Cover Story- Doru Mocanu, designer: „DIVOS – Dare To Be este lupta pe care n-am pierdut-o niciodată!”

Cover Story- Doru Mocanu, designer: „DIVOS – Dare To Be este lupta pe care n-am pierdut-o niciodată!”

La 40 ani, Doru Mocanu poate vorbi din propria experiență. Nu neapărat vârsta i-ar permite să dea sfaturi, cât mai ales povestea din spatele a ceea ce lasă de multe ori să se vadă la suprafață. Și-a dedicat timpul, energia și creativitatea unui proiect în care a crezut din prima clipă, Divos- Dare to Be, „pariul” făcut atunci când a decis să revină în țară după o bună perioadă de timp pe parcursul căreia a sperat că Italia îi poate deveni „acasă”. A sperat, ca orice tânăr care ia calea străinătății, că acolo se va împlini, dar întotdeauna drumul e condimentat de fapte și întâmplări neprevăzute. Provocat să dea timpul înapoi, să-și amintească despre acea perioadă despre care am crezut că și-a pus amprenta asupra creațiilor sale, influențându-i stilul, Doru mi-a spus fără ezitare că Italia i-a plăcut, însă în tot acel timp s-a simțit incomplet. Cât despre influențe, recunoaște, atenția la detalii a împrumutat-o de la italieni, fără să-i pară rău.

„Mi-a plăcut mult Italia, dar nu m-am simțit niciodată întreg. Am căpătat experiență, dar Iașul e tare frumos… Acolo am atins un nivel financiar bun, dar nu m-a mulțumit. Nu m-am simțit întreg. Nu am avut probleme pentru că eram român, dar simțeam că locul meu e acasă.”

Doru Mocanu a ales un domeniu în care, dacă mi-e permisă o remarcă, observ că tot mai mulți consideră că s-ar pricepe: moda. Pentru acești „tot mai mulți”, cel mai probabil, atunci când execuți o copie a unui model pentru care alții și-au pierdut zile întregi pentru a da schiței cea mai bună formă, ți se pare firesc să-ți scrie pe cartea de vizită „designer”, dar, în realitate, nu e nimic altceva decât un furt al ideilor și al creativității celor care se dedică pe deplin muncii lor. De fapt, prin muncă se câștigă respectul față de sine, în primul rând, și apoi al clienților care te aleg pentru urma de originalitate pe care ar trebui s-o oferi tu, ca designer. De altfel, despre originalitate îmi vorbește Doru, de la care aflu că optează pentru piese unice. Mă surprinde să aflu că inclusiv colecția de pantofi oferă doar piese unice, executat fiind un singur număr de pantof pentru fiecare model. Creează serii limitate, iar atunci când totul e artizanal creat și se traduce prin manufactură, ești oarecum limitat în privința numărului de produse care ies pe piață. Da, e dificil, dar așa e când alegi să-ți creionezi totul prin noțiunea de „substanță”.

„Eu, personal, schițez pantoful. Nu sunt un bun desenator, dar stau mult în atelier. Și stând acolo, mă joc până îl aduc într-o formă care îmi place. Sunt pantofi unicat, lucrați la mână, de aceea nu reușesc să produc mai mult de 15 perechi pe lună. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Mă trezesc la șase dimineața și merg direct în atelier. Nu știu unde voi ajunge peste câțiva ani, însă n-am să mă vând presei cu vreun scandal pentru a ajunge într-un anumit punct, ci prefer drumul mai greu, acela prin care trebuie să îți găsești ceea ce știi să faci pentru a reuși într-un mod pozitiv. E o responsabilitate, mai ales când ai și agajați și trebuie să te gândești la faptul că la final de lună ai în grijă și familiile acestora. Am optat să fiu discret, să evit locurile aglomerate și mă regăsesc în atelier. Acolo e lumea mea, acolo pot fi eu, acolo nu mi-e teamă că mă vede cineva sau că risc să greșesc. Vorbesc cu schițele într-un mod aparte, iar asta îmi dă o stare pe care n-aș putea să o descriu în cuvinte. Se simte în interior și de-abia apoi e arătată lumii printr-un chip luminos”, mărturisește Doru Mocanu, omul din spatele brandului Divos Dare To Be, semnătură pe care o regăsim pe fiecare produs.

*credit foto: Nenciu Andrei/ Studio Baragan

         S-a întors acasă în 2011. A știut exact ce vrea să facă, chiar dacă s-a aventurat în antreprenoriat în anii în care România de-abia respira după criza financiară care a închis chiar și afaceri de tradiție. Își amintește cum doamna de la ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului) i-a zâmbit când a depus actele pentru înființarea societății. A înțeles substratul. Puțini erau cei care mai aveau curaj, era cumva o avertizare timidă, însă nu i-a păsat. Își schițase în minte fiecare pas, însă întâlnirea cu realitatea din teren i-a arătat încă o dată cât de visător a putut fi atunci când, din naivitate, s-a gândit că va fi ușor. Astăzi, la opt ani distanță, chiar dacă puțini au curajul să o spună, designerul Doru Mocanu se consideră un om împlinit, dar își dorește ca peste ani, atunci când nu va mai fi, numele să-i rămână o amintire frumoasă prin ceea ce face. Regrete? „Ca orice om”, îmi mărturisește, însă dacă e să se uite în urmă și să ia alte decizii, s-ar rezuma numai la viața personală: „N-aș mai sta șapte ani într-o relație toxică. Dacă nu funcționează ceva, plecați! E sfatul părintesc, poate, pe care-l am pentru cei care acceptă un compromis pe care l-am acceptat și eu. Nu aduce nimic bun, iar finalul va fi același”.

            Divos – Dare To Be nu e doar eticheta sub care Doru Mocanu își semnează creațiile, ci i-a devenit definiție. „Dare to be” este, de fapt, ceea ce a făcut. A îndrăznit să creadă. A îndrăznit să viseze. A îndrăznit să facă. Și, cel mai important, a îndrăznit să facă toate astea fără să uite cine este, a fost și va rămâne, în definitiv: „băiatul simplu, dar norocos pentru că fac ceea ce îmi place și reușesc să mă întrețin din munca mea, din cartierul Alexandru cel Bun, din Iași, dintr-o familie modestă, cu cinci copii, care a îndrăznit să creadă că poate”. Divos e o stare. Divos vorbește despre ideea de a fi unic. Divos completează atitudinea și personalitatea celui sau celei care alege să poarte creațiile lui Doru Mocanu, a fi comod, dar remarcabil fiind premisa și scopul. Divos – Dare To Be înseamnă, la momentul discuției noastre, linii vestimentare casual și elegante pentru femei și bărbați, linia sport și, cel mai recent proiect, pantofii handmade care sunt executați într-un singur număr, unic exemplar. Totul se produce în serie limitată, la Suceava, orașul în care, de aproape trei ani, Doru Mocanu și-a găsit liniștea.

„Mi-am dorit foarte mult să fac modă, să lucrez în domeniul modei, și chiar din aproape în aproape mi-am urmărit acest obiectiv. Din 2011 am lucrat la acest vis, am ales un domeniu frumos, dar mereu în schimbare, iar azi, munca din atelier, oamenii cu care lucrez reprezintă refugiul meu. Tot ce am trăit până acum a fost constructiv, iar în business m-a ajutat să încep să gândesc ca un manager, nu ca un artist. Nu-mi dau seama dacă noi mai putem face doar atelier și atât, capitalismul ne scoate mai mult la muncă. Sunt un om foarte muncitor. Am terminat, ca specializare, Industria țesuturilor. Cunosc foarte bine zona aceasta, dar pe design, totul a pornit ca pasiune.”

Nu vorbim despre tendințe, nu pentru că timpul nu ne-ar ajunge pentru a dezbate o temă atât de vastă și aflată în permanență schimbare, ci pentru că „există Chanel și ceilalți”, crede Doru. De altfel, și marii designeri, cei care dau ora exactă în modă, au început să fie extrem de comerciali. Totul se traduce prin marketing, însă nu tot ceea ce e în tendințe îmbracă frumos omul și-l scoate în evidență ca întreg, de la atitudine până la haine. Nu oricui i se potrivește o anumită culoare, de exemplu, iar anumite articole vestimentare sunt doar pentru anumite siluete. O rochie sau orice haină trebuie să fie comodă și în acord cu personalitatea, în caz contrar, se vede că e doar un umeraș pe care atârnă niște haine doar pentru că așa trebuie. Nu e doar opinia lui Doru, ci și opinia stiliștilor care mărturisesc că în privința consilierii, să-l faci pe client să-și accepte conformația și să nu-i fie teamă de mărimi și forme, e cel mai dificil pas.

„Îmi aduc aminte cum de mic urmăream oamenii. Îmi plăcea să văd cum sunt îmbrăcați. E drept, am prins și acea perioadă gri, în care oamenii erau uniformi, să nu spun lipsiți de imaginație, nu neapărat de gust, pentru că nu aveau o oarecare cultură în acest sens. Cred că trebuie să ai un stil al tău, nu neapărat să fii în tendințe. Dacă o culoare nu te atrage sau o anumită piesă nu te reprezintă, e doar marketing și atât. Mereu se va purta ce îți stă bine, nu neapărat ceea ce e în tendințe. Tendințele trebuie să adapteze, nu să dicteze. Sincer, direcțiile actuale nu îmi plac… nu poți fi elegant în momentul în care ajungi la o petrecere și încă niște persoane poartă aceleași lucruri. E motivul pentru care am ales să lucrez serii mici, am rochii care urmăresc același tipar. Nu am nicio rochie care să fie făcută în mai mult de trei exemplare. E o tehnică, să nu-i spun chiar moft, pe care am mizat și la pantofi. Lucrez un singur model. Clienții trebuie să se simtă confortabil, nu încorsetați. Până și țesăturile se demodează, dar dacă alura îți permite și te simți confortabil într-un anumit material, de ce să nu îl porți? Important e ca lumea să spună, după un eveniment, «X a arătat fain», nu «Rochia lui X era faină».”

În spatele imaginii discrete pe care a ales să o afișeze nu neapărat la sfatul cuiva anume, ci pentru că așa a simțit, stă un om cât se poate de simplu. Cu Doru am povestit preț de câteva ore bune, chiar dacă ne știam de mai mulți ani, din vremea în care organiza concursuri de Miss și Mister în Iași. A bifat 28 de evenimente de modă din dorința de a începe de undeva. A fost o perioadă frumoasă, de care își amintește zâmbind. A vrut să creeze o comunitate, însă nu-și explică de ce există o oarecare reticență a ieșenilor când vine vorba despre un domeniu atât de provocator și fascinant deopotrivă. Totul făcea parte dintr-o strategie de promovare a muncii sale, de care nu se va sătura niciodată pentru că îi place ceea ce face, iar acest fapt, ajuns un lux în ziua de azi, e mulțumirea pe care o resimte în orice moment. Ba dacă e să îi pară rău de ceva anume, îi pare rău că nu a avut curajul să facă mai devreme pasul pe care l-a făcut în 2011: „Probabil aș fi fost mai departe decât sunt acum. Nu îmi pare rău, nu consider că am pierdut anii, ci am acumulat experiență care mi-e de folos în fiecare zi”, completează designerul Doru Mocanu. I-ar plăcea ca la Iași să reînvie Romanian Fashion Week, evenimentul monden al urbei din urmă cu mai bine de zece ani, însă știe că un festival de o asemenea anvergură are nevoie de susținerea atât a autorităților, cât și a mediului de afaceri, determinarea organizatorilor nefiind întotdeauna suficientă.

Pentru Doru Mocanu urmează o perioadă de dezvoltare. A semnat deja un contract pentru Italia, iar în Iași va deschide în câteva luni un showroom în care vor putea fi găsite toate creațiile sale, atât linia elegantă pentru femei și bărbați – rochii, costume, cămăși – cât și liniile sport și casual, precum și colecția de pantofi. Pe lista planurilor de viitor stă și conceperea primelor modele de pantofi pentru bărbați, în aceeași tușă unică. Despre toate noutățile, surprizele, dar și despre ceea ce se află dincolo de site-ul și conceptul DIVOS – Dare To Be ne-a vorbit designerul, într-un dialog amical, la o cafea sau mai exact la o macedonie cu telemea, un iaurt și o cafea, la scurt timp după ce s-a întors din Italia, de la Verona, acolo unde a fost invitat la concursul internațional Fitness Models, pe care intenționează să-l aducă și la Iași.

 

*credit foto: Nenciu Andrei/ Studio Baragan

Alexandra Gugiuman: Îmi spuneai că de mic ți-a plăcut să observi atitudini și stiluri. Spre deosebire de atunci, când totul era tern, azi avem acces la diversitate. Îți influențează creațiile ceea ce vezi în jur?

Doru Mocanu:  Așa e, îmi plăcea să îi privesc. În anii copilăriei nu prea înțelegeam eu ce se petrece în jur. Îmi amintesc, de exemplu, că existau aceleași pulovere pentru toți. Nu eram precum copiii de acum care sunt întrebați dacă vor să poarte o piesă vestimentară anume, dacă le place. Purtai ce-ți dădea mama, fără pretenții. Adolescența mi-a fost marcată de schimbarea regimului, era haotic totul, trebuia să epatezi cât mai mult, dacă e să mă raportez la anii ’90. E suficient să ne uităm prin albumele foto de atunci ca să ne dăm seama de evoluție. N-aș spune că-mi sunt influențate creațiile de ceea ce văd în jur, prefer să-mi las imaginația să vorbească și să transmită un anumit mesaj. Dar sunt momente în care și strada devine o sursă și mă inspiră.

Daca tot ai amintit de copilărie, la ce te duce gândul când spui „copilărie”?

D.M.: Bunica e sinonimul copilăriei pentru mine. Ea e cea mai iubită dintre pământeni. Și al ei ceainic de culoare roșie, cu miros de mentă. Provin dintr-o familie cu cinci copii, modestă, din cartierul Alexandru, toate vacanțele erau la bunica. În clasa întâi am mers la școală și îmi amintesc că ale mele caiete erau pătate de lacrimi. Plângeam după ea. A fost o copilărie frumoasă, copilăria anilor ’90. Sunt născut în 1978. La cum mă văd pe mine astăzi, se vede că am fost crescut de bunica, mă uit la diferențele dintre mine și frații mei. Sunt al treilea copil al familiei, merg des la Bogonos, în Lețcani, să o văd. A împlinit 90 de ani și sper să o mai țină Dumnezeu. Mereu îmi repeta să fiu respectuos cu toată lumea și ori de câte ori pot să fac un bine, să îl fac. Sau dacă nu pot să fac un bine, să mă abțin să fac rău.

Familie modestă, din cartierul ieșean Alexandru. Te-au susținut ai tăi?

D.M.: Recunosc, atunci când am o perioadă proastă, ai mei nu știu. Îi menajez, prefer să vorbesc cu prietenii pe care îi am, puțini, ce-i drept. Frații sunt cu familiile, nu îi mai încarc și cu problemele mele. Am fost crescut în așa manieră încât să-mi port mereu singur de grijă, așa cum mulți din „generația cu cheia la gât” au fost crescuți. N-am fost obișnuit ca în cazul în care am o problemă să dau fuga la ai mei, ci să încerc să caut eu soluțiile. Dar știu că sunt un suport pentru mine, mă susțin în tăcere cum s-ar zice…

„Faptul că zilnic fac ceea ce îmi place mi-e suficient, e un drept câștigat după ani de muncă. E o bucurie să știu că pot petrece timpul fix cu oamenii pe care eu îi vreau în preajma mea. Mi-am creat propriul drum doar datorită deciziilor, cu multă muncă, perseverență și răbdare. Până ajungi la punctul în care acțiunile să nu mai fie simple încercări, ci să se materializeze, ai nevoie să ai încredere, să faci și să nu vezi timpul ca pe un dușman. Nimic nu se realizează peste noapte… acesta e un gând care scapă multora.”

 

Să presupunem că ai în față o coală albă, pe care ar trebui să schițezi, de exemplu, pantoful. De la schiță până la produsul finit putem vorbi de anumite etape?

D.M.: Mă ajută mult rochiile. Mă gândesc ce încălțăminte aș asocia unui model anume și apoi încep să mă joc din creion. Până la schița finală se mai intervine de trei-patru ori, poate chiar și pe parcursul creării, dar nu pot spune că urmez anumite etape. Creez în funcție de ceea ce simt, nu e o rețetă anume. Fiecare creație, chiar dacă vorbim despre rochii sau pantofi, spune o poveste sau are în spate un sentiment sau un gând. La urma urmei, produsele create transmit o stare anume care, foarte probabil, „bântuie” fiecare artist la momentul procesului de creație. Cât despre materiale, pielea o achiziționez de la Vicov, iar tocurile sunt importate din Italia. Doar tocuri de 11 cm.

Nu lucrezi serii. Mi se pare că mereu trebuie să ai idei noi. De unde atâta inspirație?

D.M. Fiecare zi e diferită. Petrec marea majoritate a timpului în atelier și mă joc. Cred că de aici inspirația… Personalitatea unora mă fascinează, nu neapărat că mă inspiră. Știu ce ar vrea să transmită ca atitudine cea sau cel care îmi poartă creațiile și când știi mesajul pe care vrei ca alții să-l perceapă, deja e mai simplu totul.

Că tot veni vorba despre personalități care te inspiră. Declarai într-un interviu că Sharon Stone e forma naturală a modei…

D.M: Așa e, și cred în continuare acest fapt. Are o naturalețe aparte, carismă, nu fuge de ani pentru a-și ascunde vârsta, e implicată social, emană acel ceva pe care ne e greu să-l definim, dar pe care îl resimțim pe deplin când o privim. Cel puțin, din punctul meu de vedere. E un model și pentru faptul că a învins acele luni cumplite de paralizie. Are o forță interioară pe care mi-aș dori să o avem mulți.

Îți mai amintești primul client?

D.M.: Oh, da! Făceam tricouri… atunci când am început, făceam tricouri. De regulă, sunt eu cel care poartă prima dată produsul, dar primul client nu a fost un prieten, a fost cineva de pe Facebook, un necunoscut pentru mine, ceea ce a fost o surpriză și mai mare. Am avut un feedback pozitiv. Pe atunci mă ocupam și de prezentările de modă pentru că știam că e un mod de a te face vizibil, iar lumea poate vedea ceea ce faci. N-am renunțat nici acum la tricouri, am extins linia sportivă chiar.

Ai adus în discuție prezentările de modă. Dintre modelele de care te-ai ocupat, e cineva care a ajuns poate mai sus decât ți-ai fi imaginat?

D.M.: Întotdeaua țintești cât mai sus pentru cei care sunt sub aripa ta, dacă mă pot exprima astfel. Andrei e unul dintre modelele masculine care a ajuns în Japonia cu un contract destul de generos financiar pe partea de modellling. Alții au fost aleși pentru diferite campanii din țară sau pentru a fi imaginea unor firme mai mult sau mai puțin cunoscute. E un sentiment aparte, știi că parte din acel succes ești și tu.

Dacă ar fi să mulțumești cuiva pentru ceea ce ești azi, cui i-ai mulțumi?

D.M.: Familiei. Și lui Bogdan Burțilă, cel mai bun prieten al meu, omul care mi-a dat cele mai bune sfaturi. Chiar și atunci când preferă nu spună nimic îmi transmite un mesaj. Și omului de televiziune Anca Florea, cea care deși nu mă cunoaște personal, mi-a dat câteva sfaturi prețioase care mi-au fost utile, care mi-au fost și încă îmi sunt de folos. Și îngerului meu păzitor, Viorica Ilcu.

„Nu mai am frici… am fost un copil cu probleme, mi-era frică de întuneric, să merg singur… Acum nu mai am frici. Ba din contră, se întâmplă chiar să gândesc cu voce tare totul. Eu cred că Universul mă va răsplăti. O face deja și sunt recunoscător. Am încredere în mine peste procentul de 100%. Și așa m-am obișnuit, n-a stat nimeni în spatele meu să mă cocoloșească.”

 

Toți avem un refugiu pentru momentul de liniște. Ce te liniștește pe tine, Doru?

D.M.: Merg mai des în vacanțe, dar vacanțe scurte. Mă deconectez de oraș, de griji. În sală îmi găsesc echilibrul în zilele în care sunt mai puțin bine. De vreun an mă simt mai bine, chiar îmi găsesc timp, duc un stil de viață sănătos! Îi mulțumesc antrenorului meu, David Denis Levițchi, pentru cât de mult m-a ajutat moral și psihic, mai ales după ce l-am pierdut pe tata, anul trecut. Nu sunt genul petrecerilor extravagante. Chiar și în București când merg, acolo unde sunt fel și fel de evenimente și petreceri, merg doar cu treabă, fără să mă gândesc la distracții.

Care e amintirea cea mai plăcută?

D.M.: Profesional, Premiul de Excelență acordat în cadrul Festivalului de Modă de la Oradea.

Ce nu știe lumea despre tine?

D.M.: Multe lucruri pentru că am ales să fiu discret. Dar mărturisesc că ascult zilnic Patricia Kaas, am aceiași prieteni din copilărie, pe parcursul vieții am întâlnit doar oameni, și că de 15 ani sunt fidel aceluiași parfum, Chanel-Égoistë Platinium. Și că presimt că voi petrece mult timp și în showroom pentru că îmi place să stau de vorbă cu clienții, să îi cunosc.

„Nu neapărat banii îți aduc pe deplin satisfacția. Degeaba vin banii dacă nu ai acea mulțumire sufletească. Împlinirea mea vine din mulțumirea clienților.Vreau să fiu perceput ca un om bun în ceea ce face, dar și ca persoană.”, încheie designerul Doru Mocanu.

credit foto: Nenciu Andrei/ Studio Baragan

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.