Asociația pentru Dialog în Justiție, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași, organizează pe 22 septembrie o plimbare cu bicicleta pe străzile Iașului, tur la care îi invită pe toți cei care îndrăgesc bicicleta. Evenimentul face parte din programul de promovare a Săptămânii Mobilității și din programul de responsabilizare a cetățenilor prin educație civică și juridică dezvoltat de ASJ. „Scopul turului nostru este promovarea unui stil de viață sănătos, creșterea gradului de încredere socială și transparență, facilitarea dialogului constructiv între cetățeni și reprezentanții administrației. Turul cu bicicleta se adresează amatorilor de sport și sănătate care luptă împotriva poluării aerului, dar și
După ani de muncă și studii intense, Vlad Gora, absolventul facultății de Litere, secția engleză- germană, care și-a șocat familia în momentul în care a decis să nu urmeze drumul pentru care se pregătise educațional, a găsit rețeta ideală care, prin savoare, alură și mai ales poveste, a dat cocktail-ul cu care în luna iunie a cucerit juriul Diageo World Class. A fost un cocktail care a îmbinat la nivelul simțurilor frânturi din copilărie, prin savoarea leușteanului pe care și-o amintește din ciorbele bunicii care l-a crescut, și adolescență, adică acea perioadă petrecută în spatele blocului, făcând rime pe ritmuri
Amator de călătorii sau călător profesionist? Ne va răspunde invitatul meu de azi, unul dintre cei care au o mare dorință de a descoperi toată lumea și care ne îndrumă să nu stăm acasă, ci să mergem după visele noastre dacă vrem ca acestea să se întâmple, el fiind unul dintre oamenii care insuflă frumosul către viață. Cu siguranță ai visat și tu cu ochii deschiși la un moment dat să vizitezi toată lumea. Mai mult, probabil te-ai întrebat cum unii reușesc să transforme excursiile și vacanțele într-un stil de viață. Tot mai mulți bloggeri și vloggeri publică des și
Ana Crudu este una dintre cele mai frumoase femei, aş spune. Când vorbesc de frumuseţe nu ma gândesc la ochii ei albaşti de o limpezime şi profunzime tulburătoare, uneori cu accente misterioase, nici la conturul angelic al feţei de un alb imaculat, nici la trupul cu linii renascentiste, deşi, iată, dusă de valul dorinţei nestăvilite de a scrie introducerea interviului de astăzi am creionat şi un posibil ideal feminin fizic al secolului XXI… Dar astăzi vom vorbi despre aspectele interioare ale omului Ana Crudu pentru că ce este frumuseţea? „Frumosul este simbolul binelui moral”, Immanuel Kant. Am cunoscut-o în urmă cu
Ne-am dat întâlnire unde în altă parte decât pe terenul de tenis, locul în care Andreea Mitu se simte cel mai bine. Mai exact, în sala de fitness, căci tocmai își încheiase antrenamentul și trebuia să facă stretching pentru revenire. I-a amintit chiar și antrenorul, în timp ce ne-a văzut că ne pregăteam de interviu. Așa e ziua ei. Mereu fugă, dacă mă pot exprima astfel, sau împărțită între copil, antrenamente, copil și iarăși antrenament. În ziua în care ne-am întâlnit se trezise la 6 dimineața, ceea ce înseamnă că doarme extrem de puțin, din moment ce mi-a mărturisit
A studiat ştiinţele economice, dar s-a simţit mereu apropiată de artă, mai ales de arta cuvintelor. Odată cu ieşirea la pensie a avut de ales între rutina zilnică (ce uneori risca să se transforme în singurătate, apăsare, suferinţă) şi continuarea unei vieţi active, plină de idei, proiecte, întâlniri. Aşa cum am cunoscut-o eu, doamna Rodica Rodean, invitata noastră de astăzi, îmi pare că e omul pentru care, pe de o parte, rigoarea, disciplina muncii, cuvântul dat sunt litere de lege, iar pe de altă parte, emoţional vorbind, refuzul doare profund şi pe termen lung, munca e o stare organică, firească,
Întotdeauna am fost atrasă iremediabil de poveşţi. Cel mai mult mi-au plăcut poveştile adevărate în care personajele principale au fost oamenii pe care i-am întâlnit, i-am admirat, i-am iubit şi cărora le port pentru totdeauna recunoştinţă neascunsă, vie şi indestructibilă. Am cunoscut-o în urmă cu 20 de ani, când fiul meu mergea la creşă. Creşa de pe Aleea Rozelor, căsuţa aceea pitită între blocuri, creşă în care îşi trăiau frumos copilăria zeci de copii de vârsta fiului meu, dar şi alte câteva zeci de la grădiniţa corp comun cu creşa, Grădiniţa cu program prelungit nr.12, una dintre cele mai apreciate instituţii
Toți adolescenții își doresc să fie acceptați, să facă parte dintr-un grup social, să fie considerați cool de către ceilalți. De aceea, se formează un alter-ego – o mască- în spatele căreia se ascund, încercând să pară cât mai interesanți, mai atrăgatori, reducând totodată posibilitatea de a fi vulnerabili în fața celorlalți. Am observat că iubirea propriei persoane apare, mai ales în cazul nostru, ca rezultat al aprecierilor primite, deși iubirea sinelui cu adevărat apare în momentul acceptării imperfecțiunilor care, în fond, ne disting unii de ceilalți. Nu lăsa niciodată ca opinia altcuiva să afecteze opinia ta despre tine! Totuși,
Pe Daniela Gumann am cunoscut-o cu ocazia lansării primului număr tipărit al Revistei Insociety, anul trecut în septembrie, întâlnindu-ne mai apoi în vara aceasta, în Tabăra de creaţie şi re-creaţie organizată de Asociaţia Universul Prieteniei, prin persoana doamnei Rodica Rodean. Impactul vizual mi-a amintit instantaneu de sculptura în bronz a lui Constantin Brâncuşi Domnişoara Pogany. Ceva din trăsăturile ei îmi proiecta perfect conturul unui chip pe cât de gingaş, pe atât de misterios. Ţin minte că am privit-o atunci cumva pe ascuns, un fel de curiozitate faţă de o persoană pe care ai vrea să o descoperi cu adevărat, dincolo
Ovaționat de-o lume întreagă, „eroul de la Londra” se descrie modest, „un om simplu”, cu toate că urmează să primească de la Casa Regală a Marii Britanii distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”. Florin Morariu are o privire blândă și un suflet care ascunde suficiente neliniști sau greutăți pe care vrea să le ducă doar cu el însuși. Florin a dobândit neașteptat o notorietate pe care n-a urmărit-o și nici nu și-ar fi închipuit vreodată că o va dobândi. „De ce eu, mă întreb și eu de multe ori. Cel mai probabil, Dumnezeu m-a ales pe mine!”. Nu întâmplător























