. Mai recente, nașterile celor doi copii. Și pentru că am vorbit și de planul profesional, fiecare campanie câștigată. Deci, multe amintiri. (râde)

Ai avut vreodată gândul să pleci din țară?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Nu, dar aș înțelege dacă atunci când vor fi mari copiii, ar alege să-și construiască viața în altă țară, deși, sigur, mi-ar plăcea să-i am aproape. Sper ca până atunci, direcția bună să fie consolidată și de servicii de educație și sănătate mai bune, de o infrastructură care să permita mobilitate superioară și mai puține frustrări.

Până acum, ți-am schițat mai mult un portret al omului și am vorbit prea puțin despre latura profesională, așa că-ți propun să povestim mai pe larg despre provocările pe care le aduce consultanța politică, mai ales că mi-ai mărturisit că îți plac schimbările și provocările… care a fost campania electorală care te-a făcut să crezi că ți-a adus maturitatea profesională?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Cred că cea din 2004, când am fost foarte mult plecat prin țară cu președinte PNL, Theodor Stolojan, și am participat la tot procesul care a dus, în cele din urmă, la schimbarea puterii. Era ceva care părea aproape imposibil cu doar doi înainte, în 2002, când PNL avea în sondaje 10-15% din intenția de vot, iar PD chiar mai puțin. Între 2002 și 2004 mi-a fost încredințat departamentul de PR al partidului. Și în doi ani, cu sprijinul Ralucăi Turcan, care era consiliera și șefa de cabinet președintelui PNL, am reușit să construim cel mai puternic aparat de PR al unui partid. Funcționam practic ca o firmă și livram întregului partid servicii profesionale.

La începutul anului 2004, departamentul meu i-a dat o analiză de trei pagini lui Stolojan. Pe scurt, îi spuneam că estimăm că în lipsa unui game changing în activitatea și prestația sa publică nu va rămâne candidatul final la prezidențiale al Alianței DA. Cum nu s-au întâmplat astfel de schimbări, s-a produs în cele din urmă ceea ce prognozasem. Eu am fost cel desemnat să-i redactez discursul de retragere, în favoarea lui Traian Băsescu, în campania căruia am fost cooptat, ulterior, alături de ceilalți din echipa PNL.

Spun ca acesta a fost momentul de maturitate pentru că a fost o campanie grea și intensă, care a avut de toate, retrageri, lacrimi, dezvăluiri etc. A fost o veritabilă telenovelă politică, cu happy end, pentru echipa cu care lucram și care a contribuit astfel la schimbarea României. După acea campanie, partidul a intrat la guvernare, iar noul management nu a mai fost preocupat să consolideze structurile interne de strategie și comunicare. Am decis să înființez atunci, alături de câțiva prieteni, prima firmă de consultanță politică la care am fost managing partner.

„Niciodată nu am lucrat la stat și nici nu mi-am dorit să ies din umbră. Ca să glumesc, nici soarele nu-mi place foarte mult. Nu am talent de om de scenă. Încerc să fac lucrurile pentru care apreciez că am calitățile pentru a aduce plus valoare în colaborările profesionale. Nu vreau să-mi ating zona de incompetență, prin schimbări inutile. A fi politician e o meserie în sine. Și este una grea, în pofida percepțiilor. Mi-ar plăcea la un moment dat să existe o asociație, o breaslă a politicienilor care să ne angajeze să îmbunătățim imaginea activitățiii politice per se.”, e răspunsul pe care mi-l oferă Răzvan Săndulescu atunci când îl întreb dacă nu s-a gândit în tot acest timp să treacă de partea cealaltă, adică să devină politician.

Ce ar trebui să știe un student la Științe Politice care își dorește o carieră în domeniul consultanței politice? Practic, care e momentul în care, după finalizarea studiilor, se poate considera consultant politic?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Consultanța politică se compune dintr-un mixt foarte complex de servicii și cunostințe. Furnizarea sa presupune diferite competențe și specializări, de la științe politice la comunicare, istorie, psihologie, sociologie și marketing. De aceea, recomand absolvenților să încerce să se integreze în firme de specialitate sau în aparatul tehnic al organizațiilor politice, pentru a înțelege pas cu pas specificul acestei activități.

Într-o frază, cum ai descrie consultantul politic? Ce calități trebuie să aibă un bun consultant?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Consultantul este un specialist multi-disciplinar, cu acces la date, cu știința de a le interpreta și de a construi în baza lor strategii și segmentări capabile să genereze emoțiile necesare pentru a determina reacția dorită din partea publicului țintă. Când vorbim de calități… să aibă încredere în cifre mai multe decât în orice și o minte analitică pentru a le analiza, să înțeleagă procesele de psihologie socială, să cunoască istoria și lecțiile ei, să fie un bun comunicator și să nu vrea sa fie mai presus decât clientul.

Care sunt provocările consultanței politice?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Să îi convingem pe clienți să ne urmeze într-o proporție cât mai mare sfaturile. Este o întreagă discuție despre cât de mult trebuie presat politicianul în afara zonei lui de confort, cât de insistent trebuie sa fie consultantul în relația cu clientul. La începutul carierei am facut greșeala să nu accept NU-ul. Am înțeles în timp că o decizie care nu este internalizată și acceptată real de politician va duce nu doar la o ruptură de încredere, ci va influența și rezultatele.

Sunt reale garanțiile pe care unii consultanți le oferă candidaților? În definitiv, votul e la electorat…

RĂZVAN SĂNDULESCU: Noi putem oferi garanția furnizării unor servicii de calitate, a experienței și cunoștințelor acumulate, cât și a creativității prin care suntem deja recunoscuți în piață. Informăm clientul cu regularitate în ceea ce privește evoluția lui și progresul spre atingerea obiectivelor stabilite, așa cum rezultă din cercetări sociologice, evaluări și analize.

„Decizia este întotdeauna a politicianului, noi îi prezentăm toate argumentele. Noi îi prezentăm toate informațiile și argumentele și îi spunem adevărul, ceea ce credem real, chiar dacă poate deranjează. Pentru mine și echipă sunt importante rezultatele urmărite și stabilite împreună cu clienții noștri. De aceea, fără să punem presiune, încercăm să ajungem împreună la concluziile corecte. Politicianul trebuie să aibă dreptul de a refuza, de a greși pe cont propriu, dar și noi avem datoria să îi spunem când se află pe o traiectorie greșită. Cumva, relația dintre politician și consultant este una ambivalentă de părinte-copil. Politicianul este îndrumat, dar și consultantul are nevoie de validarea politicianului.”

Cu ce pretenții ajung clienții la voi și cum reușiti să îi convingeți că unele așteptări pe care le au sunt nerealiste?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Există într-adevăr, în anumite situații, tentația unor așteptări nerealiste. De aceea, ne și place să lucrăm cât mai fundamentat în baza cercetărilor sociologice pentru că putem prezenta o imagine actuală și o strategie viitoare cât mai ancorate în realitate. Pornind de la această bază ne ducem în direcția agreării în comun asupra obiectivelor fezabile ce pot fi avute în vedere.

Cât de mult s-a schimbat profilul omului politic în acești 20 de ani de când ești consultant, mai ales că multe dintre fețele din politică sunt cam aceleași…?

RĂZVAN SĂNDULESCU: S-au schimbat, totuși, multe figuri politice de prim plan și s-a întinerit mult leadershipul. În mare parte, partidele sunt conduse acum de foști lideri ai organizațiilor de tineret, de oameni politici care acum 20 de ani erau în eșalonul doi sau trei și de foști lideri locali. Mai există o categorie formată din persoane la început de drum politic, cum este, de exemplu, premierul Ciucă.

Ce contează cel mai mult pentru profilul unui candidat?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Să nu-l creionezi fals. Întotdeauna accentuăm atributele pozitive existente.

Care au fost motivele care te-au făcut să refuzi un proiect?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Sunt multe motive pentru care poți refuza de pe poziția de consultant politic un contract, de la valoarea financiară până la potențiale conflicte de interese, neînțelegerea rolului nostru în colaborare sau chiar nepotrivirea de caracter. Pentru noi, reputația este foarte importantă. Ne-am construit-o în timp și cu pierderi financiare.

Am țintit întotdeauna o dezvoltare durabilă și proiecte provocatoare. Uneori am fost nevoiți să facem alegeri grele, care nu se încadrează nici la refuz, nici la acceptare. A fost, spre exemplu, o situație în care s-a tergiversat câteva luni de către un posibil client agrearea formală a colaborării, probabil pentru a ne bloca în a lucra cu alți candidați, un soi de rezervare în orb, fără intenția de a plăti sau de a onora promisiunile. A trebuit să luăm o decizie dificilă, într-un context personal delicat și să acceptăm că nu exista o intenție reală pentru demararea acelei colaborări, astfel încât am putut accepta alte solicitări concrete. Responsabilitatea noastră este față de firmă, față de angajații și colaboratorii noștri. În muncă nu există relații personale, decât dacă ele sunt bazate pe corectitudine.

Tergiversarea de care menționai anterior, cumva se referă la posibilul client Gabriela Firea? Nu ai dezvăluit până acum motivul pentru care de ce nu a mai fost ea candidatul vostru și ați mers cu Nicușor Dan, deși ai primit întrebarea…

RĂZVAN SĂNDULESCU: Da. Refuzasem la începutul anului respectiv și la o colaborare cu un partid parlamentar, pentru că aveam un gentelman agreement cu ea. Renunțasem și la o parte din fee-ul inițial, pe care ne înțelesesem verbal. Pe urmă a dispărut patru luni. Un singur om de lângă ea a vrut cu adevărat, cel care ne și solicitase serviciile în mod repetat, dar nu a fost suficient. Probabil era foarte convinsă că va castiga oricum. În momentul în care Nicușor ne-a întrebat dacă vrem să-l ajutăm, ne luasem deja gândul de la alegerile locale. Am acceptat pe loc. Restul e istorie.

Reușești să te detașezi emoțional de un proiect sau crezi că fără emoție e aproape imposibil să ai rezultatele așteptate?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Consultantul este ca un controlor de trafic aerian, trebuie să fie permanent atent la toate detaliile și să ia decizii raționale. Diferența față de controlorul de trafic aerian este că noi trebuie să producem emoție celor cărora ne adresăm, în timp ce la ei dacă generează emoții înseamnă că au făcut ceva greșit. Consultanța politică este o matematică a emoției. Lucrăm cu cifre pentru a crea emoție. Datele, profilul, contextul, istoricul sunt radarul nostru, iar emoțiile pista de aterizare.

Spuneai că un consultant lucrează cu realități, nu cu povești. Fără o poveste, se poate contura profilul câștigător al unui candidat?

RĂZVAN SĂNDULESCU: O sa parafrazez o replică celebră de film: candidatul care nu spune o poveste nu primește ștampila pe buletin.

Ce contează cel mai mult pentru ca o strategie să fie eficientă? Care e elementul fără de care nu se poate vorbi de victorie?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Cercetarea. Cantitativă și calitativă. Dacă fundamentul de pornire nu ar fi corect, nimic nu va fi așezat mai departe așa cum trebuie, publicul țintă, temele, mesajele șamd. Al doilea element este profilingul. Al clientului și al adversarilor. Colaborăm cu psihologi și specialiști în neuroștiințe. Al treilea palier este creativitatea, modul în care este scos în evidență clientul, hainele comunicaționale cu care care îi evidențiem profilul politic.

Ce anume aduce succesul unei campanii electorale?

RĂZVAN SĂNDULESCU: O strategie corectă și disciplina pentru respectarea ei. Sunt și lucruri care nu depind întotdeauna de consultanți sau politicieni. Cum ar fi resursele, istoricul, apartenenta politică, echipa, media și chiar elemente neprevăzute de context.

Dar când nu vorbim de victorie, cât e vina firmei de consultanță și cât a candidatului?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Depinde de la caz la caz. Dacă un politician nu ascultă recomandările consultantului decât într-o mică măsură, responsabilitatea rezultatului îi aparține într-o proporție mult mai mare clientului, firește. Sigur că la polul opus, în cazul în care strategia este greșită, vina îi revine consultantului. Noi căutăm să lucrăm cu clienți care văd în relația cu noi un parteneriat onest și constructiv. Nu impunem nimănui nimic, nu facem dirigenție, ci consultanță. Există și oameni politici care angajează consultanți doar pentru a le spune ei acestora ce trebuie făcut, pentru că știu ei mai bine. Este dreptul lor, dar nu cred că e o abordare de succes. Din fericire, noi ne permitem să fim selectivi în privința clienților cu care lucrăm.

Că tot am adus în discuție eșecul, cum ai reușit să gestionezi eșecul, când a fost cazul?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Nu ne putem lăuda cu multe eșecuri, nu s-a creat un model de reacție. Oricum, eșecul are o definiție un pic diferită în politică. Un paradox, în politică, uneori, e mai important să nu pierzi, nu să câștigi. Să nu pierzi puterea sau să nu câștige adversarul principal, dușmanul din partid etc. Nu neapărat să ieși pe primul loc. Pentru o firmă de consultanță, eșecul înseamnă neîndeplinirea obiectivului asumat, oricare ar fi el. Dincolo de campaniile electorale, poate fi vorba inclusiv de un obiectiv de notorietate sau de favorabilitate. Fiecare campanie are un specific aparte și o dinamică proprie.

„E greu de împărțit responsabilitatea în cadrul unui eșec pentru că fiecare are o cotă parte din felia aceasta otravită de tort de care se feresc toți și la care, de obicei, contribuie fiecare. La victorie e mai simplu: toți vor cireașa. Mă rog, a spus-o mai bine Kennedy cu eșecul care este orfan.”

Cât de mult s-a schimbat profilul alegătorului?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Profilul electoratului este într-o permanentă schimbare, sub influența diferitor factori economici, sociali, de valori ș.a.m.d. Deși rămânem încă o țară cu un profil destul de conservatoar, dezvoltarea economică și libera circulație, expunerea la modelele de bună guvernanță externă, aduc o sofisticare a asteptărilor electoratului.

A început să se consolideze de ani buni și o clasă de mijloc cu influență în mediul online. Din rândul acesteia avem cei mai importanți influenceri politici, care pot avea o audiență și un impact ridicat atât cantitativ, cât și calitativ. Am ajuns în situația în care o filmare făcută cu telefonul se viralizează și devine o știre preluată inclusiv de media tradițională.

Mai există un segment la care vreau să mă refer separat, chiar dacă nu face parte, încă, din corpul electoral. Prima generație UEuropeană a României, cei născuți după 2007, care au acum maximum 15 ani. Este generația crescută fără granițe, cu acces la tehnologie și într-un mediu în care lipsurile au fost mai puține.

După intrarea în UE, și când am dus-o cel mai rău, am dus-o mai bine decât înainte. Memoria publică este scurtă, dar dacă ne uităm la pozele din prima parte a anilor 2000, dacă citim presa din perioada aceea, am vedea diferențele fundamentale de dezvoltare și cultură organizatorică. Tinerii UEuropeni nu au frustrările generațiilor anterioare și au o mentalitate diferită inclusiv pentru că nu a avut parte până în acest an de anxietățile unei societăți cu nesiguranțe geopolitice. Aceasta este însă categoric prima generație liberă a României, nu cea din 1989.

Ce caracteristici are această generație?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Este efervescentă, estetică, consumă totul repede, vrea satisfacție imediată și comunică bine, natural. Între ei și tinerii din Germania, Anglia sau Italia sunt diferențe minore. Această generație nu va avea un comportament electoral similar cu ceea ce suntem obisnuiți. Este posibil să asistăm în timp la o slăbire a platformelor politice clasice.

Totuși, tot mai mulți sunt descurajați, cred că în România nu se poate. Ce le-ai spune acestora?

RĂZVAN SĂNDULESCU: Că în Romania chiar se poate, se poate orice. Ceea ce e și rău. Dar pentru oameni cu inițiativă și dorință de progres este un teren încă fertil pentru succes. Suntem o țară care se dezvoltă, chiar dacă nu în ritmul optim, dar direcția e bună. Cred în soluții, nu în probleme. Mesajul meu este de conștientizare. Nu poți aici, du-te în altă parte, dar nu renunța, nu te bloca în condiții, nu căuta vinovați, intră sau ieși pe ușa care te duce unde îți dorești.

sursa foto: galerie personală