Loredana Tănasă, profilul învingătorului pentru care problema fără soluție nu e problema sa: „M-aș bucura ca oamenii să-și trăiască viața ca pe o mare aventură!”

„Tata mi-a imprimat rigoarea vieții care, odata asimilată, te duce către victorie, mi-a conturat profilul învingătorului și m-a învățat că nu poți reuși dacă nu ai o disciplină pe care să o aplici zilnic. Când crești alături de un sportiv de performanță, de un campion care a crescut la rândul lui campioni, ești și tu împins către ambiție, faci lucrurile cu rigurozitate și deprinzi un anumit model de viață la care nu vei putea renunța niciodată.”

                  Pe Loredana Tănasă o vedem deseori implicată în acțiuni civice. E modul prin care înțelege să dea societății puțin din altruismul și curajul care o definesc, în semn de mulțumire pentru tot ceea ce a primit de la viață. Dacă-mi aduc bine aminte, mi-a atras atenția în urmă cu câțiva ani, când îl pierduse pe ICE, „o prelungire a sufletului mei și al copilului mei Eliade, nu doar un simplu câine”, după cum mi-l descrie. Atunci, întreaga mobilizare a oamenilor pentru a-l găsi i-a fost o adevărată lecție despre empatie și prietenie, trăită din plin, pe propria piele.
„Să participăm activ la soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea și membrii acesteia e responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Putem să învățăm împreună ce înseamnă toleranţa, încrederea, spiritul civic. Poate nu sunt cel mai implicat, dar încerc pe cât posibil să fiu alături de nevoile oamenilor din comunitatea în care viețuim toți. Nu este ușoară misiunea, motiv pentru care mă alătur și eu celor care inițiază aceste proiecte de ajutorare, de identificare a anumitor aspecte de viață a locuitorilor și de susținere a acestora.”, spune Loredana Tănasă.

              Loredana se definește drept un om autentic, care râde atunci când are motive și plânge fără teama că nu va mai fi văzută ca o femeie puternică. De fapt, nici nu încearcă să pară puternică și nici nu-și ascunde trăirile emoționale firești. Tot ce a reușit până acum a reușit prin perseverență, optimism, curaj, creativitate și diplomație, însă n-ar putea spune cu exactitate, într-un singur cuvânt, ce ar scrie pe cartea sa de vizită, așa că ne lasă pe noi să alegem: flexibilitate, șarm, rafinament, subtilitate și nonșalanță, loialitate, răbdare, altruism!

              Când vine vorba despre Eliade, copilul ei special, povestește fără oprire, explicându-mi faptul că despre acest „călcâi al lui Ahile” al ei am putea face un interviu întreg și tot n-ar epuiza tot ce are de spus. E un subiect dureros pentru că societatea noastră e formată din concepții și preconcepții și nu înțelege cât rău poate face, indirect, prin neacceptare, acestor familii. Nu judecă faptul că oamenii nu înțeleg că dacă vedem, auzim sau alergăm suntem diferiți de cei care, din păcate, n-au aceeași șansă. Eliade a învățat-o lecția simplității pentru că i-a arătat că bucuria și satisfacțiile vin din lucruri simple, chiar dacă deja pare clișeic. Recunoaște că atunci când Eliade avea un an și opt luni și a primit diagnosticul n-a lăsat totul la voia întâmplării, ci a făcut tot ce i-a stat în putere pentru ca el să primească atenția și îngrijirea necesare pentru o viață cât mai normală într-o lume din ce în ce mai anormală și plină de răutăți gratuite. Totuși, Eliade s-a adaptat și n-a fost nici învins, nici învingător. A dobândit o forță care l-a ajutat să nu dea importanță vorbelor din jurul lui și mereu i-a surprins pe cei care se mirau de faptul că nu aude, văzându-l purtând proteze auditive, cu răspunsuri în care întorcea „dezavantajul” său într-un punct forte- „voi sunteți cei care sunteți diferiți pentru că nu aveți aceste olive albastre (culoarea protezelor când era copil), nicidecum eu pentru că le port!”.

„Începutul a fost greu, nu existau logopezi pentru copii implantați cohlear, nu existau materiale logopedice, totul a fost o necunoscută pentru noi toți. Mă bucuram pentru fiecare cuvânt pe care îl rostea și îl asimila în micul lui vocabular. Râdeam și plângeam în același timp, îmi notam zilnic într-un mic notes toate cuvintele noi și am învățat alături de el ce înseamnă să clădești de la zero o nouă viață. Experiența e dureroasă, dar am reușit împreună să trecem peste toate obstacolele. Eliade are aproape 18 ani, și dacă e să fac un exercițiu de imaginație, să mă întorc la momentul diagnosticării, la toate nopțile în care nu am dormit, ci am căutat soluții, la miile de kilometri pe care i-am parcurs între Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu, naveta pe care o făceam săptămânal la București pentru orele de logopedie… spun doar atât: a meritat și nu mi s-a părut că fac nici un efort! Ce a învățat Eliade din toată această experiență și ne învață și pe noi zi de zi este că poți transforma suferința în pace, bucurie și compasiune.”

                 Loredana Tănasă n-ar opri timpul nicio clipă pentru că, spune ea, are o relație specială cu acesta și e curios, dat fiind faptul că, recunosc, m-aș fi așteptat să-mi răspundă că l-ar vrea dat înapoi, în anii în care-i avea alături pe părinți, ambii plecați în ceruri. Totuși, dacă ar putea, ar face o întâlnire ad-hoc cu ei, cu toți ai casei mai exact, ar rade cu lacrimi așa cum obișnuiau să o facă în fiecare zi și le-ar reaminti cât de mult îi iubește și prețuiește, i-ar aduce tatălui o prăjitură Carpați și mamei un portbagaj de flori și ar bea împreunaă cea mai bună cafea sub mărul din fața casei.

Alexandra Gugiuman, revista InSociety: Pari un om care chiar și atunci când i se pare că nu mai poate, tot găsește energia de a merge mai departe. Ce îți spui atunci?

Loredana Tănasă: Funcționez foarte bine pe modul „avarie”. Da, nu renunț atunci când cineva îmi spune că nu pot face anumite lucruri. Și cred că e rezultatul educației pe care am primit-o de la părinți în acest sens. Îmi amintesc că ne investeau cu încredere și ne repetau în permanentță că avem tot ce ne trebuie pentru a reuși. Revenind la ale mele momente de „nu mai pot”, am o vorbă care e amuzantă: dacă o problemă nu se poate rezolva, atunci nu e problema mea! (râde)

I-ai dat copilului un nume… atipic. Eliade. E vreo semnificație aparte?

Loredana Tănasă: Cu siguranță, numele are o încărcătură simbolică, doar că eu am descoperit cu timpul această geografie a simbolurilor din numele lui Eliade. Am ezitat multă vreme să caut semnificația numelui pentru că știam sigur că o voi descoperi pe parcursul călătoriei nostre. Eliade este un bărbat cu o personalitate puternică, motivat să urce cât mai sus și cu o voință cum rar mi-a fost dat să văd!

Dacă tot ai amintit despre călătoria împreună, chiar dacă tu făceai referire la viață, eu voi aduce în discuție expedițiile pe care le-ați făcut împreună prin lume. Ce au însemnat?

Loredana Tănasă: Ne-am descoperit reciproc, ne-am tolerat toate mofturile nemulțumirile. Au fost lecții deschise pentru mine pentru că am încercat în permanență și mi-a și reușit să nu-i blochez în niciun fel autonomia. Fiecare dintre noi vede și percepe altfel locurile, interesele nu sunt similare, însă orice expediție a modelat relațiile dintre noi, am avut momentele noastre de solitudine și de conștientizarea intuitivă a înțelepciunii. Poate că Eliade a găsit răspuns la întrebările adolescenței, călătorind împreună a cunoscut valoarea familiei, a conștientizat standardele dupa care vrea să traiască, și-a conturat singur o hartă a realității și a cunoscut aceasta geometrie sacră a inimii și a iubirii necondiționate. Astfel, Eliade a descoperit care este menirea lui în această lume, a făcut o prioritate din formarea identității personale și a descoperit cine este el. Toate acestea îți pot fi revelate doar experimentând, nu le poți învăța din cărțile de dezvoltare personală sau din poveștile altora.

Ai călătorit mult, care destinație îți este cea mai aproape de suflet și de ce?

Loredana Tănasă: Costiera Amalfitana e zona care mă fascinează și unde, probabil, mă voi retrage la bătrânețe! Foste așezari de pescari, Amalfi, Positano, Ravello, Minori și Sorrento au ajuns astăzi să fie unele dintre cele mai frumoase stațiuni ale rivierei italiene. Găsesc acolo muntele, dar și marea limpede și caldă în tot timpul anului, grădinile suspendate, atmosfera fermecătoare, frumusețea arhitecturală și mirosul de lămâi și portocal!

„Călătoriile m-au învățat să trăiesc mai intens, m-au învățat că e important cu cine pleci la drum și asta chiar aplic în viața de zi cu zi și m-au învățat să caut soluțiile cele mai simple într-un timp foarte scurt. Călătoriile te învață să renunți la prejudecăți, te învață că nu există vreme urâtă, ci că tu nu ai în bagaj hainele potrivite. Nu am urmărit niciodată destinația finală, ci călătoria în sine, oamenii pe care i-am întâlnit și amprenta pe care au lasat-o asupra mea. Am vrut să le înțeleg cultura, să le învăț limba și să încerc gastronomia locului. Călătoritul este despre experiența de viață cu care rămâi, oamenii noi care au intrat în viața ta, memoriile scrise sau scrijelite în suflet și despre libertate asumată! Sincer, m-aș bucura să-i pot inspira pe cei care mă urmăresc să călătorească, să descopere lumea și să-și trăiască viața ca pe o mare aventura.”, mărturisește Loredana atunci când aduc în discuție subiectul canalului de Youtube pe care îl are și pe care vorbește despre… călătorii.

Unde ai opri timpul, dacă ai putea?

Loredana Tănasă: Nu l-aș opri pentru că îmi oferă surprize în fiecare zi. Totuși, aș reveni cu drag într-o dimineață a copilăriei mele, în care toată casa miroasea a vanilie, m-aș întoarce cu toată inima în perioada în care mergeam să o iau pe mama de la serviciu și până termina ea programul ,eu intram în cofetăria „Opera” pentru cel mai bun profiterol, aveam timpul necesar să stau cu orele în librăria „Junimea”și parcurgeam pe jos de multe ori tot bulevardul Ștefan cel Mare!

Care e cea mai frumoasă lecție pe care viața ți-a dăruit-o până în prezent?

Loredana Tănasă: Întâlnirea cu Eliade este lecția cea mai bogată și mai complexă, e lecția care m-a schimbat,care mi-a arătat că viața fără obstacole nu înseamnă nimic. Eliade îmi predă zilnic câte o lecție despre răbdare, acceptare, succes, iubire și tandrețe.

Care e primul gând pe care-l ai dimineața?

Loredana Tănasă: Sunt foarte matinală, mă trezesc de foarte mulți ani la ora 5, cu aceleași gânduri: sa nu iau nimic personal din ce mi se întâmplă în acea zi, să nu-mi pierd simțul umorului și să mă bucur pentru tot ce primesc în dar de la viață! A, și să nu revendic niciodată dreptatea absolută!

„De regulă, nu prea iau în serios viața, trăiesc cu maximă bucurie fiecare moment, am învățat asta trecând prin multe provocări. La sfârșitul zilei îmi dau seama că dacă m-aș fi împotrivit fluxului de evenimente, nu aș fi rămas cu experiențele care m-au făcut să cresc.”

Spuneai de provocări… provocare a fost și să te oferi voluntar în timpul pandemiei de covid-19, dar și să accepți să participi la maratonul din deșert pentru bolnavii de cancer (Ultra trail Marocco Eco Sahara). Hai să detaliem puțin!

Loredana Tănasă: Voluntariatul, sub orice formă, e dăruire și atât! Pentru a primi totul, omul trebuie să-și deschidă palmele și să ofere. Hotărârea cu maratonul a venit firesc, mai ales că era inițativa asociației „Bucuria de a fi”, a prietenei mele Mihaela Palade Gheran (la momentul publicării materialului, din păcate, luptătoarea Mihaela Palade Gheran, cu care am stat de vorbă aici, nu mai este printre noi, a pierdut lupta cu cancerul pe care îl învinsese prima oară…). Știam acțiunile lor, așa că mi s-a părut interesantă acțiunea lor de a strânge fonduri pentru un spațiu în care să-i desfășoare activitatea, un loc în care mai mulți bolnav de cancer și-ar fi găsit alinarea pentru a trece peste această experiență traumatizantă… Cunosc deșertul, știu că te poate oricând surprinde, însă provocările mele, pe lângă cele ale bolnavilor de cancer, chiar sunt insignifiante.

Cum aștepți viitorul?

Loredana Tănasă: Relaxată! Știu că viitorul este suma acțiunilor mele din prezent. Nu îmi fac proiecții, știu că lucrurile se pot schimba în orice moment al zilei. Am învățat de-a lungul timpului să nu mă grăbesc să vorbesc despre ziua de mâine până nu se luminează de ziuă. Oricum, nu știu ce mă așteaptă mâine și nici dacă drumul pe care am pornit e cel drept, dar mă bucur de această călătorie și de toți cei care îmi sunt alături.

                   Loredanei nu i-a plăcut adolescența, fiind o adolescentă introvertită, căreia nu îi plăcea să își serbeze ziua de naștere și nici să fie fotografiată. Prefera solitudinea și să citească în detrimetul timpului petrecut cu alți colegi, iar azi chiar nu regretă nimic din ce a făcut, ci are regrete în acele chestiuni pe care ar fi putut să le facă, dar din varii motive n-a putut. Ca orice om, are temeri. Îi e teamă că nu-i va ajunge viața să iubească și să dăruiască atât cât poate și ne transmite, ca un gând pentru noi, cei care o descoperim azi, să nu lăsăm pe nimeni să ne distragă de la frumusețea „zborului”. „Să găsești câștigul în pierdere și înălțarea în cădere!” e motto-ul care o definește, iar când o întreb de autorul preferat, îmi răspunde cu „pleiada” de autori care o așteaptă acasă, pe noptieră, pentru a fi descoperiți: Paul Gabor, Ana Barton, John Fante, Javir Marias, Tatiana Tolstaia, Liliana Corobca și Ovidiu Nimigean.

Să ne amintim puțin întâmplarea cu pierderea lui Ice. Te-ai gândit vreo clipă că vei stârni un asemenea de val de simpatie și mobilizare?

Loredana Tănasă: M-a impresionat disponibilitatea chiar și a celor care nu aveau animale de companie de a-l căuta aproape în fiecare seara, în zonele în care locuiau! Știam sigur că îl voi găsi, dar nu-mi imaginam că îl voi aduce de la 250 de kilometri! Ne era mult prea dor de el pentru a nu-l mai vedea niciodată, tocmai din acest motiv nu am renunțat nicio secundă să-l caut. Momentul întâlnirii a fost extrem de emoționant, plângeau cei din stația peco unde m-am întalnit cu el, plângeam și eu,i ar domnul care l-a salvat tremura atât de tare, încat nu a mai putut surprinde momentul în filmul pe care îl promisese soției. Pentru Ice rămâne o experiență traumatizantă care l-a facut dependent de mine, iar pentru noi e o lecție despre bunătate și umanitate.

Și tu te-ai îndreptat spre artă. Ai văzut arta și ca pe un refugiu, nu doar drept o formă de exprimare?

Loredana Tănasă: Faptul că m-am îndreptat către artă după 40 de ani este o reacție firească, m-am retras pentru a face lucruri doar pentru mine, pentru sufletul meu. Aceasta formă de artă pe care o descoperi la această vârstă este o hrană pentru spirit. Deși aparent diferite, cele două domenii în care activez sunt congruente. Seara, după ce mă retrag, omul „fragmentat” din mine caută să se recompună, să redevină un om întreg, să-și redescopere sensibilitățile care se estompează în timpul zilei și asta reușesc doar când intru în contact direct cu vibrația masei ceramice. Pentru mine, arta este o metodă de relevare a armoniei interioare, de ordonare a haosului, de cunoaștere de sine, de reîntoarcere la starea de început de lume și de cunoaștere a adevărului!

Ce a preluat de la mama ta?

Loredana Tănasă: Știi cât am iubit-o? Mama a fost un „muzeu” al frumuseții morale, era tare blandă, caldă, calmă, veselă și discretă! Și-a manifestat iubirea sub toate formele posibile, atât pentru noi, cât și pentru cei cu care interacționa zilnic. A fost suport moral pentru mulți, confidentă, a avut o mare calitate: știa să asculte fără să pună întrebări și fără să-ți judece acțiunile. Mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri și-o vor aminti pe d-na Olimpia și asta mă bucură mult că a rămas în amintirea multora ca un poem, ca un simbol al devotamentului și al iubirii! Noblețea sufletească și discreția cu care a trăit, asta am preluat de la mama, pe lângă toate celelalte.

Tatăl tău, un campion, ce ți-ar fi zis astăzi, dacă ar mai fi fost printre noi? Ai scris un mesaj emoționant în ziua în care ar fi împlinit 70 de ani…

Loredana Tănasă: Mi-e foarte dor de el! Crescusem ți tot îmi imaginam că tații sunt nemuritori, mai cu seama campionii! A plecat acum 11 ani, brusc, dar demn, a murit în brațele mele, tot ca un învingător în fața morții. Patologia care i-a oprit călătoria a fost și ea una extrema, se născuse cu amândoi rinichi pe partea stânga, iar asta a dus în timp la dezvoltarea unor tumori neoperabile. Spunea adesea că va trăi 120 de ani, nu s-a întâmplat așa și asta nu i-a plăcut deloc, dar a ras până în ultimul moment, a vrut să-și privească grădina înainte de a pleca și a avut grijă ca mama să nu fie în preajma când pleaca pentru că o iubea foarte mult. A iubit foarte mult oamenii și a fost iubit la rândul lui. Tata a fost omul care nu s-a supărat niciodată pe nimeni, era foarte vesel, jovial și extrem de tonic. Râdea cu toată inima și găsea tot timpul rezolvare la orice problemă ai fi avut. Nu lua nimic în tragic și nu se întrista niciodată!

Cum arată liniștea pentru tine?

Loredana Tănasă: Despre liniște, ca și despre dragoste, s-a scris mult și încă se scrie, însă îi găsim definiția fiecare dintre noi doar după ce o trăim. Eu îmi găsesc liniștea și în cele două ore cât stau în trafic seara, când mă retrag acasă. Liniște e și când aștept în aeroport, forfota din spațiile aglomerate îmi induc o stare de liniște. De fapt, liniștea nu înseamnă absența grijilor, ea vine odată cu acceptarea, cu armonia care se creează între interior și exterior. Nu cred, însă, în starea permanentă de liniște, cred că e important să găsim acele mecanisme care ne pot liniști măcar temporar.

„Simplul fapt că ne preocupăm excesiv să căutam liniștea, să o descoperim, ne aduce o stare de neliniște, de stres suplimentar și ne îndepărtează de ce înseamnă ea în esență. Treaba mea nu este să caut liniștea, ci să o trăiesc pur și simplu!”

Dacă ai putea să fii invizibilă, ce ai urmări?

Loredana Tănasă: Îmi imaginam în copilărie că sunt invizibilă și că pot călători în zone în care nu ajunge nimeni. Daca aș putea acum să dezvolt această abilitate, probabil aș încerca să schimb realitatea dureroasă din anumite zone ale lumii.

Dar dacă ar fi să te reîncarnezi, ce animal ai alege să fii?

Loredana Tănasă: Cred că aș fi un Pur Sânge Arab, așa cum simt că am mai fost. Pasiunea mea pentru cabaline e veche și e moștenire de familie. Bunicul din partea mamei, unchiul meu, dar și tata au iubit foarte mult caii. Am avut un moment când am venit cu această propunerea de a-mi cumpara un cal, dar mama nu mi-a permis.

La ce nu ai putea renunța niciodată?

Loredana Tănasă: Nu dezvolt atașamente! Renunți doar în momentul în care deții ceva, iar eu nu dețin nimic și îmi place această libertate dată de faptul că „nimicul” îmi guvernează viața! Sunt în trecere prin lumea aceasta, iar bagajele mele necesare nu trebuie să cântărească foarte mult!

La ce visai când erai mică?

Loredana Tănasă: Visam să ajung diplomat de carieră, să pilotez elicoptere și să am o librarie! Nici acum nu am renunțat la visul de a pilota, într-o zi voi reuși să fac și acest lucru! Numai cine visează imposibilul e un visator adevărat, nu-i așa?