Anca Rancea și provocarea soloprenoriatului: cum a lăsat confortul multinaționalei pentru o aventură profesională despre care nu știa mai nimic

Anca Rancea și provocarea soloprenoriatului: cum a lăsat confortul multinaționalei pentru o aventură profesională despre care nu știa mai nimic

 

                 Neobosiți, așa i-am putea defini pe cei cărora nu le e teamă să o ia de la zero ori de câte ori consideră că drumul pe care s-au abătut nu-i tocmai cel potrivit. „Înainte de pandemie lucram și 14-18 ore pe zi, credeam că trebuie să lucrezi mult pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus. Acum cred că totul e despre eficientizarea muncii și organizarea timpului.”, mărturisește soloprenorul Anca Rancea, croitor de imagine și stil, după cum ea însăși se prezintă. Pe Anca, provocările n-au speriat-o. Poate prima și cea mai mare a fost mutarea la București, din urmă cu zece ani. O pură întâmplare, după cum îmi spune, pe care n-a ratat-o din dorința de a vedea unde duce și momentan îi place cum arată destinația. Venea din provincie și oricât de mult ne-am dori să nu se mai facă această distincție, încă există… atunci, Bucureștiul i s-a părut străin de răbdare și calm. Chiar dacă azi înseamnă „acasă”, a trebuit să se obișnuiască cu oamenii, cu modul lor de a fi și de a-i trata pe cei din provincie.

                  A ajuns în capitală cu gândul că va lucra într-o ambasadă. De aceea, plimbările pe Calea Victoriei, prin zona ambasadelor o făceau să viseze… povestea nu e deloc întâmplătoare, căci Anca e licențiată a facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul univ. „A.I.Cuza” Iași, specializarea „Relații Internaționale și Studii Europene”. Totuși, oportunitatea i-a fost lumea corporatistă. Lucra într-o corporație, însă nu era deloc mulțumită cu ceea ce făcea. Nu se regăsea, însă a fost, poate, un compromis pe care trebuia să-l facă pentru a-și da seama ce-i place cu adevărat să facă. „Am ajuns să lucrez în acea corporație vreme de patru ani, au urmat apoi alte două companii mai mici, unde am lucrat pe poziții în care nu m-am regăsit deloc. Pur și simplu nu simțeam ca munca mea avea vreun sens, nu simțeam că ar conta pentru cineva ceea ce fac eu vreme de opt ore pe zi. Așa că după încă șase luni de încercări de a-mi găsi locul și mulți nervi cu o șefă cu care nu eram niciodată pe aceeași lungime de undă, statutul meu de angajat a fost înlocuit de cel de soloprenor. În martie se fac patru ani de când sunt croitor de imagine și stil.”

                      TEIMA vorbește despre alegeri sănătoase, obiectivul fiind acela de a produce haine din materiale naturale care au certificarea OeKo- Tex, adică garanția unui produs realizat fără substanțe chimice periculoase pentru sănătate. În al doilea rând, Teima își propune să fie un brand sustenabil, așa că producția se realizează în exclusivitate pe comandă, evitând astfel supraproducția și risipa prin reducerea deșeurilor produse în procesul de producție, fapt ce determină și obținerea unor prețuri de produs rezonabile. Prin urmare, Teima se adresează femeilor ce își doresc o alternativă sănătoasă și sustenabilă a hainelor pe care le poartă. Pusă în fața aducerilor aminte, Anca rememorează cum a fost întâlnirea cu prima clientă. Deloc întâmplător poate, drumul către designul vestimentar a început în corporație, iar prima sa clienta i-a fost o colegă de echipă. Și acum îmi amintește cu emoție primele probe stângace, încrederea copleșitoare pe care i-a oferit-o și, bineînțeles, rochia verde.

 

                „Multă vreme nu îmi găseam locul. O vreme am vrut să renunț, însă când ajungeam în punctul de a face asta, clienții mei reveneau la mine și îmi demonstrau că ceea ce fac este apreciat și căutat. Practic, business-urile mele au crescut până acum doar din recomandările clienților mei și cred că s-a întamplat asta datorită felului meu de a comunica cu ei, dar mai ales datorită produselor sau serviciilor oferite de mine. Cred că există loc sub soare pentru toți și fiecare business are clienții lui, doar trebuie să îi găsească. Am luat-o de la zero nevoită fiind de situația în care eram atunci, angajată într-un job în care pur și simplu simțeam că mă sufoc. Trebuia să fac ceva, altceva să pot respira din nou. Așa că am făcut ce am știut mai bine atunci.”, dezvăluie Anca Rancea.

 

                     E recunoscătoare destinului pentru tot ceea ce i-a oferit, bun și rău deopotrivă. În fiecare dimineață, la micul dejun, între 6 și 8, își regăsește momentul de liniște. Atunci își organizează activitățile din ziua care urmează, e doar ea, cu ale sale proprii gânduri. Nu ar putea renunța la ceea ce face în prezent, nu s-ar mai vedea lucrând pentru altcineva. Dor? Da, dor îi e de cea mai dragă ființă, mama, pe care a pierdut-o la finalul anului 2019. De aceea, pandemia a fost un fel de „cireașă de pe tort”, adică a prins-o în cel mai nepotrivit moment. Nu credea că va reuși să transforme în binecuvântări toate aceste încercări prin care a trecut, însă ușor-ușor a lăsat fricile deoparte și s-a concentrat pe ceea ce știe să facă mai bine: să surpindă frumosul în toată splendoarea umană, de la creații la fotografie. Și-a făcut curaj să intre și-n mediul online cu produsele vestimentare. Deși avea un domeniu online achiziționat, nu-i găsise vreun scop anume în cinci ani de când îl avea. A ajutat-o pandemia. Cum tot pandemia a ajutat-o să se focuseze și pe sesiunile foto unu-la-unu prin care îi ajută pe cei cu care lucreză să își contureze o imagine puternică în online, cu care să reușească să-și dezvolte și business-ul.

                   „Imprevizibilă”, așa se definește Anca într-un cuvânt. La care adaugă cu grijă alegerile pe care le-a făcut până acum, încercările peste care a trecut ca să ajungă cine e acum, felul în care spune povești prin fotografii, felul în care îi face pe oameni să se simtă atunci când îi îmbracă hainele. Nu se vede făcând altceva nici peste zece ani sau, poate, dacă ar fi să se întâmple ceva, sigur tot în aceste domenii și-ar concentra activitatea pentru că o împlinesc. Am întrebat-o dacă se consideră feministă, însă răspunsul a fost cât se poate de diplomat- „cred în egalitatea de șanse. Așa cum bărbații pot fi tătici minunați și dedicați, așa și femeile pot fi lideri excepționali”.

Alexandra Gugiuman, InSociety: Te definești soloprenor, o noțiune străină, poate, pentru mulți. Din propria perspectivă și având în vedere experiența de până acum, cum e să fii soloprenor?

Anca RANCEA: Să fii soloprenor nu e ușor, dar ce e ușor pe lumea asta? Și poate de asta e important ca atunci când pornești pe drumul acesta să alegi o activitate care îți face plăcere, care te reprezintă și mai ales care te încarcă cu energie atunci când parcă toate corăbiile ți s-au înecat, pentru că da, vor fi multe astfel de momente. Ca soloprenor trebuie să înveți să te ridici dupa fiecare căzătură, să înveți după fiecare eșec să spui „what’s next?”. Călătoria aceasta în lumea soloprenoriatului este o călătorie pe care în multe momente o vei parcurge de unul singur, de aceea este important să crezi în tine și în produsul/ serviciul pe care îl oferi, să te perfecționezi constant și să te adaptezi din mers.

Ce ar trebui să știe cei care azi nu-și regăsesc locul în ceea ce fac, dar le e teamă să se aventureze pe un drum necunoscut, dificil deseori și fără garanția că vor reuși?

Anca RANCEA: Le-aș spune să aiba curajul, în primul rând, să se cunoască pe ei înșiși. Să își ia timp pentru sine, să-și dea seama ce își doresc cu adevarat, ce simt în sinea lui că trebuie să facă și să aibă curajul să pornească pe acel drum, indiferent dacă vor găsi susținere sau nu în cei din jurul lor. Ar trebui să mai știe că va fi un proces continuu de învățare, de definire și redefinire, organizare și reorganizare, așa că ar trebui să-și ofere multă răbdare în tot acest proces. Ar trebui să înțeleagă că pentru a progresa în direcția bună e nevoie și de eșec, așa că ar face bine să se obișnuiască cu prezența acestuia în viața lor. În final, le-aș spune să înceteze să se compare cu alții, să-și compare business-ul cu altele și să-și vadă pur și simplu de evoluția lor.

Să ai curaj să îți urmezi pasiunea în așa manieră în care această să-ți aducă și o sursă de venit nu-i tocmai ușor. Ai simțit vreo clipă că urmărești banii sau liniștea/ împlinirea sufletească?

Anca RANCEA: Să fii soloprenor este poate mai stresant decât să lucrezi pentru un șef care îți dictează ceea ce trebuie să faci, însă aș putea spune că este un stres constructiv și asta prin prisma liniștii sufletești pe care munca pe cont propriu ți-o oferă, prin oportunitatea pe care o ai de a crește, de a învața prin ceea ce faci despre tine ca om, de a te dezvolta pe tine ca persoană pentru a-ți putea dezvolta și business-ul pe care îl ai. Așa că, deși vor fi și momente în care împlinirea financiară va întârzia să apară, va merita liniștea sufletească dată de evoluția ta și a business-ului tău.

E un sfat anume sau poate câteva cuvinte pe care ți le-a oferit cineva până acum și pe care le-ai da mai departe?

Anca RANCEA: Din păcate, nu mai știu de unde am auzit-o, însă mi-a ramas în minte o întrebare pe care mi-o adresez de fiecare dată când mă simt blocată într-o idee: what’s the next best thing you can do right now with what you have?

Pe parcursul acestei aventuri, care au fost provăcările tale?

Anca RANCEA: Provocările au fost, sunt și cu siguranță vor fi la fel de multe și în viitor, însă am încredere că la timpul lor, voi avea uneltele necesare pentru a le depăși pe rând pe fiecare. Ca soloprenor, de multe ori se întamplă să fii nevoit să faci mult cu puțin, să găsești soluții extraordinare folosindu-te de resursele reduse pe care le ai la dispoziție.

Pe cartea de vizită scrie „consultant de imagine și fotograf”. Mai exact, ce face un consultant de imagine și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografie?

Anca RANCEA: Așa este, însă mie îmi place să spun că sunt croitor de imagine și stil pentru clientele mele care apelează fie la serviciile mele de fotografie, fie la cele de design vestimentar. Adică ajut femeile sa își construiasca o imagine de sine care sa le reprezinte, care să se potrivească stilului lor de viață. fotografia este a doua mea pasiune și ulterior domeniu de activitate. Am descoperit-o în încercările mele de a-mi scoate în lume creațiile și în ultimii 8 ani am trecut de la fotografia fashion, la cea de eveniment, iar acum portret.

Când vorbim despre fotografie, care sunt aspectele de care trebuie să ținem cont atunci când alegem un fotograf?

Anca RANCEA: Cred că cel mai important aspect este acela al calității umane. Trebuie să îți alegi un fotograf cu care rezonezi, în care ai încredere și în fața căruia poți fi tu. Și asta pentru că fotografia este poate despre curajul de a fi vulnerabil în fața unui om, este un exercițiu de expunere voluntară a unor defecte, care însă prin lentila fotografului se pot trasnforma în trăsături ce ne fac speciali și deosebiți. Apoi, un alt aspect de care trebuie să ținem cont în alegerea fotografului este legat de profesionalismul lui, de experiența pe care o are și de pasiunea cu care își desfășoară activitatea. Nu în cele din urmă, atunci când îți alegi un fotograf trebuie să ții cont și de stilul lui fotografic, pentru că da, fiecare fotograf are sau ar trebui să aibă un stil propriu de fotografie, pentru ca rezultatul final să îți fie pe plac este foarte important să te regăsești în stilul fotografic al acestuia.

În final, ca om domeniului creativ, aș vrea să știu de unde reușești să-ți iei doza de inspirație. Fiecare avem un locșor doar de noi știut, în care mereu ne regăsim când simțim că nu ies ideile așa cum ar trebui…

Anca RANCEA: Pentru mine, totul pornește de la materia primă. Țesăturile sunt cele care îmi dictează de cele mai multe ori designul și conceptul întregii colecții. Nu cred în trenduri și tendințe. Îmi doresc să realizez piese vestimentare funcționale și versatile întâi de toate.