Ilustratorul Adrian SERGHIE: „Ilustrațiile care nu au o tematică anume au multe mesaje ascunse, căci prin ele a vorbit inima în locul meu și le-a pus pe hârtie!”

Ilustratorul Adrian SERGHIE: „Ilustrațiile care nu au o tematică anume au multe mesaje ascunse, căci prin ele a vorbit inima în locul meu și le-a pus pe hârtie!”

 

„Le spun tuturor că niciun lucru nu e degeaba făcut. Eu am desenat timp de doi ani (peste 300 de ilustrații cu expresii românești) până să fiu văzut de un public mai mare!”

                   Desenează chiar și-atunci când nu-l vede nimeni, adică-n timpul liber. E premisa de la care pornește discuția mea cu Adrian Serghie, ilustratorul ieșean care trăiește pentru și prin artă. Deși diagosticat cu boala Behcet, o boală autoimună rară, o boală a vaselor de sânge care i-au afectat ambii ochi, Adrian își dorește să fie apreciat pentru talent și creații, fără a considera boala ca principal motiv pentru care cineva i-ar cumpăra creațiile. I-a luat mult timp până a acceptat diagnosticul: „am refuzat să cred. Am crezut că e o glumă sau un vis. Am fost supărat, m-am simțit singur, alungat, urât de oameni, respins de toată lumea.”, povestește Adrian Serghie. Doar că apoi a venit acceptarea. Asta l-a ajutat cel mai mult. „Am început să aprecieze ce (încă) am și să lucrez în direcția asta.”, completează.

                 Feedback-ul pe care-l primește de la cei care-i cumpără creațiile îl motivează și îi dă încredere. De aceea, spune ilustratorul, ‹‹Wow! Ce tare! Super! Mulțumesc! Ești tare. Bravo!›› sunt reacțiile care-l ajută foarte mult și-l determină să își dorească să deseneze și mai mult și să aibă și mai multă încredere în sine. Clienții săi, în proporție de aproape 90% sunt oameni ca oricare dintre noi. Unii îi iubesc arta și o vor pe pereții lor, alții vor să o dăruiască celor ce și-o doresc. Cert e că de-a lungul timpului, Adrian Serghie a avut de-a face și cu clienți pretențioși, nehotărâți sau schimbători. Alții, în schimb, i-au lăsat libertate deplină. Oricât de dificilă i s-a părut vreo colaborare până acum, a dus-o la bun final. Totuși, în tot acest timp a învățat să și renunțe la clienți. Nu o făcea până de curând din teama de a nu-i pierde atât pe ei, cât și banii care ar fi urmat să-i primească. Dar cu maturitate, i-a ieșit și știe cum să traseze granițele cu clienții, mai ales atunci când clientul e dificil. Ce-i lipsește pentru a fi și mai cunoscut? „Un atelier, un Facebook care nu-ți limitează postările în niciun fel, clienți dispuși să cumpere artă, un ochi mai sănătos, un milion de lucrări vândute.”, spune mai în glumă, mai în serios, Adrian Serghie, artistul care nu neagă faptul că-n alt oraș din lume, cel mai probabil, ar fi avut și mai mult succes, însă în Iași se simte acasă și cumva, poate că acesta-i este destinul, deși niciodată nu poți fi sigur de ceea ce-ți rezervă viitorul.

„Îmi doresc să vând lucrări fiindcă sunt bun, sunt amuzant, nu fiindcă sunt bolnav. Nu-mi este frică să îmi pierd vederea, ci să rămân singur în întuneric. Am ambii ochi afectați de boală, doar că la stângul mai tare. Pericolul nu s-a terminat. Pastilele pe care le iau doar încearcă să oprească dezvoltarea bolii, nu să mă vindece. Dacă ajunge la inimă sau creier, atunci e foarte grav. Oricum, ochii nu-s singurele simptome aduse de boală. Obosesc foarte repede, mă dor încheieturile și spatele mereu (mai ales când stau în frig/umezeală), stări de amețeală când te aștepți cel mai puțin, și multe altele. Există și o vorbă prin spitale: ‹o boală autoimună nu vine niciodată singură.›. Da, îmi forțez ambii ochi pentru a da ce e mai bun, cât mai pot.”

                      Ultimii doi ani i-au fost cu de toate, de la scăderea vânzărilor și comenzilor până la situația în care a fost nevoit să-și umple timpul cu tot felul de alte activități pentru a nu-l acapara depresia. A continuat să facă live-uri pe Facebook, a început să se plimbe cu bicicleta și să se uite la tot felul de seriale împreună cu soția sa. Practic, trebuia să facă în permanență ceva pentru a avea curaj să facă proiecții de viitor, să rămână optimist, chiar și-ntr-o lume în care viața ne-a fost bulversată și dată peste cap tuturor. „20.000 leghe sub mări” și „Insula misterioasă”, ambele scrise de Jules Verne, îi sunt cărțile preferate și și-ar ilustra propria copilărie printr-un „un copil în stânga, care se joacă cuminte cu jucăriile sale, iar în dreapta un altul ce desenează pe pereți uși ce urmează a fi deschise. Eu fiind ambii.”, iar asta doar pentru că Adrian, în copilărie era extrem de curios. Și tocmai această curiozitate s-a făcut să nu-i fie teamă când, de exemplu, băga cuie, șurubelnițe și furculițe în priză, punea șireturi pe aragaz, amesteca toate substanțele din casă într-o singură sticlă, căuta oase de dinozaur afară, în fața blocului. Apoi, mărturisește Adrian, a venit o vreme în care s-a încuiat și stătea numai în casă, singur, în camera sa. Nu mai simțea nevoia să stea printre oameni. Stăteam pur și simplu printre benzi desenate, desene, muzică și calculator. Și-acum se întreabă de unde a moștenit talentul, însă n-a găsit răspunsul încă- „poate că cineva trebuia să înceapă și ramura asta în familia mea și am decis să fiu eu primul.”. Totuși, când vine vorba de „moșteniri”, spune că de la părinți a luat, cel mai probabil, felul de a fi. Mama, de un calm aproape, iar tatăl mai exploziv. El e între aceste două persoanlități.

Alexandra Gugiuman, InSociety: De ce ilustrații și nu alt gen de desen?

ADRIAN SERGHIE: În liceu, am făcut patru ani de sculptură. Apoi, la facultate, am încercat un an de foto-video. În Erasmus am ales ceramica. La toate am renunțat. Într-un final, am descoperit grafica, ilustrațiile de carte, benzile desenate etc. Am fost într-o căutare mai lungă, dar a meritat. Simțeam că celelalte nu sunt pentru mine.

Când erai mic, aproape că redai în tocmai orice tablou. Ai tăi au remarcat acest lucru. Ce anume te-a făcut atunci să imiți acele reprezentații și cum a început totul, de fapt?

Adrian SERGHIE: Nu mi-am pus niciodată întrebarea asta, adică cum de am început. Probabil că s-au unit toate piesele: aveam o foaie, un pix/creion, eram un copil extrem de curios și cred că voiam să văd ce ușă deschid dacă fac acel lucru. Și poate și pentru că îmi plăceau foarte mult desenele alea cu mașini, încât le voiam și pentru mine, dar nu puteam decupa fața de masă, așa că le-am imitat. Când eram mic imitam obiectele pe care le vedeam la bunici, desene din ziare și reviste, dar mai ales fața de masă cu mașini.

Îți mai aduci aminte care a fost primul desen?

Adrian SERGHIE: Îmi amintesc că imitam niște mașini clasice de pe o față de masă a bunicii, dar recent am găsit un prim desen de-al meu, chiar mai vechi decât mașinile de care spuneam, care e cu o casă, normal. Tatăl meu își amintește că desenam pe toți pereții din casă.

Dar prima ilustrație pe care ai reușit să o și vinzi?

ADRIAN SERGHIE: Prima ilustrație făcută e sigur una făcută în facultate, dar nu-mi amintesc care anume. Oricum, erau, consider eu, un alt capitol, în care încercam să îmi găsesc un stil al meu. Aș menționa o serie de ilustrații de la sfârșitul masterului, lucrări de disertație, ce purtau numele „Iașul vechi în prezent” (le găsiți pe pagina mea de Facebook). Acestea reprezentau exact ce zice titlul: am încercat să pun pe hârtie un Iași vechi, care nu mai arată așa, alături de Iașul de acum (clădiri care nu mai există sau arătau altfel în trecut alături de elemente noi, moderne, precum mașini, tramvaie, oameni îmbrăcați ca în prezent etc). Apoi, undeva după această serie, am început să primesc comenzi de desene după fotografii. Refuzam să fac portrete și oricum nu prea mi se cereau și așa am ajuns să ilustrez oameni și poveștile lor, prin „Desene după fotografia ta”.

Dintre toate proiectele de până acum, de care te-ai atașat cel mai mult?

ADRIAN SERGHIE: Primul a fost „Iași (fotografii vechi)”. Al doilea a fost și sper să mai fie într-o zi- „Desenaton – Maraton de desen”, iar al treilea e „Expresii românești ilustrate”.

„Mi-a luat mult timp să am încredere în arta mea, în ceea ce fac. Încă nu-mi vine să cred că oamenii își pun pe pereți sau pe birou desene făcute de mine. E greu pentru mine fiindcă uneori simt că ceea ce fac nu e bun de nimic, un sentiment care apare mereu la artiștii de toate felurile, și ajung să mă simt un impostor, un sentiment despre care artiștii români nu vorbesc, deși, în afară, artiștii străini vorbesc despre acest sentiment mereu.”

 

Ce-ar trebui să știm noi despre ilustrații?

ADRIAN SERGHIE: Dacă te referi la cele făcute de mine, să știi că cele care nu au o tematică anume, au multe mesaje ascunse în ele. De multe ori a vorbit inima în locul meu și le-a pus pe hârtie. Sunt pline de sentimente, frici, iubire. Sunt cele pe care majoritatea nu le înțeleg, nu le cumpără, le ignoră, dar la care eu țin cel mai mult.

Dacă tot ai menționat despre mesajul transmis, am observat că pisicile apar des în ilustrațiile tale. Ce altceva te inspiră în creații?

ADRIAN SERGHIE: Mereu mă inspira pisicile. Am scos trei volume de cărți de colorat cu pisici, stickere, am avut la un moment dat și două personaje create de mine, și anume Meow & Meuw. Sunt inspirat de orice: de boala mea/de ceea ce simt, de expresii românești, de puns, de viața de zi cu zi, de pisici și alte animăluțe, de conversațiile pe care le aud în mijloacele de transport în comun, de natură, de cărți etc.

În Iași, ai un loc preferat unde mergi de fiecare dată când simți nevoia să te regăsești?

ADRIAN SERGHIE: Mă plimbam foarte mult prin Iași în urmă cu câțiva ani. Nu mai fac asta. Acum stau între 8 și 12 ore la birou, unde lucrez pe hârtie sau pe calculator. Cred că Copoul mă ajuta mult, dar dimineața când nu e multă lume.

Viața și ilustrații în alb-negru sau în culori?

ADRIAN SERGHIE: Viața color, ilustrațiile în alb-negru mereu. Așa mi se pare natural.

„Toti artiștii au creații care nu le ies așa cum și-ar dori. După un timp, nu-mi mai place nicio lucrare. Dacă unui client nu i-a plăcut o anumită comandă și a fost din vina mea, am refăcut. În rest, mereu dau mai mult decât am fost de acord cu clientul.”

Cu mintea de acum și fiind din nou în anii de liceu, ce i-ai spune adolescentului Adrian?

ADRIAN SERGHIE: Am stat mult să raspund la întrebarea asta fiindcă știu că în timpul liceului eram ca un cal din ăla sălbatic, greu de controlat, de îmblânzit. Nu ascultam de nimeni, nu-mi păsa de nimic. Cu siguranță nu aș fi ascultat nimic din ce mi-aș fi spus. Dacă aș fi reușit totuși să ajung cumva la el, i-aș fi zis să nu mai piardă vremea căutând și l-aș fi direcționat înspre ce mă face pe mine fericit acum.

Având în mână o busolă a timpului, pe care să o poți folosi, în ce direcție ai seta-o? în viitor sau în trecut?

ADRIAN SERGHIE: Înapoi, cu siguranță, dar să știu tot ce am greșit, ca să încerc să repar. De asemenea, simt că mi-am irosit mult timp cu proiecte care nu meritau și aș fi acordat altora mai multă importanță.

Visezi?

ADRIAN SERGHIE: Nu prea visez, iar când visez, eu nu prea fac parte din vis. E ca și cum privesc la un film sau la visul altcuiva. Dacă mă întrebi la ce visez cu ochii deschiși, aș răspunde că la o lume în care văd bine cu ambii ochi și în care aș fi apreciat mult mai devreme de ceea ce sunt în stare, nu să aștept ceva greu să mi se întâmple ca să realizez.

În momentele dificile din viață, ce ți-ai zis?

ADRIAN SERGHIE: „Nu mă face pe mine boala asta!” sau „Pot trece și peste asta!”.

Dacă ar fi să te reîncarnezi, ce ai alege?

ADRIAN SERGHIE: Bineînțeles că o pisică. Am înțeles că viața de pisică e foarte „grea”.

 

Pe Adrian Serghie îl găsiți pe site-ul său, www.adrianserghie.ro, unde puteți vizualiza galeria ilustrațiilor realizate până acum, dar și pe pagina sa de Facebook.