Povestea Laviniei Bejenariu, medicul psihiatru cu pasiuni nebănuite: „Caligrafia este o formă de supraviețuire culturală, un efort de a prezerva tradițiile pe cale de dispariție, o încercare de a ne menține spiritul viu și, în contact cu realul, o dovadă pură și materială a gândurilor noastre efemere.”

Povestea Laviniei Bejenariu, medicul psihiatru cu pasiuni nebănuite: „Caligrafia este o formă de supraviețuire culturală, un efort de a prezerva tradițiile pe cale de dispariție, o încercare de a ne menține spiritul viu și, în contact cu realul, o dovadă pură și materială a gândurilor noastre efemere.”

Într-o eră digitală, în care stiloul are mari șanse să rămână expus undeva, într-un colț de bibliotecă doar pentru a ne aduce aminte de anii copilăriei, Lavinia Bejenariu, medicul psihiatru cu un talent aparte se încăpățânează să readucă la modă caligrafia, scrisul de mână care spune o poveste prin fiecare mesaj întipărit e hârtie, pânze sau orice alt material. Deși ne-am putea gândi că a fost genul de elev dat mereu drept exemplu pentru cât de frumos și-a făcut tema, Lavinia mă contrazice și îmi mărturisește că a fost „genul acela de elev la scrisul căruia te uiți și știi că va fi doctor (sau speri, ca părinte, că va fi doctor). Știi cum în fiecare clasă era fetița aceea mică, drăgălașă, care avea cel mai frumos scris și pe care învățătoarea o dădea mereu exemplu? Ei bine, eu nu am fost niciodată fetița aceea. Oricât m-aș fi străduit, nu reușeam să trec de calificativul <<Bine>> pentru scris. Am avut un drum anevoios în ceea ce privește scrisul meu de mână… Până în liceu scriam destul de urât, iar diriginta mea de atunci ne era și profesoară de Limba și literatura română. Ea a insistat foarte mult pe importanța scrisului frumos, dar abia peste câțiva ani am descoperit primul stilou care m-a fascinat și pe care nu am știut să îl folosesc. Mi-au îndrumat primii pași în caligrafie dl.dr. Liviu Marcu și dra. dr. Cipriana Mihăilă. Cu ajutorul lor am descoperit frumusețea, eleganța și plăcerea scrisului de mână, a literelor care dansează pe hârtie și spun o poveste.”. Lavinia pare să contrazică zicala „ce scris de doctor ai!” și e exemplul viu a faptului că nu de puține ori ajungem să fim surprinși de ceea ce poate poate ascunde halatul de medic, în cazul de față. Nu are un timp anume pe care îl alocă pentru fiecare proiect, ci totul ține de inspirația de moment și de răbdarea pe care o afișează atunci când se așează în fața paginii albe. Astfel, uneori, spune Lavinia, sunt suficiente câteva minute pentru că unele litere se încăpățânează să asculte de penița s, iar în alte dăți alocă ore întregi până când reușește să „îmblânzească” și cele mai dificile decorațiuni. Cei care o contactează ar trebui să știe că nu știe să deseneze mâini și că nici dinții nu îi ies prea bine. Glumește, evident, și lăsând gluma la o parte, mărturisește că își alege fiecare proiect în funcție de cât de mult îi place ideea din spatele lui, de persoanele cu care trebuie să lucreze și de fascinația proprie pentru produsul final pentru că a descoperit că nu poate lucra dacă nu e dedicată în totalitate procesului creativ. Și nu mare ne-a fost mirarea ca în momentul în care am pășit în anumite spații din Iași, să-i vedem expuse lucrările…

„Îmi place să experimentez diferite stiluri, cum a fost și colaborarea cu Skin Music Lounge, într-o încercare de a îmbina viața de noapte cu arta, de a populariza scrisul de mână prin mesaje amuzante sau provocatoare, de a ajunge la oameni altfel decât prin mijloacele clasice de expunere. Totodată, ca orice artist care se respectă, atenția pe care o primim este hrană pentru egoul nostru frivol.”

Lavinia Bejenariu păstrează pentru sine acele momente în care e doar ea cu ea. Atunci, când nu o vede nimeni, crede că tot ce zboară se mănâncă și râde tare în camera sa atunci când se uită la meme-uri pe net. Iar dacă ar fi să schimbe ceva la ea din ceea ce este până în prezent, ar vrea să aibă mai multă răbdare și înțelegere, să fie mai prezentă în moment și să nu se mai îngrijoreze pentru viitor, să își controleze emoțiile mai bine, să facă mai mult sport și… să nu mai mănânce noaptea la McDonald’s. Și da, lucrează pentru ca toate acestea să se întâmple.

Chiar dacă e medic psihiatru, se declară o fire boemă, prea boemă chiar și visătoare, însă lucrul în spital o ține la curent cu realitatea dură și necruțătoare. Copilăria și-o amintește prin prisma activităților și spune amuzată chiar că a fost un copil ocupat, care trebuia să se trezească dimineața fie pentru a merge la grădiniță, mai târziu la școală și la antrenamente. N-ar putea face niciodată o alegere fermă între pasiune și profesia de psihiatru pe care a ales-o fascinată fiind de modul în care funcționează mintea umană, de universul diferit al fiecărui individ, de poveștile fiecărui pacient, neavând înclinații spre chirurgie sau cardiologie. „Am ales să tratez problemele de inimă albastră.”, completează Lavinia. Creativitatea, mai în glumă, mai în serios, e experimentată inclusiv în exercitarea profesiei, de multe ori, în România, medicii fiind nevoiți să trateze cu ceea ce au la dispoziție, nu cu ceea c ear trebui să aibă, date fiind condițiile de lucru uneori nedemne de o țară civilizată. Pentru Lavinia, după cum chiar ea îmi spune, creativitatea stă la bază meseriei de psihiat, întrucât înțelegerea lumilor atât de diverse pe care le trăiesc pacienții necesită efort de imaginație și empatie, ca și în artă,  unde încerci să redai vizual amalgamul de imagini și sentimente care se amestecă și se întrepătrund în mintea ta.

 

„Totul a pornit dintr-un hobby, dintr-un experiment, dintr-o culoare pusă la întâmplare, dintr-un scroll luuuuung pe Instagram. Sunt fascinată de proces, mereu descopăr ceva nou, mereu experimentez într-o nouă direcție, încercând să integrez o artă oarecum demodată în proiecte noi și inedite. Totul a devenit, astfel, o pasiune care a ajuns să însemne foarte mult pentru mine. Îmi face plăcere să lucrez fiecare literă, să îmi dedic toată atenția unei scrisori, să surprind o anumită emoție într-un tablou pentru că toate aceste lucruri creează o conexiune unică între două persoane: eu, ca artist, și cel care o primește. Cred că avem nevoie de mai multe astfel de momente în care să ne bucurăm de grijă pe care ceilalți ne-o acordă prin lucrurile mici pe care le fac, prin atenția la detalii, prin pasiunea și dedicarea pe care o pun în muncă lor.”

 

Alexandra Gugiuman, revista InSociety: Medic psihiatru, ca profesie. Există vreo legătură între ceea ce transmitem prin scris și comportamentul nostru? Te-ai gândit, poate, să abordezi un curs pe acest subiect sau o lucrare științifică?

Lavinia Bejenariu: Sigur că da. Mi-ar plăcea foarte mult să urmez un curs de grafologie sau chiar să scriu o lucrare pe legătura dintre personalitatea umană și expresia acesteia în scris.

Există anumite calități pe care trebuie să le îndeplinești pentru a deveni „caligraf”?

Lavinia Bejenariu: Caligrafia îți dezvăluie diferite aspecte ale personalității tale, ajungi să te cunoști și să te descoperi, să te apreciezi pentru răbdare, să simți mândrie atunci când ai reușit să creezi ceva frumos, perseverență când, deși ești dezamăgit de rezultat, lupți să îl schimbi, să fie așa cum îți dorești. Calitatea cea mai importantă ar fi o nesfârșită curiozitate, atât față de lumea externă, cât și de cea interioară.

În scris, ce te inspiră?

Lavinia Bejenariu: Orice moment al vieții noastre e un prilej bun să ne lăsăm inspirați. Natura reușește să îmbine atât de armonios culorile, să spună o poveste prin fiecare nuanță pe care o alege. În caligrafie, formele cele mai frumoase sunt circulare, ovale, iar pe acestea le poți observa dacă privești cum aleargă norii pe cer sau cum se unduiesc valurile pe o mare învolburată. Atunci când reușești să fii cu adevărat atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, inspirația te cuprinde și te pune la lucru.

Ce ți-au spus colegii de la spital când au aflat despre pasiunea ta?

Lavinia Bejenariu: Poți să îmi scrii numele meu frumos?

Transmite un mesaj scris de mână o emoție mai mare decât un oricare alt cadou?

Lavinia Bejenariu: Dacă nu sunt diamante pe un colier, eu spun că da.

 

„Într-o lume în care totul aleargă și se grăbește, în care însăși existența noastră devine digitalizată, caligrafia este o formă de supraviețuire culturală, un efort de a prezerva tradițiile pe cale de dispariție, o încercare de a ne menține spiritul viu și, în contact cu realul, o dovadă pură și materială a gândurilor noastre efemere.”

 

De ce fugim de scrisul de mână?

Lavinia Bejenariu: Pentru că este greu, anevoios, solicitant, uneori de-a dreptul frustrant. Pentru că ne obligă să încetinim și să ținem pasul cu gândurile noastre, într-o lume care aleargă.

Caligrafia te și relaxează. Ce altceva te mai relaxează?

Lavinia Bejenariu: Pictatul, cititul, meditația, marea, timpul petrecut cu familia și să mă joc cu Mark, pug-ul surorii mele, Xanaxul.

Vorbește-mi puțin despre familia ta…

Lavinia Bejenariu: Asta este, de obicei, replica mea la serviciu.

 

„Caligrafia nu este doar un exercițiu al trupului, ci e un exercițiu al minții, al spiritului, al dorinței noastre de a ne afirma, de  a ne exprima liber, o activitate care ne oferă noi modalități de a experimenta lumea, iar pentru copii, aceste lucruri sunt foarte importante.”

 

Ai dus pasiunea mai departe și chiar ai început să ții cursuri de caligrafie. Cine sunt cursanții și cum i-ai defini în raport cu vremurile pe care le trăim, în care tendința e spre o excesivă digitalzare?

Lavinia Bejenariu: Îmi place foarte mult să îmi împărtășesc pasiunea mea cu ceilalți oameni care sunt interesați de scrisul frumos pentru că este o experiență care cred că i-ar ajuta să se bucure mai mult de momente de liniște. Am avut absolut toate categoriile de oameni drept cursanți, de la copii care vor să își îmbunătățească scrisul pentru la școală, la artiști care vor să își rafineze un nou skill, la adulți dornici să iasă din rutină zilnică, la deținuți din penitenciare ca parte din proiecte de reintegrare socială. Cred că, per ansamblu, oamenii își doresc foarte mult să revină la lucrurile făcute manual, să iasă puțin din vârtejul tehnologiei care ne prinde pe toți și ne ține  lipiți de ecrane ore întregi.

Pentru că ai amintit despre deținuții din penitenciare… cum au primit deținuții acest curs și, mai exact, ce îi determină să vină să învețe de la tine?

Lavinia Bejenariu: Reeducarea prin cultură, în special prin arta vizuală, oferă noi perspective asupra sinelui și are ca efect pe termen îndelugat modificări de gândire și de comportament, deprinderea de noi abilități care vor duce la creșterea stimei de sine, la dezvoltarea unui sentiment de utilitate care se va traduce printr-o stare de valorizare. La invitația celor de la Penitenciarul Iași si Vaslui, am făcut și eu parte din acest proiect complex și de lungă durată. Deși am avut o reticență inițială, născută din preconcepțiile și stigmatul cu care este privit regimul privat de libertate, cuvintele agentului de penitenciare Chiorescu Mihaela mi-au permis să văd această activitate prin ochii psihologilor care lucrează zi de zi cu deținuții și care contribuie, prin munca lor, la o dezvoltarea comunității din care fac parte: „În primul rând, oamenii din comunitate ar trebui să creadă în persoanele private de libertate. Dacă nu-i tai aripile, cu siguranță va zbura. Ar trebui să le oferim o șansă și să credem că, indiferent de cazierul unei persoane, aceasta este talentată la ceva sau pricepută într-un anumit domeniu.” Am acceptat, astfel, să duc atelierul de caligrafie dincolo de zidul penitenciarului, în speranța că această artă, atât de dragă mie, va reuși să înflorească și în cele mai neașteptate locuri. Câteva luni mai târziu am fost președintele juriului concursului de caligrafie organizat de muzeul Mihail Sadoveanu, iar printre lucrările pe care le-am jurizat s-au numarat și cele ale unor deținuti care au participat la workshop și care au reușit să creeze lucrări impresionante.

Să privim în viitor… ce ți-ar plăcea ca ai tăi copii sau nepoți să moștenească de la ține?

Lavinia Bejenariu: Talentul, imaginația, inteligența, frumusețea și modestia.

Dacă ai avea o superputere, care ar fi aceea?

Lavinia Bejenariu: Mi-ar plăcea să mă teleportez ca să pot vizita cât mai multe locuri noi.

Cine sunt cei care te contactează și-ți devin clienți?

Lavinia Bejenariu: În principal, sunt oamenii care își doresc să ofere un cadou deosebit unei personae dragi, să surprindă un moment unic din viața lor, să imortalizeze pe o pagină de hârtie o trăire incredibilă precum nașterea unui copil, o căsătorie, o declarație de iubire, o celebrare a prieteniei sau pur și simplu îmi spun „nu pot să îi cumpăr o geantă pentru al cincilea an la rând”. Mai sunt persoanele care încep un business nou și vor să își personalizeze brandul cu un logo caligrafic, cei care vor să își facă un tatuaj cu un mesaj important pentru ei și nu vor să aleagă un font de pe internet, cei care vor să poarte haine personalizate de la tricouri cu desenele mele sau geci pictate.

 

„Trăim într-o lume în care fiecare își dorește ceva ce nu mai are nimeni, iar mie îmi face o deosebită plăcere să creez lucruri noi, să îmi depășesc propriile limite creative pentru fiecare client în parte, învățând, astfel, mai multe despre oameni, pasiuni, moduri de a vedea lumea și, cel mai important, am posibilitatea de a transpune personalitatea diferită a fiecărui client într-un obiect care să îl reprezinte atât pe el ca individ, cât și colaborarea noastră.”

 sursa foto: arhiva persoanală Lavinia Bejenariu

 

 

 

 

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.