Șlefuitor de arome și savori, Daniel Meaucă a reușit în câțiva ani să transforme desertul în adevărate opere de artă. N-a știut din prima că acesta e drumul pe care voia să meargă, însă, în momentul în care și-a dat seama că nu doar cochetează cu ideea de cofetărie, ci chiar e un domeniu care îl stimulează, a ales. Încurajat de sora sa, cea care i-a spus că „atâta timp cât faci totul din pasiune, nu ești constrâns, nu simți că muncești”, a renunțat la cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UAIC și a căutat un curs de cofetar-patiser. După ce a așteptat aproape un an din cauză că nu existau suficiente cereri din partea celor interesați, reușea să urmeze modulul la FEG. Aventura de-abia începea, căci fără experiență, puțini sunt cei care să creadă în talentul tău. A avut, totuși, noroc, și a ajuns în laboratorul cofetăriei Hotelului Select. Astăzi, Daniel Meaucă este Pastry Chef la Uniworld Boutique River Cruise Collection, însă mereu își va aminti cu nostalgie și haz parcursul deloc simplu din ultimii șapte ani. Am copilărit împreună, poate, de aceea, e o emoție aparte să-i spun povestea. De la ultima noastră discuție, viața personală i s-a schimbat radical. A devenit tătic, iar toate clipele libere și le dedică „fetelor lui”. Râde când îmi spune ca un avertisment că voi vedea și eu cum e, dar e mulțumit și împăcat. Și-a găsit liniștea de care mi-a vorbit că o caută. În București, când revine în țară, e consultant pentru o cofetărie și nu, n-a renunțat la visul său, acela de a avea mica sa patiserie, cu miros franțuzesc și rând imens la eclere și bezele cu migdale, adică macarons.

 

„Gastronomia făcută cu pasiune, în cazul meu- cofetăria și patiseria, este un mod de a transmite sentimente celor care au ocazia să guste din experimentele noastre! De foarte multe ori spunem că mâncarea făcută de mama și, îndeosebi, prăjiturile ei sunt divine… de ce? Pentru că ne gătește cu dragoste!”, mărturisește Daniel.

 

                     Dincolo de șortul de cofetar- șef, Daniel e un om absolut normal. Se plimbă, face sport, vizionează filme, e cu familia… nimic diferit din ceea ce oricare dintre noi face. Ascultă muzică inclusiv când muncește și i se pare chiar productiv, sunetul muzicii acoperind din zgomotul pe care utilajele unui laborator îl fac. Buratino (porecla sa de mic), copilul ăla năzdrăvan, adolescentul nonconformist și extrem de talentat la fotbal, s-a tranformat în Patissier Cheful Meaucă Daniel, maestrul care ne face să visăm la fel și fel de povești despre care prăjiturile lui vorbesc. Mă corectează și-mi spune că nu s-a schimbat ca om, ci a evoluat. Se observă cât se poate de limpede, de fapt. Însă la poreclă a renunțat, nevoit fiind să se mute în altă zonă a orașului, unde vecinii i-a spus pe nume. Totuși, de-ar fi să revină în cartierul în care a copilărit și să-și revadă prietenii și vecinii de atunci, cu siguranță, recunoaște, că nu l-ar mira să audă că e strigat după poreclă.

„Adolescentul nonconformist… hmmm!  Destul de complex, aș zice, raportat la felul în care mă priveam eu. Îmi aduc aminte cu drag de perioada liceului, de pildă.  Am fost un tănăr destul de normal. Nu fumam, nu consumam alcool… îndrăznesc să cred că aș fi un model pt tinerii din ziua de azi. Adolescentul s-a transformat în patissier, pastry chef, cofetar chef destul de târziu, adică pe la 22 de ani! Ciudat, nu?”

Folosește rețelele de socializare pentru  a arăta împătimiților de dulciuri partea de artă, una dintre dorințe fiind să reușească să-i educe pe consumatori în sensul în care, știind mai multe despre cofetărie, vor aprecia calitatea.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro:  Fiind pe un vas de croazieră, ești mereu pe ape, cum s-ar spune. Povestește-ne despre cum decurge o zi din viața ta. Te consideri un om împlinit, nu neapărat norocos…

Daniel Meaucă: Am ales să fiu pe ape atunci când am ales să plec pe vapoare de croazieră. La 24 de ani, mi-am luat inima-n dinți și am vrut o schimbare în domeniu. A fost o schimbare radicală, atât profesional, cât și personal. Cum decurge o zi pe vasul de croazieră? Trebuie să fiu treaz dis de dimineață, lucru la care nu sunt foarte bun, căci întârzii mereu la muncă. Apoi, începe producerea deserturilor pentru 150 de pasageri și alți 50  de crew-membri, colegi de muncă din hotelul plutitor, care ne duce din Olanda până în Elveția, alteori Germania, Franța, Serbia, Ungaria, Austria ș.a. Lucrez pe vapoare de croazieră pe fluviile din Europa. Sunt un om împlinit profesional, dar, cel mai important, sunt împlinit personal. Încerc să îmi las o amprentă, să nu fac „umbră pământului”, să plantez un copac, să-mi întemeiez o familie. Îi sunt recunoscator Celui de Sus pentru tot ceea ce mi-a dat, lucruri mult mai importante decât profesia, cariera sau jobul pe care îl avem. Noaptea nu te încălzesc banii, faima sau cariera, cel puțin așa văd eu lucrurile.

Povestește-ne puțin despre începuturile în universul cofetăriei? Te-ai aventurat într-un domeniu mai puțin obișnuit pentru un bărbat… Cum au primit ai tăi hotărârea ta de a merge pe acest drum și cât de mult au contat părerile celor din jur, poate?

Daniel Meaucă:  Totul a început în perioada liceului, când a trebuit să gătesc. Am făcut primul meu chec cu nuci, rețetă „furată” de la sora mea mai mare. În copilărie, ea era maestră. Prin 2010 mi-am dat seama că îmi place acest domeniu și am ales să fiu cofetar. Aveam 22 de ani. Cu toate că am cochetat cu fotbalul, am decis să încetez cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport (UAIC, Iași) pentru că nu mă mai regăseam. Am gândit pe termen lung și nu îmi pare rău… sportul nu îți oferă foarte multe opțiuni. La fotbal, dacă nu bați fierul cât e cald, șansele se diminuează. Am ales să fiu cofetar după o discuție cu sora mea. La vremea respectivă, puteam să aleg orice. Am căutat pe net, am luat ziare, am făcut un curs de specializare la FEG pentru care am fost nevoit să aștept un an de zile să se adune un anumit număr de cursanți. Așa a fost începutul, începutul cofetăriei: un curs de 3-4 luni în care înveți ABC-ul cofetăriei, un pic de practică într-un laborator de cofetărie, susții un examen și obții o diplomă de specializare pe care scrie cofetar –patiser,  lucru de care îmi amintesc că eram tare mândru, deși eram un ucenic în domeniu! După, a început adevărata aventură! Ai diploma, caută-ți de muncă! Dani căuta în anunțuri, dar cine te ia fără experiență….? Veșnica problemă în România: caut tânăr de 22 de ani, cu 10 ani experiență în domeniu! Râd acum, dar îmi amintesc că am început să sun la toate cofetăriile din Iași, să trimit mailuri și așa am găsit primul meu loc de muncă de la care mi-am dat demisia după o lună de zile. Nu m-au plătit, iar eu nu apreciez neseriozitatea! Le-am făcut reclamație la ITM Iași, să mă simt împlinit. E funny povestind, dar atunci eram furios foc!  Și, uite-așa, am început să caut din nou de muncă… Puțin norocos de data asta și mai încrezător în mine, am susținut un interviu la Hotelul Select din Iași care, din punct de vedere al cofetăriei, era și este unul dintre locurile cele mai bune unde poți lucra în Iași! Atunci am învățat prima dată cum să te „vinzi” ca imagine, la un interviu. Practic, nu aveam decât o lună de experiență și restul era doar dorința imensă să învăț. Cât de norocos am fost atunci, știu! M-au angajat și am lucrat un an de zile, an în care am învățat foarte multe. Am lucrat alături de cofetari cu 20- 30 de ani de profesie, am avut numai de învățat, dar niciodată nu am lăsat să se vadă că nu am experiență. Am compensat, oarecum. Eram ca un burete care absorbea orice informație! Am început cu partea cea-mai-cea a cofetariei- decorațiuni din marțipan, figurine care mai de care. Plecam acasă, căutam pe internet figurine Disney, Mickey Mouse ș.a. Și pentru mine era ceva nou. Eu nu știam să desenez, să modelez. Zilnic mă autodepășeam și mă încânta acest fapt. A fost începutul cofetăriei și nu o să uit niciodată! Am iubit această meserie și o iubesc în continuare! Ai mei au primit cu bine alegerea mea pentru că era ceea ce îmi doream eu. În România și, mai ales în Iași, e o meserie neobișnuită pentru un bărbat, dar, în afara țării, procentajul e de partea bărbaților.

Reușești să duci cofetăria la nivel de artă. Performanța înseamnă muncă și sacrificii. Te-ai gândit la o primă stea Michelin? Se-ntâmplă uneori ca „devoatorii”, să-i numesc astfel în spirit de glumă, vor să-l cunoască pe maestru. Ce simți în momentele în care oameni străini ție vin să-ți mulțumească, să te felicite personal, în calitatea ta de Patissier Chef?

Daniel Meaucă: În privința stelelor Michelin, nu e timpul pierdut.  În schimb, am primit numeroase premii în fața a sute de oameni și e plăcut să fii apreciat de către cei din jur. Te simți ca la premiile Oscar, când, o sală întreagă, la un eveniment de gală anual, te aplaudă și îți recunoaște meritele. E un sentiment minunat! Oricine merită să trăiască astfel de emoții de apreciere din partea celor din jur, în urma anilor de muncă. Totuși, de neuitat e atunci când un client, un pasager dorește să te cunoască, să vadă cine se ocupă de deserturile pe care le gustă zi de zi, te îmbrățișează și îți multumește  pentru emoțiile pe care i le  transmiți prin arta culinară! E… priceless! Atunci conștientizezi cu adevărat că munca ta e apreciată din suflet.

Ingredientele succesului? „Hmmm… am o rețetă,  parcă e ca macaron- ul franțuzesc: 100 g seriozitate, 100 g devotament, 50 g pasiune, 200 g muncă asiduă. Se amestecă bine-bine pe bain-marie și se adaugă multă iubire! Rezultatul vă va surprinde în mod plăcut, dar câtă lume e dispusă să folosească toate ingredientele?”, e formula pe care Daniel Meaucă ne-o dezvăluie.

Ce le-ai spune celor care-și doresc să înceapă o carieră în domeniu, acum, după atâția ani în care îți permiți să tragi linie, să te uiți în urmă și să spui fără modestie, ”da, am reușit!”. Mă refer aici, în special, la ieșenii care poate nu știu unde ar trebui să se intereseze, să facă primul pas, cum s-ar spune.

Daniel Meaucă: Celor care ar vrea să înceapă o carieră în domeniu le-aș recomanda multă răbdare, curaj și pasiune. Orice meserie pe care vrei s-o duci la nivel de artă necesită timp, să fii dedicat, să nu te gândești la bani! Banii vin în timp, dar sunt doar numere, iar numerele sunt diferite- azi, mai puțin, mâine, mai mult!

Cât e creație în tot ceea ce faci, cât e muncă și cât e măiestrie sau parcursul în detaliu a unor rețete? Inspirația de unde vine?

Daniel Meaucă: Mă inspir mereu din gusturi, arome, poze de pe internet, cofetării în care intru și văd ceva care îmi atrage atenția, stări interioare, sugestii, păreri (de genul, ciocolata amăruie ar merge cu un pic de cafea și lichior de amaretto), cărți de cofetărie, idoli din domeniu. E un flux mare din care mă inspir, care implică muncă, măestrie, creație. Toate au un procent care, în timp, se diminuează reciproc: creația necesită timp, dar măestria diminuează munca pentru că deții controlul a tot ceea ce faci.

„Ieșenii, de fapt, oamenii, în general, sunt dispuși să plătească pentru calitate, clar, însă ține de marketing, de renume, de calitatea pe care o oferi. Mai trebuie educați, cu siguranță, iar acest lucru necesită timp.”