La 19 ani, Andreea Bănesaru era deja instructor de zbor. Acum, când își amintește acel moment, recunoaște că i-a fost un pic teamă că elevii nu o vor lua în serios din cauza vârstei. Numai că… n-a fost deloc așa. Cursanții erau chiar încântați să afle că Andreea le este instructor. „Mai ales cursanții de-o vârstă cu mine!”, fapt pe care-l pune pe seama faptului că niciodată nu s-a gândit să fie foarte formală. Știe prea bine care îi sunt responsabilitățile pe care pe impune calitatea de instructor de zbor, însă e foarte sigură pe ea. Iar asta se vede inclusiv în acrobațiile pe care le face atât la show-urile aviatice, cât și în competițiile la care participă. De exemplu, în luna iulie, Andreea Bănesaru a avut primul său concurs internațional, la Campionatul European de la Deva. E aproape inevitabil să nu simtă presiune. Reprezintă România, deci are în sarcină să arate că și în țara noastră se face performanță.

„Visam să ajung pilot de linie. Nu cunoșteam aviația sportivă, nu fusesem la niciun miting aviatic. Până la vârsta de 16 ani, nu știam că se poate profesa pe avioane mici. Când mi-am obținut calificarea pe acrobație, mi-am schimbat total punctul de vedere în ceea ce vreau să fac. Mi-am zis că vreau să ajung ca Șoimii României, pe care mereu îi vedeam la aerodrom. Îi vedeam cum se antrenează în formație și am decis că vreau să ajung și eu ca ei.”, îmi explică Andreea Bănesaru.

                               Andreea Bănesaru a crescut printre avioane. Părinții săi sunt angajați la Tarom. Nu sunt piloți, lucrează la sol, dar au luat-o cu ei la locul de muncă de când era mică. Cel mai probabil, așa și-a dezvoltat pasiunea pentru avioane. Își amintește că atunci când era copil, nu a fost genul de fetiță care să se joace cu păpușile. Era mai băiețoasă. Juca fotbal în pauzele de la școală, iar acasă avea multe mașinuțe, jocuri video. Avioane, nu prea. Spune că dacă ar avea o superputere, i-ar plăcea să intre în mințile oamenilor, să vadă ce gândesc unii. Asta pentru că analizează foarte mult oamenii din jurul său și la gesturi, și la cuvinte.

                               Când s-a înscris la cursurile gratuite de la Aeroclubul României, Andreea Bănesaru avea doar 16 ani. Un an mai târziu, își lua deja licența de pilot avion ultraușor. Imediat au urmat și celelalte licențe. Totul s-a întâmplat foarte repede. Evoluția Andreei a fost una extrem de rapidă, iar în prezent, are deja peste 1200 de ore de zbor. Ca pilot acrobat, nici nu se gândea că va deveni membru al Hawks of Romania. Știa că cel mai tânăr membru avea 30 de ani. Ea se vedea prea mică pentru așa performanță. Era conștientă de faptul că e nevoie de multă muncă până să ajungi în echipa Șoimilor. Numai că… anul 2022 a fost cel mai bun din cariera sa. În doar un an, Andreea Bănesaru a reușit să treacă prin toate etapele acrobației, de la ZLIN 526 la ZLIN 50 și apoi, la Extra 300. Pe lângă asta, a participat la show-ul aviatic de la Clinceni, iar la BIAS 2022, Andreea Bănesaru avea să aibă parte de o surpriză la care nu s-ar fi așteptat- a primit insigna Hawks of Romania. Oficial, devenea unul dintre Șoimii României. Bifa ceea ce-și imagina a fi imposibil până atunci, căci niciodată de când există Hawks of Romania nu a fost o fată în echipaj. Până la Andreea Bănesaru, pilotul care reușește să scrie istorie în aviația acrobatică feminină.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Andreea, ești singura femeie a echipajului Șoimii României. Singura din istoria Șoimilor de până acum. Acrobația aviatică e adrenalină, pare mai degrabă o lume a bărbaților. A fost cumva o ambiție să arăți că și femeile pot excela în acrobația aviatică?

ANDREEA BĂNESARU: Așa e, în Hawks of Romania sunt prima fata din istorie. Nu au mai avut în echipă nicio fată până acum. În ultimii zece ani, nici în lotul național nu au mai fost fete. Dar în trecut, au mai fost femei care au reprezentat România la anumite concursuri. Nu ar trebui să existe vreo diferență de gen. Oricum, în sufletul meu, e foarte special că sunt singura fata. Pentru mine este o bucurie enormă. Sigur că o să mai apară oameni noi, fete noi cu mai mult talent, mai tinere. Sunt conștientă de faptul că acum e momentul meu, de care trebuie să mă bucur pentru că nu va dura la nesfârșit. Chiar sunt specială!

Ai început să zbori pe un avion ultraușor. Apoi au fost și alte aeronave. Când ți-ai dat seama că îți dorești să faci perfomanță în acrobația aviatică?

ANDREEA BĂNESARU: Avionul ultraușor nu are nicio legătură cu avionul de acrobație, acesta din urmă fiind mult mai sensibil, mult mai puternic. Când am trecut la a doua etapă de la nivelul meu de pregătire cu ZLIN 50, atunci cred că mi-am zis că vreau să fac acrobație. E un avion cu care decolezi singur din prima. Întotdeauna am fost obișnuită să mă învețe cineva dinainte cum să aterizez, cum să pornesc, cum să zbor. Eram în a doua etapă cu ZLIN, la cursul de acrobație și trebuia să decolez singură. A fost un zbor pe care nu am să-l uit niciodată. Aveam mari emoții. Mi-am spus că de decolat, e ușor. Ce fac la aterizare? Știi cum se spune… decolarea e opțională, aterizarea e obligatorie! Dar am reușit! Și atunci mi-am zis că vreau s-ajung pe Extra, cea mai performantă aeronavă de acrobație.

De la microfon, în timpul reprezentației tale, s-a auzit că pentru voi e o responsabilitate în plus să știți că evoluați deasupra unui public…

ANDREEA BĂNESARU: Da, exact, mai ales în cazul în care s-ar întâmpla să avem o problemă tehnică. Nu putem să aterizăm din senin, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. La show-urile aviatice nu ne concentrăm foarte mult pe corectitudinea exercițiilor, e spectacol. Oamenii vin pentru spectacol. Încercăm cât mai multe răsuciri, mai multe bucle. La concurs e altceva, acolo e tehnică.

Ți s-a întâmplat vreodată să simți că pierzi controlul?

ANDREEA BĂNESARU: Nu, nu mi s-a întâmplat pentru că nu fac evoluții care mă depășesc. Pot face foarte multe cu aeronava Extra 300 L pentru că e cea mai performantă, dar nu vreau să îmi depășesc limitele. Nu pentru că nu m-aș descurca, ci pentru că îmi place să am control asupra aeronavei. Chiar dacă fac figuri mai puțin spectaculoase decât colegii mei, sunt la început. Am doar 30 de ore de experiență pe această aeronavă. Colegii mei au peste o sută. Dar sunt sigură că evoluțiile mele vor fi și mai dificile, și mai spectaculoase, de la an la an.

„În prezent, pentru mine, aviația sportivă e mult mai frumoasă decât aviația mare. Eu am terminat și școala de linie pentru că eram convinsă că o să ajung acolo. Mi-am zis că dacă tot am pornit pe acest drum, nu îmi strică să am toate licențele. Pot pleca oricând la linie, dar nu este dorința mea acum. Am multe show-uri, văd că oamenii se bucură și asta mă bucură și pe mine! La concursuri, urmează o clasă advanced. Vreau să ajung să zbor în formația mare Hawks of Romania, să nu mai fiu mini Hawks. Iau în calcul și varianta de a merge pe aviația de linie, dar în acest moment chiar nu mă pot pronunța dacă o să plec sau nu.”

Ai menționat mini Hawks. Ce înseamnă mini Hawks?

ANDREEA BĂNESARU: Suntem puii Șoimilor mari. Eu mă antrenez ca aripă dreaptă. Asta pentru că obișnuiam să fac formație cu ultraușoare tot ca aripă dreaptă. Am rămas în aceeași poziție și la acrobație. Deocamdată, la mini Hawks nu suntem atât de avansați, zburăm doar linii drepte, viraje mai strânse, urcări, coborâri, nu facem figuri acrobatice încă. Mai trebuie să ne antrenăm puțin, ca să putem sta plan orizontal, ca să putem face și figuri acrobatice în formație, căci nu ești doar tu acolo.

Sunt alți trei oameni lângă tine, care depind unul de altul. Am avut evoluții cu mini Hawks în acest an. În afară de zbor, ce anume te face fericită?

ANDREEA BĂNESARU: Grea întrebare… părinții mei sunt de foarte mulți ani împreună. Cred că o familie m-ar face fericită. Îmi doresc foarte mult o familie, îmi place stabilitatea, îmi plac oamenii corecți. Sunt norocoasă că mi-am transformat pasiunea în meserie, dar cred că aș fi și mai fericită dacă aș avea acasă o familie, la un moment dat.

Aviația înseamnă multe sacrificii. Renunți deseori la timpul tău pentru zbor. Dar când se întâmplă să nu zbori, care sunt activitățile care te încarcă cu energie?

ANDREEA BĂNESARU: Așa e, e mai greu cu timpul liber. Vara avem mitinguri aviatice în fiecare weekend, cantonamente, concursuri. Stăm mult plecați. Luni și marți sunt, de regulă, zile libere la noi. Recuperez atunci. Îmi place mult să călătoresc și profit că pe timpul iernii avem un program mai lejer. Așa că iarna e perioada în care mă concentrez pe mine, stau cel mai mult cu persoanele dragi.

Care a fost cea mai haioasă întâmplare pe care ți-o amintești de la un zbor acrobatic efectuat cu pasager?

ANDREEA BĂNESARU: Am avut un pasager, un coleg de-al nostru, instructor de parașutism. Am făcut un schimb de experiență. Eu am sărit cu parașuta și el a venit să zboare cu Extra. L-am luat într-un zbor de formație, când ne antrenam. Apoi ne-am dus la verticaala aerodromului și am făcut câteva evoluții acrobatice. Sunt atentă când am pasager pentru că sincer îmi e teamă să nu amețească, să nu i se pună vălul negru mai ales, să nu vomite. L-am luat foarte ușor pe colegul meu. Și îl tot întrebam în timpul zborului dacă e bine. Caut să vorbesc mult cu pasagerii, putem comunica, ne auzim. Colegul îmi zice că da, da. La aterizare, i-am zis că gata, suntem jos. Numai că el nu mai răspundea. A răspuns într-un final, doar că imediat ce s-a dat jos, s-a întins pe spate, lângă avion. A rămas acolo câteva minute. Nu-și revenea. A amețit. I-a luat ceva timp să se pună pe picioare. Încerca să se ridice ușor de lângă avion. Se bucura și se văita în același timp. A fost comic pentru că era de-al nostru, e parașutist.

Ce ar trebui să știm noi, ca privitori sau pasionați, despre aviație?

ANDREEA BĂNESARU: Aviația sportivă încă nu are parte de o promovare așa cum ar trebui să aibă poate. Mulți nici nu știu că se face acorbație de performanță și în țara noastră. Aeroclubul României încearcă să își facă imagine așa cum se pricepe, mai ales că noi ne ocupăm de tot. E îmbucurător că reușim să atragem tot mai mulți spectatori. E frumos să vezi copiii care chiar trăiesc spectacolul aviatic. Așa iau contact cu aviația. E adevărat, acum e mai ușor să afli tot felul de informații. Și asta se vede în cifre. De exemplu, în 2016, când am început eu cursurile, am fost cam o sută de candidați pe 20 de locuri gratuite. Acum sunt 40 de locuri gratuite și sunt înscriși vreo 700-800. Oamenii află de noi, încep să cunoască ceea ce facem. Și lucrurile frumoase nu se opresc aici, asta-i clar! Apoi, oricine poate să vină la un zbor de prezentare, indiferent de vârstă. Nu se știe dacă nu cumva își descoperă o pasiune. Unii chiar își dau seama că au talent și continuă, încep să își dedice timp pentru aviație.

sursa foto: arhivă personală Andreea Bănesaru